Discuție Utilizator:Macreanu Iulian

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search


Creator de conturi[modificare sursă]

Știu că ați obținut dreptul de „creator de conturi” până în august 2019. Vă rog să îmi confirmați, pe această cale, că nu este vorba de vreo fermă de clone al cărei unic interes punctual se va stinge după câteva zile de participare superficială. --Pafsanias (discuție) 21 februarie 2019 16:14 (EET)

@Pafsanias:
Da, interesantă ipoteză! Mărturisesc că nu mi-a trecut prin cap. Cred că aș fi primul caz în care cineva își face fermă de clone în mod legal, cu aprobare de la stăpânire :) Nu e cazul, eu abia reușesc să mai am ceva contribuții cu contul propriu, d-apoi să mai fac ping-pong printre conturi.
Sunt conturi create pentru niște oameni cât se poate de reali, care participă la o activitate în care încerc să îi „agăț” să contribuie pe ro-wiki. Dacă o vor face ulterior sau nu, nu mai e treaba mea. Nici nu pot să îi fac să contribuie pe Wikipedia dacă nu au măcar un cont și nici nu pot să le iau angajament pe cuvânt de pionier că vor scrie un număr de ț articole. Suntem cu toții voluntari la fel de egali și facem ce putem și cât putem: unii adaugă o virgulă alții șterg o virgulă.
Pe de altă parte, aș fi cât se poate de fericit să evit această „plăcere” cronofagă de a face conturi, dacă măcar unul dintre cei care au aceste privilegii de drept (administratorii) ar fi la fața locului. Nu am solicitat acest drept ca să fac „clone la liber”, ci pentru a nu fi pus în situația jenantă de a le spune celor prezenți la activitate, începând cu cel de-al șaselea participant „îmi pare rău dar dumneavoastră nu puteți să vă faceți cont pe Wikipedia. Ați venit degeaba, v-am păcălit.” Adică nu mi se pare corect să fiu nevoit să fac „ferme de clone” în locul altora și să mai fiu pus și la index pentru asta.
În concluzie nu pot să confirm nimic din ce mi-ai solicitat. Iar solicitare depășește cu mult ceea ce un administrator poate cere unui editor. Eu o percep ca o formă de bullying și o voi trata ca atare. Nicio regulă a Wikipedia nu ne cere nouă editorilor să dăm confirmări, asigurări, socoteală și garanții preventive unui anumit administrator - la modul personal - pentru ce avem de gând să facem într-un viitor anume. Dacă consideri că am obținut respectivul drept în mod fraudulos sau presimți că îl voi folosi în mod abuziv, există procedură de revocare a lui, nu am nicio problemă.
Din punctul meu de vedere, e o discuție inutilă, neplăcută, al cărei scop îmi scapă și care nu trebuia purtată. Eu i-am pus punct aici și ți-aș rămâne îndatorat dacă ai proceda la fel. Îmi pare rău! --Macreanu Iulian (discuție) 22 februarie 2019 19:52 (EET)
Am doar o întrebare simplă, pe care n-aș dori să o percepeți ca pe o formă de bullying: de ce nu pot pot oamenii reali, pe care îi cunoașteți și la care vă referiți, să-și creeze conturi personale prin procedura deschisă tuturor utilizatorilor? Înțeleg că ar putea fi nevoie de o intervenție salvatoare în timpul evenimentului, de la al șaptelea participant în sus care își creează contul pe loc, folosind aceeași adresă IP. Dar conturi prefabricate cu câteva zile înainte pentru potențiali participanți despre care nici măcar nu știm dacă vor fi prezenți și vor edita efectiv, mi se pare excesiv. Deși v-am adresat solicitarea în nume propriu, vă rog să o considerați ca o explicație necesară pentru comunitatea utilizatorilor (nu grupul administratorilor), a cărei informare mi se pare că lasă uneori de dorit. Sunt de acord să punem punct discuției și sunt sigur că ați înțeles deficiențele de comunicare la care mă refer. --Pafsanias (discuție) 22 februarie 2019 20:57 (EET)

Simt nevoia să intervin, citând din en:Wikipedia:Account creator:

„The account creator user group allows editors to create new accounts [...] and may be granted to editors active in [...] real world outreach that requires them to exceed normal account creation restrictions. [...] The account creator user group (accountcreator user group) grants access to a tool which permits trusted Wikipedia contributors to make a large number of accounts for other people who request them. [...] This right was previously granted to individuals involved with off-wiki outreach events to help them create accounts for participants.”

Ceea ce vreau să exprim și să subliniez este că cerința ta exprimată mai sus Pafsanias, este contrară scopului pentru care această funcție a fost creată. Totuși, consider că cele de mai sus le-ai exprimat fără să-ți dai seama că nu ai luat în calcul câteva amănunte esențiale:

  • Aceste evenimente au un timp limitat, de obicei scurt. Asltfel spus, crearea unor conturi în timpul evenimentelor sau lăsarea la mâna noilor prezumtivi useri a creării lor, este posibil să mănânce semnificativ din timpul și așa limitat, al expunerii.
  • Aceste evenimente înglobează într-un timp foarte scurt, zile sau săptămîni de pregătire. În plus, un asemenea eveniment este posibil să fie pregătit de mai mulți și susținut de unul singur, ceea ce limitează acestuia capacitatea de a face față.
  • Aceste evenimente beneficiază de multe ori de un buget și au un target, monitorizat de cei care distribuie acest buget. Chiar dacă nu ar fi un buget atribuit de altcineva, totuși voluntariatul pe buzunarul propriu la cîteva sute sau zeci de km de km distanță de locația proprie, costă și eu unul, aș urmări să nu-mi arunc banii pe fereastră.

Ca fapt divers, te întreb: ai încercat vreodată să explici cuiva în lumea reală, cum să-și creeze un cont pe Wikipedia ? Ai stat vreodată cu ceasul în mână lângă acel cineva ? Timpul teoretic se poate multiplica de câteva ori pentru cineva care are - să zicem, peste 40 de ani sau peste 50, etc..., sau care pur și simplu nu a avut de-a face cu astfel de probleme. Multiplică acest timp cu faptul că la un eveniment de, să zicem 10 participanți, consumi 5 minute să explici tuturor cum se crează un cont, ca după aia să mai consumi încă 10-15 minute, consiliind pe 3 sau 4 dintre aceștia cum să dea drumul contului ăla odată...

Pe de altă parte, poate ar fi fost util să-i vezi pe băieții ăștia plimbând prin București pe timpul lor, materialele necesare întâlnirii din septembrie 2018 și asigurând tot pe timpul lor și experiența lor câștigată treptat, fluența întîlnirii unor oameni aflați la distanță de câteva mii de km. Nu cred că le-a plătit cineva timpul și sunt absolut convins că nici toate cheltuielile.

Aceste lucruri nu se fac din nimic, se fac construind pas cu pas, inclusiv prin erori sau sincope. E simplu să stai în fața monitorului și să spui: aia nu e bună, aia e în neregulă, aia ar trebi așa și nu altfel, etc... E mai complicat însă să cobori în lumea relă, să încerci să convingi niște oameni să devină voluntari pentru acet proiect.

Iartă-mă, dar țineam în mod expres să-ți spun în mod direct, acest lucru. Aș mai avea multe de spus, dar deocamdată mă opresc aici. --Accipiter Q. Gentilis(D) 22 februarie 2019 21:11 (EET)

Tratați această cerere cu: Altă întrebare? Intervențiile de aici sunt doar aflări în treabă sau obsesii personale care nu merită un răspuns.--Silenzio (discuție) 23 februarie 2019 01:34 (EET)