Forumul roman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Forul roman)
Jump to navigation Jump to search
Vedere dinspre Capitolin

Forumul Roman (în latină: Forum Romanum, deși romanii îl numeau de obicei Forum Magnum sau doar Forum) a fost principala piață publică din Roma, ca atare centrul civilizației romane. Situat între colinele Capitolină și Palatină, forumul găzduia un mare număr de monumente și edificii publice, fiind centrul activităților politice, comerciale, religioase, festive, juridice etc. Era de asemenea nodul rețelei de drumuri construite de romani, fiind străbătut de Via Sacra și punct de origine pentru Via Appia. A fost fundalul multor evenimente istorice. Cezar, August și Traian au construit piețe adiacente, cunoscute drept Forumurile Imperiale.

După decăderea Imperiului Roman de Apus și a Romei, piața monumentală a devenit o sursă de materiale de construcții. Un număr de edificii, printre care și Curia (sediul Senatului), au fost transformate în biserici creștine, conservându-se de aceea până în prezent. De-a lungul veacurilor nivelul solului a crescut foarte mult, astfel că la capătul secolului al XVIII-lea au fost demarate săpături arheologice pentru a fi scoase la lumină vestigiile antice. După mai mult de două secole, forumul continuă să fie unul dintre cele mai importante situri arheologice ale capitalei Italiei. Forumul Roman este muzeu în aer liber (împreună cu colina Palatină).

Vezi și[modificare | modificare sursă]

41°53′33.12″N 12°29′8.5″E / 41.8925333°N 12.485694°E Rostra era platforma pentru vorbitor, construita initial in secolul IV i.Hr. intr-un loc din apropiere. Numele de ‘Rostra’, care inseamna ‘berbec’ ( folosit pentru distrugerea cladirilor sau a portilor), deriva din numele berbecilor de fier ale vaselor de razboi volsciene capturate in batalia de la Antium in anul 338 i.Hr. Platforma a fost decorata cu multe tampoane din acelea. Ca parte a modificarilor aduse Forumului, Caesar a construit Rostra in locul de azi, de data aceasta din marmura. Rostra Multumita versiunii lui Shakespeare, este cunoscut cel mai faimos discurs din Rostra, tinut in anul 44 i.Hr. de catre Marc Antoniu, cand s-a adresat multimii in timpul inmormantarii lui Julius Caesar : 'Prieteni, romani, tarani, ascultati-ma… '.

Templul lui Saturn Primul templu al lui Saturn a fost construit in ultimii ani ai regatului etrusc. A fost inaugurat la inceputul republicii, in anul 497 i.Hr. Ruinele actuale dateaza din 42 i.Hr. Templul a fost utilizat ca trezorerie a statului (Aerarium). De asemenea, gazduia afisele legiunilor si hotararile senatoriale. In anul 20 i.Hr., o coloana inalta, Milliarum Aureum, a fost plasata in fata templului de catre imparatul Augustus. Toate distantele din Roma erau masurate pornind de la aceasta coloana.