Béla al III-lea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Béla al III-lea
Rege al Ungariei
descriere
Béla al III-lea, cronica pictată de la Viena (secolul al XIV-lea)
Domnie 1172 - 1196
Încoronare 1 martie 1172
Născut 1148/1149
Decedat 24 aprilie 1196
Predecesor Ștefan al III-lea
Succesor Imre / Emeric
Căsătorit cu Ana de Châtillon, apoi cu Marguerite de France
Urmași Imre / Emeric, Margit, Andrei al II-lea, Salamon / Solomon (mort fiind copil), István / Ștefan (mort fiind copil), Konstancia
Casa Regală Arpadiană
Tată Géza al II-lea al Ungariei
Mamă Eufrosina
Înmormântat Székesfehérvár, apoi, transferat în 1848, la Biserica Mátyás

Béla al III-lea (n. 1148/1149 - m. 24 aprilie 1196) a fost rege al Ungariei între 1 martie 1172 și 24 aprilie 1196. A fost căsătorit cu Ana de Châtillon, apoi cu Marguerite de France.

Viața[modificare | modificare sursă]

Béla a fost fiul regelui Géza al II-lea al Ungariei și al prințesei ruse Eufrosina, care era cumnată a regelui Eric al II-lea al Danemarcei, și a lui Knud Lavard, rege al Obodriților.
Béla a fost crescut la curtea lui Manuel I Comnen, trimis fiind de fratele său mai mare Ștefan al III-lea, în calitate de ostatic. Béla, în timpul cât a trăit in Constantinopol, și-a însușit cultura bizantiană. Întrucât Manuel I Comnen nu avea fii la vremea respectivă, ci doar fiice, l-a crescut pe Béla ca pe urmașul său la tron. La curtea bizantină, Béla a primit numele de Alexios. În 1163, prințul Alexios (Béla) s-a logodit cu prințesa Maria, una dintre fiicele lu Manuel I Comnen. Însă logodna a fost ruptă, în 1169.
În 1170, Agnès de Châtillon a mers la Constantinopol, unde sora sa, Maria, era soția împăratului bizantin Manuel I Comnenul. La curtea imperială, Agnès a primit numele de Anna / Ana. La cererea împăratului, Agnès s-a căsătorit cu prințul Béla.
Când însă din a doua căsnicie a lui Manuel I Comnen s-a născut un fiu (viitorul Alexios al III-lea Angelos) fratele lui Béla a murit, lăsând liber tronul maghiar. În 1172, Béla a revenit în Ungaria pentru a ocupa tronul, dar înainte de aceasta a promis împăratului, că Dalmația, pe care Manuel o cucerise în războiul cu Ștefan, va rămâne teritoriu bizantin, până la moartea basileului. Până la moarte, Béla a mentinut legături cordiale cu Bizanțul.
În anul 1184, regina Ana de Châtillon[1] a murit, în vârstă de 30 de ani. După doi ani, în 1186, regele Béla al III-lea s-a căsătorit cu Marguerite de France (1158-1197), soră a regelui Philippe-Auguste al Franței, văduvă și ea.

Domnie[modificare | modificare sursă]

Stemă a Ungariei vechi
Coroana, sceptrul, globul crucifer, precum și sabia regilor maghiari

Fiind crescut și educat la Constantinopol, maghiarii nu au avut încredere în Béla, considerându-l ca fiind omul basileului. La începutul domniei sale, niște nobili, cu complicitatea Helenei, mama lui Béla, au încercat uciderea regelui și au vrut ca tronul să-i revină fratelui său mai mic, Géza. Complotul nu a reușit și Béla i-a trimis pe mama și pe fratele său la închisoare.

Revenit în Ungaria și încoronat rege, Béla al III-lea imită monarhiile occidentale, pentru îmbunătățirea administrației țării. Creează o cancelarie și noi impozite (taxe vamale, taxe de drept de trecere, taxe pentru târguri). Duce o politică de favorabilă papei, menținând echilibrul în relațiile cu Sfântul Imperiu Romano-German.

Un inventar al veniturilor ecleziastice și regale ale epocii lui Béla al III-lea indică faptul că acesta dispunea anual de echivalentul a 23.000 kg de argint fin; spre comparație, regele francez Philippe-Auguste dispunea, în aceeași epocă, de 17.000 kg de argint fin.

În legătură cu forma definitivă a coroanei regelui maghiar, cercetătorii de la Universitatea din Passau au favorizat anul 1185, din timpul domniei lui Béla al III-lea, ca an al îmbinării celor două elemente ale coroanei.[2]

Regele Béla elimină definitiv influența bizantină în Ungaria.

În general, se consideră că la curtea lui a fost scrisă de către un cronicar anonim Gesta Hungarorum. Însă, privitor la autorul cronicii Gesta Hungarorum, o nouă teorie a emis-o Paul Lazăr Tonciulescu, autorul celei mai recente traduceri în limba română a Cronicii Notarului Anonymus, Faptele Ungurilor. În Prefața[3]traducerii sale, Paul Lazăr Tonciulescu susține că autorul Cronicii ar fi notarul regelui Béla I al Ungariei (1061 - 1063). Între altele, Paul Lazăr Tonciulescu arată că în cronică nu se vorbește nimic despre marea invazie a pecenegilor, din anul 1068, terminată cu victoria categorică a ungurilor, la Chiraleș. Această victorie strălucitoare nu putea să lipsească din cronică, cunoscut fiind faptul că pecenegii erau cei mai mari dușmani ai ungurilor.[4] Un alt argument îl constituie faptul că Notarul Anonymus nu a considerat necesar să specifice în cronica sa despre care rege Béla este vorba, întrucât nu exista nicio confuzie în epoca respectivă, regele Béla, pentru care lucra, fiind primul din șirul regilor maghiari cu acest nume.[4]

În timpul domniei sale a condus două campanii; una împotriva Imperiul Bizantin, după moartea împăratului Manuel I, în 1180, în care a ocupat Dalmația. A doua campanie a fost purtată în Halici și Lodomeria în 1189, soldându-se însă cu un eșec.

Mormântul lui Béla al III-lea, alături de cel al Anei de Châtillon, în capela funerară a Bisericii Mátyás

În anul 1190, el a promis că va participa la cruciadă, dar nu avut timp, pentru că în 1192 a încetat din viață. A fost înmormântat în bazilica de la Székesfehérvár. În prezent, rămășițele sale pământești se odihnesc în sarcofagul aflat în capela funerară din subsolurile Bisericii Mátyás, din Buda, alături de cele ale soției sale, Ana de Châtillon[1].

Urmași[modificare | modificare sursă]

Împreună cu soția sa Ana de Châtillon, Béla a avut șase copii, și anume:

Împreună cu cea de-a doua soție, Marguerite de France, regele Béla al III-lea nu a avut copii.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Cronica Notarului Anonymus, Faptele Ungurilor (traducere de pe fotocopia originalului de la Viena), Traducere și comentariu de Paul Lazăr Tonciulescu, Colecția Înțelepciunea Străbunilor, Editura Miracol, București, 1996. ISBN 973-9182-34-8
  • Gyula Kristo, Histoire de la Hongrie Médiévale, Tome I le Temps des Arpads, Presses Universitaires de Rennes, 2000 ISBN 2-86447-533-7.
  • George Alexandrovič Ostrogorsky, History of the Byzantine State, 1986
  • Jiri Louda & Michael Maclagan, Heraldry of the Royal Families of Europe, Clarkson N. Potter Inc Publishers, Ediția I, New York, 1981, tabela 89.
  • Nicola Asztalos, Alessandro Pethö, Storia dell'Ungheria, Milano, Genio, 1937
  • Kristó Gyula - Makk Ferenc: Az Árpád-ház uralkodói (IPC Könyvek, 1996)
  • Korai Magyar Történeti Lexikon (9–14. század), főszerkesztő: Kristó Gyula, szerkesztők: Engel Pál és Makk Ferenc (Akadémiai Kiadó, Budapest, 1994)
  • Magyarország Történeti Kronológiája I. – A kezdetektől 1526-ig, főszerkesztő: Benda Kálmán (Akadémiai Kiadó, Budapest, 1981)
  • Acest articol conține text din Encyclopædia Britannica 1911, o publicație aparținând domeniului public.


Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Ana a murit în 1184 și a fost înmormântată în bazilica din orașul Székesfehérvár. În anul 1848, mormântul ei a fost descoperit, iar rămășițele pământești ale reginei au fost transferate în Biserica Mátyás din Buda.
  2. ^ Insignienkunde (Philosophische Fakultät der Universität Passau). Stand 23. Feb, 2009.
  3. ^ Cronica Notarului Anonymus, Faptele Ungurilor, Traducere și comentariu de Paul Lazăr Tonciulescu, pp. 3 - 8.
  4. ^ a b Cronica Notarului Anonymus, Faptele Ungurilor, Traducere și comentariu de Paul Lazăr Tonciulescu, p. 6.

Vezi și[modificare | modificare sursă]