Dinastia Asăneștilor

Dinastia Asăneștilor (bulgară: Асеневци) a fost o dinastie de conducători ai unui stat medieval numit Țaratul Vlaho-Bulgar (în istoriografia modernă Al II-lea Țarat Bulgar), între 1187 și 1280.

Dinastia asăneștilor și țaratul vlaho-bulgar au apărut în urma răscoalei vlahilor și bulgarilor din Imperiul Bizantin, în iarna anilor 1185/1186, din cauza măririi impozitelor.

Primii conducători ai dinastiei s-au autodenumit Împărați ai bulgarilor și vlahilor (îndeosebi țarul Ioniță Caloian). Ulteriori, alți conducători, precum Ioan Asan al II-lea, și-au luat numele de Țari ai bulgarilor și grecilor. (Țar este adaptarea din limbile slave a termenului latin caesar pentru noțiunea „împărat”.)

• 1185-1197: Petru al IV-lea;
• 1189-1196: Ioan Asan I;
• 1197-1207: Caloian;
• 1207-1218: Boril;
• 1218-1241: Ioan Asan al II-lea;
• 1241-1246: Koloman I Asan;
• 1246-1256: Michel al II-lea Asan;
• 1256-1257: Koloman al II-lea Asan;
• 1257-1258: Mițo Asan;
• 1258-1277: Constantin I Tich (Dinastia Tich);
• 1279-1280: Ioan Asan al III-lea.

Origini

Originile dinastiei, în special etnia celor 3 frați Asan (Petru, Asan și Ioniță Caloian, adică „cel frumos”), rămân sursa a numeroase controverse între istoricii români și bulgari. Sursele medievale îi consideră pe primii trei conducători ai dinastiei, Asan I, Teodor Petru și Ioniță Caloian de origine vlahă (aromână).

Au apărut trei ipoteze principale referitoare la originea lor:

• Originea vlahă (aromână): susținută de majoritatea istoricilor români, care nu consideră că există motive de îndoială asupra etnicității lor, deoarece cronicile sunt clare în această privință.
• Originea bulgară: ipoteză susținută de istoricii bulgari, care afirmă că este o chestiune de terminologie, întrucât prin „vlah” sursele medievale subînțelegeau bulgari.
• Origine cumană: deoarece unele nume din această dinastie, Asan (varianta bulgară: Asen) și Belgun (porecla lui Ioan Asan I), sînt nume de origine cumană.

Ausoni, aseni și eseni sunt numele sub care sunt cunoscuti geții războinici, protoromânii, în primii 500 de ani d.c; vezi Carlo Troya, Storia d'Italia del medio-Evo - Napoli - Stamperia reale - 1830 și Otrokocis, Origines hungarice, 1693 in chapter IV; În anul 448 împăratul Teodosiu ll a trimis la Atila o solie cu istoricul Priscus și care ajuns undeva în Banat, unde a stat de vorbă cu o persoană care a spus că este de neam auson și băștinaș. La masa dată în cinstea soliei bizantine de către căpetenia hunilor, grecul a stat tot lîngă un auson care vorbea cu ceilalți în limba ausonă dar mesenii mai vorbeau în hună și gotă: "..apropiindu-se cineva pe care după haina lui scitică eu îl luasem drept barbar, m-a salutat în limba elină zicîndu-mi: Gaire! Așa că eu firește m-am mirat că unul dintre sciți vorbește elinește, căci, amestecătură de neamuri ei se mulțumesc cu propria limbă barbară a fiecăruia, fie cea a hunilor, fie cea a goților, ba fie cea a ausonilor, aceia care sînt mai amestecați cu romanii și nu ușor le vine lor a vorbi elinește, afară numai doară a celor robiți din Tracia sau de pe coastele Iliriei" (vezi și http://dacmandru.blogspot.com/2010/04/limba-getarumuna.html)

Ovidiu, în Pontice I,2, 83-84 scrie despre luptătorii geți următoarele: "Maxima pars hominum nec te, pulcherinna, curant/ Roma, nec Ausonii militis arma tinent". Versurile tălmăcite pe limba noastră zic așa: "În cel mai înalt grad grupul omenesc al luptătorilor ausoni își zăngăne armele și nu tu frumoasă și îngrijită Romă, nu tu!".