Frederic al Danemarcei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Frederic
Prinț Moștenitor al Danemarcei
Prințul Moștenitor Frederic în prima zi de școală a fiului său Christian, 12 august 2011
Prințul Moștenitor Frederic în prima zi de școală a fiului său Christian, 12 august 2011
Căsătorit(ă) cu Mary, Prințesă a Danemarcei
Urmași
Prințul Christian (n. 2005)
Prințesa Isabella (n. 2007)
Prințul Vincent (n. 2011)
Prințesa Josephine (n. 2011)
Nume complet
Frederik André Henrik Christian
Casa regală Casa de Monpezat
Tată Henri de Laborde de Monpezat
Mamă Margareta a II-a a Danemarcei
Naștere 26 mai 1968 (1968-05-26) (46 de ani)
Copenhaga, Danemarca

Frederic, Prinț moștenitor al Danemarcei (daneză Frederik André Henrik Christian, Kronprins til Danmark; n. 26 mai 1968) este moștenitorul tronului Danemarcei. Frederik este fiul cel mare al reginei Margareta a II-a a Danemarcei și a Prințului Consort, Contele Henrik de Monpezat. Dacă Prințul Frederik va deveni rege, va domni sub numele Frederik al X-lea al Danemarcei. Actualul său titlu oficial este de Alteța Sa regală, prințul moștenitor Frederik al Regatului Danemarcei.

Nume și botez[modificare | modificare sursă]

Nașii săi sunt Prințul Georg al Danemarcei, baronul Maximilien de Watteville-Berckheim, contele Etienne de Laborde de Monpezat, regina Anne-Marie a Greciei, prințesa Joséphine-Charlotte a Belgiei și Birgitta Juel Hillingsø.

  • Frederik după numele bunicului matern, Frederic al IX-lea, continuând tradiția regală daneză ca moștenitorul să poarte numele de Frederic sau Christian.
  • André după bunicul patern, André de Laborde de Monpezat.
  • Henrik după numele tatălui său, Prințul Henrik.
  • Christian este un nume obișnuit pentru regii danezi

Educație și stagiul militar[modificare | modificare sursă]

La 14 ianuarie 1972 după ce mama sa a urcat pe tronul danez ca regina Margareta a II-a, Frederik a devenit Prinț moștenitor al Danemarcei.

Frederik a urmat școala elementară în perioada 1974-1981. Între anii 1974-1976 ca elev particular la Palatul Amalienborg iar din clasa a III-a la școala Krebs’ Skole. În perioada 1982-1983 a fost elev internist la la École des Roches din Normandia, Franța. În 1986 Frederik a absolvit liceul Øregaard Gymnasium.

A studiat științele politice la Harvard între 1992-1993 sub numele de Frederik Henriksen iar în februarie 1995 a absolvit Științele Politice la Universitatea din Århus, Danemarca. Prințul Moștenitor a servit la Misiunea Daneză ONU în New York în 1994 și a fost Prim Secretar al Ambasadei Danemarcei la Paris din octombrie 1998 până în octombrie 1999.

Frederik și-a început educația militară în 1986 ca recrut în Regimentul Gărzii Reginei. La început a fost locotenet apoi în 1988 a devenit comandant de pluton în Regimentul Regal Danez de Husari. A făcut ample studii militare și formare profesională în toate cele trei servicii militare; a participat la antrenamentele navale subacvatice ale Forțelor Speciale Subacvatice din Marina Regală Daneză. În 1997, Prințul Moștenitor a fost numit căpitan în rezervă al armatei și în 2000 căpitan în rezervă al aviației. În perioada 2001-2002 Prințul Frederik a încheiat etapa a II-a de antrenamente pentru lideri la Colegiul Regal Danez pentru Apărare.

În 2002, Frederik a fost numit maior în rezervă al armatei și aviației și comandant al marinei. În aprilie 2004 a fost numit comandant cu grad de senior în marină, locotenent colonel în armată și locotenent colonel în aviație.

Căsătorie și copii[modificare | modificare sursă]

Pe data de 14 mai 2004, ASR Prințul Moștenitor s-a căsătorit cu Mary Elizabeth Donaldson, care în urma căsătoriei a devenit ASR Prințesa Moștenitoare Mary Elizabeth a Danemarcei. Ceremonia nunții a avut loc la Catedrala din Copenhaga și festivitățile de nuntă s-au desfășurat la Castelul Fredensborg.

La 25 aprilie 2005 curtea regală daneză a anunțat că Prințesa Mary este însărcinată cu primul copil al cuplului iar la 15 octombrie 2005 ea l-a născut pe Prințul Christian al Danemarcei. La 21 aprilie 2007 s-a născut cel de-al doilea copil al prinților moștenitori, Prințesa Isabella, prima prințesă daneză născută din 1946.

La 6 august 2010 s-a anunțat că Prințesa Mary a Danemarcei este însărcinată cu gemeni.[1][2] La 8 ianuarie 2010, Prințesa Moștenitoare l-a născut pe Prințul Vincent la ora ocală 10:30 (greutate 2,674 kg, lungime 47 cm) și pe Prințesa Josephine la ora 10:56 (greutate 2,554 kg, lungime 46 cm).[3][4]

Note[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Frederic al Danemarcei
Frederic al Danemarcei
Naștere: 26 mai 1968
Regalitate daneză
Predecesor:
-
Linia de succesiune la tronul Danemarcei
1 poziție
Succesor:
Prințul Christian al Danemarcei
Predecesor:
Margareta a II-a a Danemarcei
Linia de succesiune la tronul britanic