Regatul Greciei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Βασίλειον τῆς Ἑλλάδος
Regatul Greciei
 

Flag of the Ottoman Empire (1453-1517).svg

 
Flag of Greece (1822-1978).svg

1832-1924
1935-1974
Flag of Greece (1970-1975).PNG
Drapel Stemă
Steagul Regatului Greciei
(model 1863)
Stemă
Localizare a {{{nume_genitiv}}}
Evoluția teritorială a regatului Greciei, 1832-1947
Capitală Atena
Limbă/limbi limba greacă
Religie Biserica Ortodoxă
Formă de guvernare Monarhie constituțională
Rege
 - 1832-1862 Otto
 - 1863-1913 George I
 - 1913-1917 Constantin I
 - 1917-1920 Alexandru
 - 1920-1922 Constantin I
 - 1922-1924 George II
Epoca istorică Iluminism
 - Protocolul de la Londra 30 august 1832
 - Proclamarea constituției 3 septembrie 1843
 - A doua republică 25 martie 1924
 - Restaurarea monarhiei 3 noiembrie 1935
 - Dictatura militară 21 aprilie 1967
 - A treia republici 8 decembrie 1974
The Parthenon in Athens.jpg

Acest articol este parte a seriei despre

Istoria Greciei

Civilizațiile egeene
Civilizația heladică (2800-1060 î.Hr.)
Civilizația cicladică (3000-1100 î.Hr.)
Civilizația minoică (3650-1170 î.Hr.)
Civilizația miceniană (1550-1175 î.Hr.)
Grecia antică
Era „întunecată” a Greciei (1175-750 î.Hr.)
Perioada arhaică în Grecia (750-490 î.Hr.)
Grecia clasică (490-336 î.Hr.)
Grecia elenistică (336-146 î.Hr.)
Grecia romană (146 î.Hr.-395 d.Hr.)
Grecia medievală
Imperiul Bizantin
Grecia otomană
Grecia modernă
Războiul de Independență
Regatul Greciei
Ocuparea Greciei de către Puterile Axei
Războiul civil grec
Dictatura coloneilor
Republica Elenă
Istoria Greciei pe subiecte
Istoria militară a Greciei
Istoria constituției elene
Nume ale grecilor
Istoria artei Greciei
Cronologia Greciei

Regatul Greciei (limba greacă: Βασίλειον τῆς Ἑλλάδος, Vasíleion tīs Elládos) a fost un stat înființat în urma prevederilor Convenției de la Londra din 1832 a Marilor Puteri – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Monarhia din iulie Franceză și Imperiul Rus. Statul a fost recunoscut internațional prin tratatul de la Constantinopol, Imperiul Otoman aceptându-i independență totală. Regatul Greciei a fost urmașul Guvernului provizoriu grec al primei Republici Elene, stabilite în timpul războiului de independență al Geciei. Regatul a durat până în 1924, când a fost abolită pentru prima oară monarhia și a fost proclamată a doua Republică Elenă. Momarhia a fost restaurată în 1935, și a durat până în 1974, când, la sfârșitul perioadei de șapte ani de dictatură militară, a fost abolită monarhia pentru a doua oară și a fost proclamată a treia Republică Elenă.

Casa de Wittelsbach[modificare | modificare sursă]

Grecii s-au ridicat la luptă împotriva Imperiului Otoman în 1821 și au continuat lupta până în 1829. Grecia a fost condusă de contele Ioannis Kapodistrias până în 1831, când contele a fost asasinat. Din 1831, Grecia s-a scufundat în luptele unui război civil. În acest moment, Marile Puteri au hotărât să transforme Grecia în regat. În timpul Conferinței de la Londra din 1832, Regatulu Unit, Franța și Imperiu Rus au oferit tronul princepelui bavarez de 17 ani Otto din casa regală de Wittelsbach. Otto era minor în momentul în care a ajuns în Grecia, și de aceea a fost instituit un consiliu de regență, care a condus țara în numele monarhului până în 1835. După această dată, Otto a început o perioadă de conducere absolutistă, principalii săi consilieri fiind conaționali bavarezi. În acele vermuri, chiar și monarhul se autointitula „consilier șef”.

Revoluția de pe 3 septembrie[modificare | modificare sursă]

Din 1843, nemulțumirea populară față de Otto și „bavarocrația” sa ajunsese la un punct culminant, iar masele largi au făcut presiuni tot mai mari pentru proclamarea unei constituții liberale. Dacă la început Otto a refuzat să accepte o constituție care să-i reducă puterile absolute, după ce trupele germane au fost retrase din țară, grecii au pregătit o lovitură de stat. Pe 3 septembrie 1843, infanteria condusă de Ioannis Makriyannis s-a adunat în piața palatului din Atena. Rebelii au refuzat să se întoarcă în cazărmi până când regele nu accepta promulgarea constituției. Această lege fundamentală prevedea ca în cabinetul de miniștri să fie acceptați numai greci, ca în țară să se organizeze alegeri pentru un Parlament și ca Otto să mulțumeasă personal liderilor rebeliunii. Otto a cedat presiunii mulțimii și a acceptat toate cererile.

Casa de Oldenburg-Glücksburg[modificare | modificare sursă]

După ce regele Otto a fost detronat în 1862, a fost ales în fruntea țării prințul de 17 ani Christian Wilhelm al Danemarcei, care urma să fie monarh constituțional. El a domnit 50 de ani, iar perioada în care s-a aflat în fruntea țării este amintită pentru extinderea granițelor țării, progresul economic și pentru consacrarea principiului conform căruia guvernul trebuie condus de liderul partidului care a cucerit cele mai multe voturi în alegeri, nu de politicianul preferat de rege. Regele George I a fost un persoanj activ din punct de vedere politic. El a fost asasinat în 1913 în Thessaloniki, care fusese anexat recent de Grecia ca rezultat al victoriei în primul război balcanic.

Pe tronul Greciei a urmat regele Constantin I, care se remarcase în luptele pentru extinderea teritoriului național. El fusese educat în Imperiul German și era căsătorit cu Sofia, fiica Kaiserului. Constantin a fost considerat un personaj progerman, spre deosebire de Eleftherios Venizelos, care era un sprijinitor al colaborării cu Tripla Înțelegere. Regele a încercat să păstreze țara în afara conflictului mondial. Puterile Antantei l-au sprijinit pe Venizelor și, după o perioadă tulbure cunoscută ca Schisma națională, în timpul căreia au funcționat două guverne, unul la Atena, altul la Salonic, Grecia s-a alăturat în cele din urmă Aliaților. Regele Constantin I a fost forțat să abdice în 1917 în favoarea fiului său, Alexandru. Pentru contribuția sa la victoria aliată, Grecia a primit teritorii în Asia Mică, care aparținuseră până atunci Imperiului Otoman, inclusiv Smirna. Regele Alexandru a murit în 1920, pe tron reîntorcându-se tatăl său, Constantin. După înfrângerea din războiul greco-turc, regele Constantin a fost obligat să abdice pentru a doua oară și a murit în exil în Sicilia.

Regele Constantin a fost urmat de fiul să cel mare, George al II-lea. El a părăsit țara în 1924 după proclamarea celei de-a doua Republici Elene. În 1935, după o lovitură de stat condusă de generalul Georgios Kondylis, republica a fost abolită. Restaurarea monarhiei a fost aprobată prin plebiscitul din 1935.

Regele George al II-lea s-a reîntors în țară, unde a susținut în continuare regimul dictatorial al lui Metaxas. În timpul invaziei germane a Greciei din 1941, regele a fugit cu guvernul în Egipt. El s-a reîntors în țară în 1946, și a domnit până la moartea sa din 1947.

Pe tronul Greciei s-a urcat ultimul său frate, regele Paul, care a domnit din 1947 până la moartea sa din 1964. Fiul lui, Constantin al II-lea a domnit până când a fost alungat de la putere și exilat în decembrie 1967 de junta militară. Junta a organizat și a supervizat cu mare atanție plebiscitul din 1973, care a dus la abolirea monarhiei. Georgios Papadopoulos a devenit noul președinte al Greciei pe 1 iunie 1973.

Regimul dictatorial militar s-a încheiat efectiv în anul următor, dar regele Constantin al II-lea nu s-a mai reîntors pe tron. Problema restaurării monarhiei a fost rezolvată printr-un al treilea plebiscit din decembrie 1974, în cadrul căruia peste 69% dintre greci au votat pentru abolirea definitivă a monarhiei.

Vezi și[modificare | modificare sursă]