Karl Kraus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Karl Kraus (28 aprilie 1874, Gitschin, Republica Cehă - 12 iunie 1936, Viena, Austria) a fost un eminent scriitor şi ziarist austriac, poet, eseist, dramaturg şi pamfletar. Este cel mai apreciat satirist de limbă germană al secolului XX, atacurile sale vizând presa, cultura şi politica, atât germană cât şi austriacă. De un succes deosebit s-au bucurat lucrările sale, Literatura demolată (Die demolierte Literatur, 1897) şi Ultimele zile ale omenirii (Die letzten Tage der Menschheit, 1918).

Cuprins 1 Biografia 2 Cariera 3 Lucrări selectate 4 Note 5 Legături externe

[modifică] Biografia

Tinereţea

Kraus s-a născut într-o familie înstărită de evrei din Gitschin, Boemia (oraş numit acum Jičín, situat în Republica Cehă). Tatăl său, Jacob Kraus, era un fabricant de hârtie, iar mama sa se numea Ernestine, născută Kantor. Familia s-a mutat la Viena în 1877. Karl şi-a pierdut mama în 1891.

Kraus se înscrie la Facultatea de drept de la Universitatea din Viena în 1892. Începând din luna aprile a aceluiaşi an începe să colaboreze la ziarul Wiener Literaturzeitung. Primul articol este o recenzie critică a romanului lui Gerhart Hauptmann's intitulat Die Weber. La aceeaşi epocă încearcă să joace ca actor la un teatru de periferie, dar fără succes. În 1894 îşi schimbă domeniul de studii spre filozofie şi literatură germană. Îşi întrerupe studiile în 1896. Prietenia sa cu Peter Altenberg datează tot din această perioadă.

[modifică] Cariera

În 1896 părăseşte universitatea fără diplomă şi se angajează ca actor şi director scenografic, alăturându-se grupului Jung Wien (Tânăra Vienă), care-i număra pe Peter Altenberg, Leopold Andrian, Hermann Bahr, Richard Beer-Hofmann, Felix Dörmann, Hugo von Hofmannsthal şi Felix Salten. În 1897 Kraus se rupe de acest grup printr-o usturătoare satiră, intitualtă Die demolirte Litteratur (Literatura demolată), şi este la puţină vreme după aceea numit corespondent la Viena al ziarului Breslauer Zeitung. Un an mai târziu, fiind un ardent avocat al asimilării evreilor, îl atacă pe bine cunoscutul sionist Theodor Herzl cu piesa polemică Eine Krone für Zion [O coroană pentru Zion] (1898).

La 1 aprilie 1899 renunţă la iudaism şi fondează propriul său ziar, Die Fackel (Torţa) pe care o va conduce şi publica până la sfârşitul vieţii şi cu care îşi va lansa atacurile la adresa ipocriziei, psihanalizei şi corupţiei Imperiului habsburgic, a naţionalismului, a mişcărilor pan-germanice, a politicilor economice dezastruoase şi a multor altor "bêtes noires". }n 1901 Kraus este chemat în justiţie de către Hermann Bahr şi Emmerich Bukovics, care s-au simţit atacaţi personal de ziarul Die Fackel. Vor urma de-a lungul anilor multe alte procese în calomnie din partea multora care se simţeau ofensaţi de tonul caustic şi diatribele lui Kraus. În timpul unei absenţe din Viena, Kraus află la întoarcerea sa că editorul său, Moriz Frisch i-a preluat ziarul, a obţinut marca înregistrată pentru copertă, publicându-l sub titlul Neue Fackel (Noua Torţă). Kraus îi intentează un proces şi câştigă. Din acel moment Die Fackel va fi publicat, fără copertă, de tipografia Jahoda & Siegel.

Chiar dacă la început Die Fackel semăna cu reviste precum Weltbühne, cu timpul devine un magazin cu o reală independenţă editorială, asigurată de finanţarea lui Kraus. Die Fackel va publica exact ceea ce Kraus dorea să fie publicat. În primul deceniu de la apariţia sa, se vor număra printre colaboratorii ziarului o serie de artişti şi scriitori cunoscuţi, precum : Peter Altenberg, Richard Dehmel, Egon Friedell, Oskar Kokoschka, Else Lasker-Schüler, Adolf Loos, Heinrich Mann, Arnold Schönberg, August Strindberg, Georg Trakl, Frank Wedekind, Franz Werfel, Houston Stewart Chamberlain şi Oscar Wilde. După 1911 însă Kraus rămâne aproape singur în redactarea ziarului. Astfel, întreaga operă a lui Kraus a fost publicată aproape exclusiv în Die Fackel, din care au apărut în total 922 de numere la intervale neregulate. Printre autorii susţinuţi de Kraus îi putem număra pe Peter Altenberg, Else Lasker-Schüler şi Georg Trakl.

Die Fackel ataca corupţia, ziariştii şi comportamentul bestial. Duşmanii săi notabili erau Maximilian Harden (din afacerea Harden-Eulenburg), Moriz Benedikt (proprietar al ziarului Neue Freie Presse), Alfred Kerr, Hermann Bahr, Imre Bekessy şi Johannes Schober.

În 1902, Kraus publică Sittlichkeit und Kriminalität (Morală şi Criminalitate), abordând pentru prima oară ceea ce va deveni unul din principalele subiecte ale operei sale: aşa-zisa necesitate a apărării moralei sexuale prin mijloace penale ("Der Skandal fängt an, wenn die Polizei ihm ein Ende macht": "Scandalul începe atunci când poliţia îl opreşte").^[1] Începând din 1906, Kraus publică primele sale aforisme în Die Fackel; ele vor fi reunite în 1909 în volumul Sprüche und Widersprüche (Vorbe şi Contradicţii).

În afară de scrierile sale, Kraus a avut de-a lungul carierei sale numeroase conferinţe publice influente - între 1892 şi 1936 a avut aproximativ 700 de performanţe individuale, lecturi din teatrul lui Bertolt Brecht, Gerhart Hauptmann, Johann Nestroy, Goethe şi Shakespeare, chiar şi operete ale lui Offenbach, acompaniat la pian şi cântând toate rolurile singur. Elias Canetti, care asista în mod regulat la lecturile lui Kraus, şi-a intitulat al doilea voum din biografia sa "Die Fackel" im Ohr ("Torţa" în ureche).

În 1907, Kraus îl atacă pe finanţatorul său de odinioară, Maximilian Harden, datorită rolului său în procesul Eulenburg, într-una din primele sale spectaculoase Erledigungen (Expediţii).

[modifică] Lucrări selectate

• Die demolirte Literatur [Literatura demolată] (1897)
• Eine Krone für Zion [O Coroană pentru Zion] (1898)
• Sittlichkeit und Kriminalität [Morală şi criminalitate] (1908)
• Sprüche und Widersprüche [Spuse şi contradicţii] (1909)
• Die chinesische Mauer [Zidul chinezesc] (1910)
• Pro domo et mundo [Pentru propria cauză şi cea a lumii] (1912)
• Nestroy und die Nachwelt [ Nestroy şi posteritatea](1913)
• Worte in Versen [Cuvinte în versuri](1916-30)
• Die letzten Tage der Menschheit [Ultimele zile ale omenirii](1918)
• Weltgericht [Justiţia lumii] (1919)
• Nachts [Pe timp de noapte] (1919)
• Untergang der Welt durch schwarze Magie [Sfârşitul lumii prin magia neagră](1922)
• Literatur [Literatură](1921)
• Traumstück [Fărâmă de vis] (1922)
• Die letzten Tage der Menschheit: Tragödie in fünf Akten mit Vorspiel und Epilog [Ultimele zile ale omenirii: Tragedie în cinci acte cu Preambul şi Epilog] (1922)
• Wolkenkuckucksheim (1923)
• Traumtheater [Teatru oniric] (1924)
• Die Unüberwindlichen [Insurmontabilul](1927)
• Epigramme [Epigrame] (1927)
• Literatur und Lüge [Literatură şi minciuni] (1929)
• Shakespeares Sonette [Sonetele lui Shakespeare](1933)
• Die Sprache [Limbajul] (postum, 1937)
• Die dritte Walpurgisnacht [A Treia noapte valpurgică] (postum, 1952)

[modifică] Note

1. ^ Citat din Sprüche und Widersprüche (Vorbe şi contraziceri), Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1984, p. 42

[modifică] Legături externe

Cel puţin o parte din aceste legături externe nu îndeplinesc condiţiile de includere. Trebuie şterse legăturile inaccesibile, nerelevante sau care nu pot fi considerate surse de încredere.

http://www.artline.ro/1_586_Karl_Kraus_9959.html

http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Karl+Kraus