Bătălia Iutlandei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Bătălia Iutlandei (Skaggerak)
Parte a Primului Război Mondial
Map of the Battle of Jutland, 1916.svg
Bătălia Iutlandei (Skaggerak), 1916
Informații generale
Perioadă 31 mai – 1 iunie 1916
Loc Marea Nordului, lângă Danemarca
Rezultat victorie tactică germană[1]; strategic Marea Britanie a păstrat dominarea Mării Nordului
Combatanți
Flag of the United Kingdom.svg Imperiul Britanic

 Australia[2]
 Canada[2]

Flag of the German Empire.svgImperiul German
Conducători
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord John Jellicoe
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord David Beatty
Imperiul German Reinhard Scheer
Imperiul German Franz von Hipper
Efective
Total: 151 nave de luptă
28 cuirasate
9 crucișătoare de linie
8 crucișătoare greles
26 crucișătoare ușoare
78 distrugătoare
1 puitor de mine
1 transportator de portavioane
Total: 99 nave de luptă
16 cuirasate
5 crucișătoare de linie
17 crucișătoare ușoare
61 torpiloare
Pierderi
6.094 morți
674 răniți
177 prizonieri

3 crucișătoare de linie
3 crucișătoare grele
8 distrugătoare
(deplasament de 113.300 tone scufundat)[3]
2.551 morți
507 răniți

1 crucișător de linie
5 crucișătoare ușoare
5 torpiloare
(deplasament de 62.300 tone scufundat)[3]

Bătălia Iutlandei (în limba germană: Skagerrakschlacht) a fost o bătălie navală purtată de Grand Fleet a Marinei Regale Britanice (care includea de asemenea nave și personal de la Marina Regală Australiană și Marina Regală Canadiană [2]) împotriva Marinei Imperiale Germane în Primul Război Mondial. Bătălia s-a purtat în perioada 31 mai 1916 - 1 iunie 1916 în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, Danemarca. Această bătălie a fost cea mai mare bătălie navală și singura ciocnire pe scară largă dintre cuirasate în război. A fost doar a patra bătălie navală (în ordine cronologică) între nave de luptă de oțel, după Bătălia de la Port Arthur, Bătălia din Marea Galbenă (1904) și Bătălia din Strâmtoarea Tsushima (1905), din timpul Războiului Ruso-Japonez.

Marea Flotă Britanică (Grand Fleet) era condusă de către amiralul britanic Sir John Jellicoe iar Flota germană de ocean Hochseeflote de viceamiralul Reinhard Scheer. Intenția Hochseeflote era de a atrage în larg Grand Fleet și într-o ambuscadă să distrugă o parte a flotei, deoarece forțele navale germane erau insuficiente să lupte cu succes împotriva întregii flote britanice. Aceasta făcea parte din intenția germanilor de a sparge blocada britanică și de a permite flotei comerciale germane să iasă în larg pe oceane. Între timp, Royal Navy urma o strategie de a se atrage în luptă și de a distruge Hochseeflote, sau de a menține forțele navale germane izolate și departe de căile maritime ale Angliei.

Bătălia, care a implicat în total în jur de 250 de nave de toate tipurile, a început la ora 18:30, pe data de 31 mai 1916 și a durat două ore. Datorită condițiilor de vizibilitate reduse și a erorilor britanicilor, această bătălie nu a fost decisivă, în ciuda superiorității numerice a acestora din urmă. Cu toate acestea, Jellicoe a reușit să taie calea de retragere a navelor germane în porturile lor și era convins că va avea posibilitatea să poarte o bătălie decisivă a doua zi dimineață. Scheer însă era determinat să salveze flota sa cu orice preț, astfel că a traversat dispozitivul britanic noaptea și s-a întors în baza navală din Wilhemshaven, ocolind zonele cu mine germane.

Bătălia i-a costat pe britanici paisprezece nave, iar pe germani unsprezece nave și mii de victime umane. Ambele părți au pretins că au repurtat victoria.[4] Deși este adevărat că pierderile britanice în vieți și nave au fost mai importante decât cele ale marinei germane, germanii nu s-au lăsat păcăliți și au fost conștienți că au scăpat cu puțin de un dezastru. Flota germană a rămas, prin urmare, în porturi, cu excepția unor ieșiri scurte, în august 1916 și aprilie 1918. Desigur, ea a continuat să reprezinte o amenințare, forțând britanicii să mențină mai multe unități în Marea Nordului, dar niciodată nu a încercat să conteste stăpânirea mărilor de la adversarul său. Pe de altă parte, marina germană a dedicat eforturile sale majore purtării războiului pe mare cu submarine.

Locul bătăliei[modificare | modificare sursă]

Peninsula Iutlanda, între Marea Baltică și Marea Nordului, cele două mări fiind despărțite de strâmtorile Skagerrak și Kattegat

Bătălia a avut loc în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, care este cea mai mare suprafață compactă terestră din Danemarca, la ieșirea strâmtorii Skagerrak. Strâmtoarea Skagerrak se află între coasta de sud-est ale Norvegiei, coasta de sud-vest ale Suediei și golful Kattegat, care fac legătura spre Marea Baltică. În partea de est a Mării Nordului se află insulele britanice cu Scapa Flow în Nord, baza navală a flotei Grand Fleet, iar mai la sud fiordul scoțian Firth of Forth.

Cele două flote[modificare | modificare sursă]

Grand Fleet

Grand Fleet a Marinei Regale Britanice comandată de John Jellicoe ambarcat pe nava de linie HMS Iron Duke era formată din: Flota crucișătoarelor comandată de David Beatty ambarcat pe nava HMS Lion

  • 6 crucișătoare de bătălie
  • 4 cuirasate dreadnought
  • 1 transportor de hidroavioane
  • 14 crucișătoare ușoare
  • 27 torpiloare

Flota principală de luptă

  • 24 nave tip dreadnought
  • 3 crucișătoare de bătălie
  • 8 crucișătoare cuirasate
  • 12 crucișătoare ușoare
  • 45 torpiloare
  • 5 contratorpiloare
  • 1 puitor de mine[5]
Hochseeflote

Flota germană pentru ocean Hochseeflote comandată de viceamiralul Reinhard Scheer, ambarcat pe nava cuirasată Friedrich der Grosse era compusă din: Forțele de recunoaștere, comandate de Franz von Hipper, formată din:

  • 5 crucișătoare de bătălie
  • 5 crucișătoare ușoare
  • 30 torpiloare

Flota principală de linie compusă din

  • 16 cuirasate (din care 6 vechi)
  • 6 crucișătoare ușoare
  • 31 torpiloare

Navele de linie britanice totalizau un deplasament de 1.250.000 tone cu un echipaj de 60.000 oameni, iar cele germane 66.000t și 45.000 oameni.[6]

Preludiul bătăliei[modificare | modificare sursă]

Războiul era în desfășurare deja de doi ani, fără ca între Marina Imperială Germană Și Marina Regală Britanică să se fi desfășurat vreo mare bătălie. La începutul secolului relațiile anglo-germane s-au deteriorat tocmai pentru că Imperiului German a început dezvoltarea intensivă a flotei sale. După experiența Bătăliei din Strâmtoarea Tsushima (1905), flota britanică a construit nava HMS Dreadnought, stabilind un model în privința construirii cuirasatelor, cuirasatele anterioare (pre-dreadnought) devenind depășite. Acest lucru a însemnat totodată și faptul că construcția marilor cuirasate a început de la zero, generând o cursă a înarmărilor, Germania implicându-se în această nouă cursă a înarmărilor. La data izbucnirii Primului Război Mondial în 1914 scorul privind cuirasatele mari era de 22:16 în favoarea britanicilor. De aici însă britanicii au câștigat treptat avans, pentru că aveau capacitate mai mare construire a navelor.

În pofida acestora, navele germane erau mai bune calitativ, aveau tunuri mai precise și mai tari, navele aveau blindaj mai puternic, mai compartimentate (pentru a izola ermetic locul unei eventuale lovituri). Un alt avantaj al navelor germane era faptul că față de lungimea lor, în comparație cu navele britanice erau mai late, ceea ce permitea o precizie mai mare a tunurilor de la bord. Lățimea mai mare cerea o putere mai mare a motoarelor care propulsau navele, ca să nu fie mai lente decât inamicii, acest fapt având ca rezultat scăderea razei de acțiune a navelor germane, dar flota germană nu era destinată să opereze pe mările îndepărtate. Navele britanice aveau tunuri de calibru mai mare, dar în luptă s-a dovedit, că acest lucru nu contează atât de mult, cele mai importante fiind protecția navelor și precizia tunurilor. La începutul războiului aceste detalii nu erau cunoscute, flota britanică fiind recunoscută ca cea mai bună.

Încă din 1914 au avut loc mai multe ciocniri mici între flota britanică și cea germană, în care s-au implicat în principal mici unități de crucișătoare, cu superioritate germană. Pierderile britanice erau mai semnificative. Ambele flote aveau ca directivă să nu se implice în bătălie de mare anvergură, pentru a evita eventuale pierderi mari. Acest lucru a însemnat însă că nici flota britanică nu mai era foarte sigură pe ea. Planul amiralității britanice era să atragă flota germană în ape britanice unde s-o distrugă într-o bătălie decisivă.

La începutul anului 1916 au avut loc două evenimente semnificative. În lupta cu flota rusă, dintr-un crucișător german scufundat scafandrii ruși au recuperat codul de descifrare a comunicărilor radio germane, fiind astfel în măsură să decodeze mesajele germane. Cifrurile au fost date și britanicilor, care astfel erau în măsură să afle planurile germane. În același an Reinhard Scheer a fost numit comandantul Kaiserliche Marine, care avea o atitudine mai ofensivă decât predecesorul său.

Obiectivele germanilor

Cu 16 de cuirasate clasa Dreadnought germane, în comparație cu cele 28 ale Marinei Regale, flota germană avea puține șanse de izbândă într-o confruntare față în față cu flota britanică. Prin urmare, germanii au adoptat strategia „divide et impera”. Aveau de gűnd ső organizeze raiduri în Marea Nordului și bombardeze coastele engleze, cu scopul de a atrage mici escadroane și unități navale britanice, pe care apoi să le distrugă cu forțe vanale superioare sau submarine. În ianuarie 1916, amiralul von Pohl, comandantul flotei germane s-au îmbolnăvit. El a fost înlocuit cu Scheer, care credea că flota germană a fost folosită prea defensiv, are nave mai bune și personal mai pregătit decât britanicii, și ar trebui să se angajeze în luptă cu britanicii[7]. Conform lui Scheer, strategia navală germană ar trebui să fie, ori de câte ori este posibil:

  • provocarea pagubelor flotei engleze prin raiduri navale împotriva flotei britanice
  • plasarea minelor pe lângă coastele britanice
  • atacuri submarine.

După ce se realizează un echilibru al forțelor ca urmare ale acestor demersuri, forțele germane vor fi concentrate și vor încerca angajarea unei bătălii în condiții nefavorabile britanicilor.

Răspunsul britanic

Ceea ce Statul Major Naval german ignora, era faptul că Amiralitatea britanică era în măsură să decripteze mesajele germane, fiind prin urmare conștient de intențiile germane.

Britanicii au interceptat și, prin urmare, au decriptat în data de 28 mai un mesaj german prin care se dispune ca toate navele să fie gata să iasă în lard pe data de 30 mai. Alte mesaje au fost interceptate de asemenea și, deși nu au fost decriptate, era clar că o operațiune navală majoră este în curs de desfășurare.

Grand Fleet cu 24 cuirasate clasa dreadnought și 3 crucișătoare de bătălie a părăsit Scapa Flow în data de 30 mai sub comanda lui Jellicoe, înainte chiar ca Hipper să părăsească golful fluviului Jade. Escadra lui Beatty (4 cuirasate clasa dreadnought și 6 crucișătoare de bătălie) a părăsit fiordul scoțian Firth of Forth.

Tacticile navale în 1916[modificare | modificare sursă]

Tactica fundamentală a flotei în acea perioadă era principiul concentrării forțelor (ca în perioadele anterioare). Doctrina tactică impunea apropierea flotelor pentru ca navele să fie într-o formație compactă de coloane paralele, care să permită manevrare relativ ușoară și oferind vizibilitate între nave, ceea ce simplifica transmiterea semnalelor necesare pentru comandă și control. O flotă formată din mai multe coloane scurte putea schimba direcția sa mai repede decât una format într-o singură coloană lungă. Deoarece cele mai multe semnale de comandă se transmiteau între nave cu steaguri sau lămpi de semnalizare, nava amiral era de obicei plasată în fruntea coloanei centrale, astfel încât semnalele sale puteau să fie mai ușor de văzut de mai multe nave din formație. Telegrafie fără fir se folosea deja, deși securitatea, criptarea mesajelor, precum și dotarea insuficientă cu aparate radio de semnalizare a făcut ca utilizarea lor pe scară largă să fie o problemă. Comanda și controlul al unor astfel de flote uriașe rămânea dificilă.


Desfășurarea bătăliei[modificare | modificare sursă]

Desfăşurarea generală a bătăliei

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ ro „Aprecierea Bătăliei de la Iutlanda ca o mare victorie navală germană, apărută în ziarele germane în seara zilei de 1 iunie 1906, pare justificată" Cpt. rang 3 Ilie Manole, Cpt. rang 3 Ioan Damaschin, Cpt. rang 2 Anatolie Zemba „Confruntări Navale”, Vol. 1 – Editura Militară București 1988, (pag. 296)
  2. ^ a b c en Great War Primary Documents Archive, 2007, "Battle of Jutland – Commonwealth Casualties" (Access: 24 February 2012).
  3. ^ a b Nasmith, p. 261
  4. ^ André Maurois, Istoria Angliei (traducere Raul Joil), Ed. Orizonturi, București, 1991, ISBN 973-9154-67-0, p. 646.
  5. ^ ro Manole, Damaschin, Zemba Confruntări Navale, pag. 290
  6. ^ ro Manole, Damaschin, Zemba Confruntări Navale, pag. 290
  7. ^ Tarrant p.49

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • ro Cpt. rang 3 Ilie Manole, Cpt. rang 3 Ioan Damaschin, Cpt. rang 2 Anatolie Zemba „Confruntări Navale”, Vol. 1, 2 – Editura Militară București 1988,
  • hu Földi Pál „Harc a tengereken-Skaggerak-1916”, Editura Anno, Budapesta, ISBN 963 375 416 X
  • ro Ion Bălănescu, căpitan comandor, Cursul de istoria războaielor maritime și tactică navală, București 1969
  • it Guido Barsari, I grandi admiragli Milano, 1975
  • ro A. Bârsan, Mic atlas geografic, București, 1978
  • en Lionel Casson, The Ancient Marines, New York, 1959
  • ro Sergiu Columbeanu, Radu Valentin, Lupta pentru supremația mărilor, București, 1973
  • ro C. Căzănișteanu, V. Zodian, A. Pandea, Comandanți militari, Dicționar, București, 1983
  • en Wayne, P. Hugnes, captain, Fleet Tactics Theory and Practice, Annapolis Maryland
  • ro Ilie Manole, Gheorghe Ionescu, Dicționar marinăresc, București, 1982
  • en Jaques Mordal, Twenty-five Centuries of Sea Warfare, London, 1973
  • en Helmut Pemsel, Atlas of Naval Warfare, London
  • ro Simion Pitea, col. dr., Gheorghe Tudor, col. dr. Pagini din gândirea militară universală, vol. I-II, București, 1985
  • ro Alexandru Retinschi Epopeea navelor, București, 1979
  • en Bennett, Geoffrey (2005). Naval Battles of the First World War. London: Pen & Sword Military Classics. ISBN 1-84415-300-2 
  • en Brooks, John (2005). Dreadnought Gunnery at the Battle of Jutland: The Question of Fire Control. London: Routledge, Frank Cass series. ISBN 0-7146-5702-6 
  • en Brown, G.I. (1998). The Big Bang: A History of Explosives. Gloucestershire: Sutton Publishing. ISBN 0-7509-1878-0 
  • en Campbell, John (1998). Jutland: An Analysis of the Fighting. Lyons Press. ISBN 1-55821-759-2 
  • en English, Major J.A. (1979). „The Trafalgar Syndrome: Jutland and the Indecisiveness of Naval Warfare”. Naval War College Review XXXII (3). 
  • en Forczyk, Robert (2009). Russian Battleship vs Japanese Battleship (Yellow Sea 1904–05). Great Britain: Osprey. ISBN 978-1-84603-330-8 
  • en Götz, Georg (2010). „Remembering the Battle of Jutland in Post-War Wilhelmshaven”. in Niven, William; Paver, Chloe. Difficult Pasts. Memorialisation In Germany since 1945. Macmillan. pp. 360–368. ISBN 978-0-230-20703-5 
  • en Gordon, Andrew (1996). The Rules of the Game: Jutland and British Naval Command. London: John Murray 
  • en Halpern, Paul G. (1994). A Naval History of World War I. London: Routledge. ISBN 1-85728-498-4 
  • en Keegan, John. The First World War |United States. Alfred A. Knopf, Inc. ISBN 0-375-40052-4 
  • en Kennedy, Paul M. (1983). The Rise and Fall of British Naval Mastery. London: Macmillan. ISBN 0-333-35094-4 
  • en Lambert, Nicholas A (1 ianuarie 1998). „"Our Bloody Ships" or "Our Bloody System"? Jutland and the Loss of the Battle Cruisers, 1916”. The Journal of Military History (The Journal of Military History, Vol. 62, No. 1) 61 (1): 29–55. doi:10.2307/120394. 
  • en Marder, Arthur J. (1966). Volume III: Jutland and after, May 1916 – December 1916. From the Dreadnought to Scapa Flow. Oxford University Press 
  • en Massie, Robert K. (2003). Castles of Steel: Britain, Germany, and the Winning of the Great War at Sea. Random House. ISBN 0-345-40878-0 
  • en Massie, Robert K. (1991). Dreadnought: Britain, Germany and the coming of the great war. Random House. ISBN 0-394-52833-6 
  • en McCartney, Innes (1 martie 2012). „The Armoured Cruiser HMS Defence: A Case Study in Assessing the Royal Navy Shipwrecks of the Battle of Jutland 1916 as an Archaeological Resource”. International Journal of Nautical Archaeology. 
  • en McCartney, Innes (2013). „Jutland 1916: The Archaeology of a Modern Naval Battle: The Wreck of HMS Invincible, The World's First Battle Cruiser”. SKYLLIS, The Journal of the German Society for the Promotion of Underwater Archaeology - forthcoming. 
  • en Morison, Samuel E. Leyte, June 1944; History of United States Naval Operations in World War II. 1956. Little & Brown.
  • Nasmith, Col.George (1919). Canada's Sons and Great Britain during the World War. Introduction by Gen. Sir Arthur W. Currie. Thomas Allen Publishings, Toronto 
  • en O'Connell, Robert J. (1993). Sacred vessels: the cult of the battleship and the rise of the U.S. Navy. Oxford: Oxford University Press. ISBN 0-19-508006-8 
  • en Tarrant, V.E.. Jutland: The German Perspective – A New View of the Great Battle. Weidenfeld & Nicolson (note:Tarrant makes all time references in German time, one hour ahead of times used in article)

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]