Tratatul de la Kuciuk-Kainargi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Schimbǎri teritoriale în urma Tratatului (în favoarea Imperiului Rus)

Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (var. Kuciuk-Kainardji, în limba turcă Küçük Kaynarca) a fost semnat la 21 iulie, 1774, de Imperiul Rus (reprezentat de feldmareșalul Piotr Rumianțev) și Imperiul Otoman după înfrângerea acestuia din urmă în războiul din 1768-1774.

Tratatul era o lovitură extrem de umilitoare primită de odinioară puternicul Imperiu Otoman. Otomanii au cedat teritoriul regiunii Yedisan dintre râurile Nipru și Bugul de Sud. Acest teritoriu includea portul Herson și oferea Rusiei pentru prima oară ieșire la Marea Neagră. Prin tratat, Rusiei îi mai erau cedate porturile Kerci și Enikale din Crimeea, precum și regiunea Kabarda (cabardină) din Caucaz.

Otomanii au pierdut și Hanatul Crimeii, căruia au fost forțați să îi recunoască independența. Hanatul, deși oficial independent, era în realitate sub controlul Rusiei, care l-a și anexat în 1783.

Tratatul a acordat Rusiei și alte beneficii. A eliminat restricțiile privind accesul Rusiei la Marea Azov (Tratatul de la Belgrad din 1739 dădea Rusiei teritoriu la Marea de Azov, dar îi interzicea fortificarea zonei sau dezvoltarea unei flote.)

Rusia primea și o serie de drepturi economice și politice în Imperiul Otoman, între care permisiunea acordată creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman de a naviga sub steagul Rusiei, respectiv permisiunea acordată Rusiei de a ridica o biserică ortodoxă în Istanbul (care nu a fost însă construită vreodată). Rusia a interpretat tratatul ca dându-i dreptul de a proteja creștinii ortodocși din Imperiu și a folosit această prerogativă mai ales în Principatele Danubiene (Moldova și Țara Românească), intervenind în timpul ultimei domnii fanariote și după Războiul Grec de Independență.

Pe lângă toate acestea Austriei i se cedează Bucovina.

Tratatul dădea califului otoman dreptul de a proteja credincioșii musulmani din Rusia (între care cei din Crimeea). Era pentru prima dată când o putere europeană recunoștea autoritatea califului otoman în afara granițelor imperiului său.

Vezi și[modificare | modificare sursă]