Burete călugăresc

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Burete călugăresc
Leccinum scabrum (1).jpg
Burete călugăresc
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Leccinum
Specie: L. scabrum
Nume binomial
Leccinum scabrum
(Bull. ex Fr.) Gray (1821)
Sinonime

Leccinum scabrum (1821) precum variația sa Leccinum scabrum var. melanuem (Smotlacha Pilát & Dermerk 1969),[1] sin. Boletus scaber (1783), Krombholzia scabra (1881),[2] denumit în popor burete călugăresc,[3] mitarcă grasă[4] sau pitarcă aspră,[5] este o specie de ciuperci basidiomycete de genul Leccinum în familia Boletaceae. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă întotdeauna sub mesteceni, în păduri, prin câmpii, mlaștini, solitar sau în grupuri mici, din iunie până octombrie.[6][7]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Krombholz

Inițial botanistul și micologul francez Jean Baptiste François Pierre Bulliard (1752-1793) a descris acest burete în opera sa (editată parțial postum) Histoire des champignons de la France, ou Traité élémentaire renfermant dans un ordre méthodique les descriptions et les figures des champignons qui croissent naturellement en France ca Boletus aurantiacus (1783)[8] care a fost confirmat ca specie sub acest nume de botanistul suedez Elias Magnus Fries în 1821.

Tot în anul 1821, în lucrarea sa A natural arrangement of British plant (Editura Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821), botanistul, farmacistul și micologul englez Samuel Frederick Gray (1766-1828) a creat numele generic Leccinum nou, adăugând această specie sub denumirea Leccinum scabrum.

În memoria marelui medic, botanist și micolog austriac Julius Vincenz von Krombholz (1782-1843), în anul 1881, micologul finlandez Petter Adolf Karsten (1834-1917) a mai adăugat un alt sinonim: Krombholzia scabra.[2]

Descriere[modificare | modificare sursă]

L. scabrum tăiat
  • Pălăria: Ea are un diametru de 6-12 cm, este, la început, semisferică, apoi convexă și mai mult sau mai puțin plată precum foarte regulată, cu marginea mai întâi răsfrântă spre picior, la bătrânețe destinsă și foarte spongioasă. Cuticula este netedă, catifelată, adesea oară crăpată (în primul rând la bătrânețe) pe vreme uscată, dar unsuroasă pe vreme umedă, atârnând ușor deasupra sfârșitul pălăriei. Culoarea ei diferă de la galben-maro, peste maro închis, până la negricios.
  • Tuburile: Ele sunt foarte lungi și subțiri. împinse în sus spre picior, devenind repede spongioase, fiind de culoare albuie, gri, până la un galben murdar. Porii sunt mici, rotunzi, relativ deși și colorați ca tubulețele. gri-măslinii. Sporii sunt fusiformi și gălbenași.
  • Piciorul: Acesta are o înălțime de 10 până la 15 cm și o lățime de 1,5 până la 3 cm, fiind cam lung, plin, cilindric, ușor evazat în partea superioară și pe toată suprafața ridat, de culoare albicioasă până alb-cenușie precum acoperit de solzișori aspri și negricioși. Baza piciorului este bulboasă, adesea oară neagră și fibros-lemnoasă.
  • Carnea: Ea este numai în tinerețea timpurie compactă și tare, devenind repede moale, cu miros slab dar plăcut și de gust mediu. Carnea albă, care este sub cuticulă și tijă gălbioară, nu se decolorează odată tăiată, dar schimbă culoarea prin adăugare de Sulfat de fier în gri-albăstrui.[6][7][9]
L. scabrum bătrân de culoare mai deschisă

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Buretele nu poate fi confundat cu ciuperci necomestibile sau chiar otrăvitoare, ci numai cu specii aproape înrudite, ca de exemplu cu Leccinum aurantiacum (crește în păduri de foioase în special sub plopi precum plopi tremurători, dar de asemenea pe sub sălcii),[10] Leccinum carpini sin. Leccinum griseum,[11] Leccinum pseudoscabrum (trăiește în păduri de foioase în special sub carpeni dar și sub aluni, mesteceni sau plopi),[12] Leccinum crocipodius (crește în păduri de foioase, mai ales sub fagi și stejari),[13] Leccinum duriusculum (se dezvoltă sub plopi),[14] Leccinum piceinum (se dezvoltă în păduri de conifere, mai ales sub molizi pe lângă afine),[15] Leccinum quercinum (crește sub stejari),[16] Leccinum roseofracta (trăiește sub mesteceni),[17] Leccinum thalassinum (se dezvoltă sub mesteceni pe teren nisipos și umed, destul de răspândit, dar numai puțin cunoscut),[18] Leccinum variicolor (trăiește prin turbării pe sol acru numai sub mesteceni),[19] Leccinum versipelle (crește în în păduri (și parcuri, pajiști) sub mesteceni, păduri de foioase în special sub plopi precum plopi tremurători, dar de asemenea pe sub sălcii),[20] Leccinum vulpinum[21] sau Porphyrellus pseudoscaber sin. Boletus porphyraceus (crește în păduri foioase sau mixte, pe teren nisipos și pe lângă drumuri cu macadam, comestibil dar cam fibros).[22]

Galerie de imagini (specii asemănătoare)[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Mycomorphbox Choice.png

Această ciupercă are avantajul că este rareori atacată de viermi. Bureții tineri pot fi pregătiți ca ciulama,[23][24] sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat, cel mai bine împreună cu alte ciuperci de pădure. Acest soi nu este așa de gustos ca mulți alții ai acestei specii. Buretele devine cam repede foarte spongios și astfel nefolositor pentru bucătărie.

S-a afirmat, că, specia Leccinum scabrum, consumată crudă, poate să genereze incompatibilități, la copii precum persoane cu un aparat digestiv sensibil chiar și intoxicații ușoare de natură gastrointestinală. Astfel, ciupercile acestui soi ar trebui să fie consumate numai bine prăjite sau gătite.[25]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pilzlexikon 1
  2. ^ a b Krombholzia scabra
  3. ^ [http://www.nicepps.ro/prezentare-pps-ppt-ciuperci-comestibile-din-romania-4984.html Denumire RO 1
  4. ^ Denumire RO 2
  5. ^ Denumire RO 3
  6. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 514-515, ISBN 3-405-11774-7
  7. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 95-96, ISBN 3-426-00312-0
  8. ^ Carl Christian Gmelin: „Nothhülfe gegen Mangel aus Misswachs oder Beschreibung wildwachsender Pflanzen”, Editura C. F. Müller, Karlsruhe 1817, p. 281-282 (nr. 151) și tab. 236, 489
  9. ^ Pilzlexikon 2
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 516-517, ISBN 3-405-11774-7
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 520-521, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 520-521, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 518-519, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 484-485, ISBN 88-85013-25-2
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 436-437, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 482-483, ISBN 88-85013-25-2
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 490-491, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 486-487, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 490-491, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 516-517, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 516-517, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 518-519, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118, ISBN 978-973-50-3475-7
  24. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185, ISBN 973-95583-2-1
  25. ^ Deutsche Gesellschaft für Mykologie: „Zeitschrift für Mykologie, vol. 62-63, Editura Deutsche Gesellschaft für Mykologie, Berlin 1996, p. 37

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto, volumul 1, vezi note
  • Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967

Legături externe[modificare | modificare sursă]