Alofon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

În fonetică, sunete articulate diferit se numesc alofone dacă reprezintă doar variante de pronunțare ale unuia și aceluiași fonem. Aceasta înseamnă că, în limba avută în vedere, nu există nici o situație în care prin înlocuirea unui sunet dintr-un cuvînt cu un alofon al său sensul cuvîntului să se schimbe. Două sunete care sînt alofone într-o limbă pot fi foneme distincte în alta. Un alt termen echivalent cu alofon este variantă pozițională (a unui fonem).

De exemplu, cuvintele românești miting (reuniune publică pe teme politice sau sociale) și fiting (piesă de legătură pentru conducte) au exact aceleași vocale. Totuși, în cuvintele englezești de origine meeting și fitting prima vocală din fiecare cuvînt este diferită. În limba engleză vocala lungă [iː] din meet și vocala scurtă [ɪ] din fit sînt fonemic diferite, așa cum se poate dovedi prin perechi minimale de cuvinte precum seat /siːt/ și sit /sɪt/ care pot să apară ca identice pentru un vorbitor nativ de limba română fără experiența sunetelor din engleză.

Reguli[modificare | modificare sursă]

Pentru a stabili dacă două sunete ale unei limbi date sînt alofone ale aceluiași fonem sau sînt foneme distincte se pot aplica următoarele reguli, formulate de lingvistul rus Nikolai Sergeevici Trubețkoi în lucrarea Grundzüge der Phonologie (Principiile fonologiei):

  1. Două sunete care apar exact în același context fonetic și care pot fi înlocuite unul cu altul fără să se producă schimbarea sensului sînt alofone ale aceluiași fonem.
  2. Două sunete care apar exact în același context fonetic și care nu pot fi înlocuite unul cu altul fără să se producă schimbarea sensului sau fără a face cuvîntul de nerecunoscut sînt foneme distincte.
  3. Două sunete asemănătoare între ele din punct de vedere al articulării și al percepției, care nu apar niciodată în același context fonetic, trebuie considerate ca fiind alofone ale aceluiași fonem.

Exemple de alofone în limba română[modificare | modificare sursă]

Următoarele grupuri de sunete din limba română sînt fonetic diferite dar percepute ca foneme identice:

  • Consoana palatală [[Consoană fricativă palatală surdă|[ç]]], consoana velară [[Consoană fricativă velară surdă|[x]]] și consoana glotală [[Consoană fricativă glotală surdă|[h]]], ca de exemplu în cuvintele hipopotam, horn și haină. Deși articulate diferit, consoanele inițiale din aceste cuvinte sînt percepute (și scrise) identic.
  • Consoana palatală [[Consoană oclusivă palatală surdă|[c]]] și consoana velară [[Consoană oclusivă velară surdă|[k]]], ca de exemplu în cuvintele chel și cal. Într-o transcriere fonetică precisă aceste cuvinte se notează [cel] și [kal]. O transcriere fonemică va neglija această diferență pentru că nu are nici o valoare semantică: /kel/ și /kal/.
  • Consoana alveolară [[Consoană nazală alveolară|[n]]] și consoana velară [[Consoană nazală velară|[ŋ]]], ca de exemplu în cuvintele rană și rangă. Prezența lui [ɡ] velarizează articularea lui [n]. Este de remarcat că poziția limbii în pronunția celor două alofone ale lui /n/ este total diferită.

Exemple de alofone din alte limbi care sînt distincte în limba română[modificare | modificare sursă]

Limba română folosește la rîndul ei sunete care, deși pentru vorbitorii nativi sînt diferite, pentru vorbitorii altor limbi pot să pară identice.

Limba engleză[modificare | modificare sursă]

Cei mai mulți vorbitori nativi de limba engleză aud vocalele românești u și â/î ca identice sau aproape identice, întrucît cele două sunete sînt alofone în engleză. De exemplu, vorbitorilor de engleză le este greu să distingă cuvintele un și în. De asemenea, cuvîntul România sună aproape ca Romunia pentru urechile unui vorbitor nativ de engleză.

O altă confuzie frecventă a vorbitorilor nativi de limba engleză care învață limba română este aceea între vocalele românești a și ă din silabele neaccentuate. Una din consecințe este nerecunoașterea corectă a articolului hotărît din unele substantive feminine, de exemplu apa se confundă cu apă. Această confuzie se explică prin aceea că în limba engleză cele mai multe vocale se transformă într-o vocală mijlocie centrală (schwa în engleză) atunci cînd nu sînt accentuate.

Limba japoneză[modificare | modificare sursă]

Numărul de sunete folosite în limba japoneză este relativ redus față de cele ale altor limbi. Ca urmare este frecventă situația în care vorbitorii nativi de limba japoneză nu reușesc să distingă între sunete care în alte limbi sînt fonemic diferite.

De exemplu, consoanele l și r din cuvintele românești lac și rac sună identic pentru urechile celor mai mulți japonezi. Aceeași problemă o au și vorbitorii nativi de limba coreeană. De asemenea silabele si și și sînt alofone în limba japoneză, ceea ce înseamnă că perechi de cuvinte românești precum sifon și șifon sînt percepute ca fiind identice.

Confuzii similare apar și la alte perechi de sunete: tu și țu, ti și ci, zi și gi, etc.

Limba vietnameză[modificare | modificare sursă]

În limba vietnameză nu există consoana africată alveolară surdă [ʦ] (ca la începutul cuvîntului țambal), aceasta fiind percepută ca un alofon al lui [s] (o consoană fricativă alveolară surdă). Ca urmare vorbitorii nativi de vietnameză confundă aceste două sunete în alte limbi.