Iosif Trifa
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Calitatea informaţiilor sau a exprimării din acest articol sau secţiune trebuie îmbunătăţită. Consultaţi manualul de stil şi îndrumarul, apoi daţi o mână de ajutor. Acest articol a fost etichetat în iunie 2008 |
Iosif Trifa(n. 3 martie 1888 d. 16 februarie 1938) a fost un preot ortodox român care a pus bazele mişcării Oastea Domnului.
Cuprins |
[modifică] Viaţa
Iosif Trifa s-a născut în familia lui Dimitrie şi Ana Trifa din satul Certege, jud. Turda, ca al patrulea din cei şase fii ai acestora. Pruncul Iosif a fost botezat în ziua de 6 martie 1888. La şapte ani, în 1895, începe şcoala primară în satul său, iar în 1900 începe gimnaziul la Beiuş, după aceea, teologia, la Sibiu. În 1910 este numit învăţător confesional în localitatea Vidra de Sus - care s-a numit mai târziu, Avram Iancu – acesta fiind satul în care se născuse acest erou. În 1911 se căsătoreşte cu Iuliana Iancu, nepoată de frate a eroului Avram Iancu. Tot în acest an este hirotonit preot în Vidra. În 1912 are primul copil, o fetiţă, Olimpia, care moare în anul următor. În 1914 are al doilea copil, un băiat, Titus-Gheorghe, care la fel moare în următorul an. Tot în acest an începe primul război mondial. Ardealul se găseşte sub stăpânirea austro-ungară. În 1916 are al treilea copil, un băiat, căruia îi pune numele la fel ca primului: Titus-Gheorghe. A fost singurul fiu rămas în viaţă. În 1918 are al patrulea copil, o fetiţă – Augustina. Se sfârşeşte Marele Război, dar izbucneşte epidemia de gripă (spaniolă) care seceră multe vieţi. I se îmbolnăveşte grav soţia Iuliana, împreună cu fiica Augustina. După o scurtă zăcere, mor amândouă şi le înmormântează lângă cei doi copii, în faţa bisericuţei de lemn din Vidra de Sus. Rămâne numai cu fiul său Tit, orfan de mamă la numai trei ani.
[modifică] Cariera Eclesiastică
Încă din gimnaziul de la Beiuş, unde este mereu primul dintre colegii săi, întreţine legături culturale şi colegiale cu mulţi alţi elevi fruntaşi din alte şcoli din Ardeal, ca şi din Ţara Românească. Corespondenţa lui de atunci este plină de căldură evanghelică şi de sentiment patriotic, vădind pe marele om, al Bisericii şi al Neamului, de mai târziu. Încă din anii studenţiei de la Sibiu a început să publice articole şi relatări despre diverse întâmplări din Ţara Moţilor şi din viaţa oamenilor de la ţară, în sprijinul plugarilor şi al muncitorilor, care duceau tot greul impozitelor şi al războiului, dar erau cei mai nedreptăţiţi şi lipsiţi. După terminarea Teologiei, în timpul funcţionării ca învăţător, apoi preot, în satul Vidra de Sus, a continuat munca de publicist şi apărător al cauzei moţilor, nedreptăţiţi atât de stăpânirea străină de Neam, cât şi de stăpânii străini de Dumnezeu. Dacă se vor dacă s-ar aduna vreodată aceste scrieri, răspândite prin mai toate publicaţiile de atunci, această colecţie ar uimi prin bogăţia de idei, de talent şi de soluţii practice pe care le împărtăsea contemporanilor. Pe lângă aceste scrieri cu caracter social, cultural şi patriotic, părintele Iosif începe şi un alt gen de lucrări cu caracter moral-biblic, în paginile de duminică ale diferitelor ziare şi reviste, atât laice, cât şi bisericeşti. Astfel că la data terminării războiului, prin anii 1920, el era un cunoscut şi apreciat scriitor, mai ales bisericesc, din Ardeal. În timpul acesta îi apare prima sa carte de predici „Spre Canaan”, tipărită la Arad. Datorită talentului său, precum şi a relaţiilor sale cu diferite personalităţi ale vieţii culturale şi religioase, este chemat în acelaşi timp pentru a ocupa diferite posturi importante, atât la Cluj, de către prietenul său, profesorul Ioan Lupaş, cât şi la Sibiu, de către noul mitropolit de atunci, Nicolae Bălan, care îi fusese şi profesor în anii de teologie de la Sibiu. Alege Sibiul şi intră ca duhovnic la Academia Teologică şi ca director la orfelinatul ortodox. În acelaşi timp are loc la Mitropolia Ardealului un fel de congres biblic, o mişcare puternic progresistă pentru emanciparea biblică a Bisericii şi a neamului nostru, acum în noua viaţă organizată a României Mari. După independenţa naţională şi întregirea teritorială cu care am ieşit din marele război lung şi greu care abia se terminase. În cadrul mai multor măsuri de reorganizare care se concepuseră la acest congres şi ca urmare a lui, s-a hotărât şi înfiinţarea unei gazete religioase pentru popor, care să iniţieze o mare mişcare de masă pentru o vieţuire creştinească autenică şi organizată.
Procesul acesta de armonizare a unei lumi răvăşită de războiul greu, de stăpânirile străine, de interesele feluritelor partide, de întunericul analfabetismului şi mai ales de îndobitocirea păcatelor şi corupţiei în care zăceau bietele mulţimi care erau ca o turmă fără păstor – se anunţa anevoios, greoi şi lung. Munca pentru îndreptarea atâtor rele, atât de adânc înrădăcinate în firea şi în viaţa acestor biete mulţimi, va fi nu numai nespus de grea, dar şi nespus de lungă, din pricină că nu numai mijloacele pentru ducerea acestei lupte lipseau aproape cu desăvârşire, dar şi pentru că cei care erau hotărâţi să se sacrifice pentru idealul acesta erau nespus de puţini.
În anul 1922 când se hotărî la conducerea Mitropoliei Sibiului să se înceapă apariţia acelei foi religioase pentru popor numită „Lumina Satelor”, la conducerea ei a fost aşezat ca redactor tânărul şi entuziastul slujitor al Domnului, preotul Iosif Trifa. Acesta, pe lângă postul de duhovnic al teologilor şi de director al orfelinatului, a preluat şi această sarcină .
Aşa s-a ajuns la Noaptea de Bilanţ şi de Revelaţie a Anului Nou 1923. Din această noapte de zbucium şi de prăbuşire s-a născut saltul strălucit şi înnoitor al Oastei Domnului. Acesta a rămas pe totdeauna primul An Nou cu adevărat al acestei Credinţe şi al acestui Neam care nu avuseseră până atunci decât ani vechi, începuţi şi sfârşiţi în acelaşi vechi şi întunecos fel al păcatului, al necredinţei, al bigotismului şi al formalismului îngheţat şi împilat în robia şi în robia păcatului şi păcătoşirii.
În 1928 a avut loc la Arad primul congres al preoţilor misionari sub patronajul P.S. Grigorie Comşa – episcopul locului. Acest congres avea să elaboreze un „Statut al Asociaţiei preoţilor misionari pentru a fi trimis Sfântului Sinod spre aprobare, pr. I. Trifa fiind ales în comitetul de conducere."[1]
[modifică] Caterisirea
În 1935 Mitropolia înaintează dosarul cu caterisirea preotului Iosif Trifa la Sfântul Sinod, după un conflict amar cu superiorul său, Mitropolitul Nicolae Bălan. În şedinţa sa din 13 martie 1936, Sfântul Sinod confirmă sentinţa de condamnare la caterisire cu nr. 4/1935 a Consistoriului Mitropolitan din Sibiu. În întâmpinarea acestei confirmări, părintele Trifa, deşi bolnav, se deplasează la Bucureşti depunând Cancelariei Sf. Sinod o cerere de graţiere la data de 16 martie 1936. Este semnificativ faptul că la această cerere Sf. Sinod va răspunde abia după un an, în şedinţa din 9 martie 1937, probabil sperând într-o împăcare la centrul Oastei din Sibiu. Dar, ca orice lumină care sperie făpturile întunericului, această minunată şi înnoitoare făclie a lui Dumnezeu le-a speriat pe toate vietăţile care iubeau păcatul şi îşi îngrăşau trupurile din menţinerea lui. Şi, ca bufniţele speriate de felinar, s-au repezit să stingă lumina cea nouă şi să-l sfâşie pe purtătorul ei.
După un proces bisericesc este caterisit, preotului Iosif Trifa îi este interzis de a publica şi este deposedat de avere. El decedează în urma unei operaţii pe cord la 12 februarie 1938 iar a patra zi după moarte, ca o monstruoasă condiţie fără de care nu putea fi nici înmormântat, i-a fost luată şi haina de preot, sfâşiată în bucăţi şi ruptă de pe trupul său din sicriu.[2]
La mormântul preotului Iosif Trifa din cimitirul Sibiului vin sute şi mii de suflete recunoscătoare nu numai de cele două ori pe an: în 12 Februarie, data trecerii lui la Domnul, sau de Praznicul Duhului Sfânt – Sărbătoarea Oastei Domnului, ci în fiecare zi.
[modifică] Iertarea postumă
În şedinta sa din 28 septembrie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române - la propunerea Preasfinţitului Serafim Joantă - decide ridicarea caterisirii preotului Iosif Trifa.
[modifică] Opera(selecţie)
- Spre Canaan... Predici la vremile noastre, Arad, 1920, 80 p.;
- Evangheliile duminicilor de peste an şi tâlcuirea îor, Sibiu, 1925, 52 p.;
- Adânciri în Evanghelia Mântuitorului, Sibiu, 1926, 48 p.;
- Din pildele Mântuitorului, Sibiu, 1927, 71 p. (ed. a IV-a, 1936,63 p.);
- Pe urmele Mântuitorului. Însemnări din călătoria la Ierulalim, Sibiu, 1927,232 P. (ed. a II-a, 1928,240 p.);
- Mai lângă domnul meu, mai lângă El..., Sibiu, 1928,70 P. (ed. a III-a, 1934, 80 p.);
- Sodoma şi Gomora, Sibiu, 1929, 64 p.;
- Trăim vremuri biblice, Sibiu, 1929, 64 p.;
- Corabia Iui Noe, Sibiu, 1930, 104 P.;
- Oglinda inimii omului, Sibiu, 1930, 116 P.;
- Duhul Sfânt, Sibiu, 1932-1936, 64 + 56 + 64 p.;
- Cântaţi Domnului, Sibiu, 1932, 96 p.;
- Ce este Oastea Domnului?, ed. a V-a, Sibiu, 1934, 240 p.
- Tâlcuirea Evangheliilor, Sibiu, 1934, 128 p.
- Sudalma, Sibiu, 1935, 55 p. (ed. a 11-a, 1936, 64 P.);
- Treizeci povestiri religioase, Sibiu, 1936, 64 p.;
- Munca şi lenea văzute în Iumina Evangheliei, Sibiu, 1936, 72 p.;
- Fiul cel pierdut. Pilda din Evanghelie, ed.I, Sibiu, 1937,64 p.;
- Ia-ţi crucea ta, ed. a III-a, Sibiu, 1937, 39 P.;
- Biblia, Cartea vieţii, Sibiu, 1938, 96 p.;
- 600 istorioare religioase (6 fasc.), Sibiu, 1930-1938, 383p
- In colaborare cu Prof. Dr. Grigorie Cristescu a tradus din Sadhou Sundar Shing: La picioarele Stăpânului meu, Sibiu, 1929, 64 p.
[modifică] Note
- ^ Viaţa şi activitatea predicatorială a preotului Iosif Trifa p.6
- ^ Viaţa şi activitatea predicatorială a preotului Iosif Trifa p.6
[modifică] Bibligrafie
[modifică] Carţi
- Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol. I- 4 Sibiu 1998,1999, 2000, 2002
- Traian Dorz, Hristos mărturia mea – Simeria 1993
- Moise Velescu, Profetul vremilor noastre, vol.I- Sibiu 1998
- Nicoale Marini, Istoria documentară a „Oastei Domnului” - Conflictul dramatic Pr. Iosif
- Trifa - Mitropolitul Nicolae Bălan 1923-1947, Bucure�ti 1999
- Ioan Fulea, Din trecutul mişcării religioase „Oastea Domnului”, vol.I-III (manuscris)
- Pr. Prof. Univ. dr. Mircea Păcuraru, Dicţionarul teologilor români, Bucureşti 2002
- Pr. Prof. Univ. dr. Mircea Păcuraru, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 2000, p. 429-437
- Mitr. Antonie Plămădeală, Contribuţii istorice privind perioada 1918-1939, Sibiu 1987
- Mitr. Antonie Plămădeală, Pagini dintr-o arhivă inedită, Bucureşti 1984
- Pr. Dumitru Călugăr, Catehetica, Bucureşti 1976, Manual pt. Institutele teologice B.O.R.
[modifică] Periodice
- Lumina satelor, Sibiu 1922-1935
- Isus Biruitorul, Sibiu 1935-1937
- Oastea Domnului, Sibiu 1930-1934
- Tineretul Domnului, Sibiu 1936-1937
- Ecoul, Sibiu 1937
- Glasul Dreptăţii, Sibiu 1937-1938
- Ostaşul Domnului, Bucureşti 1937
- Biserica şi şcoala, Arad 1906-1915; 1921-1925; 1928-1932
- Tribuna, Arad 1907-1912
- Românul, Arad 1911-1920
- Telegraful Român, Sibiu 1919-1922
- Revista Teologică, Sibiu 1921-1938
- Libertatea, Orăştie 1907-1911; 1929-1933; 1936-1938
- Neamul românesc, Bucureşti 1907-1909
- Cosânzeana, Bucureşti 1911-1915
- Ţara noastă, Cluj 1923-1925
- Patria, Cluj 1919, 1922-1923
