Costiceni, Noua Suliță

Costiceni
Костичани
—  sat — reședință starostat (comună)  —
[[Fișier: |100x100px|border|Drapel]] Drapel [[Fișier: |100x100px|Stemă]] Stemă
Costiceni Costiceni (Regiunea Cernăuți) Poziția geografică
Costiceni Costiceni (Ucraina) Poziția geografică
Coordonate: 48°13′26″N 26°29′55″E ({{PAGENAME}})48.22389; 26.49861
Țară	Ucraina
Atestare	17 februarie 1581
Suprafață
- Total	29,28 km²
Altitudine	120 m.d.m.
Populație (2001)
- Total	3.523 locuitori
- Densitate	518 loc./km²
- Densitate urbană	120 loc./km²
Fus orar	UTC+2
Cod poștal	60352
Prezență online

Costiceni (în ucraineană Костичани, transliterat: Kostîceanî, în rusă Костичаны, transliterat: Kosticeanî) este un sat din comuna rurală Vancicauți, raionul Cernăuți, regiunea Cernăuți (Ucraina). Are 1,357 locuitori, preponderent moldoveni (români).

Astăzi, satul Costiceni este alcătuit din 3 sate separate, care până în anii 1950 aveau propriile organe executive - consilii sătești și ferme colective socialiste separate - colhoz. La 11 septembrie 1954, toate cele 3 ferme colective au fost unite într-una singură - colhozul Vatutin, și toate cele 3 consilii sătești au fost, de asemenea, unite într-unul singur - Consiliul Sătesc (selsovet) Costiceni. În 2019, ca urmare a descentralizării din Ucraina și a reformei administrativ-teritoriale din Ucraina din 2015-2020, consiliul sătesc Costiceni a devenit parte a unei comune teritoriale nou formate - comuna rurală Vancicauți, ca și - districtul starostiei Costiceni Nr. 2.

Localitățile

Cultural, istorico-geografic, toate cele 3 sate sunt strâns legate între ele și este incorect să fie cercetate separat. De la mijlocul secolului al XX-lea, odată cu unificarea fermelor colective (colhoz), a consiliilor sătești (selsovet) și a școlilor, precum și o biserică, un spital și o școală de muzică, toate granițele dintre sate au fost șterse atât fizico-geografic la nivel terestru, precum și cultural și social. Căsătoriile mixte și schimbarea locului de reședință au dus la faptul că мajoritatea populației nu va putea indica în mod concret granițele dintre sate.

Starostatul (fostul consiliu sătesc) include 3 sate:

№	sat	drapel	stemă
1	Dumeni
2	Costiceni
3	Pol-Vancicauți / Novoivankiți

Suprafață

Suprafața Districtului Starostiei Nr. 2 — satul Costiceni

(în interiorul așezării, până la calea ferată)

№	sat	drapel	(Suprafața în interiorul așezării, până la calea ferată)		(Toată suprafața starostatului)
			în km2	în ha	în km2	în ha
1	Dumeni		2,549 km2	254,9 ha	-	-
2	Costiceni		2,525 km2	252,5 ha	-	-
3	Pol-Vancicauți / Novoivankiți		1,727 km2	172,7 ha	-	-
	Total starostia Nr. 2 — Costiceni		6,801 km2	680,1 ha	29,28 km2	2928 ha

Geografie

Poziție generală

Satul este situat în Câmpia Prutului, de-a lungul malului stâng al râului Prut. Autostrada H10 Cernăuți-Chișinău trece prin sat. Linia de cale ferată Cernăuți-Larga traversează satul. Centrul satului este situat la 50 km de centrul regional și la 11 km de punctul de control peste granița de stat a Ucrainei, la granița cu Republica Moldova - Mamaliga. Satul este situat pe malul stâng al râului Prut. Satul se află în provincia fizioco-gegrafică de silvostepă a Ucrainei de Vest.

Climă

Clima este moderat continentală. Temperatura medie în ianuarie este de -4,0°C, în iulie este de +19,5°C. Perioada cu o temperatură peste +10°C este de 185 de zile. Cantitatea de precipitații este de aproximativ 580 mm pe an, în principal în perioada caldă a anului, cantitatea maximă fiind înregistrată în iunie-iulie. Înălțimea stratului de zăpadă este de 15 cm. Stratul de zăpadă este instabil. Este situat într-o zonă agroclimatică umedă, moderat caldă. Începând cu al doilea deceniu al secolului XXI, ca urmare a schimbărilor climatice globale, iernile din Costiceni au devenit mai târzii și mai calde, rareori temperatura nocturnă scade la -20°C, dar căldura primăverii vine destul de târziu, cu brume repetate și înghețuri târzii.

Obiecte hidrologice

• Râul Prut
• Râul Cerlena (Cernila)
• Pârâul Glodos (Hogioaia)
• Pârâul Șerbinți
• Iazul „Cel Mare” din Costiceni (la hotarul satelor Costiceni si Dumeni)
• Iazul „La Livade” (în satul Pol-Vanciсauți)
• Iazul „La Brigadă” (lângă fosta brigadă de tractoare) (în satul Costiceni)
• Iazul „La Gradină” (iazul de la gradină) (în satul Dumeni)
• Starița Ghireu (în satul Dumeni)
• Starița Pruteț (Puteț) (lângă Prut, parțial pe teritoriul satului Dumeni și direct în satul Dranița)
• Izvorul „Gura leului” (în satul Dumeni)

Alte obiecte

• Movila Turcului (Mojila turcului)(în satul Pol-Vancicauți)
• Cariera de argilă «Lutaria» (în satul Pol-Vancicauți)

Amplasarea geografică a starostatului

Amplasarea geografică a starostatului
Nord-Vest		Nord		Nord-Est
	Cerlina Mare		Șerbinți		Stălinești
	(Comuna teritorial unită Vancicăuți		(Comuna teritorial unită Vancicăuți		(Comuna teritorial unită Mămăliga
	Raionul Cernăuți		Raionul Cernăuți		Raionul Nistru (Dnistrovskîi)
	Regiunea Cernăuți		Regiunea Cernăuți		Regiunea Cernăuți
	Ucraina)		Ucraina)		Ucraina)
Vest				Est
	Vancicăuți				Șendreni
	(Comuna teritorial unită Vancicăuți				(Comuna teritorial unită Mămăliga
	Raionul Cernăuți				Raionul Nistru (Dnistrovskîi)
	Regiunea Cernăuți				Regiunea Cernăuți
	Ucraina)				Ucraina)
Sud-Vest		Sud		Sud-Est
	Baranca		Baranca		Bajura
	(Comuna Hudești		(Comuna Hudești		( Darabani
	Județul Botoșani		Județul Botoșani		Județul Botoșani
	România)		România)		România)

Distanța de la satul Costiceni până la orașele mari (pe autostrăzi)

„Toate drumurile duc la Costiceni” este o zicală în stilul proverbului roman „Omnes viae Romam ducunt” (Toate drumurile duc la Roma).

Distanța de la satul Costiceni până la orașele mari (pe autostrăzi)
Nord-Vest				Nord				Nord-Est
		Cracovia	~ 636 km			Luțk	~ 380 km			Sumî	~ 839 km
		Rzeszów	~ 487 km			Rivne	~ 371 km			Cernihiv	~ 657 km
		Liov	~ 323 km			Hmelnîțkîi	~ 165 km			Kiev	~ 519 km
		Ternopil	~ 199 km			Camenița	~ 66 km			Jitomir	~ 368 km
		Ivano-Frankivsk	~ 183 km			Hotin	~ 40 km			Vinița	~ 282 km
Vest				Costiceni				Est
		Noua Suliță	~ 20 km							Lipcani	~ 28 km
		Herța	~ 26 km							Rădăuți-Prut	~ 37 km
		Cernăuți	~ 50 km							Briceni	~ 52 km
		Sneatîn	~ 83 km							Edineț	~ 76 km
		Colomeea	~ 124 km							Soroca	~ 173 km
		Ujhorod	~ 451 km							Umani	~ 448 km
		Milano	~ 1720 km
Sud-Vest				Sud				Sud-Est
		Siret	~ 83 km			Darabani	~ 46 km			Bălți	~ 145 km
		Rădăuți	~ 103 km			Dorohoi	~ 54 km			Iași	~ 198 km
		Gura Humorului	~ 132 km			Botoșani	~ 89 km			Chișinău	~ 280 km
		Câmpulung Moldovenesc	~ 177 km			Suceava	~ 126 km			Tiraspol	~ 343 km
		Vatra Dornei	~ 212 km			Piatra-Neamț	~ 226 km			Odesa	~ 475 km
		Cluj-Napoca	~ 401 km			Ploiești	~ 537 km
		Timișoara	~ 702 km			București	~ 584 km

Distanța de la satul Сosticеni până la orașele mari (în linie dreaptă)

„Costiceni - centrul universului” - o zicală populară printre tinerii din satul Costiceni în anii '90-2000.

Distanța de la satul Сosticеni până la orașele mari (în linie dreaptă)
Nord-Vest				Nord				Nord-Est
		Cracovia	~ 518 km			Luțk	~ 293 km			Sumî	~ 669 km
		Rzeszów	~ 382 km			Rivne	~ 266 km			Cernihiv	~ 500 km
		Liov	~ 255 km			Hmelnîțkîi	~ 137 km			Kiev	~ 383 km
		Ternopil	~ 163 km			Camenița	~ 50 km			Jitomir	~ 275 km
		Ivano-Frankivsk	~ 152 km			Hotin	~ 30 km			Vinița	~ 185 km
Vest				Costiceni				Est
		Noua Suliță	~ 16,5 km							Lipcani	~ 22 km
		Herța	~ 19 km							Rădăuți-Prut	~ 22 km
		Cernăuți	~ 36 km							Briceni	~ 45 km
		Sneatîn	~ 74 km							Edineț	~ 58 km
		Colomeea	~ 110 km							Soroca	~ 133 km
		Ujhorod	~ 313 km							Umani	~ 283 km
		Milano	~ 1330 km
Sud-Vest				Sud				Sud-Est
		Siret	~ 43 km			Darabani	~ 7 km			Bălți	~ 115 km
		Rădăuți	~ 60 km			Dorohoi	~ 30 km			Iași	~ 143 km
		Gura Humorului	~ 87 km			Botoșani	~ 54 km			Chișinău	~ 218 km
		Câmpulung Moldovenesc	~ 105 km			Suceava	~ 65 km			Tiraspol	~ 280 km
		Vatra Dornei	~ 130 km			Piatra-Neamț	~ 143 km			Odesa	~ 366 km
		Cluj-Napoca	~ 270 km			Ploiești	~ 365 km
		Timișoara	~ 485 km			București	~ 418 km

Demografie

Populație

În anul 2001, în Costiceni locuiau 3.523 de persoane.

№	sat		populație (anul 2001)
1	Dumeni		1186
2	Costiceni		1357
3	Pol-Vancicauți / Novoivankiți		980
	Total starostia Nr. 2 — Costiceni		3523

Limbă

Distribuția populației după limba maternă conform recensământului din 2001:

Majoritatea absolută a locuitorilor vorbesc limba română ca limbă maternă, restul asemenea vorbesc limba majorității. Limba română din sat este reprezentată de dialectul daco-român (adică limba română modernă) în forma graiului (subdialectului) moldovenesc din grupul nordic a limbii (vorbit în regiunea istorică a Moldovei - astăzi împărțită între România, Republica Moldova și Ucraina (adică în Bucovina și Basarabia), precum și în nordul Dobrogei.

Întreaga populație vorbește fluent limba rusă (la populația mai în vârstă este rezultatul sistemului educațional sovietic, iar la generația tânără se datorează contentului rusofon de pe internet și rețele de socializare). Întreaga populație vorbește fluent ucraineana (generația mai în vârstă înțelege bine, cei sub 50 de ani vorbesc fluent; generația tânără datorită sistemului de învățământ, iar populația mai în vârstă datorită televiziunii, radioului, conținutului în limba ucraineană de pe internet și rețele de socializare). Un procent mare (aproximativ 40-50%) dintre locuitori vorbesc fluent italiana ca urmare a migrației forței de muncă.

Componența lingvistică a localității Costiceni

     Română (95,36%)

     Ucraineană (2,87%)

     Rusă (1,68%)

     Alte limbi (0,08%)

№	limba		persoane	procente %
1	română		3360	95,36 %
2	ucraineană		101	2,87 %
3	rusă		59	1,68 %
4	alții		3	0,08 %
	total		3523	100 %

Religie

Din istoria bisericii din satul Costiceni

Cu ajutorul populației ortodoxe din satul Costiceni, în 1770, în timpul stăpânirii turcești, a fost construită o biserică de lemn. În ea se afla prestolul în numele Sfântului Ierarh Nicolae.

Biserica Sfântul Nicolae se afla la 228 de verste de Consistoriul Spiritual din Chișinău. La 29 de verste de protopopul domnesc, la 17 verste de protopopiul local. Mai aproape de această biserică se află Biserica Nașterii Maicii Domnului (satul Șendreni) – la 2 verste; Biserica Sf. Dsmitrie (satul Vancicauți) – la 2 verste. Era suficient de bine dotată cu ustensile și cărți bisericești. Documentația bisericească era păstrată în mod regulat aici. Conform informațiilor, existau numeroase documente în arhiva locală a Bisericii Sfântul Nicolae. De exemplu, un inventar al bunurilor bisericești se ținea încă din 1809, registrele de venituri și cheltuieli se țineau cu regularitate din 1809, copiile certificatelor de naștere se păstrau din 1808, registrele confesionale se păstrau cu regularitate din 1813, iar registrele de căsătorie se păstrau din 1835. Arhiva bisericii s-a păstrat intactă până în zilele noastre. Odată cu trecerea anilor, vechea biserică din lemn a ajuns în paragină. Timpul impune construirea unei noi biserici. În 1874, din cauza îmbătrânirii clădirii bisericii, a unui acoperiș cu scurgeri și a altor deficiențe, biserica a fost închisă la insistențele conducătorului eparhial. Construcția noii biserici a fost finalizată în 1879.

Iată ce scrie în informațiile despre biserică din 1890: „Biserica a fost construită în 1879. Clădirea este din piatră, acoperită cu tablă de fier, cu un clopot deasupra pridvorului. În biserică există un singur prestol, în numele Sfântului Nicolae.

Distribuția populației după credințele religioase conform recensământului din 2001.

Repartizarea populației după apartenența religioasă a localității Costiceni

     ortodocși (71%)

     baptiști (10%)

     martorii lui Iehova (10%)

     penticostali (10%)

Majoritatea absolută a populației satului, din punct de vedere religios, mărturisește creștinismul de diferite ramuri. Majoritatea creștinilor sunt ortodocși, care frecventează Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae (1879) cu sărbătoare bisericească pe 22 mai/9 mai. Preotul bisericii, protopopul Hristotel (civil Pițu Aurel), a slujit din martie 1993 până în august 2024. Din septembrie 2024, slujește Moisei Mihail (Mihai). Comunitatea religioasă este subordonată Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Patriarhia Moscovei). Slujbele se țin în limba română. Calendarul ritualic al bisericii este calendarul iulian (sau de stil vechi). În sat există adepți ai mișcărilor protestante ale creștinismului. Baptiștii care au propria lor clădire religioasă - Biserica Baptistă. Martorii lui Iehova au de asemenea, propria lor clădire religioasă - Casa de Rugăciune a Martorilor lui Iehova - Sala Regatului a Martorilor lui Iehova. Adepții mișcării creștine penticostale au și o casă de rugăciune - Casa de Rugăciune „Hristos pentru Fiecare”.

Istorie

Ținutul nostru în vremuri străvechi

În anii 4-3 mii î.Hr., cultura arheologică din Cucuteni-Tripillia era răspândită pe un teritoriu vast (sud-estul Transilvaniei, Moldova, partea centrală a Ucrainei la vest de râul Nipru). În regiunea noastră sunt cunoscute peste 300 de monumente ale acestei culturi - o civilizație agricolă timpurie a Europei de Est, predecesoare a piramidelor egiptene și contemporană a civilizațiilor din Orientul Mijlociu. Așezări ale culturii Cucuteni-Tripillia au fost găsite în Adâncata, Voloca, Cuciur Mare, Dinăuți, Mahala, Mamaliga, Costiceni, Tărăsăuți, Cerlena Mare, Stălsnești etc. În Costiceni, o așezare Cucuteni-Tripillia cu o suprafață de 180–40 m era situată la 3 km nord de sat, pe malul stâng al pârâului, lângă brigada de tractoare, la fermă de vară. O caracteristică izbitoare a culturii Cucuteni-Tripillia este ceramica sa - olarii antici își pictau produsele cu ornamente magnifice. Datorită realizărilor sale impresionante, complexul arheologic și cultural Cucuteni-Tripillia este considerat de cercetători „unic în Europa ultimilor 5.000 de ani”.

Așezare a culturii Cucuteni-Tripillia

satul Costiceni, la 3 km nord de sat, lângă brigada de tractoare, pe teritoriul fermei de vară

Originea numelui satului Costiceni

Există mai multe explicații pentru numele satului Costicani:

• Conform cercetătorului român Miron Costechescu, numele provine de la numele al boierului Costici, proprietarul satului în timpul domnitorului moldovean Alexandru cel Bun (1400–1432) (Alexandru I Mușat cel Bun, în slavonă: Александръ):

„În mila lui Dumnezeu, noi, Ștefan voievod, domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut, cu această carte a noastră, celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, că această adevărată slugă a noastră credincioasă, pan Hodco Costici, ne-a slujit cu dreaptă și credincioasă slujbă. De aceea, noi, văzând dreapta și credincioasa lui slujbă către noi, l-am miluit cu deosebită milă și i-am dat, în țara noastră, satele pe Vorona, anume: curtea Anușcăi, și Huețeni, și Sinești, lângă Vereșceac, și Glodeni, unde este jude Nenciul, și moara pe Siret, unde este Hueț. Toate acestea să le fie lor uric, și femeii sale, Vasiutca, și copiilor lor, și nepoților lor, și fraților Vasutcăi și strănepoților lor, neclintit niciodată, în veci.

...

Și a scris Donciu gramatic, la Suceava, în anul 6941 <1433> noiembrie 16.”

• O altă versiune se bazează pe un hrisov al domnitorului moldovean Iliaș I (ianuarie 1432 - octombrie 1433; august 1435 - mai 1443):

„Din mila lui Dumnezeu, noi, Ilie voievod, domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut, cu aceasta carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau vor auzi citindu-se, că pe această adevărată slugă și boier al nostru credincios, pan Oană, și pe femeia sa, Anna, fiica lui Negrea, și pe fiul lor, Andrei, i-am miluit cu deosebita noastră milă și le-am dat, în țara noastră, două sate, anume: Coșilăuți și Stanulăuți, ...

Iar hotarul Coșilăuților, să fie in sus pe pârâul Ruda, la capătul Nesfoiului, împrejurul prisăcii lui Negrea; de la Nesfoiu, pe val, de la val, de-a curmezișul păduricii lui Costiuc, de la pădurice, de-a curmezișul dumbrăvii, iar de la dumbravă, pe hotarele vechi, pe hotarele dinspre satul lui Liuban.
...

A scris Pașco, diacul lui Cupcici, la Suceava, în anul 6940 <1432>, ianuarie 4.”

Aceasta indică faptul că numele are o origine antroponimică: „Costici” fiul - fiul/descendentul lui Costea, iar în limba română (limba majorității absolute a populației satului), adăugând sufixul „eni” la numele zonei se formează numele populației acestei zone (Suceveni, Clujeni, Mamaligeni, Cernăuțeni, Kieveni) - adică „Costiceni ” - neamul (populația) fiului lui Costici. Conform cercetătorului român Miron Costecescu, în timpul domniei domnitorului moldovean Alexandru cel Bun (1400–1432) (Alexandru I Mușat cel Bun, în slavonă: Александръ), la curtea domnitorului exista un boier pe nume Costici („Costici” - fiul/descendentul lui Costici). Costea (Костѣ воєводѫ, cunoscut uneori și sub denumirea de Ștefan din Șipeniț) a fost un domn moldovenesc puțin cunoscut care a domnit între anii 1373-1375, soțul lui Mușata, după care dinastia domnilor moldoveni, poartă numele de Mușatini. Costea (Костѣ воєводѫ, cunoscut uneori și sub numele de Ștefan din Șipeniț) a fost bunicul domnului moldovean Alexandru cel Bun, ceea ce înseamnă că boierul „Costici” ar fi putut fi unchiul domnului Alexandru cel Bun.

Satul exista probabil la începutul secolului al XIV-lea, conform lui Miron Costechescu, deși nu s-au păstrat dovezi directe în acest sens. Multă vreme, prima mențiune documentară a fost considerată „scrisoarea domnului Moldovei Gaspar Graziani” din 1619, când domnul Moldovei Gaspar Graziani a atribuit o parte din sat moșieriței Marița. Documente din 1665 menționează a doua parte a acestuia, care a aparținut moșieriței Gafița. Totuși, prima mențiune certă a localității Costiceni datează din 1581:

„Ispisoc din 7089 <1581> februarie 17 a domnului Iancu voievod întăritoriu Bilavii vătav pe a opta parte de giumătate de sal Costicenii, pe Prut, care face a șasesprezăcea parte din tot satul, cumpărată de la Anghelina fata Simcăi, nepoata Dolințcăi, strănepoata lui Dumitru și prestrănepoata lui Hotcu Costea postelnic”

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, satul a trecut în proprietatea boierilor din Ciurea. Pe lângă domni (țărani, adică proprietari de pământuri), satul era locuit de țărani liberi cu mici stăpâniri funciare. Conform recensământului din 1774, în sat existau 83 de gospodării: doar 3 dintre ele erau scutite de impozite, restul plăteau impozite și îndeplineau sarcini.

Recensământul din 1774

Articol principal: Recensământul Moldovei din 1772-1773

Lista capilor de familie din satul Costiceni în 1774 (83 de gospodării)

Lista locuitorilor satului Costiceni (1774), 83 de gospodării

1. Ștefan Părpăuță 2. Ilie zet prescurnicer 3. Ion Smochină 4. Petre Dancul 5. Ion Gogonel 6. Ion sîn prescurnicer 7. Ion Spătariul 8. Toader zet vătămanului 9. Ștefan săpunariul 10. Apostol sîn Roșca 11. Ion Ionel 12. Andrei Răzuș 13. Grigoraș sîn Erhan 14. Iftimie al Sofroniei 15. Toader Arcuș 16. Tănase brat cibotariul 17. Vasile, prescurnicer 18. Costadin, vornic 19. Grigoraș sîn Cuciuc 20. Ion Cuciuc	21. Sandul, cibotariul 22. Ștefan Gheba 23. Ilie Mălancă 24. Constadin Cociorvă 25. Grigoraș Bolohan 26. Ion Stanciul 27. Ștefan Belicin 28. Gheorghe Raba 29. Chiraian zet Ștefan 30. Ioniță, morar 31. Savin, rotar 32. Macovei, rotariul 33. Ion, rotariul 34. Savin sîn Beșliu 35. Gheorghe zet Ștefan 36. Tănase Rețin 37. Tudose 38. Vasile Păun 39. Vasile Rață 40. Vasile sîn strugariul	41. Gheorghiță, strugariul 42. Toader, baciul 43. Simion, morariul 44. Gheorghe, căpătariul 45. Ioniță Părpăuță 46. Constadin Părpăuță 47. Grigoraș sîn Smochină 48. Ursul Vădanul 49. Gheorghe Sucevanul 50. Vasile sîn Ioann 51. Grigoraș Căldare 52. Constadin, rusul 53. Nicolae, scutelnic 54. Gheorghe sîn Dumitrăcese 55. Ștefan 56. Grigoraș sîn rusul 57. Grigoraș săn presurniței 58. Toader sîn Mihai 59. Vasile sîn Smochină 60. Ursache zet Bogu	61. Coste zet Smochină 62. Gavril sîn sârbul 63. Constadin sîn sârbul 64. Marcu, sârbul 65. Nichita, cibotar 66. Ion Spănac 67. Andreeș 68. Ion, rusul 69. Constadin Libuhan 70. Cozma 71. Onca 72. Iftimie 73. Ioniță Roșca 74. Gora 75. Grigoraș Becariul 76. Roșca 77. Miron Rață 78. Ioniță 79. Gheorghe 80. Toader Rață	Rufeturile- elibirați de impozite 81. Ioniță, dascăl 82.Ion, Popa 83. Ion, țiganul
zet- înseamnă ginere al- arată al cui este O poreclă cu literă mică indică tipul de activitate: prescurnicer-de la prescură, vornic-vornic, vătămanul- ajutorul vornicului, reprezentantul boierului în sat, scutelnic-scutelnic, săpunariul- cel ce producea săpun, cibotariul-cizmar, morar, morariul--morar, rotar, rotariul- rotar, strugariul- cel fucrează la strujniță, baciul-ciobanul, căpătari-cel ce face căpătâi (corlate la paturi), dascăl-dascăl, popa-preot. sau origine etnică sârbul-sârb, rusul-rutean, țiganul-romi

În 1806, proprietarii au luat o parte semnificativă din pământ de la țărani, lăsând fiecărei familii doar un falch pentru plata impozitelor (14-15 k. pe an) și a taxelor feudale.

Perioade istorice

— Perioada rusă (secolul al XIX-lea)

După războiul ruso-turc (1806–1812) și Tratatul de la București (16/28 mai 1812), regiunea a devenit parte a Imperiului Rus. Costiceni a devenit parte a uezdului Hotin din gubernia Basarabia. Această perioadă a durat până în 1918, când Basarabia a fost din nou cedată României.

În această perioadă, în sat a fost construită o nouă biserică Sfântul Nicolae (sfârșitul secolului al XIX-lea): vechea biserică din lemn, construită în 1770, a devenit învechită și a fost închisă în 1874, iar noua biserică din piatră a fost deschisă în 1879. Țăranul Constantin Rața, care a fost încurajat cu o scrisoare de recomandare din partea Sinodului și i s-a acordat dreptul de a fi înmormântat pe teritoriul bisericii, a fost implicat în mod special în construcția acesteia.

Școala publică din Costiceni a fost fondată pe 12 noiembrie 1900, conform Regulamentului din 25 mai 1874. Cuprindea două săli de clasă și un apartament pentru profesor. Școala populară din Costiceni - școala deținea teren în 1910 - 1200 de sagine. Până în 1912, 308 elevi (26 de băieți, 10 fete) absolviseră școala. Educația era în limba rusă; studiau Legea lui Dumnezeu, cititul, scrisul și aritmetica. Primul profesor a fost O. M. Korolev (de asemenea, înmormântat pe teritoriul bisericii).

— Primul Război Mondial (1914–1918)

Bărbații au fost mobilizați în sat, echipamentul, animalele și proviziile au fost luate; infrastructura a fost distrusă - căi ferate, poduri și drumuri. Basarabia a devenit o ariergarda pentru armata rusă (în special, Armata a 8-a), iar populația locală a suportat principalele costuri.

În luna august 1914, un număr mare de locuitori din satele Costiceni și Vancicăuți s-au refugiat peste Prut, pe teritoriul României, din cauza luptelor dintre armatele austro-ungare și ruse.

Potrivit unei știri publicate în ziarul Universul, aproximativ 1200 de țărani români au trecut granița în județul Dorohoi, stabilindu-se temporar în comuna Hudești. Refugiații, veniți cu familiile și bunurile lor, au fost primiți cu ospitalitate de localnici, iar D. I. Franc, proprietarul moșiei Hudești, le-a pus la dispoziție imașul și i-a sprijinit material.

Martorii din Costiceni și Vancicăuți au relatat scene emoționante despre luptele din zona de frontieră și despre fuga în masă a populației basarabene. Autoritățile române au dispus cazarea refugiaților în satele din apropierea Hudeștiului.

— Perioada românească în istoria satului Costiceni

Pe 27 martie 1918, regiunea noastră a devenit parte a României. Satul Costiceni a rămas în județul Hotin, provincia Basarabia. Satul era condus de un primar, care era ales de săteni. La sfârșitul anilor 1930, Toader Precup a devenit primarul Costicenilor, iar Vladimir Nicorici a devenit secretar. În sat exista și un post de jandarmi, care supraveghea menținerea ordinii în așezare.

În această perioadă, satul a crescut foarte puțin; dacă în 1922 existau 240 de case, 246 de familii și 1.050 de locuitori, atunci până în 1930 satul avea 245 de case, 265 de familii și 1.169 de locuitori.

Structura etnică a populației în 1930

     Români (94,78%)

     Evrei (2,13%)

     Ruși (2,05%)

     Alte etnii (1,04%)

Astfel la recensământul general al populației din 1930 au fost înregistrați 1169 locuitori, inclusiv 602 bărbați și 567 femei. Din numărul total al locuitorilor, 1108 erau români, 25 ruși, 8 ucraineni, 3 polonezi, 25 evrei și 3 țigani. În calitate de limbă maternă, 1112 persoane au indicat limba română, 24 persoane - limba rusă, 8 persoane - limba ucraineană și 25 persoane - limba idiș. Dintre locuitorii cu vârsta de peste 7 ani (447 bărbați și 447 femei), știutori de carte erau 233 bărbați și 80 femei, astfel, gradul de alfabetizare constituia 35%. Dintre cei învățați, 220 bărbați și 70 femei aveau instruire primară, 3 bărbați și 5 femei aveau studii secundare (gimnaziale), 1 bărbat avea studii profesionale și 1 bărbat - studii superioare.

Principala ramură a economiei satului a rămas agricultura. Peste 600 de hectare de pământ aparțineau proprietarilor de pământ G. Pantazi (aproximativ 100 de hectare), Sutiaghin, A. Bintovski, Sonsedovski, Bortkevici, Sobolevski și alții. Existau țărani înstăriți, de exemplu, Prekup Toater avea 30 desetine de pământ, țăranul mijlociu avea 6-8 desetine de pământ, dar majoritatea familiilor de țărani aveau între 0,5 și 3,5 desetine de pământ, ceea ce era abia suficient pentru a evita moartea de foame.

Arendarea terenurilor era larg răspândită. Chiriașii Grupman, Doneț și alții, folosind utilaje și îngrășăminte minerale, cultivau sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, soia și struguri, obținând profituri mari. Țăranii săraci erau obligați să muncească ca muncitori, câștigul lor pentru o zi de 16-17 ore nu depășea 15-20 de lei. Și asta într-o perioadă în care 1 kg de săpun de uz casnic costa 12-18 lei, 1 kg de zahăr – 28,5 lei, iar paste făinoase – 22 de lei.

Fotografie de familie (Costiceni, anii '50). Nicolae Rotari primind rudele din Mărcăuți.

În schimb, produsele agricole erau foarte ieftine: un kilogram de usturoi – 0,5 lei, cartofii – 0,8 lei etc.

Suferind de lipsa pământului, locuitorii din Costiceni au căutat în alte locuri, de exemplu, în Moldova. Descendenții satului nostru au întemeiat așezări în Basarabia (Republica Moldova modernă) - Răuțel, Balatina, Chișchăreni, Mărcăuț. De asemenea, mulți locuitori ai satului Costiceni au plecat în străinătate în căutarea fericirii (SUA, Canada, America Latină - Argentina și Brazilia).

Viața culturală a satului Costiceni în anii '20 și '30 era concentrată în jurul casei de cultură, care purta numele împăratului Traian, și a școlii locale. Datorită eforturilor talentatului profesor E. Supocoinîi, în satul nostru a fost organizată prima orchestră de instrumente muzicale.

În această perioadă, celebrul muzician Toader Captari și-a început activitatea rodnică în domeniul spiritualității.

Corul centrului cultural al satului Costiceni a participat la un festival coral organizat la București, unde a fost primit un loc de onoare. Vasile Nicorici, un locuitor al satului care a participat la acest festival, își amintește: „Am plecat din Cernăuți în dimineața zilei de 8 iunie 1938 și am ajuns la București în seara aceleiași zile. Am înnoptat în cazarma Batalionului 21 Infanterie. A doua zi am fost duși la stadion, unde ne-am întâlnit cu Regele Carol al II-lea și cu Prințul Moștenitor Mihai I, apoi a avut loc un festival coral. Corul centrului cultural a câștigat locul I la categoria „costum” și locul II la categoria „interpretare corală”. În a treia zi ne-am întors acasă...”.

În urma reorganizării administrative din anul 1939, efectuată de Ministerul Internelor al României, structura comunelor din județul Hotin a suferit mai multe modificări. Prin Decizia nr. 1.564 din 4 februarie 1939, publicată în Monitorul Oficial la 20 aprilie 1939, s-au aprobat noi delimitări teritoriale pentru comunele rurale ale județului. Conform documentului oficial satul Vancicăuții Mici (Pol-Vancicăuți) a fost desprins din comuna rurală Costiceni și alipit la comuna rurală Vancicăuți. Satul Șendreni a fost transferat din comuna Mămăliga la comuna Costiceni, iar reședința comunei rurale Costiceni a fost mutată din satul Costiceni în satul Dumeni.

— Perioada sovietică și evenimentele anilor 1940. Represiunile staliniste asupra populației românești.

Pe 28 iunie 1940, în viața locuitorilor regiunii noastre au început schimbări radicale. Administrația românească a fost înlocuită de puterea sovietică. „Sovietizarea” regiunii, realizată într-un timp scurt, a fost însoțită de momente negative. Au început rusificarea intensivă și ucrainizarea moderată a sistemului educațional și cultural. Printre aspectele negative se numără și jaful socio-economic al populației locale și represiunea politică în masă. Noua ordine i-a "identificat" imediat pe așa-numiții „dușmani ai poporului”. Această categorie includea țărani înstăriți și personalități ale partidelor politice românești. În anii 1920 și 1930, în Bucovina și ținutul Hotin au funcționat numeroase partide politice și societăți național-culturale, sportive și muncitorești, cu niveluri variate de activitate. La 15 septembrie 1919, a fost format Partidul Democrat Unit, condus de I. Nistor. Pe 21 ianuarie 1923, s-a alăturat Partidului Național Liberal al lui I. Brătianau. Iar în martie 1923, a fost formată Liga Apărării Naționale Creștine, condusă de A. Cuza. În februarie 1923, pe scena politică a apărut Partidul Țarist din Bucovina, care în decembrie 1926 a devenit parte a Partidului Național Țarist din România. La 14 iulie 1935, s-a format Partidul Național Creștin al lui A. Cuza și O. Goga, al cărui simbol de partid era svastica. Toate aceste partide au funcționat în condiții de luptă constantă pentru putere. Majoritatea liderilor acestor partide au fost reprimați de autoritățile sovietice. Exista o lipsă de alimente, medicamente, combustibil, încălțăminte și îmbrăcăminte pentru „dușmanii poporului”. Aceasta a dus la moartea deportaților, în special a vârstnicilor. Astfel, pe 15 noiembrie 1945, Alexandroae Afanasii a murit într-o așezare specială, în 1943, Nicorici Vasile a murit într-o așezare specială, Savca Gheorghe a murit într-o așezare specială pe 16 iunie 1956, Savca Toader a murit tragic într-o așezare specială, iar în 1946, Rața Vasile a murit. Astfel, conform estimărilor preliminare, în anii 1940–1941, aproximativ 11 mii de oameni au fost represați din motive politice pe teritoriul Bucovinei de Nord și al ținutul Hotin, dintre care peste 1.400 au fost împușcați, au murit în lagăre și în așezări speciale. Urmărirea membrilor „partidelor burgheze” românești era un fel de urmărire a vrăjitoarelor și ereticilor în epoca crudului Ev. Mediu. Sute de oameni au suferit nevinovați pur și simplu pentru că, trăind în alte țări, ei, ca buni cetățeni, s-au adaptat condițiilor socio-economice și politice în care au fost nevoiți să trăiască. Chiar și o simplă cunoaștere a soartei celor reprimați oferă motive pentru a afirma că represiunea brutală a cetățenilor din regiune este o crimă de neiertat a regimului totalitar comunist împotriva poporului.

Maria Vatamanu, mama poetului și savantului basarabean Ion Vatamanu, nu-și poate explica, vorbind despre acele timpuri, cum oameni nevinovați erau pedepsiți numai pentru că „un netrebnic de vecin”, din invidie, le inventa diverse păcate pentru a-i „turna” noilor autorități.

„Nevinovații oameni erau turnați chiar de invidioșii săi vecini care în popor au fost porecliți „cozi de topor”. De exemplu, Toadere Banari a fost acuzat de faptul că era membru al mișcării legionare, însă toți din sat știau că el era un om sărman, care nu avea habar de ce înseamnă această mișcare, dar a fost ridicat noaptea de acasă și silit să ispășească o cruntă pedeapsă pentru o vină imaginară. Țăranul avea doi copii, o bojdeucă și câteva găini. Finul meu, Isevea Cocostârc a fost un om harnic și omenos, însă din pricini necunoscute a fost ridicat și el cu toată familia și numai bunul Dumnezeu știe prin ce a trecut sărmanul. Tatăl său, Toadere, s-a stins din viață acolo”, spune Maria Vatamanu.

Printre cei deportați se numără Vladimir Pascari din Pol-Vancicăuți, născut în 1919. În timpul instalării noii granițe se afla în România la muncă. Bărbatul a solicitat în repetate rânduri să i se permită să revină la baștină, însă sovieticii au ignorat cererea lui. Astfel, Vladimir a decis să treacă clandestin noua graniță impusă de cotropitori. În noaptea de 16 spre 17 octombrie 1940 Vladimir pornește spre casă, unde îl așteptau părinții, un frate și o soră. Din nefericire, nimerește în mâinile grănicerilor sovietici în apropierea satului Băhrinești (fostul raion Hliboca), regiunea Cernăuți.

La data de 14 iunie 1941, NKVD-iștii l-au condamnat la 3 ani de detenție, pedeapsa fiind executată în lagărul stalinist de muncă corecțională din Novosibirsk. A avut fericirea să scape cu zile din infernul bolșevic și să se întoarcă la vatră. A adus cu el culoarea străinătății, conturul pădurilor fără de margini din Taiga și o imensă durere sufletească. Vladimir Pascari a fost reabilitat abia pe 25 ianuarie 1990.

Deomid Savca, fost profesor la școala medie din Costiceni, își amintește cu groază despre acele vremuri când în sat au dat navală comuniștii: „În satele noastre nu exista nicio lege, nicio dreptate. Puteai fi luat, încătușat și dus unde nu te mai putea găsi nimeni, așa cum s-a întâmplat cu învățătorul Vasile Șagan de la Școala din Pol-Vancicăuți. Pe la ora unu noaptea, i-au bătut la ușă și l-au luat... Avea în jur de 25 de ani. Era necăsătorit. Mama lui, Mărioara, era originară din Zalucea. Tatăl său, Ștefan Șagan, era din Costiceni. Lumea spunea că acești călăi l-au dus în pădure și l-au împușcat. Dar pentru ce ilegalități – nu știe nimeni. Nici până azi nu se cunoaște nimic despre moartea lui. Dacă l-au împușcat, de ce oare vor fi făcut acest lucru și în ce groapă l-o fi aruncat? A dat cineva socoteală pentru moartea lui? Într-o societate civilizată așa ceva e de neimaginat”, spune Deomid Savca. Profesorul Vasile Șagan fusese reabilitat abia în 1992.

Pe lista persoanelor care au avut de suferit din cauza regimului comunist se regăsește Serafim Cârstea, un tânăr în vârstă de 17 ani care, din cauza foametei din anii 1946-1947, a încercat să treacă clandestin frontiera. El a fost reținut de grănicerii sovietici și condamnat de un tribunal militar la 10 ani în lagăre de muncă „pentru trădarea patriei”. Apare întrebarea, ce patrie a trădat? Cea care i-a luat ultima fărâmitura de pâine de la familie, lăsând-o să moară de foame în iarna anului 1947? Având doar 17 ani și căutând ieșirea din această situație, a decis să treacă granița și să ajungă în România, acasă.

Un alt exemplu este cel al veteranului de război Ion Ivanes. După ce s-a întors de pe front, grav rănit, bolnav și copleșit de emoții, a rupt un panou cu portretul lui Stalin din sat. Denunțat de o angajată a sovietului (consiliului) sătesc, Ion a fost condamnat la 10 ani de închisoare, pedeapsa fiind executată într-una dintre cele mai dure închisori din URSS. Scrisorile pline de disperare ale mamei sale, în care cerea grațierea și pe care le-a trimis lui Stalin, nu au avut niciun rezultat. A primit un singur răspuns: „Dacă a rupt, înseamnă că e vinovat”.

Andrei al lui Vasile Rață era un copil de 11 ani când a fost ridicat împreună cu părinții, gospodari din satul Costiceni, și transportat în fundul Siberiei. Cu amărăciune își aduce aminte de acea călătorie groaznică cu trenul, în vagoane jegoase, neîncălzite, în condiții inumane, în care oamenii piereau ca muștele. În memorie îi stăruie chipurile consătenilor Atanasie Alexandroaie și Serafim Sauca, alături de care a parcurs acest infernal drum al pieirii:

„Întregul drum, din nordul Basarabiei și până în Siberia, a fost udat cu lacrimi și presărat cu cadavre”. După ce au fost dați jos din tren, la Tiumen, ei au fost îmbarcați în nave fluviale și transportați pe fluviul Obi, până la Zenkovo, un sătuc prăpădit ca vai de el, situat între orașul Surgut și centrul districtual Hantî-Mansi. Familia Rață supraviețuiește războiului, dar tocmai atunci când își face iluzii că a scăpat de greul cel mare, capul ei, Vasile Rață, se îneacă în apele reci ale Obiului. Asta se întâmplă în 1947. Lasă în urma sa o nevastă cu șapte copii. Viață grea. Copiii nu au cu ce să se îmbrace, suferă de foame. Andrei se înscrie la o școală tehnico-profesională. După absolvire, lucrează în construcții, pe șantiere, câte 18 ore zilnic. În 1955 se însoară cu o herțeancă din Țânteni, și ea deportată la vârsta de 6 ani. După cinci ani de căsnicie, în 1960, când se dă „sloboda”, tânăra familie se întoarce acasă. Ar fi dorit să se oprească în satul soțului, la Costiceni, dar primarul le interzice să se stabilească cu traiul în sat. Casa părintească era în mâini străine, primăria o confiscase după ce rămăsese fără stăpâni. Altă tragedie. Cu multă trudă adună bani și își cumpără o casă în Herța, mai aproape de baștina soției. Iată cum deportarea schimbă destinul omului, rupându-l definitiv de casa părintească și de satul său.

Al doilea val de represiuni a avut loc la începutul anilor 1950, când au fost luate în principal credincioșii.

Grupul de istorie școlară și istorie locală a efectuat cercetări ample pentru a studia soarta tragică a satului represaliat Costiceni. Datorită eforturilor istoricilor locali, a fost întocmită o listă a familiilor care au fost represate în anii 1940 și 1950.

listă incompletă a familiilor care au fost represate în anii 1940 și 1950

1. Alexandroaie Afanasie Matveevici 2. Alexandroaie Maria Aksentiivna 3. Alexandroaie Xenia Afanasievna 4. Alexandroaie Fevronia Afanasievna 5. Alexandroaie Vera Afanasievna 6. Alexandroaie Vladimir Afanasievici 7. Alexandroaie Gheorghe Afanasievici 8. Alexandroaie Vasile Afanasievici 9. Banari Feodor Feodorovici 10. Banari Liubovi Onufriivna 11. Banari Boris Feodorovici 12. Vataman Andrei Panteleimonovici 13. Vataman Olga Dmitrievna 14. Vataman Vera Andreevna 15. Vataman Grigore Andreevici

16. Vataman Maria Andreevna 17. Garabagiu Vladimir Feodorovici 18. Garabagiu Liubovi Petrovna 19. Garabagiu Serghei Ivanovici 20. Garabagiu Valentina Sergheevna 21. Garabagiu Victor Sergheevici 22. Garabagiu Liubovi Petrovna 23. Garabagiu–Parpăuț Olga Antonivna 24. Garabagiu Grigore Feodorovici 25. Ivanov Ilarion Alexeevici 26. Ivanova Profira Ivanovna 27. Ivanov Serafim Ilarionovici 28. Ivanova Eugenia Ilarionovna 29. Ivanes Gheorghe Fomici 30. Cârstea Serafim Stepanovici

31. Cușnir Andrei Ivanovici 32. Nicorici Vasile Ivanovici 33. Nicorici Maria Feodorovna 34. Nicorici Liubovi Vasilievna 35. Nicorici Serafim Vasilievici 36. Nicorici Aksenia Vasilievna 37. Rața Vasile Nicolaevici 38. Rața Maria Pavlovna 39. Rața Feodor Vasilievici 40. Rața Andrei Vasilievici 41. Rața Leonid Vasilievici 42. Rața Olga Vasilievna 43. Rața Victor Vasilievici 44. Rața Zinaida Vasilievna 45. Savca Gheorghe Ivanovici

46. Savca-Nicorici Maria Nicolaevna 47. Savca Ivan Andreevici 48. Savca Vladimir Gheorghevici 49. Savca Anastasia Petrovna 50. Savca Feodor Gheorghevici 51. Savca Victor Vladimirovici 52. Savca Alexandra Vladimirovna 53. Savca Serafim Spiridonovici 54. Savca Maria Serafimovna 55. Savca Feodor Serafimovici 56. Savca Nina Vasilievna 57. Cimpoi Andrei Alexeevici 58. Govornian Alexei Petrovici cu familia 59. Parpăuț Evsevii cu familia 60. Parpăuț Ivan cu familia

Și acum vrem să vă prezentăm soarta tragică a mai multor familii din Costiceni care au experimentat pe deplin toate aspectele teribile ale regimului stalinist.

„Savca Gheorghe Ivanovici s-a născut în 1899. A fost membru al Partidului Liberal Român. În 1941, Savca G.I., soția sa și doi dintre fiii săi, împreună cu familiile lor, au fost deportați departe în est, în orașul Novîi Port Condițiile de viață erau grele. De dimineața până seara, adulții se ocupau cu pescuitul. Locuiau în barăci de lemn. În 1958, Gheorghe Ivanovici a murit și a fost înmormântat în orașul Novîi Port.” La începutul anilor '60, familia Savca G.I. s-a întors acasă, dar nu li s-a permis să locuiască în satul natal. Fiul cel mic, Toader, s-a mutat în satul Răuțel (Moldova), iar cel mare - Vladimir, s-a întors la Irkutsk. Soția lui Savca G.I., Maria Nicolaevna, a murit în 1989 și a fost înmormântată în satul Costiceni.”

—Din memoriile lui Savca (Lungu) Natalya Fedorovna

Soarta familiei Popiciuc-Nicorici este atât dramatică, cât și foarte interesantă.

„Eu, Popiciuc Constantin Ivanovici, m-am născut în 1919 în satul Mahala, raionul Noua Suliță. Familia era numeroasă: frații Avraam și Gheorghe; surorile Elena și Caterina. În 1940, fratele meu mai mare Avraam a fost împușcat de bolșevici lângă satul Fântina Albă, când încerca, împreună cu alții, să treacă granița cu România.” Curând, tatăl său, precum și Constantin și Gheorghe, au fost deportați în Novîi Port regiunea Tiumen. Au lucrat pe o navă de pescuit. În 1947, tatăl său a murit.

În 1940, familia lui Vasile Ivanovici Nicorici a fost deportată din Costiceni. El a fost, de asemenea, activist al unuia dintre partidele politice românești. Familia a ajuns în Districtul autonom Iamalia-Neneția, în satul Yaptik-Sale. În 1943, Vasile Ivanovici a murit de scorbut; fiica sa, Axentia, s-a îmbolnăvit grav.

În 1946, Constantin Popiciuc și Liubov Nicorici s-au întâlnit. Constantin a auzit de la localnici că o fată din regiunea Cernăuți locuia în Yaptyk-Sale. A mers în vizită. Acolo, Constantin și-a găsit soarta…

În 1958, s-au întors acasă împreună…”

—Din memoriile lui Popiciuc C.I.

Familia Ivanov, Ilarion și Porfira, erau oameni profund religioși, Martori ai lui Iehova.

„În aprilie 1951, eu, soțul meu și copiii mei, Evgheni și Serafim, am fost deportați. Am reușit să iau cu mine niște haine și mâncare. Ne-au pus într-o căruță și ne-au dus la Noua Suliță. Acolo ne-au urcat într-un tren și ne-au dus într-o direcție necunoscută. Vagoanele erau întunecate și înghesuite, oamenii zăceau pe jos. La opriri frecvente, bărbații primeau apă și mâncare. Călătoria a durat câteva săptămâni. La sosire, am fost plasați în satul Novociunka, districtul Novochunkivski, regiunea Irkutsk. Locuiam în barăci de lemn. Lucram în principal în exploatarea forestieră…”

—Din memoriile Ivanov Porfira

„Familia noastră era credincioasă și din această cauză am fost supuși unor represiuni crude. Pe 8 aprilie 1951, am fost informați că urma să fim evacuați. A doua zi am fost trimiși la Noua Suliță. Bunurile noastre au fost confiscate. Ne-am îmbarcat într-un tren de marfă și am pornit spre est. Călătoria a durat 16 zile. Am ajuns în îndepărtata Siberie, regiunea Irkutsk, districtul Taishet. Am lucrat împreună în exploatarea forestieră. Am locuit în barăci de lemn; nu era suficientă mâncare. Populația locală nu trăia mai bine, dar ne-a ajutat cât a putut. În 1968 ne-am întors acasă…”

—Din memoriile Bogdanova P.F.

După 17 aprilie 1991 – ziua adoptării Legii RSS Ucrainene „Privind reabilitarea victimelor represiunilor politice din Ucraina”, acești cetățeni au fost reabilitați ca fiind arestați și condamnați pe nedrept.

— Perioada actuală — parte componentă a Ucrainei

În sat s-au păstrat tradițiile și obiceiurile românești . În prezent, există o casă de cultură (cu 13 cercuri: melodii solo, voce, teatru, folclor, fanfară, dansuri etc.). Activează grupurile folclorice românești "Căluțiil (Irodul)" și "Izvoraș".

Informații generale despre Dumeni și Pol-Vancicăuți

Prima mențiune a așezării Dumeni datează din 1443.

Prima mențiune a așezării Pol-Vancicăuți datează din 1859.

În anul 1886, satul Pol-Vancicăuți din volostul Noua Suliță, ocupat de proprietari, avea o populație de 591, 96 de gospodării și o graniță[4]. Pol-Vancicăuți este un sat împărătesc de pe râul Prut, cu o populație de 591, 96 de gospodării și o graniță.

Din 24 august 1991, satul face parte din Ucraina independentă.

Satul Costiceni, parte componentă a starostatului Costiceni (până la mijlocul verii anului 2019 parte componentă a consiliului sătesc Costiceni), include satele Costiceni, Dumeni și Pol-Vancicăuți.

Statele și unitățile administrative antice

(care includea satul din momentul primei mențiuni scrise)

		unitățile administrative	Perioada	stema	drapel
1	Principatul Moldovei		1581 - 1713
		Ținutul Hotin
2	Imperiul Otoman		1713 - 28.05.1812
		Raiaua Hotinului
ocupație rusească			1739, 1769 - 1774, 1806 - 1812
administrație Moldovenească			1772 - 1773
ocupație Austriacă			1774 - 1776, 1788 - 1793
3	Imperiul Rus		28.05.1812 - 02.12.1917
		Gubernia Basarabia
		Uezdul Hotin
		Volostul Stalinești Dumeni Costiceni
		Volostul Noua Suliță Pol-Vancicăuți
4	Republica Democratică Moldovenească		02.12.1917 - 27.03.1918
		Județul Hotin
ocupată de Austro-Ungaria			1918
5	Regatul României		27.03.1918 - 28.06.1940
		Județul Hotin
		Plasa Lipcani	27.03.1918 - 14.08.1938
		Ținutul Suceava	14.08.1938 - 28.06.1940
		Județul Hotin
		Plasa Sulița (Plasa B. P. Hașdeu)
6	Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste		28.06.1940 - 22.06.1941
		Republica Sovietică Socialistă Ucraineană
		Regiunea Cernăuți
		Raionul Noua Suliță
7	Regatul României		22.06.1941 - 1944
		Guvernământul Bucovinei
		Județul Hotin
		Plasa Sulița (Plasa B. P. Hașdeu)
8	Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste		1944 - 24.08.1991
		Republica Sovietică Socialistă Ucraineană
		Regiunea Cernăuți
		Raionul Noua Suliță
9	Ucraina		24.08.1991 -
		Regiunea Cernăuți
		Raionul Noua Suliță	24.08.1991 - 17.07.2020
		Raionul Cernăuți	19.06.2020 -
		Comuna rurală Vancicăuți	2019 -
		Districtul starostiei Nr. 2- Costiceni	2019 -

Nicorici Andrei Istoria comunei rurale Costiceni

Obiecte cu potențial istorico-geografic, turistic și recreativ

• Muzeul Istoric al comunei rurale (Starostat) Costiceni - un departament special în clădirea Liceului din Costiceni Ion Vatamanu (satul Costiceni)
• Casa-muzeu a poetului și publicistului, omului de știință și politicianului Ion Vatamanu (în proiect) (satul Costiceni)
• Ruinele fundației și altarului vechii biserici 1770 (satul Costiceni)
• Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae, 1879 (satul Costiceni)
• Capelă pe teritoriul bisericii (satul Costiceni)
• Capelă în Pol-Vancicauți (satul Costiceni)
• Capelă lângă parc (satul Costiceni)
• Troiță (răstignire) - monumente religioase memoriale - Cruci:
  1. Crucea pe teritoriul bisericii Sfântul Nicolae (satul Costiceni)
  2. Crucea la uluța bisericii Sfântul Nicolae (satul Costiceni)
  3. Crucea în parc (satul Costiceni)
  4. Crucea în Dumeni (satul Dumeni)
  5. Crucea la ulița cimitirului (satul Costiceni)
  6. Crucea vis-a-vis de magazinul «Domnița» (satul Costiceni)
  7. Crucea la ulița lângă Sârbu, vis-a-vis de Deomid Savca (satul Pol-Vancicauți)
  8. Crucea в Пол-Ванчикауць (satul Pol-Vancicauți)
  9. Crucea ăn câmp lânga calea ferată (satul Costiceni)
  10. Crucea pe drum în câmp spre iazul cel mare din Costiceni (satul Dumeni)
• Parcul satului Costiceni (satul Costiceni):
  1. O zonă de recreere pentru copii și tineri,,
  2. Un memorial dedicat locuitorilor costiceneni căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial 1939-1945,
  3. O alee memorială dedicată locuitorilor căzuți în războiul ruso-ucrainean (din 2022)
• Teritoriul vechiului cimitir (satul Costiceni)
• Cimitirul actual al comunității satul Costiceni (satul Costiceni)
• Așezarea culturii Cucuteni-Tripilia - la 3 km nord de satul Costiceni, lângă brigada de tractoare, pe teritoriul taberei de vară a fermei
• Clădirea veche a școlii din satul Costiceni (astăzi clădirea starostatului) (satul Costiceni)
• Clădirea școlii — Liceul din Costiceni Ion Vatamanu 1958 (satul Costiceni)
• Ruinele vechii clădiri școlare din satul Dumeni (ulterior vechea școală de muzică, apoi barul „Cîrciuma (Ciuma)”) (satul Dumeni)
• Plajele iazului „Cel Mare” din Costiceni (proprietate privată, liberă pentru recreere, pescuit cu permis) (la granița dintre satele Costiceni și Dumeni)
• Natura in zona de dumbrăvii, livezii si iazului "De la Livadă" (proprietate privata, liber pentru recreere) (sat Pol-Vancicauți)
• Casa de vânătoare „Casa Vânătorului” și natură în zona iazului „de la Brigadă” lângă fosta brigadă de tractoare. (proprietate privată, gratuit pentru recreere) (sat Costiceni)
• Zona de pescuit ale iazului "de la grădină" (proprietate privată, acces liber pentru recreere, pescuit cu permis) (sat Dumeni)
• Câmpul cu lavandă - în Dumeni lângă starița Ghireu (proprietate privată) (sat Dumeni)
• Movila turcului (satul Pol-Vancicauți)
• Fântână din câmpul „a meșterilor Captari Toader și Vasile (Fintina Bolhanenilor)” (satul Costiceni)
• Porțile satului - la intrarea de-a lungul șoselei dinspre Noua Suliță și dinspre vamă se află câte o poartă stilizată cu o scurtă istorie a satului (satul Pol-Vancicauți și Dumeni)
• Iezer — pe câmpul de lângă sat (satul Dumeni) se află rezervația ornitologică Dranița. Locul numit Bilo Ozero este cunoscut din cronicile istorice, despre prima mențiune scrisă a satului Dumeni în 1443. Un loc cu care sunt asociate multe legende și mituri despre satul dispărut și inundat (Bilo Ozero), biserica inundată, fântâna fără fund a lui Yusuf.

Educație și cultură

Școala

Școala populară din Costiceni a fost fondată pe 12 noiembrie 1900, conform Regulamentului din 25 mai 1874. Până în 1912, 308 elevi absolviseră Școala populară din Costiceni .

Data deschiderii noii clădiri școlare și începerea lucrărilor este 1 septembrie 1958.

În 1997, școala a fost numită în numele remarcabilului poet și publicist bucovinean și basarabean, doctor philosophiæ la științe chimice, om politic și deputat în parlamentul Republicii Moldova, președintele comisie culturei și cultelor a parlamentului RM, un luptător aprig pentru independența Republicii Moldova de sub ocupația sovietică, compatriotul nostru - Ion Vatamanu.

Realizările școlarilor (sfârșitul anilor '90)
Realizările școlii :	1998	1999	2000
Câștigătorii olimpiadelor raionale	8	17	17
Au absolvit liceul	26	44	36
– cu medalie de aur	3	4	5
– cu medalie de argint	-	2	4
Au susținut admiterea la Instituții de învățământ superior	12	21	18

Elevul al Liceului Ion Vatamanu din Costiceni, Nicorici Alexandr-Armin, la etapa a IV-a (Națională) a Olimpiadei școlare de geografie din 2024 a câștigat locul 4 și locul 3 în 2025.

Din istoria formării și activităților orchestrei de instrumente populare „Izvoraș”

Orchestra de instrumente populare din satul Costiceni are o istorie interesantă și plină de evenimente. Colectivul datează din anii '30. Atunci, învățătorul local Epifanii Supocoinâi a organizat primul ansamblu de instrumente populare. Acesta era format din 10 persoane care simțeau muzica cu inima și tânjeau după frumos. De fapt, ei nu mai lucrau pe scenă, ci printre oameni. Pentru că numai în vârtejul vieții însăși, în viața de zi cu zi, unde simplii agricultori, muncitori în vârstă nu „interpretau” dansuri, nu „cântau” melodii, ci pur și simplu dansau și cântau în timpul sărbătorilor familiale și al ospețelor de acasă, al festivalurilor populare, membrii ansamblului se îmbogățeau cu melodii, vedeau obiceiuri și tradiții populare. În această perioadă și-a început cariera viitoarea mândrie a regiunii, legendarul muzician Toader Captari. S-a născut în aprilie 1923. A studiat la școala primară din Costiceni, în perioada românească. Dragostea pentru vioară i-a fost transmisă de către experimentatul profesor Epifanii Supocoinâi. În 1948, a devenit dirijorul orchestrei de instrumente populare. Această orchestră a primit titlul de instrument popular în 1972. Captar Toader a fost decorat cu titlul de „Muncitor Emerit al Culturii al RSS Ucrainene”. I s-a acordat medalia „Pentru Curaj de Muncă”. Devastările postbelice, foametea din 1946-1947 și alte dificultăți nu au putut opri dorința conaționalilor noștri pentru frumos. În 1948, datorită eforturilor amatorilor, în satul Kostychany a fost înființată și a început să funcționeze cu succes orchestra de instrumente populare „Flueraș”, care mai târziu a fost numită „Izvoraș”. Conducătorul acesteia a fost Toader Captari. Talentul său a fost dezvăluit în munca minuțioasă zilnică cu o echipă relativ tânără. Primii membri ai ansamblului au fost: Captari Hariton a lui Constantin (vioară), Rața Vasile a lui Toader (vioară), Caba Vasile a lui Pantelei (contrabas), Vataman Vasile a lui Petru (vioară), Zagorschi Vladimir a lui Petru (chitară), Sauca Deomid a lui Ion (domra) și alții. Dirijorul și membrii orchestrei și-au dat seama ce examen serios îi aștepta pe scenă. Toader Captari nu a fost doar un muzician minunat, ci și un maestru de neegalat în confecționarea instrumentelor populare - ocarină și nai. A primit titlul onorific de „Maestru al Poporului din Moldova”. Ocarinele pe care le-a făcut din lut și le-a ars în foc, decorate cu dragoste cu ornamente populare și acoperite cu glazură, diferind în înălțime - de la soprană la contrabas. Și în ceea ce privește natura sunetului, flaute chiar mai pure și mai delicate. De asemenea, depune mult gust artistic și talent în fabricarea unui instrument de suflat - flautul nai cu mai multe țevi, larg răspândit în Moldova.

De atunci, grupul a crescut cu o mulțime de muzicieni virtuozi, soliști și interpreți de cântece populare interesanți și talentați. A încânta cu muzica, ca un basm fără sfârșit, este principiul principal care stă la baza activităților orchestrei. Faima acestui ansamblu folcloric a răsunat în regiune, la Kiev și la Moscova.

În orchestra din Costiceni „Izvoraș” a făcut primii pași pe marea scenă profesională Sofia Rotaru, actuala Artistă a Poporului din Ucraina, Moldova și URSS. Apoi, în 1962, după ce a câștigat concursul raional de artă amatorică, Sofia a cântat pentru prima dată cu „Izvoraș” la revista regională, după care a fost numită Privighetoarea Bucovinei. Și deja în 1964, interpretând cu „Izvoraș”, Sofia Rotaru a câștigat pentru prima dată festivalul republican al talentelor folclorice și a captivat Moscova împreună cu „Izvoraș”, interpretând pe scena Palatului Congreselor din Cremlin. Mulți ani mai târziu, Sofia Rotaru mărturisea: „Nici nu m-am gândit că într-o zi voi cânta cu o orchestră pop. În afară de viori și țimbale, nu recunoșteam alte instrumente pentru acompaniament.”

Dacă răsfoiți paginile biografiei orchestrei, veți vedea că progresul acesteia a fost precedat de o vastă muncă educațională. Începând cu 1964, echipa a fost completată cu tineri interpreți. În același timp, a fost organizată o orchestră pentru copii cu instrumente populare. Primii săi participanți au fost Vladimir Șeremet, Victor Rotari, Grigore Sucevan, Vladimir Govornian, Lilia Captar, Ivan Sârbu și alții.

Ani de muncă extenuantă, repetiții continue, înregistrări, filmări, concerte au dus la o popularitate incredibilă și o recunoaștere largă a acestui grup talentat. Pentru membrii „Izvoraș”, 1972 este cel mai memorabil an. Atunci orchestra a primit titlul de Amator al Poporului.

Și iată prima impresie neașteptată a debutului. Cântece din anii frontului, cântece populare moldovenești au răsunat în forță. Unele numere din program au trebuit interpretate la bis, în aplauze neîncetate și scandări emoționante. Concertele cu participarea muzicienilor au devenit celebre printre oamenii muncii din raion. La ele participau familii întregi, adulți și copii.

Primul succes la festivalul regional le-a dat putere și încurajare. Mai mult, orchestra din Costiceni a sunat surprinzător de entuziasmat și înălțător, pătrunzător, luminând profunzimile muzicii. Juriul a apreciat foarte mult prestația amatorilor.

Mai târziu, muzicienii au avut ocazia să-și descopere potențialul la festivalul republican. Când au interpretat melodia pentru dansul moldovenesc „Hora”, publicul a întâmpinat acest număr cu mare entuziasm. Au fost ovaționați cu adevărat și nu li s-a permis să părăsească scena mult timp.

Munca bună începută de Captari Toader este continuată de Vladimir Filimonovici Șeremet. S-a născut pe 12 iunie 1955. S-a alăturat celebrei formații Izvoraș la vârsta de doisprezece ani. Gusturile sale muzicale s-au format aici, devenind un adevărat muzician virtuos. După absolvirea școli locale și a școlii de muzică, Șeremet V.F. s-a înscris la o școală de muzică la clasa de vioară. Pe 19 august 1977, a fost numit șef al filialei, iar din 1979, director al școlii de muzică din satul Costiceni. În 1985, Vladimir Filimonovici a devenit dirijorul orchestrei din Izvoraș. Un profesor atent și grijuliu a găsit imediat un limbaj comun cu muzicienii, atingând dedicarea lor deplină. În ultima perioadă, Vladimir Filimonovici Șeremet a făcut mult pentru a îmbunătăți baza materială a orchestrei și, în același timp, pentru a perfecționa abilitățile interpretative ale artiștilor. Și, de-a lungul anilor, „Izvoraș” este popular mult dincolo de granițele regiunii. A susținut cu succes spectacole la Ternopil la deschiderea „Câmpului Cântător”, la Cernobîl în fața soldaților care lichidau consecințele accidentului, la Daugavpils și la Riazan.

Instituțiile sociale

În sat își desfășoară activitatea următoarele unități:

Educație și cultură

• Grădiniță — Grădinița „Steluța” (satul Dumeni)
• Liceul din Costiceni Ion Vatamanu (satul Costiceni)
• Școala de muzică Costiceni (satul Dumeni)
• Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae (cu sărbătoare la templu pe 22 mai/9 mai) (satul Costiceni)
• Biserica Baptistă (satul Dumeni)
• Casa de Rugăciune a Martorilor lui Iehova - Sala Regatului a Martorilor lui Iehova (satul Costiceni)
• Casa de Rugăciune Penticostală - "Hristos pentru Fiecare" (satul Costiceni)
• Casa de Cultură (Clubul) (satul Costiceni)
• Stadionul de Fotbal și Clubul Sportiv ("kacialka de la casoae") (satul Costiceni)
• Parcul Memorial al soldaților din Costiceni căzuți la datorie (satul Costiceni)

Sănătate, siguranță și frumusețe

• Spitalul medicinii de familie (satul Costiceni)
• Farmacia nr. 1 (Captari Violeta) (satul Costiceni)
• Farmacia S.C. Lupoi B.P. (Lupoi Ludmila) (satul Dumeni)
• Farmacia veterinară (Gudan Vitalie) (satul Dumeni)
• Salon de înfrumusețare S.C. Lupoi B.P. (coafor, manichiuristă, machiaj) (satul Dumeni)
• Frizerie (Vataman Tatiana) (satul Dumeni)
• Stație de pompieri (satul Costiceni)

Personalități

• Barbuța Sergiu (n.13.08.1989) — Istoric, jurnalist, autor de lucrări științifice despre istoria satului, biserica și personalitățile satului, activist pentru conservarea culturii și istoriei satului, publicist și activist civic din regiunea Cernăuți. Președinte fondator al Societății Culturale „Valea Prutului” (din 2020) și administrator al platformei „Valea Prutului” (din 2012); editor la Agenția de știri BucPress din Cernăuți (din 2020); membru al Societății „Golgota” a românilor din Ucraina (din 2019); expert al Institutului de Studii Politice și Capital Social (din 2022). A inițiat în 2021 proiectul „Moșteniri Vizuale”, care are drept scop colectarea și digitalizarea fotografiilor vechi de prin satele românești ale ținutului Hotin.
• Bilic Pavel (n.29.07.1980 — d.16.10.2018) — Soldat al Forțelor Armate ale Ucrainei, participant la războiul ruso-ucrainean.
• Captari (Bidașcu) Iulia (n.03.08.1950) rapsod popular, interpretă de muzică populară, cunoscută pentru interpretarea baladelor și doinelor din folclorul românesc. A activat în cadrul Orchestrei de muzică populară „Izvoraș" (desființat în 2018), fiind totodată conducător artistic al Casei de Cultură din Costiceni.
• Captari Toadere (n.14.04.1923 — d.25.09.1995) — rapsod, instrumentist, om de cultură, promotor al folclorului românesc din regiunea Cernăuți. Lucrător emerit al Culturii din RSS Ucraineană” și „Meșter popular al RSS Moldovenești”.
• Colac Anton (n. 15 ianuarie 1913 – d. ?) a fost învățător, director de școală și veteran de război român, originar din satul Costiceni.A activat ca învățător în mai multe instituții de învățământ din județul Hotin (Macarovca, Zarojeni, Balcăuții de Sus, Bilavăți și Costiceni). A condus Subcentrul de Pregătire Premilitară din Costiceni și a fost secretarul Căminului Cultural „Împăratul Traian” din localitate. Din cauza activităților sale proromânești, a fost nevoit să se refugieze în România. A fost angajat la școala primară din Lăpunicul Mare, județul Caraș. În anii ’50, a fost numit director al școlii din Bajura, comuna Darabani, județul Botoșani, contribuind la educația mai multor generații de elevi din nordul Moldovei. Pentru serviciile militare aduse statului român în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost decorat cu Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941–1945”, prin Decretul nr. 64/1994, emis de Președintele României.
• Colac Tudor (n.1948 — d.2021) — Etnolog și folclorist român, doctor philosophiæ în etnologie, fost colaborator științific coordonator la sectorul folcloristică al Institutului de Filologie al Academiei de Științe a Republicii Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
• Garabagiu Maria (n.16.02.1924 — d.2005) — Eroină a Muncii Socialiste. A lucrat într-o brigadă de teren, conducând o unitate. Pentru randamentele ridicate de semințe de kok-sagiz, în 1951 a fost decorată cu titlul de Eroină cu medalia Steaua de Aur și Ordinul lui Lenin. Numele ei este reprezentat în publicația științifică populară „Au glorificat Bucovina”.
• Vasile Grigoraș (n.13.10.1937 – d.17.04.2025) — jurnalist și scriitor român din regiunea Cernăuți. Membru al Uniunii Naționale a Jurnaliștilor din Ucraina. În 1963 a absolvit Facultatea de Filologie româno-germană a Universității de Stat din Cernăuți, ulterior - Facultatea de Jurnalism a Școlii Superioare de Partid din Kiev. A lucrat ca și corespondent pentru ziarul raional „Calea Leninstă” (Noua Suliță). Redactor adjunct al ziarului raional „Budivnyk Komunizmu” (Adâncata), șef al departamentului ziarului regional „Zorile Bucovinei”, redactor-șef al Redacției Principale de Televiziune și Radiodifuziune în limba românească a Companiei de Stat de Televiziune și Radiodifuziune Cernăuți. A publicat povestiri, nuvele și epigrame în diverse publicații și almanahuri literare. Numele său este inclus în publicația informativă și enciclopedică „Spațiul Informațional al Bucovinei”.
• Gurghiș (Baban) Tatiana (n.06.10.1963) — Profesoară din Ucraina de franceză, figură publică activă, profesoară de limbi străine la Liceul Ion Vatamanu din Costiceni. Prin Decretul Președintelui Ucrainei din 18 august 2009 nr. 619, i s-a acordat Ordinul Kneghina Olga, gradul III. Decretul a fost semnat de Președintele Ucrainei, Viktor Iușcenko, ordinul nr. 2101.
• Nicorici Andrei (n.30.09.1948) — Candidat în Științe Istorice, profesor al Universității Tehnice Naționale „Institutul Politehnic din Harkov”, autor a peste 50 de lucrări științifice, educaționale și metodologice, autorul lucrării "Istoria comunei rurale Costiceni, din moși-strămoși până azi"
• Nicorici Andrei (n.23.12.1947 — d.18.09.2016) — Doctor philosophiæ în fizică și matematică. Din 1987 specialist a Laboratorului de fizică la temperaturi joase din cadrul Institutului de Fizică Aplicată, Academiei de Științe a Moldovei, ca cercetător principal; în 1995 a devenit cercetător de frunte. Specialist de înaltă calificare în domeniul fizicii și tehnologiei materialelor semiconductoare.

• Pantazi Grigore (n.1872—d.1939) — regizor, actor, poet, muzician, coregraf, sculptor. Înainte de Primul Război Mondial, Pantazi a fost inițiatorul și animatorul teatrului român din Cernăuți.
• Pascari Fevronia (n.01.09.1925 — d.01.06.2003) — Membru al fermei colective Vatutin din districtul Novoselytskyi, regiunea Cernăuți a RSS Ucrainene. Erou al Muncii Socialiste (06.06.1952)
• Pâslaru Eugen (n.30.12.1950 — d.07.08.2018) — Politician moldovean. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
• Rața Petru (n.06.10.1939) — Sportiv. Maestru al sportului în volei. A lucrat ca profesor la Universitatea Națională din Cernăuți Yu. Fedcovici
• Savca Deomid (n.1933 — d.2018) — pedagog, om de cultură, muzician, dirijor de cor, interpret instrumentist, folclorist și poet, fiind cunoscut și ca autor al imnului satului Costiceni.
• Stanciu Constantin (n ? — d.16.03.1990) jurnalist, publicist și traducător român din regiunea Cernăuți, cunoscut pentru activitatea sa îndelungată în presa locală. După absolvirea Universității din Cernăuți, a lucrat ca profesor la școala din Apșa de Jos, raionul Teceu (Transcarpatia), apoi, din 1968, a activat peste două decenii în redacția ziarului „Calea Leninistă” din raionul Noua Suliță, unde a fost corespondent, corector, traducător și redactor-șef adjunct al ediției de „limbă moldovenească”. A publicat articole despre cultură, educație și viața rurală. A decedat tragic la 16 martie 1990, fiind lovit mortal de un automobil în apropiere de satul Vancicăuți.
• Șeremet Vladimir (n.1955) - dirijor și pedagog de etnie română, cunoscut pentru activitatea sa dedicată păstrării și promovării folclorului românesc. A fost conducător artistic al Orchestrei de muzică populară „Izvoraș" (desființat în 2018) și director al Școlii de Muzică din Costiceni. S-a învrednicit de titlul de Lucrător Emerit al Culturii din Ucraina.
• Ion Vatamanu (n.01.5.1937 — d.09.08.1993) — poet, publicist, doctor philosophiæ în chimie și om politic. La sfârșitul anilor '80 - începutul anilor '90 ai sec. al XX-lea, s-a manifestat ca luptător fervent pentru eliberarea națională a românilor din Republica Moldova și Bucovina.
• Zinaida Smochină-Rotaru (n.1941) — poetă populară de origine română, autoare de poezii pentru copii.

Galerie foto

• 
  Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae, 1879 (satul Costiceni)
• 
  Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae, 1879 (satul Costiceni)
• 
  Capelă pe teritoriul bisericii (satul Costiceni)
• 
  Capelă în Pol-Vancicauți (satul Costiceni)
• 
  Capelă lângă parc (satul Costiceni)
• 
  Liceului din Costiceni Ion Vatamanu (satul Costiceni)
• 
  Liceului din Costiceni Ion Vatamanu (poze cu drona)
• 
  Centrul Costicenilor (poze cu drona)
• 
  Crucea pe teritoriul bisericii Sfântul Nicolae (satul Costiceni)
• 
  Crucea la uluța bisericii Sfântul Nicolae (satul Costiceni)
• 
  Crucea din parc (satul Costiceni)
• 
  Crucea din Dumeni (satul Dumeni)
• 
  Crucea la ulița cimitirului (satul Costiceni)
• 
  Crucea vis-a-vis de magazinul «Domnița» (satul Costiceni)
• 
  Crucea la ulița lângă Sârbu, vis-a-vis de Deomid Savca (satul Pol-Vancicauți)
• 
  Crucea din Pol-Vancicauți (satul Pol-Vancicauți)
• 
  Crucea din câmp, lânga calea ferată (satul Costiceni)
• 
  Crucea de pe drum, în câmp spre iazul cel mare din Costiceni (satul Dumeni)
• 
  Casa de Rugăciune Penticostală - "Hristos pentru Fiecare" (satul Costiceni)
• 
  Clădirea vechiului spital, vechea farmacie Costiceni
• 
  Spitalul Costiceni
• 
  Clădirea veche a școlii din satul Costiceni (astăzi clădirea starostatului)
• 
  Ruinele vechii clădiri școlare din satul Dumeni (ulterior vechea școală de muzică, apoi barul „Cîrciuma (Ciuma)”)
• 
  Școala muzicală Costiceni
• 
  Casa de Cultură Costiceni
• 
  Porțile satului
• 
  „Porțile Raiui” - Poarta cimitirului comunității rurale Costiceni
• 
  Memorial dedicat locuitorilor costiceneni căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial 1939-1945,
• 
  Parcul satului Costiceni (poze cu drona)
• 
  Supermarchet «Central»
• 
  Magazin «Domnița»
• 
  Magazin «Market Clasic»
• 
  Magazin «Tano» — «Market ABC» (Șeremet Ivan)
• 
  Brigada Dumeni, Magazin «Sotnya»
• 
  Magazin «Sotnya»
• 
  Magazin «Stela»
• 
  Magazin "de pe ulița cimitirului"
• 
  Pizzeria «Family»
• 
  Fast-food «Carolina»
• 
  Farmacia S.C. Lupoi B.P. (Lupoi Ludmila)
• 
  Farmacia veterinară (Gudan Vitalie)
• 
  Piață rurală «Bazar»
• 
  Piață rurală «Bazar»
• 
  Magazin-producător Uși-Ferestre «Veka»
• 
  Haltă Costiceni km 49
• 
  calea ferată în Costiceni
• 
  Fântina Bolhanenilor
• 
  Fântina Bolhanenilor
• 
  Movila turcului
• 
  Movila turcului
• 
  Râul Prut în Costiceni
• 
  Râul Cerlena (Cernila)
• 
  Râul Cerlena (Cernila) iarna
• 
  Râul Cerlena (Cernila) iarna
• 
  iazul cel mare din Costiceni
• 
  Câmp în Costiceni
• 
  Câmpul cu lavandă
• 
  Câmpul cu lavandă
• 
  drapelul Ucrainei- câmp în Costiceni
• 
  câmp cu floarea-soarelui în Costiceni
• 
  câmp de iarnă în Costiceni
• 
  un răsărit de soare în decembrie în Costiceni
• 
  Imaginea satului Costiceni de pe dealul românesc
• 
  Biserica Baptistă
• 
  Grădinița „Steluța”
• 
  Farmacia nr. 1 și Magazin «Fierărie»
• 
  Magazin «Tano» — Magazin «Ludmila»
• 
  iazul "De la Livadă"
• 
  iazul "De la Livadă"
• 
  Movila turcului
• 
  izvorul "Gura Leului"
• 
  izvorul "Gura Leului"
• 
  Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae (imagine inc. anilor 2000)

Lectură suplimentară

• Нікорич А. В. Історія сільської громади Костичани = Istoria comunității rurale (comuna) din Costiceni: din moși-stramoși și până în prezent : з діда-прадіда до сьогодення / Андрій Володимирович Нікорич, Валентина Михайлівна Пислару, Сергій Леонідович Барбуца. – Чернівці : Технодрук, 2022.

• Sergiu Barbuța. Din istoria Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” din Costiceni. 140 ani de istorie. [Drobeta-Turnu Severin], 2019. 50 p. ISBN 978-606-94777-9-3
• Colac Tudor. Satul din suflet. Costiceni. [Chișinău], 2020. 855 p. ISBN 978-9975-52-227-4

Legături externe

• Site-ul satului Costiceni
• Історико-краєзнавчий портрет Чернівецької області - https://bukportret.info/novoselitskiy-rayon/kostichani/istoriya-kostichani/
• Despre Costiceni - Новоселицька районна державна адміністрація (Костичани)
• Panoramio
• Datele generale ale recensământului din 2001 Arhivat în 13 noiembrie 2007, la Wayback Machine.
• Date detaliate privitoare la numărul românilor Arhivat în 22 martie 2008, la Wayback Machine.
• Românii din Cernăuți
• Prognoza meteo în Costiceni