Bătălia de la Mohi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Bătălia de la Mohi
Parte a Marii invazii mongole
Batalia de la Mohi.svg

Informații generale
Perioadă 11 aprilie, 1241
Loc Râul Sajó, Ungaria
Rezultat Victorie mongolă decisivă
Combatanți
Armoiries Hongrie ancien.svg Regatul Ungariei
Cross of the Knights Templar.svg Cavalerii Templieri
Cross Pattee3.svg Cavalerii teutoni
War flag of the Holy Roman Empire (1200-1350).svg Sfântul Imperiu Roman
Imperiul Mongol
Conducători
Armoiries Hongrie ancien.svg Béla al IV-lea al Ungariei
Armoiries Hongrie ancien.svg Prințul Coloman
Arhiepiscopul Ugrin Csák
Arhiepiscopul Matthias Rátót
Austria coat of arms simple.svg Frederic al II-lea
Palatinul Dénes Tomaj
Cross of the Knights Templar.svg Rembald de Voczon
Batu Han
Subutai
Șiban
Berke
Boroldai
Efective
60,000-80,000
50,000
Pierderi
10,000-30,000
necunoscut

Bătălia de la Mohi sau Bătălia de pe râul Sajó (în 11 aprilie 1241) a fost principala bătălie între Imperiul Mongol și Regatul Ungariei în timpul marii invazii mongole. A avut loc la Muhi, lângă Nyékládháza, la sud-vest de râul Sajó. După invazie Ungaria a rămas în ruine. Aproape jumătate din localități fuseseră distruse de armatele invadatoare. Aproape un sfert din populație a fost masacrată, în special în zonele din Câmpia Panonică (Alföld), unde au rămas foarte puțini supraviețuitori, în Banat și în Transilvania.

Context[modificare | modificare sursă]

În 1223 Imperiul Mongol aflat în expansiune învingea o armată cumană pe râul Kalka. Acest fapt a determinat retragerea cumanilor înfrânți spre Ungaria. Aceasta din urma ducea deja deja o politică de convertire a cumanilor la creștinism și încerca de cateva decenii să își extindă influența asupra triburilor cumane. Regele Ungariei Béla al IV-lea începuse chiar să folosească titlul de "Rege al Cumaniei". Cererea de azil de către refugiații cumani (ca. 40.000 de oameni) părea să aducă cea mai mare parte a acestui popor sub sceptrul maghiar. Doar că mongolii îi considerau pe cumani sclavii lor, iar Regatul Ungar ca pe o putere rivală, și deci migrarea cumanilor în Ungaria ca un casus belli. În ultimatumul trimis ungurilor îi mai acuzau, în plus, pe aceștia și de dispariția unor soli. [1]

Amenințarea mongolă a ajuns la porțile Ungariei într-o perioadă de tumult politic. În mod tradițional, baza puterii regelui o constituiau întinsele domenii regale, dar sub Andrei al II-lea donațiile de pământ către marea nobilime au atins un maxim. Comitate întregi făcuseră obiectul unor danii. Andrei al II-lea chiar afirma că, "cea mai bună măsură a generozității regale e fără de măsură." Succesorul său Béla al IV-lea a încercat să inverseze tendința, confiscând proprietăți și chiar executând sau exilând foști sfetnici ai tatălui său. În plus a suprimat dreptul seniorilor la audiențe personale, acceptând exclusiv petiții scrise către cancelaria sa. A mers până la a înlătura scaunele din sala consiliului pentru ca toți sa fie obligați să stea în picioare în prezența sa. Toate aceste acțiuni au dus la nemulțumiri în rândul nobilimii. Nou veniții cumani au adus un sprijin regelui și au contribuit la creșterea prestigiului său în ochii bisericii, dar i-au atras și probleme. Nomazii cumani aveau dificultăți în a conlocui cu ungurii sedentari și nobilii nu apreciau susținerea acordată de rege celor dintâi.

Bătălia[modificare | modificare sursă]

Invazia Ungariei de către mongoli a implicat convergența a patru armate. Cea dintâi, sub comanda lui Baidar a atacat prin Polonia și a învins armata ducelui Sileziei Henric al II-lea cel Pios la Legnica. O a doua armată, comandată de Kuyuk, a atacat Transilvania unde a învins armata voievodului. Oastea principală, condusă de Batu Han a intrat în Ungaria prin trecătoarea nordcarpatică fortificată Verețki unde a zdrobit forțe aflate sub comanda Palatinului regatului la 12 Martie 1241. În fine, o a patra coloană sub ordinele experimentatului general Subutai a trecut prin trecătoarea Mehadiei, pe la Orșova și prin regiunea Timișoarei. [2]

În condițiile acestea Bela al IV-lea a început să își ridice oastea, inclusiv pe recenții săi supuși cumani, în orașul Pesta. I s-a alăturat Ducele Austriei și Styriei Frederic al II-lea Babenberg. Pregătirile au fost însă perturbate de izbucnirea conflictului între cumani și unguri și uciderea hanului cumanilor, Kuthen, aflat oficial sub protecție regală. Unele surse il implică în evenimente pe ducele Frederic deși nu exista vreo certitudine cu privire la rolul său. Cert este ca, simțindu-se trădați, cumanii părăsesc Ungaria spre sud, jefuind satele prin care treceau.

Bela nu a reușit o mobilizare completă. Unele contingente maghiare au fost interceptate de Mongoli și distruse înainte de a face joncțiunea cu armata principală de la Pesta, iar altele s-au ciocnit de cumani. Au existat și feudali care au refuzat să participe la campanie. Exista o impresie generală în rândul nobilimii că pericolul Mongol nu era semnificativ și că dezeratrea cumanilor constituia un detaliu neglijabil.[2]

Avangarda mongolă a ajuns la Pesta la 12 martie, jefuind împrejurimile. Regele Bela a hotărât să evite on confruntare prematură, dar Ducele Frederic a atacat și distrus un contingent mongol minor, după care s-a și întors în Austria. Arhiepiscopul de Kalocsa, Ugrin Csák, a încercat o operațiune similară, dar a fost ademenit într-o mlaștină, in care cavaleria sa grea s-a împotmolit. Înaltul prelat abia a scăpat cu viață.

Când armata regală s-a pus îin sfârșit în mișcare, mongolii au evitat lupta directa, recurgând la tactici de hărțuire și retrăgându-se. După o săptămână ungurii s-au oprit pe malul râului Sajó care era ieșit din matcă. Regele a ordonat ridicarea unei tabere fortificate, inconjurata de căruțe. Ungurii nu știau însă ca grosul armatei mongole, între 20.000 și 30.000 de oameni spre deosebire de numai 15.000 cât număra armata maghiară, se gaseau extrem de aproape, pe celălalt mal al râului. Profitând de terenul împădurit, și camumflandu-și cu vegetație tabăra, mongolii au reușit să își ascundă poziția.

Battle of Mohi 1241.PNG

Ungurii au fost insă alertati de un rob rutean scăpat din tabăra mongolă de iminența unui atac mongol în cursul nopții.[2]

Ungurii au rămas neîncrezători în eventualitatea unui atac masiv, dar fratele mezin al regelui, Prințul Kálmán, Duce al Slavoniei împreună cu arhiepiscopul Ugrin Csák și Maestrul templierilor au părăsit totuși tabăra pentru a păzi podul. Surprinnzându-i pe mongoli chiar în timpul traversării, ungurii au atacat cu succes provocând pierderi numeroase războinicilor lui Batu și impiedicându-le înaintarea. În special arbaletierii s-au dovedit extrem de eficienți. Lăsând podul apărat, comandanții maghiari s-au întors în tabără spre ora 2 dimineața.[2]

Surprinși de succesul europenilor, mongolii și-au adaptat tactica. Sejban a plecat spre nord cu un detașament pentru a trece râul printr-un vad. Subutai s-a deplasat spre sud cu inginerii săi pentru construirea unui pod improvizat. De îndată de s-a crăpat de ziuă Batu a ordonat utilizarea mașinilor de război, de talie mare și foarte avansate pentru perioada respectivă, pentru dispersarea arbaleteierilor. Apărarea maghiară a cedat odată cu atacul trupelor lui Sejban dinspre nord. Grosul armatei mongole a terminat trecerea la 8 a.m.

În ciuda curajului cavalerilor unguri și a unui contratac ce a făcut multe victime printre mongoli, soarta creștinilor era hotărâtă, oamenii lui Subutai care terminaseră de construit podul de campanie închizând cleștele. Dezastrul a fost de amploare, tabăra prea strânsă fiind ușor înconjurată și supusă tirului cu săgeți aprinse. Frânghiile corturilor mult prea apropiate au îngreunat retragerea și au contribuit la numărul mare de victime. Deși Batu a ales într-o primă fază să le permită ungurilor să fugă, la insistența lui Subutai, a ordonat urmărirea învinșilor. Arcașii călări mongoli au ucis astfel o mare parte din fugari.

Arhepiscopul Ugrin a fost omorât iar Kálmán urma să moară din cauza rănilor. Regele Béla în schimb a reușit să scape cu viață. [2]

Consecințe[modificare | modificare sursă]

Înfrângerea de pe râul Sajo și amploarea pierderilor umane provocate a lăsat Ungaria, dar și Europa în general, expuse unei posibile cuceriri mongole. Acest risc a dispărut însă subit în 1242 datorită morții marelui han Ogodei. Batu, s-a văzut nevoit să întrerupa campania și să se întoarcă în Asia pentru a-și apăra dreptul la succesiune în fața adunării kurultai. A făcut-o fără succes, alegerea fiind câștigată de vărul său Guyuk Han.

Subutai nu a mai luptat niciodată în Europa, a condus însă campania din 1246 împotriva dinastiei Song (avea în jur de 70 de ani în acel moment). A murit în 1248.

Regele Bela al IV-lea s-a refugiat după Mohi pe coasta adriatică în castelul de la Torgir. Membrii familiei sale au fugit în Austria unde, în loc să le acorde sprijin, ducele Frederik i-a luat ostateci cerând o răscumpărare importantă în bani și tertorii. Acestea din urmă au fost însă recuperate de Bela în mai puțin de un an, iar înfrângerea suferită a servit drept impuls pentru lucrări de amploare în domeniul construcției de castele. Atacul din 1248 a lui Nogai Han a găsit astfel Regatul Maghiar mult mai bine apărat.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Nicolle, David, The Mongol Warlords Brockhampton Press, 1998, ISBN 978-1-85314-104-1.
  2. ^ a b c d e Saunders, J. J. (1971). The History of the Mongol Conquests, Routledge & Kegan Paul Ltd. ISBN 0-8122-1766-7, pg. 85-86

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Amitai-Preiss, Reuven. (1998). The Mamluk-Ilkhanid War. Cambridge University Press. ISBN 0-521-52290-0
  • Gabriel, Richard A., Genghis Khan's Greatest General: Subotai the Valiant. University of Oklahoma Press (March 30, 2006). ISBN 0-8061-3734-7.
  • Morgan, David (1990) The Mongols. Oxford: Blackwell. ISBN 0-631-17563-6
  • Nicolle, David, (1998). The Mongol Warlords Brockhampton Press.
  • Frank Pleyer, Die Schlacht bei Mohi am 11. April 1241, în: Siebenbürgische Semesterblätter 2 (1988), pag. 150–162.
  • Reagan, Geoffry, (1992). The Guinness Book of Decisive Battles . Canopy Books, NY.
  • Saunders, J. J. (1971). The History of the Mongol Conquests, Routledge & Kegan Paul Ltd. ISBN 0-8122-1766-7
  • Sicker, Martin (2000). The Islamic World in Ascendancy: From the Arab Conquests to the Siege of Vienna, Praeger Publishers.
  • Soucek, Svatopluk (2000). A History of Inner Asia. Cambridge University Press.
  • Kosztolnyik, Z.J.(1996). Hungary in the thirteent century. Colombia University Press, East European Monographs No. CDXXXIX, ISBN 0-8803-335-7*