Vaşcău

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Vaşcău

[[Imagine:{{{hartă}}}|200px|Vaşcău în România]] stemă amplasare
Amplasare	46°28′47″N, 22°28′47″E
Ţară	România
Judeţ	Bihor
Atestare documentară	1552
Populaţie ([[Recensământul populaţiei din {{{recensământ}}} (România)|{{{recensământ}}}]])	3.032, 2002
Suprafaţă	65 km²
Densitatea populaţiei	46,6 loc./km²
Altitudinea medie	295 m n.m.
Localităţi componente	Câmp, Câmp-Moţi, Coleşti, Vărzarii de Jos, Vărzarii de Sus.
Primar	Porge Florin Ioan, PD-L
Sit web	ro Primăria Vaşcău
Poziţia oraşului în cadrul regiunii
[[Imagine:{{{harta oraşului}}}|200px|Harta administrativă a oraşului Vaşcău]]
Harta administrativă a oraşului

Vaşcău (maghiară Vaskoh, din vas „fier” şi kohó „furnal”) este un oraş în judeţul Bihor, Transilvania, România, aflat la o distanţă de circa 7 km de oraşul Ştei. Are o populaţie de 2.863 locuitori şi o suprafaţă de 6.504 ha.

Cuprins 1 Asezare geografică 2 Relief 2.1 Munţii Bihorului 2.2 Munţii Codru-Moma 3 Vegetaţie 4 Faună 5 Soluri 6 Climă 7 Hidrografie 8 Istorie 9 Cultură şi educaţie 10 Lăcaşe de cult 11 Locuri de agrement 11.1 Peştera de la Câmpeneasca (Izbuc) 11.2 Izvorul Boiu 11.3 Izbucul de la Călugări 12 Demografie 13 Personalităţi

[modifică] Asezare geografică

Din punct de vedere al unităţilor teritoriale de planificare din judeţul Bihor, localitatea Vaşcău, împreună cu localităţile aparţinătoare, face parte din Zona de Sud-Est Ştei – Nucet – Vaşcău.

Aşezat în partea de sud-est a judeţului Bihor, pe DN 79, pe cursul superior al râului Crişul Negru, fiind limitat de Munţii Bihorului la răsărit şi Munţii Codru – Moma spre apus, oraşul Vaşcău şi localităţile din jurul său formează una dintre cele mai pitoreşti zone ale judeţului, fiind în acelaşi timp parte componentă a „Ţării Beiuşului”.

Aşezat în culoarul Depresiunii Beiuşului, la nivelul căruia se realizează întrepătrunderea dintre Munţii Apuseni şi Câmpia de Vest, Vaşcăul este poziţionat la intersecţia paralelei de 46° 28′ latitudine N cu meridianul de 22° 28′ longitudine E.

Localitatea este limitată în Est de satele Vărzarii de Jos şi Vărzarii de Sus, în Sud de satele Cărpinet şi Izbuc, la Vest se învecinează cu satele Cîmp şi Coleşti, în Nord cu satul Şuştiu (localitate componentă a comunei Lunca), iar în imediata vecinătatea se găsesc alte două oraşe ale judeţului: oraşul Nucet – în Est, iar la 7 kilometri spre Nord, se află oraşul Ştei.

Vaşcăul, luat împreună cu satele componente, prezintă următoarele limite: Nord – satul Şuştiu, Nord-Est – satul Sîrbeşti (comuna Lunca), satul Cîmpani (comuna Cîmpani), Sud – satele Leheceni, Cărpinet, Izbuc (comuna Cărpinet), Sud-Vest – comunele Dezna şi Moneasa (judeţul Arad), Sud-Est – satele Poiana, Sălişte de Vaşcău (comuna Criştiorul de Jos), Est – Fînaţe (comuna Cîmpani) şi oraşul Nucet.

În componenţa oraşului Vaşcău intră satele:

• Câmp
• Câmp-Moţi
• Coleşti
• Vărzarii de Jos
• Vărzarii de Sus

Suprafaţa totală a teritoriului oraşului Vaşcău împreună cu localităţile componente este de 66,135 km², ceea ce reprezintă 0,88% din teritoriul judeţului Bihor.

[modifică] Relief

Se disting în cadrul reliefului următoarele unităţi: Munţii Biharia, Munţii Codru-Moma, Dealurile Crişene, Depresiunea Beiuş.

Relieful muntos al oraşului Vaşcău scoate în evidenţă altitudinea de 295 m.

Cel mai reprezentativ este relieful dezvoltat pe roci carbonatice, care se suprapune peste Platoul Vaşcău, ce se înfăţişează ca o cunună de depresiuni închise, lipsite de cursuri de apă. La marginea platoului se remarcă prezenţa rocilor impermeabile, care formează o cunună montană, cu Vf. Momuţa (930 m) ca cel mai înalt punct altimetric.

Platoul Vaşcău este sărac în ape permanente, ele pierzându-se în ponoare. Printre aceste văi se remarcă: valea Cohuri-Ponor, valea Ponoraş şi valea Recea. Cea mai semnificativă, ca debit şi lungime, este valea Pampăr, care vine de la Călugări, trece prin Izbuc, apoi se pierde într-o uriaşă gură de peşteră numită Cîmpeneasca (avenul are 35 m adâncime). După aproximativ 3 km de la gura peşterii, drum străbătut subteran de Pampăr, apa iese la suprafaţă la Vaşcău, într-un punct numit izvorul din Boiu.

Pe marginea Platoului Vaşcău sunt 2 izbucuri deosebite: unul în valea Brihenilor şi altul în hotarul localităţii Călugări. Izbucul de la Călugări, care în trecut avea dublă intermitenţă, în prezent are o singură intermitenţă, fiind declarat rezervaţie geologică naturală.

De-a lungul munţilor se întind Dealurile Crişene ca o treaptă prelungă a Munţilor Apuseni, având în interiorul Depresiunii Beiuşului o dispoziţie în amfiteatru, reţeaua hidrografică fiind convergentă. Ele sunt rezultatul unui proces de eroziune asupra piemontului de acumulare de la baza Munţilor Apuseni, precum şi asupra unui strat de marne, argile, pietrişuri şi nisipuri.

Din Dealul Curmăturii Criştiorului, prin culmea principală care trece din Dealul Mare prin Dealul Murgului, Dealurile Izbucului până la Dealurile Vaşcăului se prezintă sub forma unui lanţ de culmi deluroase, între care amintim: Ronţaru (910 m – Coleşti), Cicera Ursului (900 m – Câmp), Merişor sau Porceasa (900 m – Câmp-Moţi), Vf. Runcului (860 m – Briheni), Măgura Osoiului (620 m – Vaşcău).

Depresiunea Beiuşului este un rezultat al afundării formaţiunilor de tip carpatic din partea de vest a Munţilor Apuseni. Văile sunt largi şi puţin adânci, favorizând aşezările umane. Aşa sunt: Valea lui Tieşu, Valea Rudăreasa, Valea Bălineasa.

În partea sudică a oraşului Vaşcăului, caracterizată prin prezenţa dealurilor piemontane ca o prelungire a Munţilor Codru-Moma, amintim câteva dintre aceste culmi deluroase:

• Vârful Ronţarul (910 m – Coleşti)
• Cicera Ursului (900 m – Câmp)
• Vărful Merişor/Porceasa (900 m)
• Cornet (650 m – Câmp)
• Vârful Osoiu (620 m – Pleş).

[modifică] Munţii Bihorului

Reprezintă unitatea cea mai înaltă şi mai masivă din cadrul Apusenilor. Sunt alcătuiţi din şisturi cristaline şi calcare mezozoice, ceea ce a impus o mare diversitate morfologică: relief de nivelare policiclică, relief glaciar şi crionival. La poalele vârfului Cucurbăta Mare (1849 m) au fost identificate 2 circuri glaciare incipiente. Culmile acestor munţi coboară domol şi prelung spre Depresiunea Beiuşului.

[modifică] Munţii Codru-Moma

Care închid Ţara Beiuşului la vest, sunt formaţi din 2 grupe muntoase (Munţii Codru în partea de nord şi sud-vest şi Munţii Moma în partea de sud-est) despărţite de valea Briheni în est şi valea Moneasa în vest. Sunt alcătuiţi din şisturi cristaline şi intruziuni granitice, calcare, gresii şi roci vulcanice. Sunt munţi din categoria celor mici (vf. Pleşu – 1112 m, altitudinea maximă), în care calcarele au generat un carst dintre cele mai interesante, unde apare întregul complex de forme endocarstice şi exocarstice.

[modifică] Vegetaţie

Se remarcă etajarea vegetaţiei pe verticală. Pădurile de conifere ocupă regiunile muntoase situate între 1000-1650 m, des întâlnite fiind: molidul (Picea excelsa) şi bradul (Abies alba). Etajul fagului, cuprins între 600-1000, are specific fagul (Fagus silvatica), frasinul (Fraxinus excelsior), carpenul (Carpinus betulus). Etajului stejarului (până la 500 m altitudine) îi sunt specifice: gorunul (Quercus petraea), sângerul (Cornus sanguinea).

Vegetaţia de silvostepă, care avea o mare răspândire în trecut a cedat locul culturilor agricole.

[modifică] Faună

Pădurile de conifere şi de foioase includ elemente faunistice cum sunt: cerbul (Cervus elephus), ursul (Ursus arctos), lupul (Canis lupus), jderul de pădure (Martens martens), mistreţul (Sus scrofa), iepurele (Lepus europaeus).

Se remarcă numărul mare de păsăsri: privighetoarea (Luscinia megarhynchos), turturica (Streptopelia turtur), mierla neagră (Turdus merula) şi elemente ale faunei ihtiologice: păstrăvul (Salmo trutta fario), mreana (Barbus barbus), cleanul (Leuciscus cephalus).

În pârâul Boiul se găseşte păstrăvul şi slăvoca, în pârâul Criştiorel mreana vânătă şi păstrăvul, în Tăul lui Ghib, Tăul de la Coleşti şi Tăul Dâmbu Şoimului specii de caras şi pile.

[modifică] Soluri

Specifice pădurilor de fag şi în amestec de fag cu răşinoase sunt solurile brune de pădure, în arealul pădurilor de molid se identifică păduri brun-acide, iar în Munţii Codru-Moma se identifică rendzinele.

Modul de utilizare a terenului

Vaşcău	Suprafaţa agricolă	Suprafaţa arabilă	Păşuni	Fâneţe	Vii	Livezi
1992	6504	2005	2695	1689	18	97

[modifică] Climă

Regiunea Vaşcău are un climat temperat continental moderat, care rezultă din poziţionarea în vestul Munţilor Apuseni, care se opun pătrunderii maselor de aer polar din direcţie E, regiunea fiind sub influenţa aerului oceanic, umed şi rece, determinând ca verile să fie călduroase şi iernile nu foarte aspre, în văile dealurilor creându-se acumulări de aer rece, iar pe creştetul dealurilor acumulări de aer mai cald.

Temperatura medie anuală este de 9,8°C în vatra depresiunii, de 7-8°C în Munţii Codru-Moma şi de 2-7°C în Munţii Biharia. Temperatura medie lunară cea mai scăzută se înregistrează în luna ianuarie (-1,3°C), iar cea mai ridicată este caracteristică lunii iulie (19,4°C).

Clima şi microclima regiunii este influenţată de particularităţile locale: orientarea culmilor muntoase şi a povârnişurilor, adâncimea văilor, gradul de acoperire cu păduri, etc. Un rol deosebit îl constituie ascensiunea maselor de aer vestice pe pantele Munţilor Apuseni, care provoacă o mare varietate în valoarea şi regimul factorilor climatici.

Media anuală a cantităţii de precipitaţii este de 700 mm în depresiune şi 1000-1200 mm în regiunile munţilor joşi. Nebulozitatea cea mai accentuată este în lunile de iarnă, aceasta scăzând spre lunile de vară (în august gradul de acoperire cu nori a cerului este de 4,2).

Vânturile cele mai frecvente sunt cele de sud, urmate de cele vestice şi de cele din sector nordic.

[modifică] Hidrografie

Principalul curs de apă curgătoare este râul Crişul Negru ce izvorăşte din masivul Munţii Apuseni (localitatea Poiana de Vaşcău), străbate localităţile Sălişte, Leheceni şi Cărpinet, pentru a trece apoi prin Vaşcău, de unde îşi continuă cursul spre localităţile Şuştiu, Lunca şi Ştei.

De pe teritoriul Vaşcăului şi al localităţilor învecinate râul Crişul Negru primeşte numeroşi afluenţi: Zarea, Beleoancea, Criştiorel, Boiul, apele celui din urmă au o temperatură aproape constantă, indiferent de anotimp. Afluenţii care coboară din Munţii Biharia au ape mai bogate decât cei care vin din Munţii Codru-Moma. De la izvorul său din Biharia, Crişul Negru curge printr-o vale îngustă pe direcţia E-V până la Sălişte, având o pantă de scurgere accentuată, apoi urmează o direcţie de scurgere SE-NV, cursul fiind meandrat, având o lungime de 4 km pe teritoriul oraşului Vaşcău.

Debitul său variază în funcţie de cantitatea de precipitaţii, vara nivelul fiind mai scăzut, precipitaţiile fiind mai puţine.

Din afluenţii râului Crişul Negru de pe teritoriul oraşului Vaşcău se aminteşte:

• pârâul Boiu
• iruga Morii
• pârâul Băltuţa
• valea Boncii

În Platoul Vaşcăului apele permanente sunt destul de reprezentative, aproape toate pierzându-se în ponoare. Numeroase sunt ochiurile de apă din doline, numite tăuri, formate datorită impermeabilităţii versanţilor cu argilă de calcifiere. Cele mai însemnate lacuri sunt:

• Tăul lui Barna;
• Tăul Iezer şi lacul Ursului
• Tăul Lupului
• Tăul Dîmbu Şoimului
• Lacul Ponor de la Câmp-Moţi
• Tăul lui Ghib (între Câmp şi Izbuc)
• Tăul de la Coleşti
• Tăul Ţapului
• Lacul antropic de la Marmură - cel mai mare lac din regiunea Vaşcăului

[modifică] Istorie

Începuturile vieţii omeneşti în zona oraşului Vaşcău sunt atestate arheologic încă din paleolitic. Bogăţia bazinului hidrografic, climatul destul de blând şi formele de relief, cu întinse zone muntoase acoperite de păduri, au creat condiţii pentru formarea de aşezări omeneşti aproape una lângă alta, deci cu însemnate concentrări de populaţie.

Cea mai veche menţiune documentară care indică o atestare certă a localităţii Vaşcău este cea din Conscrierea porţilor „Liber regius”, întocmită în anul 1552 de fiscul regal, unde Vaşcăul apare menţionat sub denumirea de Nagykoh(ó) („Cuptorul Mare”); în acelaşi timp apar menţionate şi localităţile Vărzari de Sus şi Vărzari de Jos, împreună cu alte două localităţi, acestea dispărute ulterior. Începând cu sec. al XVIII-lea, respectiv anul 1851 denumirea oraşului va ilustra principala bogăţie şi ocupaţia de bază a locuitorilor, aceea de lucrători la fierărie: Vaskoh – nume provenit din limba maghiară şi format din două cuvinte: vas „fier” şi kohó „cuptor de topit, furnal”.

Dintre cele mai vechi şi mai importante îndeletniciri ale locuitorilor din oraşul Vaşcău şi satele aparţinătoare se pot aminti: cultura cartofului şi creşterea vitelor, prelucrarea fierului, olăritul, cioplitul în piatră de marmură, cojocăritul, cizmăritul, cioplitul în lemn, zidăritul şi dulgheritul, fabricarea şi valorificarea varului, fabricarea şi valorificarea băuturilor spirtoase, morăritul, crâşmăritul.

Până în secolul XIX Vaşcăul a făcut parte din ţinutul Beiuşului, în 1886 Vaşcăul apare ca plasă independentă de Beiuş, având 42 de localităţi. Populaţia localităţii Vaşcău era de aproximativ 70 de persoane în 1600, ajungând la 472 persoane în 1784 şi la 1264 locuitori în 1910.

Revolta din 1784 a cuprins şi părţile Vaşcăului unde a fost adusă o centurie a legiunii de Vins şi unde se consemnează faptul că protopopul de Beiuş a citit în târgul de la Vaşcău scrisoarea vicecomitelui, care îi îndemna pe localnici să nu dea ascultare răsculaţilor.

Vaşcăul a fost prins şi în vâltoarea evenimentelor revoluţionare de la 1848 – 1849, dar mai cu seamă în evenimentele marii uniri din 1918. Din Consiliul Naţional Român pentru Oradea şi Bihor făceau parte şi Ioan Ovesea (contabil la banca Şoimul din Vaşcău), dr. Augustin Ciurdariu (avocat în Vaşcău) şi Vasile Negru (proprietar în Vaşcău). Vaşcăul şi-a trimis delegaţii la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia: Adrian Deseanu (protopop), dr. Augustin Ciurdariu, Alexandru Sala (învăţător), Maxim Nonu (contabil).

La Vaşcău s-a creat şi o gardă naţională, condusă de locotenentul Petre Popovici, care a avut misiunea de a asigura trecerea administraţiei de la autorităţile maghiare la cele române, acest lucru realizându-se deja la 11 ianuarie 1919.

După unire Vaşcăul a devenit plasă a judeţului Bihor, în urma reformei agrare din 1921 au fost împroprietăriţi ţăranii de aici cu terenurile expropriate de la Episcopia Romano-Catolică şi de la cea Greco-Catolică.

În perioada interbelică s-au construit şcoli în satele aparţinătoare comunei Vaşcău, păstrăvăria şi fabrica de marmură.

În anul 1956 localitatea Vaşcău este ridicată la rangul de oraş, de care aparţin şi cele 5 sate componente, menţionate mai sus.

[modifică] Cultură şi educaţie

• Şcoala Generală cu clasele I-VIII „Nicolae Bogdan”

În anul anul 2001 şcoala din Vaşcău primeşte numele de Şcoala Generală „Nicolae Bogdan” – Vaşcău , aceasta a purtat mai multe denumiri: 1981/82 – Şc. Gen. cu treapta I de liceu; 1982/83 – 1993/94 – Şcoala Generală; 1994/1995 – Liceul Teoretic; 1995/1996 – 1999/2000 – Şcoala cu clasele I – VIII; începând cu anul 2001 se numeşte Scoala Generală cu clasele I –VIII „N. Bogdan” – Vaşcău.

În prezent, Şcoala cu clasele I – VIII „Nicolae Bogdan” din Vaşcău are rol de centru coordonator pentru şcolile cu clasele I – IV din: Câmp, Vărzarii de Jos şi pentru Grădiniţa cu Program Prelungit şi Grădiniţa cu Program Normal din Vaşcău.

• Casa de cultură „Vasile Sala”

În progrmaul Casei de Cultură a oraşului Vaşcău au loc anual manifestări grupate sub titlul „Vetre Folclorice” la care participă formaţiuni artistice atât din oraşul Vaşcău, cât şi din localităţile învecinate.

De asemenea, Casa de Cultură organizează şi găzduieşte programe artistice cu ocazia „zilei oraşului” la care sunt invitaţi atât artisţi din localitate, cât şi trupe de muzică populară şi uşoară din România.

• Muzeul „Nicolae Bocu”

Punctul muzeistic „Nicolae Bocu” a fost inaugurat la data 9 Mai 1980 şi trebuie precizat faptul că a fost doar «punct muzeistic», deoarece la Şcoala Generală din Vaşcău şi în unele dintre şcolile aparţinătoare mai existau asemenea «puncte muzeistice», numite «muzee şcolare».

Adunarea materialelor, exponatelor, pentru înfiinţarea acestor «puncte muzeistice» s-a făcut datorită muncii şi dăruirii extraordinare a profesorului Nicolae Bocu, din oraşul Beiuş, dar originar din comuna Cărpinet.

Acesta a ştiut să-i motiveze pe copiii şcolilor din Vaşcău şi satele din împrejurimi pentru a căuta şi a aduna obiecte etnografice cu valoare istorică, care să poată fi expuse într-un mic muzeu al oraşului sau al şcolii unde învăţau.

Alături de vechi obiecte de uz casnic, costume populare, vase de lut, cărţi vechi, documente istorice, elemente de numismatică, au fost expuse şi obiectele din colecţia personală a profesorului Nicolae Bocu. În acelaşi timp, în activitatea sa, profesorul Nicolae Bocu a fost sprijinit de autorităţile locale din acea perioadă.

Prin activitatea sa, profesorul Nicolae Bocu a reuşit să recupereze o parte a trecutului şi obiceiurilor acestei zone, încercănd să salveze această parte de istorie pentru generaţiile viitoare. Din păcate, după anul 1989 locaţiei care găzduia micul muzeu al oraşului i s-a dat o cu totul altă destinaţie, iar exponatele punctului muzeistic, pentru colecţionarea cărora Nicolae Bocu a pus multă pasiune şi căreia i-a acordat mult timp, sunt înghesuite într-o sală oarecare, depozitate total necorespunzător, parte dintre acestea fiind distruse sau «pierdute».

• Biblioteca orăşenească „Alexandru Andriţiou”

[modifică] Lăcaşe de cult

Două dintre cele mai vechi biseri de pe teritoriul oraşului Vaşcău, existente de la sfârşitul sec. al XIII – lea, sunt: una greco-ortodoxă, iar cealaltă romano-catolică. Din păcate nu există informaţii despre aceste două biserici.

Biserica romano-catolică

Se ştie cu precizie că la Vaşcău a fost sfinţită noua biserică romano-catolică la 26 iulie 1744, biserică construită pe locul celei vechi, pe dealul Calvaria, acolo unde funcţiona odinioară topitoria de fier şi unde se găseşte şi astăzi. Această parohie s-a construit prin grija şi oblăduirea contelui Nicolae Csaky, episcop de Oradea. Altarul şi coloanele sunt executate din marmură de Câmp şi Coleşti, în mai multe culori, de o mare frumuseţe.

Biserica ortodoxă

Primele ştiri mai amănunţite despre existenţa şi activitatea Bisericii Ortodoxe Româneşti din Vaşcău le avem din anul 1716, an în care biserica aceasta deservea şi Bărăştii (pe vatra de astăzi a localităţii Vaşcău erau 3 localităţi separate: Vaşcău, Bărăşti şi Boiu). La biserica ortodoxă din Vaşcău, credincioşii celor trei localităţi se aşezau după poziţia localităţii fiecăruia faţă de locul unde era biserica. Cei din Vaşcău se aşezau, în biserică, în partea dreaptă, iar cei din Bărăşti, în partea stângă. Acest obicei nu se păstrează în ziua de azi. În anul 1874 au apărut disensiuni între credincioşii din Vaşcău şi Bărăşti, disensiuni care au avut drept consecinţă ruinarea bisericii; cu toate acestea, la începutul anului 1879, conflictul se stinge iar credincioşii se ocupă de repararea bisericii. Prin urmare, în anul 1880, nu s-a construit o nouă biserică, cum s-a crezut mult timp, ci s-au executat doar lucrări de renovare şi reparare. Biserica ortodoxă din Vaşcău are hramul «Pogorârea Sfântului Duh». În anul 1905, când a fost electrificat oraşul Vaşcău, este electrificată şi biserica ortodoxă.

Biserica ortodoxă din Câmp se începe construirea ei în anul 1850 şi se finalizează în anul 1861 (având hramul «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril».

Biserica ortodoxă din Vărzari de Jos este construită de către credincioşi în anul 1857 (având hramul «Adormirea Maicii Domnului»).

Biserica ortodoxă din Vărzarii de Sus a fost construită în anul 1859, din piatră şi acoperită cu şindrilă (având hramul «Înălţarea Sfintei Cruci»).

Biserica ortodoxă din Coleşti, menţionată încă din anul 1752, este singura de pe teritoriul Vaşcăului care a fost construită din lemn, fiind un monument arhitectonic de valoare istorică şi una dintre cele mai vechi biserici din sudul Bihorului.

[modifică] Locuri de agrement

În părţile oraşului Vaşcău există multe locuri pitoreşti atractive din punct de vedere turistic. În împrejurimi sunt şi unele monumente de arhitectură populară, monumente ale naturii, biserici din lemn: bisericile din lemn de la Fânaţe, Rieni, Brădet; numeroase peşteri: Peştera de la Fânaţe, peşterile din zona izvoarelor Crişului Negru, Porţile Bihorului, peşterile de pe Valea Sighiştelului, Peştera Urşilor de la Chişcău, Peştera de la Câmpeneasa (Izbuc).

[modifică] Peştera de la Câmpeneasca (Izbuc)

Se află la o distanţă de 3,5 km de oraşul Vaşcău, situată la cca. 100-150 m de ultima casă din Izbuc; traseul este accesibil cu maşina până la un anumit punct, după care se merge pe o potecă uşoară. Peştera este situată într-o adâncitură a depresiunii Ţarina, între pădurile Curpiniş (N-V) şi Faţa Dealului (N-NE).

Apele Văii Pampărului, după ce vin de la Călugări şi străbat satul Izbuc, cotesc brusc şi se prăvălesc de la o înălţime de 35 m spre imensa gură a peşterii, fiind parcă înghiţite de peşteră. Dar după ce străbat o distanţă de 2 km prin peşteră, apele Pampărului ies la lumina zilei la Vaşcău la o distanţă de 500 m de oraş, formând un „izbuc” puternic numit Izvorul Boiului.

În ceea ce priveşte numele Peşterii Câmpeneasca se spune că acesta s-ar trage de la numele depresiunii Ţarina, unde se află peştera şi care, având aspectul unui câmp şi fiind vechi loc de păşunat pentru animalele oamenilor din zonă, ar fi determinat alegarea acestui nume. Datorită faptului că, în timp, acest câmp a fost locul unde oamenii îşi aduceau şi ţineau boii pentru mai mult timp, oamenii i-au dat locului numele de „Bourişte”, adică locul de păşunat al boilor; acest nume s-a păstrat în paralele cu cel de „Peştera Câmpeneasca”.

[modifică] Izvorul Boiu

Situat la 500 m de centrul oraşului Vaşcău, are un puternic debit de apă care nu îngheaţă niciodată (temperatura apei este constantă pe toată perioada anului). Utilizând apele acestui izvor, în anul 1937 ia fiinţă ]n oraşul Vaşcău crescătoria de păstrăvi al lui Partenie Coroi.

Cercetările au dovedit că apele Pampărului, care intră în Peştera Câmpeneasca, după ce străbat adâncurile pământului, ies la lumina zilei la Vaşcău. De aici se trage şi numele izvorului, izvor a cărui ape care pleacă din locul numit şi Bourişte, iar la Vaşcău i s-a dat numele de Izvorul Boiu.

Numele acestui izvor a dat şi numele unei localităţi străvechi de pe vatra de azi a Vaşcăului, care figura în documentele din anul 1600 cu numele de satul Boiu şi care ulterior s-a contopit cu localitatea Vaşcău. Tot de la numele acetui izvor se trage şi denumirea unei străzi din oraş, situată foarte aproape de izvor, care şi în ziua de azi se numeşte Strada Boiu.

Un alt punct de atracţie al zonei îl constituie satul Călugări, localitate componentă a comunei Cărpinet, sat renumit datorită Izbucului de la Călugări.

[modifică] Izbucul de la Călugări

Este vorba de un fenomen carstic, apa izvorului izbucnind la suprafaţă şi apoi retrăgându-se (mecanismul de golire se produce pe baza sifonării unui bazin carstic), ciclu repetându-se la un interval de 15-40 de minute, în funcţie de debitul apelor izvorului.

Crezând în proprietăţile miraculoase ale apelor izvorului, aici a fost înfiinţată o mănăstire, Mănăstirea de la Izbuc, care a devenit un atractiv punct turistic cercetat şi vizitat de foarte multă lume. Pelerinajele au loc aici în fiecare an, la sărbătoarea de „Sfânta Maria Mare”, în data de 15 august, şi la sărbătoarea „Înălţarea Domnului”, în data de 8 septembrie.

[modifică] Demografie

Evoluţia populaţiei la recensăminte:

În momentul de faţă oraşul Vaşcău se confruntă cu o accentuată îmbătrânire a populaţiei datorită migraţiei, în special a tinerilor, cu studii medii sau superioare, spre centrele urbane sau străinătate.

Evoluţia numărului de locuitori între anii 1880 --- 2002

Anii	1880	1900	1910	1930	1966	1992	2002
Total	2570	3842	3989	4125	5621	3328	2854

Oraşul Vaşcău a înregistrat o creştere semnificativă între anii 1900 – 1966, după care a urmat o scădere a numărului de locuitori.

Densitatea populaţiei oraşului Vaşcău

Anii	1880	1900	1910	1930	1966	1992	2002
Densitatea(loc/km2)	3,9	5,9	6	6,3	8,6	5	4,3

Indicele de natalitate (n) reprezintă raportul dintre numărul de născuţi vii la 1000 de locuitori.

n₁₉₉₂=10,04%

n₁₉₉₉=9,25%

Indicele de mortalitate (m) este rezultatul raportului dintre numărul deceselor (M) şi numărul populaţiei (P) exprimate în promile.

m₁₉₉₂=12,41%

m₁₉₉₉=14,55%

Indicele de mortalitate infantilă (m0) se poate calcula prin împărţirea numărului de decese (D) la numărul de născuţi vii (Nvii).

m_0(1999)=0,07%

Bilanţul natural (BN) reprezintă balanţa dintre numărul de naşteri şi cel de decese

BN₁₉₉₉=-5,3

Indicele de imigrare (RI) se exprimă prin raportul dintre numărul populaţiei intrate în oraş (I) şi numărul populaţiei totale (P) exprimate în procente.

R_I(1992)=15,07%

R_I(1999)=12,23%

Indicele de emigrare (RE) se exprimă prin raportul dintre numărul populaţiei ieşite sau plecate (E) şi numărul populaţiei totale (P) exprimate în procente.

R_E(1992)=20,04%

R_E(1999)=15,21% Bilanţul migrator (BM) se defineşte ca fiind diferenţa dintre indicele de imigrare (I) şi indicele de emigrare (E).

BM=-10,95

Bilanţul demografic general (Bag) este treapta superioară a sistemului care este reprezentată prin diferenţa dintre bilanţul natural (BN) şi bilanţul migrator (BM).

Ba_g(1999)=-16,25

Structura populaţiei pe sexe

Anul	Total	Masculin	Feminin
1992	3328	1636	1692

Structura populaţiei pe sectoare de activitate (1999)

Sectorul	Primar	Secundar	Terţiar	Total
Salariaţi	5	552	337	894
Procente	0,55%	61,74%	37,69%	100%

Structura populaţiei pe etnii

Anii\Etnia	Română	Maghiară	Germană	Evreiască	Slovacă	Rromă	Ucraineană	Altele
1880	2322	146	14	0	4	0	0	0
1930	3968	142	5	6	4	0	0	0
2002	2834	12	2	0	0	145	4	0

Structura populaţiei pe religii

Anii\Religia	Ortodoxă	Romano-catolică	Greco-catolică	Reformată	Mozaică	Baptistă	Penticostală	Adventistă
1880	2388	119	14	9	40	0	0	0
1930	3749	125	38	38	8	0	0	0
2002	2753	26	3	5	0	39	25	0

Structura populaţiei pe grupe de vârstă (1992)

Grupe de vârstă	Masculin	Feminin
0-4 ani	81	95
5-9 ani	90	76
10-14 ani	116	118
15-19 ani	94	99
20-24 ani	130	129
25-29 ani	99	100
30-34 ani	110	113
35-39 ani	132	123
40-44 ani	123	123
45-49 ani	52	63
50-54 ani	65	55
55-59 ani	92	84
60-64 ani	90	90
65-69 ani	87	96
70-74 ani	56	68
75-79 ani	64	77
80-84 ani	91	81
peste 84 ani	72	84

[modifică] Personalităţi

• Andriţoiu Alexandru (1929 - 1996), poet
• Benea Mircea (n. 1922), profesor universitar doctor inginer al Institutului Politehnic din Cluj
• Nonu Ion Mircea (1902 - 1978), profesor universitar doctor docent al facultăţii de drept din Iaşi şi secretar particular al lui Nicolae Titulescu
• Sala Marius (n. 1932), academician, lingvist, membru titular şi vicepreşedinte al Academiei Române.

v • d • m Municipii şi oraşe ale judeţului Bihor
Municipii	Beiuş • Marghita • Oradea • Salonta
Oraşe	Aleşd • Nucet • Săcueni • Ştei • Valea lui Mihai • Vaşcău