Bălții Noi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Pentru alte sensuri, vedeți Bălți (dezambiguizare).
Cartiere din Bălți

Bălții Noi (pl. Nowe Bielce) este un cartier în sud-vestul municipiului Bălți. La nord și est cartierul este delimitat de r. Răuțel și Lacul municipal, iar la sud și vest de hotarul administrativ al orașului.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Cartierul este situat pe o colină cu altitudine maximă de circa 154,2 metri. Versantul de nord-vest este puternic afectat de alunecări de teren din cauza defrișărilor. Pe panta nord-estică a colinei se afla un cimitir, însă din cauza alunecărilor cimitirul a fost lichidat în 1997 și teritoriul reamenajat [1]. Solul este cernoziom tipic moderat humifer. În funcție de înclinație grosime solului variază de la 1 metru până la câțiva centimetri pe versanții mai abrupți. La este de cartier se află un carier de extracție a argilei pentru construcții. Clima este temperat continentală, precipitațiile fiind de 500-550 mm/an, temperatura medie anuală este 10°C. Flora și fauna este reprezentată de specii de plante și, respectiv, animale domestice. La vestul cartierului în anii 50-60 a fost plante o fâșie forestieră.

Istoric[modificare | modificare sursă]

La 1 km sud - est de Bălții Noi, la sud de un lac, pe versantul ușor înclinat al unui bot de deal, la confluența a două pâraie, s-a descoperit o vatră datată cu sfârșitul mileniului IV î.e.n [2]. Pe locul fostei așezări se disting urme de case din nuiele cu lut. Au fost colectate fragmente de oale cu ornamente și picturi, topoare de piatră, vârfuri de săgeți făcute din silex etc. Satul a fost incediat de cetele de normazi veniți după pradă, dovadă servind grămezile de lut ars. Pe aceeași vatră, în epoca târzie a bronzului (sfârșitul mileniului II) exista o altă vatră, la suprafața solului se văd clar urme de locuințe vechi [3][4]. Orizonturi cultural-cronologice identificate aparțin culturii Noua, culturii Sântana de Mureș-Černjahov [2].

Inițial, cartierul au fost un sat întemeiat în 1917 de câteva familii de polonezi, care și-au denumit noua așezare Nowe Bielce (Bălții Noi), toponim utilizat până în prezent [5]. Localitatea era traversată de o singura stradă, de-a lungul căreia, pe ambele părți, au fost construite case cu un nivel, unele în stil modern. Bălții Noi era înconjurat de terenuri agricole, dreptul de proprietate asupra cărora le revenea familiilor poloneze[5]. În perioada interbelică Bălții Noi a fost populat de circa 300 de persoane, fiind printre cele mai mari localități poloneze din Basarabia [6]. Polonezii au avut grijă să păstreze despre tradițiile lor, limba și credința, și n-au încheie căsătorii cu persoane de alte etnii. În orașul Bălți a funcționat o biserică și o școală poloneză frecventate de polonezii din localităție din jur, inclusiv Bălții Noi[5].

După ocuparea Basarabiei de către sovietici în 1940, apoi și între anii 1944-1949, jumătatea din populația Bălților Noi a fost deportată în Siberia sau repatriată în Polonia. După moartea lui Stalin deportațillor li s-a permis să se întoarcă, dar casele lor din Bălții Noi au fost date altor persoane venite din URSS, iar terenurile agricole au fost transformate în sovhozuri. Astfel, polonezii au fost nevoiți să se stabilească cu traiul în alte orașe[5].

În perioada postbelică cartierul și-a mărit suprafața și numărul de locuitori până în 1969 când în Bălți, ca oraș de subordonare republicană, s-a interzis construcția caselor particulare. În 1988 interdicția este anulată și pe terenurile limitrofe din sud-vestul cartierului se construiesc case cu 1-2 nivele. După 1989 suprafața cartierului Bălții Noi a crescut de 2 ori. [7]

Social[modificare | modificare sursă]

Populația cartierului constituie aproximativ 2,8 mii de locuitori. Fondul locativ este reprezentat de case particulare de 1-2 nivele, întreprinderile industriale lipsesc. Din instituțiile publice în cartierul Bălții Noi funcționează Gimnaziul nr. 10, Oficiul Poștal nr. 11 și Grădinița-creșă nr. 2 [8].

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pașa, Dumitru. Morții ies din morminte fără ca să dorească. Cugetul, anul II, nr. 14 (31), 12 aprilie 1997, p. 1.
  2. ^ a b Eugen Sava, Mariana Sîrbu. Așezări cu „cenușare” în bazinul Răutului (catalog). Tyragetia, Vol. III [XVIII], nr. 1, 2009, p. 169-192. Acesat 15 iulie 2011.
  3. ^ Dumbrăveanu, Pavel; Ladaniuc, Victor; Nicu, Vladimir (). „Bălți”. Localitățile Republicii Moldova. Itinerar documentar-publicistic ilustrat. Vol. 1. Chișinău: Agenția Națională de Presă „Moldpres”. pp. 365–377. 
  4. ^ Hâncu, Ion. Vetre strămoșești din Republica Moldova. Material arheologic informativ-didactic. -Chi.: Editura Știința, 2003, p. 11. ISBN 9975-67-297-3
  5. ^ a b c d Pumnea, Elena. Ocalić od zapomnienia: Mój rodowód. Jutrzenka, nr. 8, 2007. Accesat 29 noiembrie 2011.
  6. ^ Enciu, Nicolae. Polonezii din Basarabia în perioada interbelică. Confluențe Bibliografice, nr. 1 - 4, 2010, p. 165. Accesat 13 iulie 2011.
  7. ^ Grițunic, Boris. Din istoria târgului Bălți. Curierul de Nord, nr. 12 (62), 20 martie 1993.
  8. ^ Zonificarea funcțională a teritoriului: Situația existentă. Plan Urbanistic General al orașului Bălți. Urbanproiect, Chișinău, 2005, p. 6 - 7.