Rămurea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ramaria botrytis)
Jump to navigation Jump to search
Ramaria botrytis sin. Clavaria botrytis
Ramaria botrytis 2002.png
Rămurea
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Gomphales
Familie: Gomphaceae
Gen: Ramaria
Specie: R. botrytis
Nume binomial
Ramaria botrytis
(Pers.) Ricken (1918)
Sinonime
  • Clavaria acroporphyrea Schaeff. (1774)
  • Clavaria plebeja Wulfen (1781)
  • Clavaria botrytis Pers. (1797)
  • Corallium botrytis (Pers.) G.Hahn (1883)

Ramaria botrytis (Christian Hendrik Persoon ex Ricken, 1918), sin. Clavaria botrytis Christian Hendrik Persoon, 1797),[1][2] din încrengătura Basidiomycota în familia Gomphaceae și de genul Ramaria, denumită în popor între altele rămurea, opintici, burete creț sau creasta cocoșului,[3] este o ciupercă comestibilă care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), având și însușiri ale încrengăturii Ascomycota. În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă preferat în regiuni montane pe soluri grase, dar de asemenea pe acele calcaroase, pe nisip calcaros sau marnă, crescând izolată sau în cercuri de vrăjitoare în jurul arborilor, în păduri de foioase și mixte, acolo mai ales sub mesteceni și fagi, din (iunie) iulie până în octombrie. [4][5]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Clavaria botrytes
  • Corpul fructifer: este masiv cu aspect de corali are o înălțime de 6-17 (20) cm și un diametru de 8-17 (25) cm. El se împarte dintr-un cocean compact, în numeroase ramificații verticale și cilindrice, ușor îndoite, bifurcate de deseori, cărnoase, groase la picior și subțiate treptat către vârf, cu un colorit inițial albicios, schimbând repede spre galben-ocru, adesea cu nuanțe de roz sau chiar roșu de vin pal, în vârstă brun-gălbuie sau brun-verzuie. Vârfurile sunt zimțate sau despicate, viu colorate roșiatec, câteodată și cu tonuri de mov care se decolorează la bătrânețe, preluând culoarea ramificațiilor.
  • Sporii: au o mărime de 12-16 x 5-6 microni, sunt elipsoidali cu o suprafață aspră, variind în formă de la aproximativ cilindric până la sigmoid (curbate, cum ar fi litera „S”). Pulberea lor este de colorit ocru-gălbui.
  • Trunchiul: este deseori atât de lung cât lat cu un diametru de 4-6 (8) cm, fiind gros, aproape bulbos, cărnos și compact, din care decurg numeroase ramuri. Piciorul, care se subțiază către bază, poate fi de culoare albă sau alb-gălbuie.
  • Carnea: este de un alb murdar, în ramuri gălbuie, ceva apoasă, marmorată, compactă și casantă. Mirosul este slab fructuos, gustul fiind plăcut și dulceag.[4][5]

Se recomandă strict numai consumul de ciuperci tinere, fiindcă:[6]

  • Ramaria botrytis devin în vârstă apoase, provocând atunci deseori tulburări gastrointestinale (dar fără că ciuperca este declarată a fi toxică). Și o fierbere prelungită nu elimină elementele insuficient digerabile.
  • Chiar și specialiști au probleme cu diferențierea buretelui matur ((bătrân) cu alte specii necomestibile sau otrăvitoare ale acestui soi.

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Rămurelele pot fi ușor confundate cu specii aceluiași gen, cum sunt:

  • Ramaria largentii (comestibilă)[15]
  • Ramaria obtusissima (comestibilă, puțin gustoasă), [16]
  • Ramaria ochroclora (comestibilitate nesigură)[17]
  • Ramaria pallida (otrăvitoare)[18]
  • Ramaria rufescens (comestibilă), [19]
  • Ramaria stricta (necomestibilă)[20]
  • Ramaria testaceoflava (necomestibilă)[21]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Opinticii sunt cel mai gustos soi din genul Ramaria. Se recomandă de a folosii mereu ciuperci tinere. Buretele se potrivește ca adăugare la mâncăruri de ciuperci cu zbârciogi și crețuște sau cu praz[22] respectiv creier de porc sau vițel.[23] Împreună cu alte ciuperci el se folosește și pentru sosuri de vânat,[24] mai departe poate fi uscat și făcut praf,[6] conservat sub formă de murătură, (atât în combinație cu legume cât și ca atare) sau ca toți bureții în ulei sau oțet.[25]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Societatea Germană de Micologie
  3. ^ Dexonline RO
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 612-613, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 215, 217, ISBN 3-426-00312-0
  6. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 217, ISBN 3-426-00312-0
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453, ISBN 3-405-12124-8
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 554-555, ISBN 3-405-11774-7
  9. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 474-475, ISBN 978-3-440-14530-2
  10. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 556-557, ISBN 88-85013-25-2
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 620, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 476-477, ISBN 978-3-440-14530-2
  13. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 206, ISBN 978-3-8427-0483-1
  14. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche * Saturnia, Trento 1986, p. 570-571, ISBN 88-85013-37-6
  15. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 190, ISBN 978-1-4454-8404-4
  16. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 574-575, ISBN 88-85013-37-6
  17. ^ I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 456-457, ISBN 88-85013-57-0
  18. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 215-217
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 558-559, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 205, ISBN 978-3-8427-0483-1
  21. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 616, ISBN 3-85502-0450
  22. ^ Renate & Wilhelm Volk: „Pilze sicher bestimmen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 148-149, ISBN 3-8001-3656-2
  23. ^ Renate & Wilhelm Volk: „ „Pilze sicher bestimmen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 169, ISBN 3-8001-3656-2
  24. ^ Fritz-Martin Engel, Fred Timber: „Pilze, kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest Verlag, 1969 München, p. 132-133
  25. ^ Renate & Wilhelm Volk: „ „Pilze sicher bestimmen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 180, ISBN 3-8001-3656-2

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-7 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Andreas Neuner: „BLV Naturführer – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Bern-Viena 1976, ISBN 3-405-11345-8

Legături externe[modificare | modificare sursă]