Meloșel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ramaria formosa)
Jump to navigation Jump to search
Ramaria formosa sin. Clavaria formosa
Ramaria Formosa2.JPG
Meloșel
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Gomphales
Familie: Gomphaceae
Gen: Ramaria
Specie: R. formosa
Nume binomial
Ramaria formosa
(Pers.) Quél. (1888)
Sinonime
  • Clavaria formosa Pers. (1797)
  • Merisma formosum (Pers.) Lenz (1831)
  • Clavaria formosa Krombh. (1841)
  • Corallium formosum (Pers.) G.Hahn (1883)

Ramaria formosa (Christian Hendrik Persoon ex Lucien Quélet, 1888), sin. Clavaria formosa (Julius Vincenz von Krombholz, 1841),[1] din încrengătura Basidiomycota, în familia Gomphaceae și de genul Ramaria, denumită în popor meloșel sau tocmăgel[2], este o ciupercă otrăvitoare care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), având și însușiri ale încrengăturii Ascomycota. În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă, de la câmpie la munte, crescând izolată sau în grupuri în păduri de foioase pe sol calcaros și umed, preferat sub fagi, din (iulie) august până în octombrie.[3][4]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Clavaria formosa
  • Corpul fructifer: Organismul are o înălțime de 6-17 (20) cm și un diametru de 8-12 (20) cm. El se împarte dintr-un cocean cărnos, în numeroase ramificații verticale și cilindrice, drepte sau curbate, cărnoase și elastice, groase la bază și subțiate treptat către vârf, cu un colorit deschis roz-portocaliu de somon. Vârfurile sunt ramificate dicotomic, scurte și obtuze, în tinerețe colorate galben ca lămâia, la maturitate ca ramurile.
  • Sporii: Ei au o mărime de 7,7-14,5 x 4,2-6,7 microni, sunt elipsoidali cu o suprafață aspră, hifele având fibule. Pulberea sporilor este de colorit ocru-gălbui.
  • Trunchiul: El are o lungime de 3-4 cm și un diametru de 5-6 cm, este gros, cărnos, masiv și compact, din care decurg numeroase ramuri. Piciorul, care se subțiază către bază, este de culoare albuie.
  • Carnea: Ea este de un alb murdar, deseori apos-marmorată, în ramuri gălbuie, fiind destul de tare, elastică și puțin ațoasă. Mirosul este slab, un pic ca de mușchi, gustul fiind plăcut și ușor amărui în trunchi, devenind spre vârf mereu mai amar și astringent, la bătrânețe cu totul amar. Sub presiune carnea se colorează roșiatic.[3][4]

Toxicitate[modificare | modificare sursă]

Din păcate se poate citi, în primul rând pe pagini de internet, că meloșelul ar fi comestibil în stadiu tânăr. Poate autorii îl confundă cu Laba ursului sau un alt soi comestibil al acestui soi. Dar Ramaria formosa provoacă intoxicații digestive destul de grave cu greață și vomă, având o acțiune purgativă foarte violentă, datorit așa zisului sindrom resinoidian, pricinuit faptului, că toxinele acelor bureți sunt compuși chimici instabili, producând de acea aceste iritații.[5][6]

Se recomandă strict evitarea consumului acestei ciuperci!

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Meloșelul poate fi ușor confundat cu specii aceluiași gen sau unor asemănătoare, cum sunt:

  • Ramaria flavescens, (otrăvitoare)[15]
  • Ramaria gracilis, (necomestibilă)[16]
  • Ramaria largentii (comestibilă)[17]
  • Ramaria obtusissima, (comestibilă, puțin gustoasă), [18]
  • Ramaria ochroclora, (comestibilitate nesigură)[19]
  • Ramaria pallida, (otrăvitoare)[20]
  • Ramaria stricta, (necomestibilă)[21]
  • Ramaria testaceoflava, (necomestibilă)[22]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index fungorum
  2. ^ Denumiri RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 556-557, ISBN 3-405-11774-7
  4. ^ a b Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 620, ISBN 3-85502-0450
  5. ^ Al 9-lea congres național de igienă, p. 22
  6. ^ Eckhard Beubler: „Kompendium der Pharmakologie - Gebräuchliche Arzneimittel in der Praxis”, Editura Springer, Viena – New York 2007, p. 261, ISBN 978-3-211-72054-7
  7. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 580-581, ISBN 978-3-8354-1839-4
  8. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 472-473, ISBN 978-3-440-14530-2
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453, ISBN 3-405-12124-8
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 554-555, ISBN 3-405-11774-7
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 612-613, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 474-475, ISBN 978-3-440-14530-2
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 556-557, ISBN 88-85013-25-2
  14. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 620, ISBN 3-85502-0450
  15. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 476-477, ISBN 978-3-440-14530-2
  16. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche * Saturnia, Trento 1986, p. 570-571, ISBN 88-85013-37-6
  17. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 190, ISBN 978-1-4454-8404-4
  18. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 574-575, ISBN 88-85013-37-6
  19. ^ I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 456-457, ISBN 88-85013-57-0
  20. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 215-217
  21. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 205, ISBN 978-3-8427-0483-1
  22. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 616, ISBN 3-85502-0450

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-7 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]