Hygrocybe chlorophana

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Hygrocybe chlorophana sin.

Hygrophorus chlorophanus

Ciuperci higrofane, aici Hygrocybe chlorophana
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrocybe
Specie: H. chlorophana
Nume binomial
Hygrocybe chlorophana
(Fr.) Wünsche (1877)
Sinonime
  • Agaricus chlorophanus Fr. (1821)
  • Hygrophorus chlorophanus (Fr.) Fr. (1838)
  • Godfrinia chlorophana (Fr.) Herink (1958)
  • Hygrocybe euroflavescens Kühner (1976)
  • Hygrophorus euroflavescens (Kühner) Dennis (1986)
Modifică text Consultați documentația formatului

Hygrocybe chlorophana (Elias Magnus Fries, 1838 ex Friedrich Otto Wünsche, 1877), sin. Hygrophorus chlorophanus (Elias Magnus Fries, 1821 ex Elias Magnus Fries, 1838), din încrengătura Basidiomycota în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrocybe,[1][2] este o specie saprofită de ciuperci comestibile. Un nume popular nu este cunoscut. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește solitară sau împrăștiată pe sol umed prin pajiști cu soluri sărace printre pernițele de mușchi și firele de iarbă și pășuni, pe gazon în parcuri, mai rar în păduri ierboase, la marginea pădurilor de conifere și dea lungul potecilor. Apare regional destul de des, de la câmpie până în regiuni montane, din iunie până în octombrie (noiembrie).[3][4][5]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Numele binomial a fost determinat drept Agaricus chlorophanus de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din anul 1821[6] și transferat de el însuși la genul Hygrophorus sub păstrarea epitetului în lucrarea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[7] un taxon regăsit încă până în prezent în unele cărți micologice.

În sfârșit, în 1877, micologul german Friedrich Otto Wünsche a mutat specia corect la genul Hygrocybe sub numele curent valabil (2020), de verificat în cartea sa Die Pilze. Eine Anleitung zu ihrer Kenntnis.[8]

Toate celelalte încercări de redenumire sunt acceptate sinonim, dar, fiind nefolosite, sunt de neglijat.

Epitetul specific este derivat din cuvintele grecești (greacă veche χλωρός=galben-verzui) și (greacă veche φανός=faclă, ca o lanternă),[9] datorită aspectului exterior.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Hygrophorus chlorophanus (1) și Hygrophorus vitellinus (2)
  • Pălăria: are un diametru între 2 și 6 cm, este subțire, fragilă, higrofilă, inițial semisferic-convexă, aplatizând repede și prezentând uneori o cocoașă turtită centrală, cu avansarea în vârstă cu marginile neregulat ondulate, fâlfâite și răsucite în sus. Cuticula este netedă, lucioasă, umedă și ușor lipicioasă, foarte vâscoasă pe vreme umedă precum adesea ușor striată și oarecum transparentă pe margine. Coloritul variază în diverse nuanțe de galben și poate fi galben-limoniu, galben-sulfureu, galben-ocru, galben-verzui, în mijloc adesea galben-portocaliu, dar higrofan (se estompează, înălbește). Nu se decolorează după apăsare sau leziune.
  • Lamelele: sunt spațiate, destul de groase, inegale, cu lameluțe mai scurte intercalate, mai întâi arcuite, apoi bulboase, fiind aderate la picior, uneori scurt dințat decurente la picior. Coloritul inițial gălbui până galben-limoniu, mai deschis înspre marginea pălăriei, devine ulterior palid gălbui. Muchiile netede sunt mai deschise.
  • Piciorul: de culoarea pălăriei sau ceva mai deschis are o lungime de la 6 (7) cm și o grosime de 0,5 până la 0,8 cm, fiind cilindric, nu rar îndoit lateral și slab turtit, neted, moale și ușor fibros, uscat (numai pe vreme ploioasă slab unsuros) precum fistulos (gol pe dinăuntru). Nu prezintă un inel și nu se decolorează după tăiere.
  • Carnea: albicioasă până alb-gălbuie care nu se colorează în contact cu aerul după o secțiune este friabilă, slab apoasă, subțire și parțial hialină (translucidă), mirosul fiind imperceptibil și gustul plăcut.[3][4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali cu un vârf apiculat, netezi, hialini (translucizi) și neamiloizi (nu se decolorează cu reactivi de iod), având o mărime de 6-8 x 4-4,5 microni. Praful lor este alb. Basidiile clavate cu 2-4 sterigme fiecare măsoară 30-40 x 7-8 microni. Cistidele celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) sunt mai scurte, cu vârfuri rotunjite și pediculate.[10]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[11]
  • H. chlorophana, lamele și picior
    H. chlorophana, lamele și picior
  • H. chlorophana tânără
    H. chlorophana tânără
  • H. chlorophana mature
    H. chlorophana mature
  • H. chlorophana mai bătrână
    H. chlorophana mai bătrână

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Ciuperca poate fi confundată cu specii de același gen, cu toate foarte greu de diferențiat și mai mult sau mai puțin comestibile, ca exemplu Cuphophyllus colemannianus sin. Hygrocybe colemanniana (comestibil),[12] Cuphophyllus pratensis sin. Hygrocybe pratensis, ciuciuleni de iarbă) (comestibil),[13] Hygrocybe acutoconica (șofrănie, miros slab de vopsea de dispersie, gust blând, apare deja în mai),[14] Hygrocybe aurantiosplendens (colorit mult mai roșiatic, miros plăcut și gust blând),[15][16] Hygrocybe cantharellus (comestibilă),[17] Hygrocybe ceracea (fără valoare culinară),[18] Hygrocybe flavescens (miros insignifiant, gust blând),[19] Hygrocybe glutinipes (fără valoare culinară, pălăria are diametru mai mic de 1-3 cm, preferă apropierea de arbori foioși, miros și gust imperceptibil),[20] Hygrocybe intermedia,[21] Hygrocybe miniata,[22] Hygrocybe psittacina sin. Gliophorus psittacinus, (fără valoare culinară, pălăria are diametru mai mic de 1-4 cm, foarte vâscoasă, cu un colorit verzui până la galben-verzui cu carne albă și nuanțe verzuie, miros imperceptibil și gust blând),[23] Hygrocybe quieta (preferă apropierea de arbori foioși, miros slab leșios, săpunesc, gust blând),[24] Hygrocybe virescens (colorit galben-verzui päan brun-verzui, carne galben-verzuie, miros neînsemnat, gust blând),[25] Hygrocybe vitellina sin. Gloioxanthomyces vitellinus (fără valoare culinară)[26] sau chiar cu Cantharellus cibarius, Cantharellus friesii[27] și înrudiți (poartă stinghii, nu lamele)[28] precum cu specia de calitate scăzută Hygrophoropsis aurantiaca.[29]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • Cantharellus cibarius
    Cantharellus cibarius
  • Cantharellus friesii
    Cantharellus friesii
  • Cuphophyllus pratensis sin. Hygrocybe pratensis
    Cuphophyllus pratensis sin. Hygrocybe pratensis
  • Hygrocybe acutoconica
    Hygrocybe acutoconica
  • Hygrocybe aurantiosplendens
    Hygrocybe aurantiosplendens
  • Hygrocybe ceracea
    Hygrocybe ceracea
  • Cuphophyllus colemannianus sin. Hygrocybe colemanniana
    Cuphophyllus colemannianus sin. Hygrocybe colemanniana
  • Hygrocybe cantharellus
    Hygrocybe cantharellus
  • Hygrocybe flavescens
    Hygrocybe flavescens
  • Hygrocybe glutinipes
    Hygrocybe glutinipes
  • Hygrocybe intermedia
    Hygrocybe intermedia
  • Hygrocybe miniata
    Hygrocybe miniata
  • Hygrocybe psittacina sin. Gliophorus psittacinus
    Hygrocybe psittacina sin. Gliophorus psittacinus
  • Hygrocybe quieta
    Hygrocybe quieta
  • Hygrocybe virescens
    Hygrocybe virescens
  • Hygrocybe vitellina sin. Gloioxanthomyces vitellinus
    Hygrocybe vitellina sin. Gloioxanthomyces vitellinus
  • Hygrophoropsis aurantiaca
    Hygrophoropsis aurantiaca

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Specia este considerată comestibilă, dar cu mică valoare gastronomică, datorită cărnii foarte subțiri.[30]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 454-455, ISBN 88-85013-46-5
  4. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 106-107, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 154
  6. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 103
  7. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1836-1838, p. 332 [1]
  8. ^ Friedrich Otto Wünsche: „Die Pilze. Eine Anleitung zu ihrer Kenntnis”, Editura B. G. Teubner, Leipzig 1877, p. 112 [2]
  9. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches Schul-Wörterbuch”, Editura Henning’sche Buchhandlung, Erfurt și Gotha, 1823, p. 613 și 567
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 341
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 116, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 444-445 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 434-435 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 440-441, ISBN 88-85013-25-2
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 408-409, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 372-373 - 1, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 404-405 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 396-397 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 466-467, ISBN 88-85013-46-5
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 414-415, ISBN 88-85013-37-6
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 440-441 - 1, ISBN 3-405-11774-7
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 454-455, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 436-437 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 410-411, ISBN 3-405-12124-8
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 426-427, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 154, ISBN 3-8289-1619-8
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 446-447, ISBN 3-405-12116-7
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 436-437, ISBN 3-405-11774-7
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389, ISBN 3-405-12124-8
  30. ^ Ciuperci din România

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Egon Horak: „Röhrlinge und Blätterpilze in Europa“, ed. a 6-a complet revizuită, Elsevier - Spektrum Akademischer Verlag, München2005, ISBN 978-3-8274-1478-6
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3: „Ständerpilze. Blätterpilze I“, Editura Ulmer, Stuttgart 2001, ISBN 3-8001-3536-1
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrocybe_chlorophana&oldid=15900081