Cezar Ivănescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acurateţea acestui articol sau a acestei secţiuni este disputată Vă rugăm vedeţi părerile exprimate în pagina de discuţie

Conţinutul sau subiectul acestui articol este privit de unii editori ca fiind neenciclopedic. Vă rugăm vedeţi părerile exprimate în pagina de discuţii.

Relevanţa unor informaţii din acest articol sau din această secţiune este disputată. Vă rugăm să vă spuneţi părerea pe pagina discuţie articol.

[[wiki]]

Acest articol sau această secţiune trebuie pus(ă) în formatul standard. Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării.

Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.

Această pagină necesită o verificare. De verificat: sursa textului

Cezar Ivănescu (n. 6 august 1941, Bârlad - d. 24 aprilie 2008, Bucureşti), a fost un poet, dramaturg, traducător şi director de editură român.

Cuprins 1 Biografie 2 Scrisori în căutarea dreptăţii, Scrisorile lui Cezar Ivănescu către Preşedintele USR, Ambasadorul României la UNESCO, Nicolae Manolescu, februarie-aprilie 2008 3 Volume (selectiv) 4 Premii (selectiv) 5 Bibliografie 6 Note 6.1 Legături externe

[modifică] Biografie

Provenind dintr-o ilustră familie de intelectuali moldavi, nepot al marelui lingvist Gh. Ivanescu, rudă cu Octav Onicescu, Cezar Ivănescu a dus mai departe blazonul genialităţăii familiei ^[1] sale.

A absolvit Facultatea de Filologie din Iaşi. Redactor la revista „Luceafărul”, îndrumă în anii '80 cenaclul Numele poetului, frecventat de tineri scriitori precum Gabriela Creţan, Mircea Şoncuteanu, Florentina Vişan, Delia Dună, Tiberiu Dăioni,Ioana Bălan, Valeriu Mircea Popa, Dan Oprina, Mihaela Muraru-Mandrea, Mircea Drăgănescu, Petruţ Pârvescu, Marian Constandache.

Cezar Ivănescu işi face debutul poetic în revista Flacăra Iaşului in iunie 1959. Debut în teatru (1969), cu piesa Mică dramă, care se joacă la Teatrul „Al. Davila“ din Piteşti, fiind montată „într-un spectacol coupé“ cu Vin soldaţii de George Astaloş, în regia lui Radu Boroianu. În anul 1968 îi apare volumul de debut Rod ^[2], eveniment editorial de excepţie despre care criticul Nicolae Manolescu scria ^[3]: „Când în proză se va debuta cu cărţi de valoarea Rodului lui Cezar Ivănescu, vom putea vorbi nu de o evoluţie, ci de o adevărată revoluţie“. Volumul este încununat cu Marele Premiu al Festivalului naţional de poezie „Mihai Eminescu“, Iaşi, 1968, ediţia întîi.

Din 1968, îl găsim profesor de limba şi literatura românå în Ardeal şi Moldova, apoi redactor la Almanahul literar al Uniunii Scriitorilor şi la revista Argeş din Piteşti. În 1971 începe spectacolele de muzică şi poezie, cu propria-i orchestră numită „Baaad“, preludiu la capodopera sa poetică de mai tîrziu intitulată La Baaad. Despre Rod III, Marin Preda afirma: „ Am citit volumul lui Cezar Ivănescu în redacţia editurii Cartea Românească. Din zecile de volume de poezie care ne vin, deodată am auzit o voce obsedată de un singur sentiment cîntat cu o mare adîncime şi forţă de expresie... Cititorul poate fi şocat de unicitatea sentimentului, dar în cele din urmă cîştigat şi emoţionat.O adevărată voce de mare poet“. Insolitul personalităţii sale este izbitor prin aceste manifestări. Cezar Ivănescu reînvia printr-o formulă modernă, sincretismul baladesc medieval al poeziei şi muzicii. A creat muzică şi a cîntat propriile versuri, dar şi poeme de Pindar, Rutebeuf, François Villon, Lorenzo de Medici, Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Henri de Regnier, Mihai Eminescu şi George Bacovia. I se tipăreşte la Editura Minerva antologia de poezie românească sub titlul [[Cîntecul amintirii]] (1978), cuprinzînd poeţi de la Dosoftei la Dumitru M. Ion. Prefaţează celebrul roman al lui Louis F. Céline, Călătorie la capătul nopţii ^[4], în traducerea soţiei sale Maria Ivănescu, tălmăcire căreia i s-a decernat Premiul pentru traducere al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Traduce din franceză, împreună cu Maria Ivănescu, lucrarea lui Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-han ^[5]. De la Păltiniş, Constantin Noica îi împărtăşeşte gîndurile despre La Baaad şi Muzeon, ca şi despre traducerea din Mircea Eliade, scriindu-i la 8 martie 1980. În vremea cenzurii, poetul avea obiceiul să transcrie de mînă, pe volumele dăruite cu dedicaţie, versurile cenzurate. Noica îi mulţumeşte pentru următoarele stihuri din Rosarium (Muzeon): ! stau în pămîntul sterp fără noroc, cadavrul mi-l îngrop şi mi-l dezgrop, gropar al vieţii mele fără viaţă trăită-n scîrbă, în dezgust şi greaţă, plătit cu Timpul care mă omoară dator vîndut celui ce mă plăteşte din groaza mea nu pot ieşi afară cum Soarele arzînd se osîndeşte! Pe drept cuvînt Constantin Noica apreciază strofa ca fiind extraordinară, identificînd în lirica lui Cezar Ivănescu „o experienţă gravă“, cu o profundă intuire a sacrului. În anul centenarului morţii lui Mihai Eminescu are gata pentru tipar un volum cu poeme închinate „Marelui său Maestru în absolut“ (1989), dar cartea este respinsă de diriguitorii editurii Cartea Românească. La 10 decembrie 1989, forţează, de aceea, organizarea unui spectacol de muzică şi poezie sub genericul „Doina, închinare lui Eminescu“, la Casa de cultură „Mihai Eminescu“ din Bucureşti. În noaptea de 21 spre 22 decembrie, la Radio „Vocea Americii“ i se recită premonitor Doina despre Fiara cea Apocalipsă şi despre marginalizarea poporului român. Continuă seria de traduceri, împreună cu soţia sa Maria Ivănescu, din Mircea Eliade, apare la Editura Ştiinţifică, volumul [[Eseuri]] (Mituri, vise şi mistere şi Mitul eternei reîntoarceri).

La 14 iunie 1990 este victima mineriadei ^[6], ^[7], ^[8]. În urma agresiunilor extrem de dure, fizice şi psihice suferite îşi revine greu după o lungă boală ^[9]. Petru Creţia, în Pentru Cezar Ivănescu afirma: „De aceea vom zice, astăzi şi mereu că ne aflăm în timpul bun şi sfînt şi vechi cît noi al poeziei româneşti. Şi că ne mai aflăm spre bucuria şi cinstea noastră, alături de unul dintre cei mai puri şi mai sfîşietori reprezentanţi ai poeziei româneşti, Cezar Ivănescu, poeta magnus. Şi îl vom mai numi biruitor, pentru că, prin lungul şir din veacuri al poeţilor români, cîţiva cu nume sfinte nouă, alţii, mulţi, pe veci fără nume, noi, ca neam, am biruit prin vreme şi obidă, prin însîngerările şi tina istoriei. Am biruit, ca puţini alţii, înfrîngînd tot ceea ce ne tăgăduia. " Semnează împreună cu Maria Ivănescu, traducerea din limba francezå, Blaise Pascal, [[Cugetări]], text integral, 1998, Editura Aion. Susţine spectacolul de muzică şi poezie Rosarium (1998). Susţine spectacolul de muzică şi poezie Doina, închinare lui Eminescu. Gavril Ţărmure şi „Societatea de Concerte“ îi produc primul CD şi prima casetă cu fragmente din spectacolul Doina, închinare lui Eminescu. Cezar Ivanescu a facut greva foamei in anii '60^[10], ca student in Iasi , al Facultatii de Filologie in semn de protest pentru ca a fost exmatriculat din facultate şi exclus din Cenaclul Facultatii de Filologie, pentru că a citit câteva poeme cumplite ^[11], anticomuniste şi antisistem. A mai făcut greva foamei în 1983 ^[12] în redacţia revistei Luceafărul în semn de protest împotriva cenzurii comuniste care-i pregătea pentru a fi topită cartea de poeme Doina. A făcut din nou, 7 zile greva foamei în 1986, până când a fost spitalizat în stare critică la Spitalul de Urgenţă Floresca din Bucureşti, în pragul morţii, avînd o greutate de doar 45 kg, în semn de protest împotriva autorităţilor comuniste care i-au interzis "Cenaclul Numele Poetului". A facut greva foamei si in 5 ian. 1990 in semn de protest pentru faptul că M. Dinescu^[13], presedintele Uniunii Scriitorilor, i-a desfăcut contractul de munca^[14] (de la revista [[Luceafărul]]) in mod ilegal ^[15], ^[16], Cezar Ivănescu devenind primul scriitor nemembru de partid eliminat după revoluţie din presă ^[17], ^[18].

"...! iar eu m-am rătăcit prin lume/şi de pe-acum abia mă port/şi îmi fac murgul numai spume/şi prin cetăţi mi-l strig pe nume/pe blîndul meu, frăţînul mort ! // ! că nu mai poate ţine Viaţa,/numa-n cîntarul celui Rău;/în Baaad coboară ceaţa şi urlu: Frate, dimineaţa/roua-i de sînge: Trupul tău !..." Fratele Nostru Soarele (Treapta a doua. Taina nunţii). Cezar Ivănescu a fost propus de doua ori la Premiul Nobel pentru Literatură. În 16 aprilie 2008, la propunerea lui Besnik Mustafaj (fost Ministru de Externe al Albaniei si editorul poetului în limba albaneză), lui Cezar Ivănescu i s-a propus depunerea candidaturii la Premiul Nobel din partea Albaniei. De asemenea cu cateva zile inainte de sfârşitul neaşteptat şi pe deplin tragic al poetului îi apare un amplu interviu în cotidianul [[Shekulli]], în care declara: „Am sânge turc, grec, albanez şi român. De la turci am luat nebunia, de la greci inteligenţa, de la albanezi curajul şi de la români puterea de a indura." Din anul 2000 şi până la moartea sa a condus Editura [[Junimea]]. În anul 2005, a concurat pentru preşedinţia Uniunii Scriitorilor din România, pierzând în faţa criticului N. Manolescu. Pe 24 aprilie Cezar Ivănescu a murit. Personalitate deplină a culturii române, anticomunist convins şi scriitor total antisistem, Cezar Ivănescu a murit martirizat în propria sa Ţară, Ţara Tatălui, pe 24 aprilie... („!Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia... / Tatăl dement cu epoleţi şi cu centură ca leşia... / Tu erai Tatăl meu şi noi copiii te uram şi Mama, / că ni l-ai pus tu pereţi pe Stalin şi-ai dat jos icoana!“, Cezar Ivănescu, Tatăl meu Rusia).

„Le mulţumesc Domnului Iisus Hristos şi maicii Domnului, Fecioara Maria, instanţe absolute, soţiei mele, Maria, acolo, în ceruri, şi fiicei mele spirituale, [...] aici, pe pământ. Mi-au stat ei, mi-au stat ei tot timpul alături. Tuturor acelor care au trecut de partea mea le mulţumesc, dar nu atât cât îşi închipuie, pentru că au trecut de partea Adevărului.

Celor cunoscuţi şi necunoscuţi, încă o dată le trimit dragostea mea şi le urez, mai ales acelora risipiţi prin lume, mult noroc. Pentru acei care au gustat cu voluptate această pâine otravită a minciunii, nu am decât compasiune. E ceva rău în ei care îi îndeamnă să se bucure de ivirea în lume a răului. Îl întâmpină recunoscându-se în el. Să încerce să se purifice, să scape de sub tirania răului care îi domină.

Dacă Dumnezeu îmi va da până la capăt puterea să trec şi prin această probă infernală, promit tuturor că voi duce, îmi voi duce şi le voi duce crucea. Neamul acesta românesc nu mai trebuie batjocorit! Încercat preţ de o jumătate de veac de robia babilonică a Rusiei comuniste, cred că s-a salvat totusi şi a rămas printre cei…, a rămas în mare parte neatins de rău şi putrejune. Mă rog pentru învierea lui.

În toată această încercare prin care am trecut, m-au sprijinit şi mi-au stat alături români, evrei, maghiari, tigani, armeni, albanezi, turci şi mă opresc aici cu enumerarea. Cu toţii şi-au dovedit calitatea umană profundă şi au depăsit particularismul şi problemele mărunte şi s-au manifestat ca adevăraţi oameni universali. Nu doar europeni, ci universali.

În această încercare mi-au stat alături români, evrei, maghiari, ţigani, armeni, sârbi, albanezi. Cu toţii s-au dovedit nu doar adevăraţi europeni, ci adevăraţi cetăţeni ai Universului! În faţa lor mă plec precum statuile din templu în fata lui Buddha. Ei sunt speranţa mea că vor remodela o nouă umanitate. O nouă umanitate sau, dacă vreţi, o transumanitate, aşa cum s-ar exprima genialul meu prieten de la Paris, Basarab Nicolescu.

În tinereţe, am citit o carte intitulată Mai strălucitor decât o mie de sori, carte care relata istoria construirii bombei atomice. Sufletul uman nemuritor întrece cu mult o mie de sori. Lumina lui face cât o mie de miliarde de sori. De aceea, nu există păcat mai mare în Univers decât să batjocoreşti Sufletul unui om. (Cezar Ivănescu, transcriere a unui mesaj audio din 15.02.2008).

Ascultaţi acest mesaj: http://www.trilulilu.ro/alki/74d9e365e72197

„Cezar Ivănescu ar fi putut fi multe. A fost, însă, doar ce a vrut sa fie. Cu un curaj deseori nepământean. Cezar Ivănescu a fost acel om căruia, privindu-l, îi mulţumeai în gând că spune fără teamă ceea ce tu ai gândit întotdeauna, însă niciodată nu ai îndrăznit sa strigi.“ ^[19]

"Faceţi o emisiune dramatică în faţa telespectatorilor, probabil unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a avut vreodată ţara asta. Băgat în corzi de delaţiunea gravă care s-a instalat în toate centrele nervoase ale neamului acesta. În momentul de faţă România e o ţară intoxicată. Ca să văd pe domnul Cezar Ivănescu a cărui falie poetică e extrem de rară, nu vreau ca să compar cu nume bine ştiute, să văd în situaţia în care e discutată onestitatea şi conştiinţa, e motiv să te duci naibii undeva departe şi să nu mai exişti. Să îţi pierzi urma undeva. Dumneavoastră aveţi un interlocutor de o talie excepţională. În loc să îl auzim scoţând lucrurile excelentisme care l-au consacrat, iată îl vedem apărându-se de nişte mârlani mizerabili care îndrăznesc să atace o persoană de o rectitudine absolută. Dânsul nu poate minţi, e incompatibil cu instituţia amăgirii, nu o are. Care vasăzică, trebuie urmărit cu atenţie nu la verdictele pe care le dă, ci la analizele fine. Cine l-a auzit vreodată pe domnul Cezar Ivănescu cântând în şoaptă versuri... e ceva cutremurător, e cu mult distanţat de majoritatea confraţilor lui. Cu toată compasiunea pentru faptul de a fi pus în situaţia să se apere, cred că livrează un model de demnitate. Îl urmăresc cu mare atenţie, şi învăţ de la dânsul... chiar atunci când dânsul pare pierdut, poate birui spectaculos cum a biruit şi în seara asta. Poete, nu pot decât să vă îmbrăţişez cu toată dragostea şi să vă doresc să încheiaţi cât mai repede mizeria asta în care v-au târât oameni care nu sunt vrednici." ^[20]

Un alt fragment dintr-o serie de înregistrari audio făcute de Cezar Ivănescu în luna februarie 2008: „Las cu limbă de moarte, dacă mi se întamplă ceva pe parcursul acestei dispute publice, pe parcursul acestui război pe faţă, îi rog eu, cu limbă de moarte, pe cei care mi-au stat alături din prima clipa [...], pe toţi ceilalţi din jurul meu, să se folosească de aceste casete ale mele şi să-mi ducă lupta mai departe.

Să nu lase cumva neispravit acest război pe care l-am început cu nemernicii şi să nu lase să-mi fie pătat numele şi pătată memoria şi opera.“ ^[21]

În Antologia ruşinii^[22], ^[23] se citează un fragment dintr-un aşa-zis articol semnat de Cezar Ivănescu în revista “Argeş”, în iulie 1971: Literatura trebuie să exprime mai puţin declamativ, dar mai profund şi mai conţinut, dramatica luptă pe care naţiunea noastră o poartă pentru împlinirea unui incomparabil ideal social: comunismul.

Cezar Ivănescu a declarat în repetate rânduri că textul incriminat îi aparţine de fapt lui Florin Mugur, fapt redat cu exactitate de Cezar Ivănescu^[24]: „Practic eram ostracizat, mă înjura «Europa liberă» în cadrul unei mese rotunde la care, sub masă probabil, Iliuţă Păunescu ţipa: «s-a vândut şi ăsta!», gentilul domn Virgil Ierunca îmi reproducea în revista [[Ethos]], la rubrica «Antologia ruşinii», textul din Argeş, «Incomparabilul ideal social», text care, de altfel, fiind scris de Florin Mugur e o capodoperă ca şi «tezele din iulie» ale Tovarăşului: diavolul citind Sfânta Scriptură: în litera lor, «tezele din iulie» păreau redactate de Iorga prin teza poporanist-autohtonistă, numai că, aşa cum observa Charles de Gaule în Mémoires de guerres, aici, în Orient, discursul şi realităţile sunt despărţite de-o prăpastie; «Incomparabil ideal social», e un text la fel de adecvat intrării lui Iisus în Ierusalim, unui discurs al lui Hitler, sau inaugurării unui cămin cultural la Cocârdaţii din Deal) textul îi fusese livrat domnului Ierunca de Paul Goma, cum avea să mi-o mărturisească el însuşi; ziarele sau revistele din ţară nu mă mai înjurau, căci numele meu nu trebuia să mai apară niciunde.“

Şi în Pentru Marin Preda ^[25]: „cu acest Florin Mugur fusesem coleg în Piteşti la revista Argeş, în timpul declanşării «revoluţiei culturale» prin «tezele din iulie» 1971, în luasem apărarea în sensul că nu marşasem la încercarea lui Gh. Tomozei, aliat cu Al. Cerna-Rădulescu (redactorul-şef şi secretarul general de redacţie) de a-l da afară de la revistă şi a-i lua eu locul, nu numai că nu marşasem dar i-am mai şi obligat pe cei doi să-i expedieze o telegramă de condoleanţe lui Florin Mugur a cărui soţie născuse, pentru a nu ştiu câta oară, un copil mort; după toată istoria asta, Florin Mugur s-a întors la redacţie, s-a aliat cu Gh. Tomozei şi cu Al. Cerna-Rădulescu împotriva mea, m-a semnat sub un articol scris de el şi publicat în pagina întâi din Argeş, şi articolul şi semnătura le-am văzut după apariţia revistei, ei după toate aceste dovezi de afecţiune, când l-am descoperit, după ani, redactor al editurii Cartea Românească, văzându-mă intrând pe uşă în biroul lui, s-a ridicat în picioare şi mi-a spus: „Cezar, vreau să redevin om în ochii tăi!“, „Încearcă, Mugure!» i-am răspuns...“

Lângă aceste mărturie putem alătura oricând reproduceri dupa manuscrise inedite ale lui Cezar Ivănescu, zguduitoare. Cezar Ivănescu a plecat de la revista Argeş prin demisie în semn de protest la tezele din iulie^[26], suportând astfel efectele unei cenzuri extreme, fiind pur şi simplu interzis vreme de şapte ani la rând, oriunde încerca să publice un poem sau un articol, toate textele îi erau refuzate (vedeţi în acest sens şi textele respinse de Nicolae Manolescu, redactorul României literare, texte-document din anul 1973).

Cezar Ivănescu a primit numeroase apeluri telefonice de ameninţare cu moartea pe tot parcursul perioadei cât a redactat cartea Timpul asasinilor, iar în toamna anului 1996, şoferul unei Dacii de culoare albă a încercat să îl accidenteze chiar foarte aproape de locuinţa sa, pe bulevardul Dacia. Persoana aflată la volanul maşinii, un tip extrem de bine făcut, s-a dat jos din maşină şi l-a agresat fizic, cu foarte mare violenţă^[27], ^[28].

O altă agresiune îndreptată împotriva poetului a avut loc pe 3 ianuarie 2006. Cezar Ivănescu a fost atacat cu violenţă chiar în faţa casei sale, în plină zi, de trei indivizi bine făcuţi si umplut de sânge, tăindu-i-se o mică borsetă pe care o purta la piept. A scăpat cu viaţă fugind în bulevardul Dacia şi luând un taxi. Ulterior a venit şi un echipaj al Poliţiei care a constatat urmările agresiunii. Cezar Ivănescu a depus apoi o reclamaţie la Poliţie şi şi-a exprimat dorinţa ca acest caz să nu fie mediatizat, întrucât nu dorea ca imaginea sa – cu urmele fizice ale acestei grave agresiuni – să devină publică ^[29].

---

[modifică] Scrisori în căutarea dreptăţii, Scrisorile lui Cezar Ivănescu către Preşedintele USR, Ambasadorul României la UNESCO, Nicolae Manolescu, februarie-aprilie 2008

I) 1.02.2008^[30]

Domnule Preşedinte

Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită publicaţiilor româneşti notificarea care urmează.

Conform hotărârii Consiliului USR, toţi membrii din conducerea USR am făcut un demers oficial la CNSAS pentru a fi invitaţi să ne vedem dosarele din Arhivele Securităţii şi pentru a primi o decizie oficială de colaborare sau noncolaborare cu fosta Securitate ca poliţie politică.

CNSAS, în calitatea sa de organ abilitat al statului, nici nu m-a invitat să-mi văd dosarul şi să fiu audiat, nici nu mi-a comunicat în mod oficial printr-o decizie, aşa cum prevede legea, punctul său de vedere în ceea ce priveşte dosarul meu personal, lucru pe care îl cunoaşteţi pentru că toate comunicările se fac pe adresa USR, şi până în clipa de faţă nu am primit nimic din partea CNSAS.

Cu toate acestea, începând de marţi, 29.01.2008, ora 16:00 agenţia de ştiri NewsIn citînd „surse din cadrul Colegiului CNSAS“ a difuzat ştirea, pe care eu o consider „zvon calomnios“, conform căreia „Cezar Ivanescu a făcut poliţie politică“.

Trăind într-un strat democratic, de drept, consider că toate organele statului trebuie să funcţioneze conform dispoziţiilor legale în baza cărora au fost instituite, inclusiv CNSAS care era obligat sa transmită oficial decizia sa pentru a o putea contesta în termenul prevăzut de lege. Întrucît, repet, nu am primit oficial o decizie, anunţ că dacă nu voi primi pe adresa USR pînă joi, 7.02.2008 [termen prevăzut de lege – n.n.], decizia respectivă voi acţiona în justiţie Colegiul CNSAS, agenţia de ştiri NewsIn, precum şi toate publicaţiile şi persoanele care au colportat ştirea pe care eu o calific drept „zvon calomnios“.

Cu cele mai nobile sentimente.

1.02.2008 Cezar Ivănescu Bucureşti

II) 4.02.2008^[31]

Domnule Preşedinte Nicolae Manolescu

Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită tuturor agenţiilor de presă şi publicaţiilor româneşti notificarea care urmează.

Fără nici un temei legal, Mircea Dinescu (soldat fruntaş după propria-i declaraţie în presă), membru în Colegiul CNSAS, membru al USR, m-a denigrat în continuare, vineri 1.02.2008, la postul de televiziune Realitatea în emisiunea Tănase şi Dinescu afirmând textual că, în 1961 aş fi semnat un angajament de colaborare cu Securitatea.

După mineriada din 14 iunie 1990, când am fost bătut cu bestialitate de aşa-zişi mineri în centrul capitalei şi după campania de presă murdară şi denigratoare din 2005 când am candidat la funcţia de preşedinte al USR, este a treia oară când se încearcă asasinarea mea.

De aceea am hotarât ca începând de luni, 4.02.2008, ora 1200, să declar greva foamei la sediul USR, Calea Victoriei, nr. 115, în Sala cu oglinzi, grevă pe care nu o voi înceta până când nu voi obţine următoarele:

1. o declaraţie fără echivoc din partea domniei-voastre din care să reiasă că nu sunteţi implicat în această murdară „făcătură“ (deoarece se colportează indicii privind conivenţa d-voastră cu Mircea Dinescu: faptul ca i-aţi dat votul decisiv, anul acesta, la Botoşani, pentru a obţine Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ defavorizându-l astfel pe marele poet Cristian Simionescu; faptul că Mircea Dinescu se afla la Paris, ca şi d-voastră, la începutul campaniei de denigrare, afirmând că nici nu mi-a văzut dosarul, nici nu a votat, pentru ca, brusc, în emisiunea Tănase şi Dinescu să afirme că am semnat etc.; indiciile sunt numeroase dar nu doresc la rându-mi să mă las intoxicat de ştiri fără temei şi de aceea v-am cerut această declaraţie pentru a nu vă implica nici pe d-voastră, nici USR în această afacere).

2. excluderea din Colegiul CNSAS a lui Mircea Dinescu pentru ilegalitatea flagrantă comisă faţă de persoana mea.

3. dosarul meu personal de la CNSAS să-mi fie adus la USR, audierea mea să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe.

4. membrii Colegiului CNSAS să vină însoţiţi de propriile dosare personale de la CNSAS, de CV-uri şi de livretul militar, căci existând precedentul periculos cu Mircea Dinescu [soldat fruntaş la Securitate], este firesc să am suspiciuni şi în privinţa celorlalţi membri ai Colegiului CNSAS.

5. O sancţiune, care veţi crede de cuviinţă, din partea USR pentru Mircea Dinescu şi demararea unei anchete reale privind activitatea lui Mircea Dinescu în perioada în care a fost preşedinte al USR.

Vă anunţ pe această cale că voi comunica această notificare şi Preşedintelui României, ca Şef al Ordinului „Steaua României“, în calitatea mea de Comandor al mai sus-numitului Ordin.

Cu cele mai nobile sentimente.

4.02.2008, Bucureşti

Domniei-Sale D-lui Preşedinte al USR, Nicolae Manolescu“

III) 6.03.2008 ^[32]

A treia scrisoare a Poetului Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, către domnul Nicolae Manolescu, preşedinte al USR

Domnule Preşedinte

Subsemnatul Cezar Ivănescu, domiciliat în Bucureşti [...], membru al Consiliului USR, director al Editurii Junimea, Iaşi, Bd Carol I, nr. 3-5, tel./fax 0232/410 427, Comandor al Ordinului „Steaua României“, va reproduc în întregime primele două scrisori pe care vi le-am adresat în 1.02.2008 şi 4.02.2008, precum şi Comunicatul Comitetului Director al USR.

Domnule Preşedinte

Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită publicaţiilor româneşti notificarea care urmează.

Conform hotărârii Consiliului USR, toţi membrii din conducerea USR am făcut un demers oficial la CNSAS pentru a fi invitaţi să ne vedem dosarele din Arhivele Securităţii şi pentru a primi o decizie oficială de colaborare sau noncolaborare cu fosta Securitate ca poliţie politică.

CNSAS, în calitatea sa de organ abilitat al statului, nici nu m-a invitat să-mi văd dosarul şi să fiu audiat, nici nu mi-a comunicat în mod oficial printr-o decizie, aşa cum prevede legea, punctul său de vedere în ceea ce priveşte dosarul meu personal, lucru pe care îl cunoaşteţi pentru că toate comunicările se fac pe adresa USR, şi până în clipa de faţă nu am primit nimic din partea CNSAS.

Cu toate acestea, începând de marţi, 29.01.2008, ora 16:00 agenţia de ştiri NewsIn citând „surse din cadrul Colegiului CNSAS“ a difuzat ştirea, pe care eu o consider „zvon calomnios“, conform căreia „Cezar Ivănescu a făcut poliţie politică“.

Trăind într-un strat democratic, de drept, consider că toate organele statului trebuie să funcţioneze conform dispoziţiilor legale în baza cărora au fost instituite, inclusiv CNSAS care era obligat sa transmită oficial decizia sa pentru a o putea contesta în termenul prevăzut de lege. Întrucât, repet, nu am primit oficial o decizie, anunţ că dacă nu voi primi pe adresa USR până joi, 7.02.2008, decizia respectivă voi acţiona în justiţie Colegiul CNSAS, agenţia de ştiri NewsIn, precum şi toate publicaţiile şi persoanele care au colportat ştirea pe care eu o calific drept „zvon calomnios“.

Cu cele mai nobile sentimente.

1.02.2008 Cezar Ivănescu Bucureşti

D-Sale D-lui Preşedinte al USR, Nicolae Manolescu

---

Domnule Preşedinte

Subsemnatul Cezar Ivănescu, membru al Consiliului USR, vă rog să dispuneţi ca Biroul de presă al USR să transmită tuturor agenţiilor de presă şi publicaţiilor româneşti notificarea care urmează.

Fără nici un temei legal, Mircea Dinescu (soldat fruntaş după propria-i declaraţie în presă), membru în Colegiul CNSAS, membru al USR, m-a denigrat în continuare, vineri 1.02.2008, la postul de televiziune Realitatea în emisiunea Tănase şi Dinescu afirmând textual că, în 1961 aş fi semnat un angajament de colaborare cu Securitatea.

După mineriada din 14 iunie 1990, când am fost bătut cu bestialitate de aşa-zişi mineri în centrul capitalei şi după campania de presă murdară şi denigratoare din 2005 când am candidat la funcţia de preşedinte al USR, este a treia oară când se încearcă asasinarea mea.

De aceea am hotarât ca începând de luni, 4.02.2008, ora 1200, să declar greva foamei la sediul USR, Calea Victoriei, nr. 15, în Sala cu oglinzi, grevă pe care nu o voi înceta până când nu voi obţine următoarele:

1. o declaraţie fără echivoc din partea domniei-voastre din care să reiasă că nu sunteţi implicat în această murdară „făcătură“ (deoarece se colportează indicii privind conivenţa d-voastră cu Mircea Dinescu: faptul ca i-aţi dat votul decisiv, anul acesta, la Botoşani, pentru a obţine Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ defavorizându-l astfel pe marele poet Cristian Simionescu; faptul că Mircea Dinescu se afla la Paris, ca şi d-voastră, la începutul campaniei de denigrare, afirmând că nici nu mi-a văzut dosarul, nici nu a votat, pentru ca, brusc, în emisiunea Tănase şi Dinescu să afirme că am semnat etc.; indiciile sunt numeroase dar nu doresc la rându-mi să mă las intoxicat de ştiri fără temei şi de aceea v-am cerut această declaraţie pentru a nu vă implica nici pe d-voastră, nici USR în această afacere).

2. excluderea din Colegiul CNSAS a lui Mircea Dinescu pentru ilegalitatea flagrantă comisă faţă de persoana mea.

3. dosarul meu personal de la CNSAS să-mi fie adus la USR, audierea mea să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe.

4. membrii Colegiului CNSAS să vină însoţiţi de propriile dosare personale de la CNSAS, de CV-uri şi de livretul militar, căci existând precedentul periculos cu Mircea Dinescu [soldat fruntaş la Securitate], este firesc să am suspiciuni şi în privinţa celorlalţi membri ai Colegiului CNSAS.

5. O sancţiune, care veţi crede de cuviinţă, din partea USR pentru Mircea Dinescu şi demararea unei anchete reale privind activitatea lui Mircea Dinescu în perioada în care a fost preşedinte al USR.

Vă anunţ pe această cale că voi comunica această notificare şi Preşedintelui României, ca şef al Ordinului „Steaua României“, în calitatea mea de Comandor al mai sus-numitului Ordin.

Cu cele mai nobile sentimente.

4.02.2008 Cezar Ivănescu Bucureşti D-Sale D-lui Preşedinte al USR, Nicolae Manolescu

---

Solicitarea adresată CNSAS

Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România revine cu solicitarea adresată CNSAS de a comunica oficial eventualele colaborări cu Securitatea ale membrilor Consiliului USR.

Urgentarea comunicării este cu atât mai necesară din cauza apariţiei în mass-media şi în presa scrisă a unor informaţii referitoare la dl. Cezar Ivănescu, membru al Consiliului, în absenţa unui răspuns oficial din partea CNSAS. Comitetul Director al USR consideră inacceptabilă şi nelegală difuzarea de către unii membri ai CNSAS a unor date despre ori din dosarele personale ale scriitorilor. Dl. Cezar Ivănescu a comunicat Comitetului Director că nu doreşte să implice Uniunea Scriitorilor şi nici pe Preşedintele ei în scandalul provocat de difuzarea în presă a unor informaţii referitoare la dosarul său. [în fapt,în presă nu au apărut nici un fel de informaţii referitoare la dosarul de la Securitate al lui Cezar Ivănescu, ci doar comentarii murdare lansate de M. Dinescu şi neprobate prin nimic – n.n.]

Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România

Prima observaţie care se impune, Comunicatul nu este datat, dovadă de amatorism din partea domnului Horia Gârbea, Preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi Director de imagine şi comunicare al USR.

Să trecem însă la chestiunile de fond.

Din 29.01.2008 şi până în 5.02.2008, am fost livrat linşajului mediatic de către Uniunea Scriitorilor din România din lipsă de profesionalism, rea-credinţă sau pur şi simplu complicitate cu agenţiile de ştiri (NewsIn în primul rând), presa scrisă şi mediile care au difuzat în draci ştirea că „Cezar Ivănescu a făcut poliţie politică“; am identificat din prima „sursele din cadrul Colegiului CNSAS“ în persoana soldatului fruntaş al Securităţii, tovarişci Dinescu Mircea, membru în Colegiul CNSAS, sursa mi-a confirmat supoziţia, autodivulgându-se sub toate formele posibile (presă, televiziune etc.) şi plasându-se inconştient sub incidenţa Legii de funcţionare a CNSAS, pe care o puteţi consulta. Asupra soldatului fruntaş al Securităţii nu insist, va insista instanţa judecătorească.

Ceea ce mă interesează aici este să va fac evidentă situaţia grotescă în care am fost puşi de lipsa de profesionalism al Directorului de imagine şi comunicare al USR: după primele anunţuri murdare ale presei, din 30.01.2008, Directorul de imagine şi comunicare al USR (ca şi toţi semnatarii ştirii calomnioase, toate mediile etc.) trebuia să acceseze site-ul CNSAS şi să vadă că în 2008 nu este nici un comunicat de presă oficial (nu s-au ţinut audieri, nu s-au dat verdicte etc.), singurul text truvabil fiind Ordonanţa de urgenţă din 6 februarie 2008; concluzia logică: de la agenţia de ştiri NewsIn, locul 1 în topul asasinilor, şi până la ultima publicaţie amarâtă sau post de televiziune (Otv de exemplu) şi până la şi mai amărâta noastră USR, toate se fac complice la acţiunea de linşaj mediatic exercitat asupră-mi timp de o săptămână: a trebuit să declar greva foamei la vârsta de 66 de ani, luni, 4.02.2008, ora 1200, în Sala cu oglinzi din sediul USR, pentru ca marţi, 5.02.2008, Comitetul Director al USR să dea Comunicatul mai sus citat, eu putând între timp sa dau ortul popii: Comunicatul trebuia dat pe 31.01.2008 (conform Statutului USR, cap. 1, art. 1 şi 2) şi fără vreo intervenţie din parte-mi; a trebuit să declar greva foamei la 66 de ani pentru că trăiesc într-o ţară de criminali: o vor plăti, sper...

Pentru săptămâna de teroare suportată cu viaţa mea, vă anunţ pe această cale că voi acţiona în justiţie, atât pe domnia-ta ca Preşedinte, cât şi USR ca instituţie.

Am revenit cu această a treia scrisoare pentru a vă reaminti că nu mi-aţi răspuns la punctele 1 şi 5 din cea de a doua scrisoare: oare vi s-a obnubilat întru atât spiritul critic, încât să-i acordaţi votul decisiv pentru obţinerea Premiului naţional „Mihai Eminescu“, în 15 ian. 2008, acestei nulităţi literare, tovarăşci Dinescu Mircea, soldat fruntaş al Securităţii? veţi demara ancheta cerută de mine la punctul 5?

Aştept în continuare să-mi văd propriul dosar (dosare) din Arhivele Securităţii şi-i anunţ pe această cale pe membrii Colegiului CNSAS că de pe 29.01.2008 şi până azi, 6.03.2008 nu au fost în stare să articuleze un răspuns public, cât de cât onorabil.

Sesizez Parlamentul României să ia măsurile ce se impun: excluderea din cadrul Colegiului a numitului Dinescu Mircea şi sancţionarea întregului Colegiu pentru sfidarea legilor acestei ţări.

În încheiere vă reamintesc cererea mea exprimată în Şedinţa de Consiliu din dec. 2007 (cf. cap. 1, art. 7 din Statutul USR) de a fi trecute pe site-ul USR statele de plată din USR şi toate celelalte informaţii necesare, conform principiului transparenţei, pentru ca toţi scriitorii români să se poată informa corect (nu din zvonuri) asupra modului în care este administrat banul obştei? Dacă e nevoie să declar greva foamei şi pentru art. 7, cap. 1 din Statut, spuneţi-mi, şi o fac cu plăcere.

Nedorind să mă las intoxicat de colportorii de ştiri „cu surse din cadrul“, v-am scris această scrisoare pentru a apăra imaginea tânărului asistent universitar şi critic literar Nicolae Manolescu al anilor ’60, cel care m-a debutat, fără să mă cunoască, în literatura română...

Cum calificaţi, ca Preşedinte al USR, comportamentul lui Valeriu Stancu, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, care a refuzat să publice un comunicat oficial chiar şi la o lună după apariţia Comunicatului Comitetului Director al USR, eu fiind totuşi membru al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi? Mă gândesc să-l acţionez în justiţie, măcar de dragul simetriei, ţinând cont de faptul că eu l-am debutat în literatura română...

Aştept răspuns. Cu cele mai nobile sentimente

6.03.2008 Cezar Ivănescu

Domniei-Sale Domnului Nicolae Manolescu, Preşedinte al USR

[modifică] Volume (selectiv)

• Rod, Editura pentru Literatura, 1968
• Mica drama, debut in teatru, 1969
• Rod III, Ed. Cartea Românească, 1975
• Rod IV, Ed. Cartea Românească, 1977
• Muzeon, Ed. Eminescu, 1979
• La Baaad, Ed. Cartea Românească, 1979
• Fragmente din Muzeon, Ed. Cartea Românească, 1982
• Doina, Ed. Cartea Românească, 1983, 1987
• Rod, Ed. Albatros, 1985 (Col. „Cele mai frumoase poezii”)
• Sutrele muţeniei, Ed. Princeps, 1994
• Jeu d'Amour, Ed. Helicon, 1995
• Rosarium, Ed. Helicon, 1996
• Rod/Seed Time and Harvest, Ed. Cogito, editie bilingva româna-engleză, 1996
• La Baaad, Ed. Eminescu, 1996
• Pentru Marin Preda, Ed. Timpul, 1996
• Timpul asasinilor, documente si mărturii despre viaţa, moartea şi transfigurarea lui Nicolae Labiş, volum semnat împreună cu Stela Covaci, 1997
• Poeme, Ed. Crater, 1999
• Efebul de la Marathon, Ed. Minerva, 2000 (Biblioteca pentru toţi)
• Doina (Tatăl meu Rusia), Ed. Junimea, 2000
• Opera poetică, 2. vol., Ed. Cartier, Chişinău, 2000
• La Baaad/In Baaad, editie bilingva româna-engleză, Ed. Junimea, 2006
• Lojë Dashurie (Jeu d'Amour), antologie de poeme in limba albaneză, traducere din limba română în limba albaneză de Luan Topciu, Botime Ora, Tirana, 2007
• Poeme şi Proză, ediţie coordonată de Mircea Coloşenco, proiect iniţiat de Fundaţia Culturală „Dr. C. Teodorescu” Bârlad, 6 august 2008

[modifică] Premii (selectiv)

• Marele Premiu al Festivalului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu" (1968)
• Premiul pentru dramaturgie al revistei Argeş (1969)
• Premiul Special al Revistei Luceafărul (1983)
• Premiul „Mihail Eminescu” acordat de Academia Română, pentru volumul Doina(1985)
• Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul Alte fragmente din Muzeon (1992)
• Premiul Serilor de Poezie de la Vânători-Neamţ pentru Opera Omnia (1995)
• Premiul Poesis pentruOpera Omnia (1996)
• Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (1999)
• Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor (2000), pentru merite artistice deosebite si pentru promovarea culturii
• Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2000)
• Marele Premiu pentru Poezie „Sfântul Gheorghe“ al Festivalului Internaţional de Poezie „Drumuri de Spice“, Uzdin(2001)
• Marele Premiu al Festivalului Internaţional „Nopţile de poezie de la Curtea de Argeş“(2004)
• Premiul de excelenţă al filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor Români(2006)

[modifică] Bibliografie

1. Cezar Ivănescu, Sutrele muţeniei, Prefaţa semnată de Petru Creţia, Pentru Cezar Ivănescu, Editura Princeps, Iaşi, 1994

2. Cezar Ivănescu, Pentru Marin Preda, Editura Timpul, Iaşi, 1996

3. Theodor Codreanu, Poezia lui Cezar Ivănescu, studiu introductiv la volumul Efebul de la Marathon, Editura Minerva, Bucureşti, 2000

4. Theodor Codreanu, Tabel cronologic la volumul Efebul de la Marathon, Editura Minerva, Bucureşti, 2000

5. Cezar Ivănescu, ediţia Ivănescu, opera poetică, 2 volume, Editura Cartier, Chişinău, 2000

6. Petru Ursache, Înamoraţi întru moarte, ErosPoesis la Cezar Ivănescu, Editura Timpul, Iaşi, 2004

[modifică] Note

1. ^ Nicolae Coande, interviu cu Cezar Ivănescu, septembrie 2003
2. ^ Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968
3. ^ Luceafărul (nr. 51/1968)
4. ^ Editura Cartea Româneascå, 1978
5. ^ Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980
6. ^ art. semnat de G. Arion, revista 22, Cezar Ivănescu, agresat de mineri, aflat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca declara: „Crima e aplaudată pe străzile Bucureştiului“
7. ^ Cezar Ivănescu, Pentru Marin Preda, Editura Timpul, Iaşi, p. 21
8. ^ Cezar Ivănescu, Plângere la Poliţie nr. 905631, Scrisoare depusă la Guvernul României, Secretariatul principal, nr. de înregistrare 1788 din 12.07.1990, Număr de înregistrare de la Procuratura Generală, 50065, Plîngere depusă în numele Societăţii Scriitorilor Români
9. ^ Cezar Ivănescu, [[Pentru Marin Preda]], Editura Timpul, Iaşi, p. 21
10. ^ Cezar Ivănescu, Timpul asasinilor, ed. cit.
11. ^ Cezar Ivănescu, Timpul asasinilor, Editura Libra, Bucureşti, pp. 49-51, 153
12. ^ Cezar Ivănescu
13. ^ Mircea Dinescu a intrat în literatură ca un discipol al meu, chiar titlul primului său volum de versuri, Elegii de cînd eram mai tînăr, preia un vers din poemul meu, Amintirea Paradisului, „Cînd eram mai tînăr şi la trup curat...“. Relaţia armonioasă, de reciprocă simpatie a durat destul de mult, culminînd cu o întîmplare hazlie, petrecută în 1975, la Alba-Iulia, unde ne aflam invitaţi mulţi scriitori români cu prilejul sărbătoririi oficiale a împlinirii a 375 de ani de la Prima Unire a Ţărilor Româneşti, împlinită de Mihai Viteazul. Atunci Mircea Dinescu chiar s-a bătut cu un coleg (Mihai Gavril), amîndoi în stare de ebrietate, apărîndu-mi, chipurile, onoarea. Cînd a intervenit securistul oficial care călătorea cu noi, scriitorii, în autobuz, şi a încercat să-i despartă, toţi trei şi Mircea Dinescu şi securistul oficial au invocat numele cîte unui şef din Securitate, „eu sînt dintre oamenii lui cutare“, „eu dintre ai lui cutare“, „eu dintre ai lui cutare“. La acea vreme credeam ca e vorba de o pură retorică, acum îmi dau seama că mă înşelam amarnic... Din 1975, pînă în toamna lui 1979, am locuit şi eu şi Mircea Dinescu la Casa de Creaţie de la Mogoşoaia, eu fiind protejat de Maestrul meu, Marin Preda, şi urît de mai toţi colegii întrucît nu eram băutor de alcool, eram mintea trează care veghea în preajma lui Marin Preda. Tot în 1975, pe coperta a IV-a a cărţii mele Rod III (Ed. C.R., 1975), Marin Preda a semnat singurul său text în care recunoaşte „o adevărată voce de mare poet“ la un contemporan al său. Sintagma „mare poet“ mi-a creat adversităţi durabile în lumea literară şi a coincis cu începutul ascensiunii sociale a lui Mircea Dinescu: secretar UTC la USR, apoi membru PCR şi student la „Ştefan Gheorghiu“. În 1980, după moartea lui Marin Preda, am publicat în revista „Luceafărul“ scrisoarea testamentară pe care mi-o lăsase Maestrul meu din primăvara anului 1979 şi i-am considerat vinovaţi pe toţi acei care, în ultima zi din viaţa marelui scriitor, au contribuit într-un fel la producerea tragicului deznodămînt, printre ei numărîndu-se şi Mircea Dinescu. Am reluat toate acuzaţiile în cartea mea Pentru Marin Preda (Ed. Timpul, Iaşi, 1996). În 1981 am fost martorul prozatorului Iulian Neacşu în procesul pe care acesta l-a intentat numiţilor Dinescu Mircea şi Dorin Tudoran, proces finalizat cu condamnarea celor doi... În 1990, Mircea Dinescu, „disidentul“ făcînd parte din grupul de la Comana condus de Gheorghe (Gogu) Rădulescu, ajunge Preşedinte (provizoriu şi apoi ales) al USR şi-mi desface în mod abuziv contractul de muncă (redactor la revista „Luceafărul“ a USR), fiind obligat să declar greva foamei în 5 ian. 1990. Am plecat din USR şi am reîntemeiat Societatea Scriitorilor Români (cu aproape 1000 de membri). După mineriada din 14 iunie 1990, am zăcut bolnav aproape doi ani (fiind bătut bestial de mineri), sediul şi arhivele Societăţii Scriitorilor Români au fost distruse iar eu am revenit în USR chemat de Laurenţiu Ulici, Preşedinte interimar al USR după ce Mircea Dinescu a plecat fără să-şi încheie mandatul şi aducând USR în pragul falimentului. Nu s-a făcut niciodată o anchetă serioasă privind ilegalităţile comise la USR în perioada în care a fost Preşedinte Mircea Dinescu. În 2005 l-am anunţat pe Eugen Uricaru, Preşedintele în funcţie al USR, că voi candida la preşedenţia USR (iunie 2005). Într-o zi stînd de vorbă cu Eugen Uricaru în biroul său, în prezenţa mai multor martori, Eugen Uricaru a rostit ceva de genul: „ei, dragă, în 1990 cînd scriai în «Baricada» şi-l înjurai pe Dinescu, credeam şi eu ca atîţia alţii că eşti nebun, dar acuma îmi dau seama că dacă Dinescu nu risipea banii Uniunii, astăzi am fi dat lefuri (şi încă mari) scriitorilor...“ La scurt timp a venit verdictul de la CNSAS, că Eugen Uricaru a făcut poliţie politică, verdict neprobat în niciun fel. Mi-am exprimat clar încă din 2005, în presă, neîncrederea în CNSAS atît timp cît în Colegiul acestei instituţii este cel puţin un securist, Mircea Dinescu. Semnalez similaritatea situaţiilor: şi în 1990, şi în 2008, aflat într-o poziţie-cheie, Mircea Dinescu se răzbună comiţînd o ilegalitate. Dacă în 1990, în România domnea o stare generală de anomie, azi ne pretindem un stat democratic, de drept, un stat european. Cum e posibil atunci ca un individ periculos, care sfidează legile, să fie în continuare tolerat în funcţii importante, liber să decidă, după bunul său plac, destinul unor oameni? Cezar Ivănescu, Bucureşti, aprilie 2008 Sursa: Cezar Ivănescu, Scurtă istorie a conflictului meu cu Mircea Dinescu, http://cezar-ivanescu.blogspot.com/2009/03/cezar-ivanescu-aprilie-2008-scurta.html
14. ^ România Liberă, 7 ianuarie 1990
15. ^ Decizia nr. 265, 10.02.1990, emisă de USR şi semnată de Mircea Dinescu
16. ^ Cezar Ivănescu, Timpul asasinilor, Editura Libra, Bucureşti, p. 43
17. ^ Cezar Ivănescu, emisiunea Naşul, B1TV, 6 februarie 2008
18. ^ „De la Sânziana Pop şi Dorin Tudoran am primit singura sancţiune pe linie de serviciu din viaţa mea, pentru că nu le-am procurat nişte materiale cu 23 august, ei fiind „şefii“ secţiei de publicistică a „Luceafărului“ iar eu umilul lor membrache în secţie, cu o jumătate de normă – după primirea sancţiunii m-au îndepărtat pur şi simplu din secţie şi m-a adoptat A.D. Munteanu la pagina externă. /.../ şi am fost dat afară de la „Luceafărul“ în martie 1990 de tovarăşul Mircea Dinescu... Am constatat astfel, că revoluţia din decembrie 1989 s-a făcut cu un singur scop, cel puţin din punctul meu de vedere, ca eu, singurul nemembru de partid din presa scrisă românească, singurul anticomunist pe faţă şi în toate instanţele posibile, de la Securitate, la C.C. şi la Municipiul Bucureşti, (George Sprinţeroiu, Nicolae Croitoru şi alţii trăiesc încă) să fiu dat afară de la „Luceafărul“ fără preaviz... Să fiu bine înţeles, indignarea mea este strict limitată la lumea literară, toţi ceilalţi români să judece, şi să judece cu asprime dacă jertfa copiilor inocenţi a servit la ceva şi să-şi asume adevărul, oricât ar fi de cumplit... Eu mă simt dator, cu ultima pietate din mine, să afirm că pentru viaţa literară românească, Revoluţia a adus numai un pustiu îngrozitor şi a trezit în oameni porniri exterminatoare... /.../ Într-un veac în care cel mai mare savant (Einstein), abia de-i întoarce o grimasă lui Dumnezeu, iar o negresă simplă, cântăreaţă (Mahalia Jackson) atinge cu fruntea picioarele lui Dumnezeu cel viu, trebuie să încercăm să redefinim altfel spiritualitatea (Comparaţi înălţimea spirituală a celor două enunţuri „Dumnezeu nu joacă lumea la zaruri“ – Einstein – şi „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că îmi dă voie să îl slujesc!“ – Mahalia Jackson, şi veţi constata că o ştiinţă, o artă – techné – nu înseamnă prea mult dacă nu este orientată ascensional de o adâncă exigenţă spirituală). Dacă Revoluţia ar fi retrezit în scriitorii români dorinţa unei reînvieri spirituale, ar fi fost mare lucru şi s-ar fi văzut... s-ar fi văzut scriitorii români purtând pe braţe pruncii Revoluţiei, să-i ducă, să-i culce în locuri de veci iar să nu stea rânjiţi, ca una Blandiana în faţa camerelor de luat vederi... s-ar fi văzut scriitorii români plecând în pelerinaj în toate oropsitele ţinuturi româneşti, să vindece rănile neamului... s-ar fi văzut... s-a văzut...“ Cezar Ivănescu, Pentru Marin Preda, ed. cit., p. 118
19. ^ Florentina Toniţă, Să-i dăm Cezar(ului) ce-i al Cezar(ului), Evenimentul de Botoşani, 30.04.2008
20. ^ Sorin Dumitrescu, Despre Cezar Ivănescu, intervenţie in direct, emisiunea Naşul, B1tv, 6 februarie 2008
21. ^ Accesaţi: http://www.youtube.com/watch?v=mUm_oL57QNU .
22. ^ Prezenţa lui Cezar Ivănescu în această carte este nu numai perpetuarea şi post-mortem a unei imense nedreptăţi ci reprezintă chiar proba lipsei onestităţii acestei ediţii. V. şi o notă strict secretă a Securităţii (A.S.R.I., Fond „D“, dosar nr. 10966, vol. 10, f. 262-263, v. Cartea Albă a Securităţii, p. 52) în care apare consemnat, printre altele, că Cezar Ivănescu „într-o şedinţă a secţiei de poezie a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, din 2 noiembrie 1972, afirma faţă de ceilaţi poeţi că orientarea tematică a poeziei publicate azi este ca pe vremea celui mai jos proletcultism. În aceeaşi seară, la restaurantul Casei Scriitorilor, Cezar Ivănescu, faţă de scriitorul Ioanichie Olteanu, a învinuit generaţiile anterioare, participante la cel de-al doilea război mondial, de laşitate şi necinste, după ce luptaseră alături de nemţi, au luptat şi împotriva lor şi au adus comunismul în România. De asemenea, că nici tânăra generaţie nu se dovedeşte mai ridicată, nu ştie să-şi apere interesele, măcar sub o formă sindicală. Aceste discuţii sunt izvorâte şi din permanenta lui nemulţumire faţă de redactorii unor reviste şi edituri care nu-l publică. Susţine că astăzi critica literară se face în mod necinstit, conjuncturist, sunt lăudaţi şi publicaţi doar cei care scriu poezii agramate, fără nivel artistic, dar poartă în titlu o referire la partid. [...] Este căsătorit cu Maria Ivănescu, profesoară de limba română, care, în perioada 1969-1973, cât a funcţionat la Liceul Alexandru Odobescu din Piteşti, în 1972, a admis în clasă, pentru a fi ascultată de elevi, muzică uşoară înregistrată pe benzi de magnetofon, transmisă de Europa liberă. În prezent nu are serviciu.“
23. ^ Vizionaţi http://www.youtube.com/watch?v=2dOMq_iyddQ&feature=channel_page, 10 DECEMBRIE 1989. DOINA INCHINARE LUI EMINESCU. Spectacol sustinut de Cezar Ivanescu in sala Casei de Cultura Mihai Eminescu din Bucuresti. Alaturi de Poet pe scena s-au aflat: Verona Maier, Florian Nanu, Ion Metiu si pictorul Augustin Zbora. „Cezar Ivanescu: Am purtat cu el un adevărat război pe care l-am cîştigat eu luptînd cu atît mai îndîrjit cu cît nu era un război numai cu tatăl meu: eu în tatăl meu vedeam România comunistă, vedeam Rusia comunistă, vedeam spiritul ordinii mecanice, cazon, al comunismului, în totală contradicţie cu spiritul meu liber şi cu normalitatea... /.../ Viorel Ilisoi: Aţi reuşit prin acest poem să vă eliberaţi de tirania tatălui dumneavoastră? Cezar Ivanescu: Nu numai prin acest poem. „Tatăl meu Rusia este doar aşa, un vîrf de aisberg din nişte mii de pagini de manuscris. Un poet tînăr de azi, Marian Drăghici, referindu-se la poezia mea în vers clasic şi muzical, a spus că aceasta este doar vîrful aisbergului, că dedesubt este imensa masă de poezie în vers alb. Cam aşa e şi cuTatăl meu Rusía. Tatăl meu Rusía este un poem extras din cîteva mii de pagini de text scrise mai ales în proză nu în poezie, asta e culmea; eu am scris foarte multă proză, sper în partea asta a doua de viaţă să reuşesc s-o tipăresc. Tatăl meu Rusía închide tot acest complex faţă de tatăl castrator care a fost tatăl meu biografic, care a fost România comunistă, Rusia comunistă, dar închide şi celălalt complex, mai mare, religios, al relaţiei dintre tată şi fiu, care există şi-n creştinism: Iisus Hristos/Dumnezeu relaţia asta dramatică şi tragică dintre Fiul şi Dumnezeu Tatăl care-L trimite pe pămînt să se jertfească. Este, în orice caz, un poem care închide foarte mult din tot ce-am trăit şi-am gîndit eu în toată perioada mea de tinereţe şi are o semnificaţie: în tablele legii romane era o lege care spunea că dacă fiul va fi vîndut de trei ori de către tatăl său, fiul va fi liber de tatăl său."
24. ^ Cezar Ivănescu, Timpul asasinilor, Editura Libra, Bucureşti, p. 71
25. ^ (Cezar Ivănescu, Pentru Marin Preda, pp. 147-148, Editura Timpul, Iaşi, 1996)
26. ^ v. mai multe fotodocumente şi informaţii la http://in-memoriam-cezar-ivanescu.blogspot.com/2009/06/o-mare-nedreptate-generata-de-impostura.html
27. ^ Cezar Ivănescu, Timpul asasinilor, Editura Libra, Bucureşti, p. 23
28. ^ Emisiunea Cu cărţile pe faţă, realizator Cătălin Ţârlea, invitat Cezar Ivănescu, TVR2, ediţia din 7 ianuarie 1997
29. ^ Cezar Ivănescu, Reclamaţia nr. 958013, din data de 4.01.2006
30. ^ Cezar Ivănescu, Scrisoare depusă la Secretariatul USR şi reprodusă în aproape toate revistele Uniunii Scriitorilor din România
31. ^ Cezar Ivănescu, Scrisoare deschisă depusă la Secretariatul Uniunii Scriitorilor din România, la Preşedenţia României şi preluată şi de agenţia de ştiri AmosNews în aceeaşi zi, 4.02.2008
32. ^ Cezar Ivănescu, Scrisoare deschisă publicată postum

[modifică] Legături externe

Pentru mai multe informaţii despre viaţa, opera şi moartea in condiţii cel puţin suspecte, pentru inregistrări inedite audio şi video accesaţi şi site-urile:

http://cezar-ivanescu.blogspot.com/,

http://in-memoriam-cezar-ivanescu.blogspot.com/

http://cezar-ivanescu-poeme.blogspot.com/ .

http://www.trilulilu.ro/alki/74d9e365e72197

http://2008.informatia.ro/Cezar_Ivanescu_intra_in_greva_foamei-236910

http://www.ziarul-ziarul.com/articol5200/%E2%80%9EMACELARII%E2%80%9D-AU-UCIS-UN-POET.htm

http://ro.altermedia.info/cultura/cezar-ivanescu-si-cabala-lui-nicolae-manolescu_10260.html

http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2008/10/27/cezar-ivanescu-vor-incerca-sa-ma-lichideze-fizic.html

http://www.youtube.com/user/CEZARIVANESCUTV