Răzeș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Răzeși)
Salt la: Navigare, căutare

Răzeș este denumirea dată oamenilor liberi, în Evul Mediu, în Moldova. În Muntenia se numeau moșneni.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Etimologia cuvântului nu se cunoaște deocamdată cu certitudine nici până azi. O primă posibilitate a fost cuvântul maghiar részes, ceea ce nu înseamnă același lucru, în română.[1]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Dupa modelul cavalerilor cruciați, Răzeșii din Moldova erau acea parte a populației care participa la războaie fără a fi susținuți sau instruiți pe cheltuiala publică sau a domnitorului. Motivația participării era credința, apartenența confesională la creștinismul ortodox. Susținerea morală pornea din convingerea că murind în războiul împotriva „păgânilor” sufletul lor va fi mântuit. Ca o răsplată pentru solidaritatea lor în luptă, domnitorul le acorda drepturi de proprietate asupra unor terenuri sau slujbe în stat.Familiile de razes sunt Galbur,Nicuța,Novac etc. Răzeșii erau descendenții marilor proprietari de pământ moldoveni.[necesită citare] Ei nu formau o clasă propriu-zisă, precum țăranii, nobilii, mazilii sau duhovnicii. Răzeșia era o formă veche de posesiune a pământului, în virtutea căreia fiecare răzeș este proprietarul ereditar al pământului său. Și în acest sens ei își aveau privilegiile garantate încă de vechii voievozi ai Moldovei, pe când strămoșii lor serveau în regimentele care apărau frontiera răsăriteană a țării. Astfel, chiar și la începutul secolului al XX-lea, răzeșii din ținuturile Orhei, Iași sau Hotin păstrau încă amintirea marelui și sfântului voievod Ștefan, denumit de ei frecvent „domnitor”, „crai”, „Vodă”, „împărat voinic”. Și toți știau același lucru: „Noi n-avem nadeluri, da pământu ni-i dat di la Ștefan Vodă. Di pi vremea ceia îi și datina asta printre noi, să ni zicem unu la altu căpitane și alții să ni zică tot așa, că-i ocaz strașnic pentru asta." Ei nu erau obligați să muncească pe pământurile boierilor. Ca urmare, nu puteau presta corvezi nimănui. Grație acestei independențe, răzeșii, ca și mazilii, au păstrat întotdeauna un sentiment de demnitate umană și națională, în ciuda grelelor timpuri prin care treceau.

O vreme răzeșii s-au bucurat de o oarecare atenție din partea statului rus, care dădea chiar impresia că tinde să le confirme privilegiile. De exemplu, în 1846, în sarcina Sfatului provincial au fost adăugate examinarea și soluționarea chestiunilor despre dreptul la stare socială privilegiată a locuitorilor Basarabiei: mazili, boiernași, ruptași, rupta de visterie, rupta de camară. Dar, pe măsură ce timpul se scurgea și autocrația rusească se instala tot mai temeinic în Basarabia, drepturile răzeșilor vor începe să fie tot mai mult călcate în picioare.

Proprietățile răzeșilor deveneau tot mai mult subiecte ale discordiei dintre ei sau cu boierii care emiteau pretenții nelegitime asupra lor. Ele au stat la originea multor procese. Mulți răzeși au fost astfel deposedați de terenurile lor. Însă în numeroase cazuri ei se prezentau la Tribunal cu documente de proprietate datând chiar din epoca lui Ștefan cel Mare.."[2]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ [1] - Istorii regasite; sursa: Neagu Djuvara – O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri
  2. ^ [2] - Organizarea Basarabiei - Răzeșii și mazilii, Mircea Rusnac

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Sadoveanu, Mihail. (1961) Romane și povestiri istorice . (volumul I). București: Editura pentru literatură.