GSM

Pentru alte sensuri, vezi GSM (dezambiguizare).

Logoul GSM, care se plasează pe toate aparatele compatibile

Global System for Mobile communications, prescurtat GSM, este standardul de telefonie mobilă (celulară) cel mai răspândit din lume, precum și numele rețelei de telefonie respective. Atributul „mobil” al multor aparate și dispozitive actuale se referă în primul rând la conectivitatea lor (fără fir, prin semnale radio) la sistemul GSM, practic din orice punct de pe glob unde există oameni. Din aceasta rezultă și mobilitatea utilizatorului.

Promotorul acestui standard, GSM Association, a estimat în anul 2007 că 82 % din piața mondială de comunicații mobile folosește acest standard.. Mai este cunoscut și sub denumirea de 2G (generația a 2-a). NMT aparține de 1G, iar UMTS și standardele similare aparțin de 3G. GSM 2G a apărut pe piață la începutul anilor 1990, luând un mare avânt la sfârșitul deceniului. Este sistemul dominant în Europa.

La ora actuală (2012) la rețeaua GSM se pot conecta cu ajutorul unei minicartele de tip SIM nu numai telefoanele mobile, aici în special cele de tip smartphone, dar și calculatoare portabile de ex. de tip tabletă, modemuri UMTS/LTE înglobate în diverse aparate ș.a.

Prin contrast, există și sisteme de telefonie fără fir care nu se numesc „mobile”, deși și ele funcționează când utilizatorul se deplasează:

• sisteme DECT - pentru distanțe mici de până la cca 30 m, în locuință sau la locul de muncă,
• sisteme bazate pe benzi speciale radio, v. Radio CB,
• sisteme instalate de ex. pe avioane și vapoare care pentru radiotelefonie folosesc sateliți de telecomunicații
• sisteme speciale militare și de poliție.

Caracteristici tehnice

Sistem celular

Releu şi antene GSM

Systemul GSM este un sistem numit „celular”. Deoarece telefoanele portabile atașabile la GSM (așa-numitele telefoane mobile sau celulare) trebuie să fie ușoare și trebuie deci și să aibă acumulatori cât mai ușori, ele au și o putere de emisie radio limitată la circa 4 - 6 km. Drept consecință, releele GSM, numite și „stații de bază”, care au antenele în poziții fixe pe stâlpi la sol sau pe clădiri mai înalte, trebuie să fie numeroase, împânzind astfel mari suprafețe, de ordinul unor întregi zone metropolitane și chiar și mai mari, tinzând cu timpul spre acoperirea completă a țărilor.

Zonele globului în care în general rețeaua GSM nu pătrunde sunt:

• mari zone nelocuite, de ex.: deșerturi, munți înalți, zonele polare, lacuri mari, mări și oceane
• zonele subterane (tuneluri, mine, stațiuni de cercetări situate la adâncime) precum și zonele subacvatice și submarine
• spațiul aerian cu altitudine de peste 4 - 6 km (avioanele de pasageri ajung și la înălțimi de 10 - 11 km)
• unele zone și țări subdezvoltate

Fiecare releu GSM deservește doar o mică suprafață, mai mult sau mai puțin rotundă și cu diametrul de cca 8 - 10 km, numită „celulă”. Dacă posesorul telefonului mobil se deplasează (de ex. călătorește cu mașina), sistemul îl „pasează” de la un releu la altul, urmărindu-l peste tot unde se află. Dacă la trecerea în altă celulă posesorul tocmai vorbește la telefon, convorbirea sa nu este întreruptă și nici măcar deranjată.

Securitatea transmisiei

Sistemul GSM, bazându-se pe transmisii radio, prezintă principial riscul captării ilegale a convorbirilor telefonice. El însă prevede ca semnalul sonor, înainte de a fi transmis, să fie digitalizat și criptat, dispunând astfel de o securitate la transmisie ridicată.

Benzi de frecvențe

La ora actuală (2012) există pe glob 14 domenii de frecvențe pentru GSM, toate situate în câte una din următoarele benzi: 400 MHz, 700 MHz, 850 MHz, 900 MHz, 1.800 MHz și 1.900 MHz. Unele domenii se folosesc numai pe anumite continente. Frecvențele cu care transmit telefoanele mobile în cadrul unei legături cu releeul antenă (legături numite „uplink”) se deosebesc de frecvențele folosite de relee în direcția inversă („downlink”).

Evoluția GSM

Inițial GSM a fost conceput doar pentru telefonie și transmitere de telefaxuri și alte date la viteză constantă. Succesul Internetului a condus însă și la dezvoltarea standardelor GSM, care azi permit, printre altele, accesul mobil la Internet cu viteze mari. Pentru aceasta, în decursul timpului au fost implementate următoarele standarde, unele dintre ele pentru scopuri speciale: CSD, HSCSD, GPRS, EDGE, Streaming, Generic Access, Cell Broadcast, BOS-GSM.

GPRS- cum functioneaza Când vorbiți la telefonul mobil, o conexiune continuă la un canal este rezervată pentru dumneavoastră în rețeaua GSM, ceea ce înseamnă că nimeni altcineva nu poate folosi acel canal. Cu GPRS, puteți avea o conexiune continuă, însă folosiți canalul numai atunci când trimiteți date.

Așadar, puteți fi conectat permanent la un canal, dar îl folosiți, de fapt, doar atunci când trimiteți date. Un canal poate fi împărțit de mai multe persoane. De aceea plătiți pentru volumul de date transferate și nu pentru durata conexiunii.

GPRS este mult mai rapid decât CSD (Circuit Switched Data, uneori numit doar GSM Data). Cu toate acestea, puteți considera transferul mai lent (comparativ cu viteza maximă) la orele de vârf în rețele ocupate, deoarece conexiunile de voce au de obicei prioritate. Rata de transfer de date depinde de clasa multislot a dispozitivului.

EGPRS (EDGE) EGPRS (Enhanced GPRS or EDGE) utilizează o tehnologie ușor diferită bazată pe așa-numitul 8PSK sau 8-Phase Shift Keying (dacă chiar vreți să știți ce înseamnă, încercați Forum Nokia). Aceasta practic, realizează transferurile GPRS aproximativ de trei ori mai repede și realizează mai ușor descărcarea fișierelor mari cum ar fi clipuri video.

Avantaje

Rețelele mobile celulare GSM oferă o serie de avantaje față de alte soluții:

• capacitate de transmisie sporită
• consum redus de energie
• acoperire geografică extensivă
• interferențe reduse cu alte semnale
• toleranță la greșeli de transmisie sau defecțiuni
• latență redusă și stabilitate.

Vezi și

• Telefon mobil