Emilian Bucov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Emilian Radu Bucov (în rusă Емилиан Нестерович Буков; n. 8 august/26 iulie 1909, Chilia, Basarabia, Imperiul Rus, azi în regiunea Odesa din Ucraina — d. 17 octombrie 1984) a fost un poet, prozator și traducător moldovean, care a fost distins cu Premiul de Stat al RSS Moldovenești și cu titlul onorific de Scriitor al poporului al RSS Moldovenești (1982). Bucov a fost decorat cu Ordinul Erou al Muncii Socialiste ca o recunoaștere a activității sale și a primit de două ori Medalia Ordinul Lenin.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Ani timpuri[modificare | modificare sursă]

Născut într-o familie de ucraineni săraci, termină, după învingerea unor dificultăți materiale, Liceul „B.P. Hasdeu" din Chișinău (1930) și apoi Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1936). Student fiind, devine membru al Uniunii Tineretului Comunist și desfășoară în ilegalitate diverse activități politice.

Din 1940, se refugiază la Moscova și contribuie prin versurile lui la difuzarea sloganurilor bolșevice antiromânești. Stabilit din 1944 la Chișinău, era considerat unul dintre scriitorii activiști de seamă din Republica Moldova. A fost președinte al Uniunii Scriitorilor (1945-1946,1955-1958), locțiitor al președintelui Sovietului Miniștrilor (1947-1951), redactor-șef al revistei „Nistru" (1966-1971). A fost distins cu Premiul de Stat al Moldovei (1966), cu titlul de Erou al Muncii Socialiste (1979) și de Scriitor al Poporului (1982).

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Bucov a colaborat la reviste de stânga ori de avangardă de­butând, probabil, la „Herald" (1933), cu o traducere din rusește. Continuă apoi să publice versuri și proză la „Adevărul literar și artistic", „Cuvântul liber", „Făclia" și „Societatea de mâine", semnând fie Bâcov, fie Bucov. Lirica este a unui insurgent gălăgios, care anunță „apusul Parnasului" și respinge poezia „burgheză" (în care include și „hârdăul eminescian"), culti­vând programatic o tematică ostentativ proletară. Modelul era poezia sovietică a vremii, cu deosebire cea a lui Vladimir Maiakovski, din care a tradus și pe care l-a popularizat.

Și-a strâns versurile din perioada românească în volumele Discursul soarelui (1937) și China (1938). Perioada sovietică începe în 1942, la Moscova, unde îi apar volume care cuprind versuri violent antiromânești. Este orientarea pe care a păstrat-o patru decenii, răstimp în care a tipărit enorm. Poligraf industrios, Bucov colpor­tează clișeele propagandei sovietice în versuri, în romane, în dramaturgie, condus de principiul - versificat tot de el - potrivit căruia „Ni-i Moscova soare, iar Kievul frate". În jurul vieții și scrierilor sale, oficialitățile sovietice au creat o legendă profitabilă. A tradus și din I. Ilf, E. Petrov și Serghei Esenin.

Operă[modificare | modificare sursă]

• Discursul soarelui, București, 1937; • China, București, 1938; • Andrieș, Chișinău, 1946; • Țara mea, Chișinău, 1947; • Cresc etajele, Chișinău, 1952; • De vorbă cu cei mici, Chișinău, 1953; • Opere alese. Chișinău, 1954; • Orașul Răut, Chișinău, 1956; • Lirică, Chișinău, 1957; • Piese, Chișinău, 1960; • Timpuri și oameni, Chișinău, 1961; • Stele și lanțuri, Chișinău, 1962; • Ultimul zăplaz, Chișinău, 1962; • Povestiri despre Petrică-Rică, Chișinău, 1963; • Vietnamul meu, Chișinău, 1966; • Magistrala, Chișinău, 1969; • Scrieri, I-V, prefață de S. Cibotaru, Chișinău, 1970-1973; • Pomul vieții, Chișinău, 1974; • Scară fără trepte, Chișinău, 1976; • Oglinda, Chișinău, 1978; • Bim-Bom, Chișinău, 1981; • Tinerețe în flăcări, Chișinău, 1982.

Traduceri[modificare | modificare sursă]

• Maxim Gorki, Vestitorul de furtună. Cântecul șoimului, Chișinău, 1968 (în colaborare cu Andrei Lupan); • Vl. Maiakovski, Poezii și poeme, Chișinău, 1951.

Legături externe[modificare | modificare sursă]