Creasta cocoșului (burete)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Sparassis crispa
Krause-Glucke405.jpg
Creasta cocoșului sub conifere
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Polyporales
Familie: Sparassidaceae
Gen: Sparassis
Nume binomial
Sparassis crispa
(Wulfen) Fr. (1821)
Sinonime
  • Manina crispa Scop. (1772)
  • Clavaria crispa Wulfen (1781)
  • Merisma crispum (Wulfen) Ehrenb. (1818)
  • Masseeola crispa (Wulfen) O.Kuntze (1891)

Sparassis crispa (Franz Xaver von Wulfen ex Elias Magnus Fries 1821, sin. Clavaria crispa (Franz Xaver von Wulfen, 1781), din încrengătura Basidiomycota, în familia Sparassidaceae și de genul Sparassis,[1] denumită în popor (tot așa ca „gemenul” ei Sparassis laminosa) creasta cocoșului, crețușcă sau crețișoare,[2] este o ciupercă comestibilă, fitoparazită care atacă rădăcinile pomilor. Ea se poate găsi În România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de conifere (și montane) în primul rând sub pini de pădure, dar de asemenea și mult mai rar pe lângă alte specii de pini sau sub brazi, larici și molizi. Provoacă putregaiul roșu al lemnului. Timpul apariției este din august până în octombrie (noiembrie).[3][4] Specia crește pe toate continentele (în afară de Antarctică).

Istoric[modificare | modificare sursă]

Ciuperca a fost menționată pentru prima dată de Giovanni Antonio Scopoli în volumul I al cărții sale din 1772, Dissertationes ad scientiam naturalem pertinentes, aprobată de Franz Xaver von Wulfen (1728-1805) sub numele Clavaria crispa. În 1774 savantul și superintendentul luteran german Jacob Christian Schäffer a descris-o, de verificat în Index fungorum, ca Helvella ramosa.[5] În sfârșit, în anul 1821, Elias Magnus Fries a redenumit-o sub numele actual de Sparassis crispa.[6]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Atlas des champignons comestibles et vénéneux (Planche 68) (6358029603).jpg

Aceste ciuperci nu se găsesc foarte des, dar apar mereu în același loc.

  • Corpul fructifer: El are un diametru de 15-30 cm, format dintr-o mulțime de ramuri turtite, subțiri și ondulate, răsucite și amestecate care dau acestei ciuperci aspectul unei căpățâni uriașe a Salatei de Batavia. Ele sunt acoperite pe ambele părți cu stratul himenal. Culoarea este în tinerețe albuie, schimbând la maturitate spre alb murdar, adesea oară spre gălbui, arătând la bătrânețe margini brune.
  • Sporii: Ei sunt ovoidali, hialini (translucizi), netezi și albi, având o mărime de 5-7 x 4-5 microni.
  • Piciorul: Partea vizibilă, de culoare brună, este scurtă, cilindrică sau boantă, globuloasă și de consistență fibroasă. Trunchiul se înfige adânc în pământ, ramificându-se puternic și terminând în încrucișări cărnoase, turtite și îndoite, dense precum zburlite și sinuate. Ele penetrează rădăcinile de arbor, exploatând sucul acelora, producând și un putregai roșiatic al lemnului de pin.
  • Carnea: Ea este moale și ceva elastică, cea a piciorului mai fibroasă, asemănătoare cauciucului și greu necomestibilă. Buretele are un miros amintind de zbârciogi și gust de aluni. Bătrân miroase rășinos.[4][7]

Există o variabilitate cu bordură mai deschisă la care piciorul este alburiu sau galben deschis, din loc în loc pătat cu roșcat sau brun.

Cu toate că Sparassis crispa este de mare asemănare cu Sparassis laminosa, ea reprezintă o specie proprie.[3][8]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Dacă s-ar lua seama de lățimea fâșiilor precum mărimea speciei, o confundare ar fi destul de grea cu excepția suratei tare asemănătoare și de asemenea bine gustoase Sparassis laminosa sin. Sparassis brevipes.[9] Totuși se întâmplă, anume cu ciuperci de genul Ramaria, aici cu otrăvitoarele Ramaria formosa[10] sau Ramaria mairei sin. Ramaria pallida (ambele cauzând simptome de natură gastrointestinală care includ greață și vărsături),[10] cu câteva soiuri necomestibile, ca de exemplu Ramaria stricta[11] sau Ramaria flavoides[12] precum cu soiuri comestibile ca Ramaria aurea,[13] Ramaria botrytis, (cea mai gustoasă),[14], Ramaria flava[15] și Ramaria rufescens sin. Ramaria holorubescens (toate de consumat numai în stadiu tânăr).[16]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Din Sparassis crispa se pot pregătii multe feluri de mâncare, ca Șnițel vienez, Șnițel à la parisienne, ciulama, piftie, învelită în slănină la cuptor precum adăugată la creier de porc sau vițel, tăieței sau macaroane.[17][18] De asemenea, ciuperca poate fi uscată.

Pentru a savura ciupercile fără complicații, trebuie dat neapărat atenție:[19]

  • Buretele este de spălat mai multe ori în apă caldă, pentru a îndepărta murdăriri, nisip și insecte.
  • Exemplare bătrâne devin vâscoase, amare și incomestibile.
  • Pârți brunate sau apoase trebuie îndepărtate, pentru că dăunează sănătății, provocând simptome tari de natură gastrointestinală.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1-3
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 552-553, ISBN 3-405-11774-7
  4. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 217-218, 220, ISBN 3-426-00312-0
  5. ^ Helvella ramosa
  6. ^ Sparassis crispa
  7. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, Münchenj, Berna Viena 1977, p. 210-211, ISBN 3-405-11568-2
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 610-611, ISBN 3-405-12081-0
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 610-611, ISBN 3-405-12081-0
  10. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 556-557, ISBN 3-405-11774-7
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 612-613, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 554-555, ISBN 88-85013-25-2
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 554-555, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 612-613, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 610-611, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 558-559,  ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 121-124 ISDN 3-453-40334-7
  18. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 120-121
  19. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 220, ISBN 3-426-00312-0

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7, vezi sub "Note"
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Meinhard Michael Moser, „Farbatlas Der Basidiomyceten/Colour Atlas of Basidiomycetes” Editura Spektrum Akademischer Verlag, Heidelberg 2002, ISBN 3-827-41073-8

Legături externe[modificare | modificare sursă]