TCP/IP
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Modelul TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) a fost creat de US DoD (US Department of Defence - Ministerul Apărării Naţionale al Statelor Unite) din necesitatea unei reţele care ar putea supravieţui în orice condiţii. DoD dorea ca, atâta timp cât funcţionau maşina sursă şi maşina destinaţie, conexiunile să rămână intacte, chiar dacă o parte din maşini sau din liniile de transmisie erau brusc scoase din funcţiune. Era nevoie de o arhitectură flexibilă, deoarece se aveau în vedere aplicaţii cu cerinţe divergente, mergând de la transferul de fişiere până la transmiterea vorbirii în timp real.
Aceste cerinţe au condus la alegerea a patru niveluri pentru modelul TCP/IP: Aplicaţie, Transport, Reţea (sau Internet) şi Acces la Reţea.
Cuprins |
[modifică] Nivelul Aplicaţie
Nivelul aplicaţie se referă la protocoalele de nivel înalt folosite de majoritatea aplicaţiilor, precum terminalul virtual (TELNET), transfer de fişiere (FTP) şi poşta electronică (SMTP). Alte protocoale de nivel aplicaţie sunt DNS (Domain Name Service), NNTP sau HTTP.
În majoritate implementărilor, nivelul aplicaţie tratează nivelurile inferioare ca o "cutie neagră" care oferă o infrastructură sigură de comunicaţii, deşi majoritatea aplicaţiilor cunosc adresa IP sau portul folosit. Majoritatea protocoalelor de la nivelul aplicaţie sunt asociate cu modelul client-server. Serverele au de obicei asociate porturi fixe, atribuite de IANA: HTTP are portul 80, FTP portul 21, etc. În schimb, clienţii folosesc porturi temporare.
[modifică] Nivelul Transport
Este identic cu cel din modelul OSI, ocupându-se cu probleme legate de siguranţă, control al fluxului şi corecţie de erori. El este proiectat astfel încât să permită conversaţii între entităţile pereche din gazdele sursă, respectiv, destinaţie. În acest sens au fost definite două protocoale capăt-la-capăt.
Primul din ele, TCP (Trasmission Control Protocol). El este un protocol sigur orientat pe conexiune care permite ca un flux de octeţi trimişi de pe o maşină să ajungă fără erori pe orice altă maşină din inter-reţea. Acest protocol fragmentează fluxul de octeţi în mesaje discrete şi pasează fiecare mesaj nivelului internet. TCP tratează totodată controlul fluxului pentru a se asigura că un emiţător rapid nu inundă un receptor lent cu mai multe mesaje decât poate acesta să prelucreze.
Al doilea protocol din acest nivel, UDP (User Datagram Protocol), este un protocol nesigur, fără conexiuni, destinat aplicaţiilor care doresc să utilizeze propria lor secvenţiere şi control al fluxului. Protocolul UDP este de asemenea mult folosit pentru interogări rapide întrebare-răspuns, client-server şi pentru aplicaţii în care comunicarea promptă este mai importatntă decât comunicarea cu acurateţe, aşa cum sunt aplicaţiile de transmisie a vorbirii şi a imaginilor video.
[modifică] Nivelul Reţea (Internet)
Scopul iniţial al nivelului reţea era să asigure rutarea pachetelor în interiorul unei singure reţele. Odată cu apariţia interconexiunii între reţele, acestui nivel i-au fost adăugate funcţionalităţi de comunicare între o reţea sursă şi o reţea destinaţie.
În stiva TCP/IP, protocolul IP asigură rutarea pachetelor de la o adresă sursă la o adresă destinaţie, folosind şi unele protocoale adiţionale, precum ICMP sau IGMP. Determinarea drumului optim între cele două reţele se face la acest nivel.
Comunicarea la nivelul IP este nesigură, sarcina de corecţie a erorilor fiind plasată la nivelurile superioare (de exemplu prin protocolul TCP). În IPv4 (nu şi IPv6), integritatea pachetelor este asigurată de sume de control.
[modifică] Nivelul Acces la reţea
Se ocupă cu toate problemele legate de transmiterea efectivă a ZU-ului pe o legătură fizică, incluzând şi aspectele legate de tehnologii şi de medii de transmisie, adică nivelurile OSI Legătură de date şi Fizic.
Modelul de referinţă TCP/IP nu spune mare lucru despre ce se întâmplă acolo, însă menţionează că gazda trebuie să se lege la reţea, pentru a putea trimite pachete IP, folosind un anumit protocol. Acest protocol nu este definit şi variază de la gazdă la gazdă şi de la reţea la reţea.
