Zbârciog

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Genul Morchella
Smardz-Morchella-Ejdzej-2006.jpg
Zbârciog țuguiat
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungus
Diviziune: Ascomycota
Subdiviziune: Pezizomycotina
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Morchellaceae
Gen: Morchella
Dill. ex Pers. (1794)
Specia tip
Morchella esculenta
Pers. ex St. Amans (1821)
Specii

Aproximativ 70 global

Morchella, numită în popor zbârciog, este un gen de ciuperci din familia Morchellaceae și încrengătura Ascomycota care cuprinde în prezent, conform filogeneticii moleculare moderne, global aproximativ 70 de specii, în Europa mult mai puține (28-35 de soiuri).[1]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Pălăria are formă ovoidală sau conică, de colorit gălbui, ocru, brun-deschis sau brun-negricios. Suprafața ei este prevăzută cu numeroase alveole sinuoase, neregulate. Regiunea himenaică este individualizată în adânciturile alveolare de la suprafata pălăriei. Pălăria are formă de căciulă, goală în interior și concrescută cu piciorul. Piciorul alb este cilindric, bine dezvoltat și gol în interior. Carnea bureților este tare, ceva elastică, cu miros și gust plăcut.

Zbârciogii apar timpuriu în primăvară, din martie până la începutul lui iunie. Ei sunt saprofiți, în mod predominant locuitori de sol, crescând în grupuri mici sau solitari. Ciupercile apar în păduri de conifere și de foioase, dar de asemenea în lunci, prin tufișuri, pe deșeuri de lemn și urme de arsuri sau chiar pe rumeguș. Mai departe au fost detectate caracteristici de simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor) între ele și de exemplu pini.[2][3]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Sub numele românesc de „zbârciog” se tratează aproape mereu patru mari genuri de ciuperci: Gyromitra, Helvella, Morchella și Verpa. Între primele două se găsesc multe specii otrăvitoare pe când cele două din urmă sunt comestibile. Cu toate că cele patru genuri sunt goale pe interior, ele pot fi deosebite destul de ușor: Morchella și Verpa sunt unicamerale, pe când Gyromitra și Helvella sunt multicamerale, prezentând o încrengătură de goluri în interiorul lor.[4][5]

Specii (selecție)[modificare | modificare sursă]

Ciuperci de genul Morchella[modificare | modificare sursă]

Comestibilitate[modificare | modificare sursă]

Scoici cu zbârciogi

Trebuie menționat, că ciuperci de genul 'Morchella nu pot fi mâncate crud, pentru că conțin puțină hidrazină (care se dizolvă în timpul fierberii).[6]

Teza lui J. Walton Groves, că zbârciogii, deși gătiți, ar cauza simptome unei intoxicări slabe atunci, când sunt consumate cu alcool[7] nu s-a aprobat, ci a fost constatat, că bureții, consumați în porții mari, fiind cam greu de digerat, pot provoca reacții neplăcute la persoane sensibile.[8][9]

Toți bureții acestui gen sunt comestibili și de savoare, fiind aproape niciodată atacați de larve. Ei sunt foarte apreciați nu numai în bucătăria franceză (de exemplu Coquilles Saint-Jacques aux morilles pe imaginea din dreapta).[6] Uscați și preparați după înmuiat, ei dezvoltă un gust și miros mai intensiv, rămânând însă relativ tari și elastici.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Science direct
  2. ^ J. L. Dahlstrom, J. E. Smith, N.S. Weber: „Mycorrhiza-like interaction by Morchella with species of the Pinaceae in pure culture synthesis”, în magazinul „Mycorrhiza” nr. 9, Editura Springer, Berlin 2000, p. 279-285
  3. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 586-587, ISBN 3-405-11774-7
  4. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2012, p. 226, ISBN 978-1-4454-8404-4
  5. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 220-221, ISBN 978-3-8427-0483-1
  6. ^ a b Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 224-225, ISBN 978-3-8427-0483-1
  7. ^ J. Walton Groves. Poisoning by Morels When Taken with Alcohol. Mycologia, Vol. 56, No. 5 (Sep. - Oct., 1964), pp. 779-780
  8. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 224-225, ISBN 978-3-8427-0483-1
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 68, ISBN 3-405-11774-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 34-40, 50-51, 56-57 ISBN 3-405-11774-7
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 28-99, ISBN 3-405-12081-0
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 24-25, ISBN 3-405-12124-8
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 10-11, ISBN 88-85013-25-2
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1

Legături externe[modificare | modificare sursă]