Sparassis

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search


Sparassis
Sparassis crispa JPG1.jpg
Sparassis crispa
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Polyporales
Familie: Sparassidaceae
Gen: Sparassis
Fr. (1819)
Specia tip
Sparassis crispa
(Wulfen) Fr. (1821)
Sinonime

Sparassis Elias Magnus Fries, 1819) este un gen mic de ciuperci cu 9-14 specii (depinde de sursă, în Europa mai puține) comestibile din încrengătura Basidiomycota, în ordinul Polyporales și singurul în familia Sparassidaceae,[1] de găsit atât în zonele temperate, boreale, cât și în cele tropicale ale lumii. Aproape toate speciile sunt fitoparaziți, ciuperci parazite care atacă rădăcinile arborilor (provoacă putregaiul rosu respectiv maroniu), dar unele pot fi respectiv devin și saprofite. Depinde de specie, ciupercile apar din primăvară până toamna târziu în păduri de conifere mai ales sub pini sau în cele de foioase, preferat sub stejari. Tip de gen este Sparassis crispa.[2][3][4]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Renumitul micolog suedez Elias Magnus Fries a descris genul sub numele binomial valabil până în prezent (2018) în volumul 5 al lucrării sale Novitiæ floræ svecicae din 1819.[5] Încercarea redenumirii în Masseeola din 1891 prin micologul german Otto Kuntze[6] este acceptată sinonim, dar, nefiind folosită, poate fi neglijată.

Descriere[modificare | modificare sursă]

  • Corpul fructifer: este mare, aceste fructificații pot atinge 20-60 cm în diametru și în înălțime, fiind formate dintr-o mulțime de ramuri turtite, foliacee, ondulate, răsucite și amestecate care cresc dintr-un trunchi comun, având aspectul unei căpățâni uriașe a Salatei de Batavia, de conopidă sau de Papardelle. Ele sunt acoperite pe partea inferioară cu stratul himenal, partea cea fertilă. Coloritul variază de la albui, peste gălbui până la roșiatic.
  • Sporii: sunt mici, ovoidali, hialini (translucizi), netezi, albi și apar mereu în mase, având o mărime de 5-7 x 4-5 microni.
  • Piciorul: are două părți. Cea vizibilă, este scurtă, groasă, cilindrică sau boantă/globuloasă și de consistență ușor fibros-elastică care se ramifică spre vârf (vezi mai sus). Trunchiul se înfige însă adânc în pământ, ramificându-se puternic și terminând în încrucișări cărnoase, turtite și îndoite, dense precum zburlite și sinuoase. Ele penetrează rădăcinile de arbor, exploatând sucul acelora, producând astfel un putregai roșiatic respectiv maroniu al lemnului de pin sau stejar.
  • Carnea: este moale și ceva elastică, cea a piciorului mai fibroasă, asemănătoare cauciucului și numai greu comestibilă. Bureții au un miros amintind de zbârciogi și gust de aluni. Bătrâni miros adesea rășinos.[2][3][4]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Bureții acestui gen sunt adesea confundați cu cei ai genului Ramaria. Organismul speciei Ramariaeste în majoritate destul de masiv cu aspect de corali. El se împarte dintr-un cocean deseori compact în numeroase ramificații verticale, cilindrice, ușor îndoite și nu rar bifurcate. Ramificațiile sunt mult mai subțiri.[7]

Genuri[modificare | modificare sursă]

La Mycobank sunt asociate 14 specii din Asia de Est = AE, SUA = SUA și Europa= E:[8]

  • Sparassis laminosa, E, Fr. 1836, astăzi adesea văzut identic cu Sparassis brevipes
  • Sparassis latifolia, AE, Y.C. Dai & Z. Wang, 2006
  • Sparassis miniensis sin. minoensis, E, Blanco-Dios & Zheng Wang, 2006
  • Sparassis nemeci, E, AE, Pilát & Veselý, 1932, văzută de câțiva micologi formă a lui S. brevipes
  • Sparassis spathulata, E, SUA, (Schwein.) ex Fr., 1828
  • Sparassis subalpina, AE, Q. Zhao, Zhu L. Yang & Y.C. Dai, 2012
  • Sparassis tremelloides, E, Berk., 1873) = Tremella tremelloides Berk. & Massee, 1889

Specii ale genului în imagini[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Toate speciile genului sunt foatre gustoase și pot fi pregătite în moduri diferite, dar numai în stadiu tânăr.[9][10]

Speciile pot fi cultivate.[11]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 51, 552-553, ISBN 3-405-11774-7
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 620-621, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 470-471, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Elias Fries: „Novitiæ floræ svecicae”, vol. 5, Lundae 1819, p. 90
  6. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum”, vol. 2, Editura Arthur Felix, Leipzig 1891, p. 859
  7. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 198-199, 206, ISBN 978-3-8427-0483-1
  8. ^ Mycobank
  9. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 121-124 ISDN 3-453-40334-7
  10. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 120-121
  11. ^ Pilzforum

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externe[modificare | modificare sursă]