Sonetele lui Shakespeare
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sonetele lui Shakespeare constituie o colecţie de 154 de sonete, scrise în perioada 1598 - 1601 de William Shakespeare. Complexul de idei şi de sentimente care le-a dat naştere corespunde unui moment dramatic din existenţa poetului. Sonetele închid o pasiune de trei ani, înfăţişându-ne dramatic (expoziţie, complicaţii, peripeţii, deznodământ) un mic roman de dragoste, cu trei personaje: poetul, iubita infidelă şi prietenul lui, care îl înşeală, luându-i iubita. Materia sonetelor este dată de momente disparate: un tablou intim, o călătorie, un bal, lamentaţii, reproşuri, regrete, exclamaţii de orgoliu sau momente de seninătate. Shakespeare exprimă ideea unei iubiri pure si statornice (sonetul 116); ceea ce nu exclude însă luciditatea, realismul, refuzul artificiilor convenţionale de stil şi al iluzionării voluntare (sonetul 130).
Se ilustrează reconceptualizarea petrarchismului:
- viziunea asupra omului (surprins în jocul pasiunii);
- relaţia cu societatea şi condiţia geniului;
- natura, iubirea şi arta - căile universale de salvare de atacul răului şi al timpului.
