Wikipedia:Filtrarea modificărilor/Erori/Arhivă/2022

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nu scrieți mesaje în arhivă pentru că probabil nu vor fi citite. Dacă doriți să continuați o discuție arhivată aici, copiați fragmentul care vă interesează și reporniți discuția la pagina relevantă.


DEM RĂDULESCU (biografie) → rectificare[modificare sursă]

Din amintirile personale, legate de acea zi (10 septembrie 2000) dar și din știrile difuzate ȋn acea zi sau chiar vizita la mormântul marelui actor Dem Rădulescu, am dorit să fac o rectificare legată de data dar și locul decesului : Câmpina (ȋn acea zi, din câte am ȋnteles, ȋnsoțea un grup de turiști belgieni, ar fi oprit la o benzinărie de la periferia orașului Câmpina, a intrat ȋn incinta benzinăriei iar ȋn contact cu aerul răcoros-al climatizoarelor- a apucat să sună “...ah , ce bine este ...”, după care, s-ar fi păbușit, imediat, la podea, ca urmare a atacului de cord suferit).

Oricine va vizita mormântul marelui actor, va vedea scrisă pe cruce data (reală) a decesului. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 92.86.200.144 (discuție • contribuții).

Fără supărare, dar nici dvs., nici eu și niciun alt wikipedist nu suntem surse de încredere. Sursa citată în articol indică o dată a decesului cu o săptămână mai târziu (17 septembrie 2000) decât cea indicată de dvs. (10 septembrie 2000). --Bătrânul (discuție) 3 ianuarie 2022 20:58 (EET)[răspunde]

Actualizare fotografie[modificare sursă]

Buna seara, doresc actualizarea fotografiei mele de portret, realizata de catre Ioana Bana. Multumesc frumos. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Cucumarius22 (discuție • contribuții).

Cucu Marius-Daniel nu este o persoană notabilă. //  Gikü  vorbe  fapte  4 ianuarie 2022 14:47 (EET)[răspunde]

nu e periculoasă această editar[modificare sursă]

E un link de YouTube cu un reportaj de la Realitatea TV

De ce sunt considerate toate link-urile de YouTube ca fiind rele? E o prostie! Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 93.122.250.219 (discuție • contribuții).

Am vrut sa corectez data de nastere a arhitectului Octav Doicescu[modificare sursă]

Am vrut sa corectez data de nastere a arhitectului Octav Doicescu din 9 ianuarie 1902 in 8 ianuarie 1902 si nu reusesc. Va rog, ajutati-ma. Documentele de arhiva dovedesc ca data de nastere este 8 ianuarie. Ele pot fi accesate aici: https://arhivadearhitectura.blogspot.com/2022/01/octav-doicescu.html?fbclid=IwAR00RB7wu33qTbYeZjhPwWXt56Sgc03qE7_w7gjd7TJt2nfMdDqyuInEsKA Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Liliana.ch (discuție • contribuții).

@Liliana.ch: A rezolvat Turbojet. Greșeala a constat în faptul că ați eliminat formatul {{date biografice}} în timp ce corectați data nașterii. Acest lucru nu este recomandat, iar începătorilor le este interzis. Formatul acesta preia informațiile de la Wikidata – în acest caz Q12737045. Pentru viitor: soluția e să modificați data nașterii la Wikidata. Mulțumesc. //  Gikü  vorbe  fapte  10 ianuarie 2022 14:40 (EET)[răspunde]
Multumesc foarte mult! Liliana.ch (discuție) 10 ianuarie 2022 14:51 (EET)[răspunde]

Since when a quotation from vice.ro is accepted in a historical article? Is Vice.ro an authority in historical dates? Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 93.115.34.201 (discuție • contribuții).

That very much depends upon the claim actually being made. tgeorgescu (discuție) 14 ianuarie 2022 14:00 (EET)[răspunde]

Criteriile cerute precum formatul standard și bibliografia au fost îndeplinite pentru acest articol https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Schism%C4%83_a_Isamului . Cu toate acestea, nu imi este permis sa sterg eticheta Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Anaid Udar (discuție • contribuții).

@Anaid Udar: Bună ziua! Etichetele nu pot fi șterse de utilizatorii începători, întrucât ei nu pot aprecia bine când e cazul să fie șterse și când nu. În cazul articolului Marea Schismă a Islamului, ați adăugat într-adevăr câteva referințe, lucru pentru care vă încurajez, dar vă îndemn să mai citați surse. Idealmente fiecare frază trebuie să fie însoțită de o referință – în cel mai rău caz, fiecare secțiune. Eticheta {{wikizare}} am păstrat-o, însă, iar înainte de a o îndepărta articolul trebuie adus la un standard de calitate cerut de manualul de stil. Mulțumesc și spor! //  Gikü  vorbe  fapte  19 ianuarie 2022 16:51 (EET)[răspunde]

Deci daca vreau sa modific ceva, de exemplu sa readaug dublajul de la unele desene animate, exact asa cum a fost inainte ca un "destept" pe nume Nyook sa le stearga pe toate, nu ma lasa pentru ca a fost automat identificata ca "obscenitati" si nu era absolut niciun cuvant obscen. Ce naiba de cuvinte obscene vedeti voi in dublajul unui desen animat? Identificarea asta automata e o porcarie si trebuie reparata. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 2A02:2F08:B303:A600:C94C:560D:A0BF:BB47 (discuție • contribuții).

Prezentați surse. Altfel, la revedere! //  Gikü  vorbe  fapte  20 ianuarie 2022 18:59 (EET)[răspunde]

"Obscenități ?"[modificare sursă]

Eu nu am făcut decât să adaug strămoșii vechi ai civilizației romane, nu înțeleg această adresare absurdă de "obscenități" prin faptul că am adăugat mai mult conținut detaliat și amănunțit, ce este vital pentru a înțelege mai bine istoria de la care s-a format statul roman până la primul întemeietor al Romei la care aveam să ajung. Faptul că am evidențiat strămoșii și faptele ce au decurs până la menționarea lui Romulus, faptul că cineva încearcă și dorește să arate toate faptele și evenimentele ce au decurs pe vremea sa, care nu sunt menționate în articol, nu este rezonabil să blochezi un utilizator care are intenția de a aduce mai multă informație pentru a înțelege mai bine un subiect, iar termenul pe care l-ați reproșat nu este adecvat pentru a abuza în acest fel de un utilizator.Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Volscius (discuție • contribuții).

Volscius, ne pare rău pentru problemele întâmpinate. filtrul a identificat această expresie drept obscena. Vă recomand să o evitați, chiar dacă este folosită în surse.Strainu (دسستي‎30 ianuarie 2022 18:30 (EET)[răspunde]

Valentin Mihăila[modificare sursă]

Valentin Mihăilă (n. 2 februarie 2000, Ploiești, România) este un fotbalist român, care joacă pe post de atacant la Parma în Serie B. În prezent evoluează sub formă de împrumut la clubul Atalanta din Serie A. Pe plan internațional, are prezențe la națională pentru România U19, România U21 și România.

Datele pe care dv le-ați introdus erau vechi Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 213.233.88.44 (discuție • contribuții).

Actualizare Infoarmatii Firma Trust Motors[modificare sursă]

Buna ziua,

Informatiile despre compania Trust Motors sunt foarte vechi, de aceea in calitate de PR Manager Trust Motors va rog sa imi aprobati modificarile facute.

O zi buna,

Rodica Ionescu 0751011104

Filtrarea modificărilor/Erori/Arhivă/2022
Prezență online

TRUST MOTORS este importatorul oficial în România al mărcilor Peugeot, Citroën, DS Automobiles și Opel. Cu peste 30 de ani de experiență în domeniul auto, Trust Motors a fost unul dintre pionierii acestei industrii în România iar în prezent este singurul business antreprenorial din importul de automobile.

Rețeaua de distribuție însumează 85 puncte de vânzare în întreaga țară, iar serviciile oferite acoperă toate nevoile clienților prin modelul de business one-stop-shop, de la vânzarea de mașini, produse financiare și asigurări, până la toată gama de servicii post-vânzare.

În acest moment TRUST MOTORS înseamnă 105 angajați ce contribuie zilnic la creșterea și dezvoltarea companiei și a industriei. O echipă puternică care ține legătura cu furnizorii, partenerii, clienții și angajații.

Cifra de afaceri:

@Rodica Ionescu: Informațiile de pe Wikipedia trebuie să provină din surse, nu de la utilizatori, fie ei PR, CEO, GM sau orice altceva. Wikipedia nu recunoaște identitatea utilizatorilor, deci nici competența lor. Apoi, informațiile așa cum le-ați pus mai sus sunt clar texte de autopromovare, prohibite pe Wikipedia (acel „puternică care” (sic!) e antologic). Astea sunt regulile. --Turbojet  3 februarie 2022 12:42 (EET)[răspunde]

Nu mi pot creia contul[modificare sursă]

Nu mi pot crea contul nu ma lasa deloc

LA REVEDERE Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Nfbrmt (discuție • contribuții).

Poate e spre bine... //  Gikü  vorbe  fapte  3 februarie 2022 21:48 (EET)[răspunde]
Iar au început să apară aici mesaje de la oameni care nu au nicio editare blocată de filtre. Oare pe unde mai e pusă pagina? Strainu (دسستي‎4 februarie 2022 00:02 (EET)[răspunde]

Pagina actor Alexadru Giugaru[modificare sursă]

In opinia mea, pagina e o rusine la adresa memoriei marelui actor. Va rog sa verificati editarea paginii, precum si informatiile triviale neverificate. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 84.117.100.124 (discuție • contribuții).

Era o vandalizare a articolului Alexandru Giugaru, veche de peste un an, dar neobservată de nimeni. Mulțumim pentru atenționare. --Bătrânul (discuție) 5 februarie 2022 21:11 (EET)[răspunde]

Adaugare logo companiei[modificare sursă]

Adaugare logo companiei Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de IrinaZig (discuție • contribuții).

@IrinaZig: Observ că ați rezolvat între timp. Profit de ocazie pentru a vă aminti că Wikipedia nu este un mijloc de publicitate. //  Gikü  vorbe  fapte  8 februarie 2022 14:01 (EET)[răspunde]

Eroare la adăugare de conținut[modificare sursă]

Am încercat să adaug conținut dar nu poate fi încărcat deoarece se presupune că este periculos.(Am incercat să încarc o melodie care lipsește din lista melodiilor Cleopatrei Stratan) Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 178.138.99.193 (discuție • contribuții).

Evitați legăturile externe spre videoclipuri pe Youtube. //  Gikü  vorbe  fapte  8 februarie 2022 17:00 (EET)[răspunde]

Problema actualizare articol Avocatul Poporului[modificare sursă]

Bună ziua,

Am încercat să operăm modificari pe marginea articolului Avocatul Poporului. Modificările sunt conform prevederilor legale în vigoare referitoare la instituția Avocatul Poporului și au fost realizate de reprezentanți ai instituției Avocatul Poporului. Au fost eliminate datele nerelevante sau incorecte. Modificările operate corespund datelor oficiale, care se regăsesc pe site-ul instituției Avocatul Poporului (www.avp.ro) și sunt singurele informații oficiale care ar trebui să se răgăsească pe pagina Wikipedia!

Am primit mesajele de eroare de mai jos: Această acțiune a fost identificată în mod automat ca fiind periculoasă, din acest motiv fiind refuzată. Dacă într-adevăr credeți că modificarea dumneavoastră a fost constructivă, vă rugăm să raportați această eroare.

O descriere sumară a regulii abuzului care se potrivește acțiunii dumneavoastră este: Eliminare de note de subsol Acțiunea dumneavoastră a declanșat filtrul de abuza Această acțiune a fost identificată în mod automat ca fiind periculoasă, din acest motiv fiind refuzată. Dacă într-adevăr credeți că modificarea dumneavoastră a fost constructivă, vă rugăm să raportați această eroare.

O descriere sumară a regulii abuzului care se potrivește acțiunii dumneavoastră este: Înlăturarea referințelor de către utilizatorii noi Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 86.105.108.122 (discuție • contribuții).

Pur și simplu evitați să ștergeți note de subsol: adăugați, dar nu ștergeți. Vă atrag atenția și că tonul articolelor pe Wikipedia trebuie să fie cât mai neutre. //  Gikü  vorbe  fapte  15 februarie 2022 17:19 (EET)[răspunde]
Apropo, în contextul Wikipediei această afirmație este complet falsă: „Modificările operate corespund datelor oficiale, care se regăsesc pe site-ul instituției Avocatul Poporului (www.avp.ro) și sunt singurele informații oficiale care ar trebui să se răgăsească pe pagina Wikipedia!” Vă rog să vă familiarizați cu regulile Wikipedia privind verificabilitatea și conflictul de interese. //  Gikü  vorbe  fapte  15 februarie 2022 17:21 (EET)[răspunde]

modificări[modificare sursă]

Consider că modificările făcute sunt corecte. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 2a02:2f08:4b14:800:815:3e1b:7657:697b (discuție • contribuții).

Din mesajul dv. eu înțeleg că apreciați că toate modificările, făcute de oricare utilizator, sunt corecte. Vă mulțumesc pentru aprecieri. --Turbojet  24 februarie 2022 15:46 (EET)[răspunde]

modificări[modificare sursă]

Am făcut unele rectificari pe care le consider necesare. Am adăugat ceva la statutul meu, faptul că sunt profesor universitar, apoi am făcut mai vizibile episoade din Biografia mea, prin punerea unor semne grafice. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 2a02:2f08:4b14:800:815:3e1b:7657:697b (discuție • contribuții).

Interesant, declarați că sunteți profesor universitar dar scrieți mesaje din care lipsesc informațiile care ar permite identificarea problemei. Cu acest IP cu care protestați aici nu aveți decât cele două mesaje de aici. Cum vreți să știm la care modificări vă referiți? Spuneți titlul articolului unde ați făcut modificările. --Turbojet  24 februarie 2022 18:25 (EET)[răspunde]
Din câte se pare, este vorba despre articolul Ion Dur, iar filtrele activate au fost #24, #26, #92 și #96. --Pafsanias (discuție) 24 februarie 2022 19:43 (EET)[răspunde]

Oficial, Eugen Tomac nu este Presedinte al PMP, doar presedinte auto-proclamat.[modificare sursă]

Pentru corecta informare a cititorilor, Eugen Tomac a fost ales doar de o parte a PMP iar actiunile sale sunt contestate în instanta. La Registrul Partidelor pe functia de Presedinte al partidului figureaza tot Cristian Diaconescu. Pâna la recunoasterea sau nu de catre Justitie a lui Eugen Tomac, Presedinte al PMP este tot Cristian Diaconescu Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 2a01:cb14:844a:3700:a04d:2bf5:a24c:3a1d (discuție • contribuții).

modificări[modificare sursă]

Consider că modificarile făcute de mine, ion dur, sunt in avantajul meu. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 2a02:2f08:4c03:a600:416e:9aef:f6f:51e4 (discuție • contribuții).

Vă referiți la Wikipedia:Regulile sunt în favoarea ta? --Pafsanias (discuție) 1 martie 2022 15:04 (EET)[răspunde]
E vorba de articolul Ion Dur. Sunt relevante Wikipedia:Autobiografii și Wikipedia:Conflict de interese. Problema cu astfel de editări este că sunt, într-adevăr, în avantajul subiectului-autor, și că nu au fost efectuate cu grijă pentru WP:PDVN. —Andreidiscuție 1 martie 2022 15:35 (EET)[răspunde]

Alpha Bank Romania nu mai este actionar al Victoria Bank din Republica Moldova[modificare sursă]

Alpha Bank Romania nu mai este actionar al Victoria Bank din Republica Moldova https://www.victoriabank.md/storage/app/media/Guv.Bancii-Piata%20de%20capital/Actionari%202021.pdf https://www.national.ro/news/alpha-bank-romania-vanduta-catre-berd-144368.html Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Valentin Dragoiu (discuție • contribuții).

Adăugați această informație în articol, cu nota de subsol corespunzătoare, nu ștergeți afirmațiile referențiate existente. —Andreidiscuție 7 martie 2022 11:17 (EET)[răspunde]

Urata treaba.[modificare sursă]

Incerc sa indrept la cinematografie - in loc de 2 tabele cu filme, vreau sa indic numai cel autohton si robotul ma opreste: https://ro.wikipedia.org/wiki/Taiwan?.veaction=edit&section=30. "Această acțiune a fost identificată în mod automat ca fiind periculoasă, din acest motiv fiind refuzată." bla, bla, bla. Ajutor, va rog. Mersi.Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 86.120.171.78 (discuție • contribuții).

Rezolvat. Puteați împărți și dvs legătura spre List_of_highest-grossing_films_in_Taiwan înlocuind _ cu spațiu. Strainu (دسستي‎8 martie 2022 23:06 (EET)[răspunde]

Solicitam modificare conținut[modificare sursă]

Ca urmare a problemelor cauzate de asocierea identității a două structuri sportive dorim corectarea inadvertențelor. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Sporting Juniorul (discuție • contribuții).

Problemele cauzate nu sunt foarte clare, dacă nu le menționați explicit, dar dacă v-ați creat un cont de utilizator autentificat, veți putea corecta chiar dumneavoastră erorile, după un scurt timp. --Pafsanias (discuție) 10 martie 2022 17:42 (EET)[răspunde]

Doresc să șterg[modificare sursă]

Doresc să șterg cele câteva fraze pentru a putea relua construcția corectă a articolului. Vă rog să mă ajutați în acest sens! Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Ionesi Vespazian (discuție • contribuții).

Ați șters nu doar „câteva fraze”, ci aproape întregul articol Vespasian Lungu! Cum să vă ajutăm? Să ștergem și ultima frază care a mai rămas din articol? --Bătrânul (discuție) 11 martie 2022 21:58 (EET)[răspunde]

Eroare modificare eliminare referinte[modificare sursă]

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_de_aterizare_instrumental%C4%83?veaction=edit&section=5#Categorii_de_performan%C8%9B%C4%83_ale_ILS

Modificare adusă în raport cu legislația actualizată RACR-CNS vol.1 Mijloace de Radionavigație ed 3/2020 care definește categoriile de performață cu trimitere la ICAO Annex 6 Operation of aircraft Part 1 Deasemenea referintele RACR 2.1.1 si RACR 3.1.1 sunt incomplete. RACR (Reglementare de Aviatie Civila Romana) este un termen generic si face referire la o intreaga clasa de documete emise de AACR fara a referi vreunul anume.Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 2a02:2f05:6906:f900:8490:3d9d:dc8:aaab (discuție • contribuții).

Ceva nu a funcționat[modificare sursă]

Buna ziua,

Atasez mesajul primit pentru pagina pe care am creat-o: Liviu Pendefunda:

Această acțiune a fost identificată în mod automat ca fiind periculoasă, din acest motiv fiind refuzată. Dacă într-adevăr credeți că modificarea dumneavoastră a fost constructivă, vă rugăm să raportați această eroare. O descriere sumară a regulii abuzului care se potrivește acțiunii dumneavoastră este: Eliminare de note de subsol

Desi - nu a fost eliminata aceasta sectiune - note de subsol. Cum as putea sa procedez?

Multumesc!Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Andreiscutelnicu (discuție • contribuții).

Andreiscutelnicu, nu ați șters secțiunea ce conține lista de referințe, dar ați șters referințe din text (textul dintre <ref></ref>). Acest lucru nu este permis utilizatorilor cu puține editări pentru a evita vandalismele.--Strainu (دسستي‎15 martie 2022 10:14 (EET)[răspunde]

Articol Vasile Motrescu, probleme în ștergerea etichetelor pentru probleme rezolvate[modificare sursă]

https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Motrescu

Articolul are o etichetă legată de notele de subsol, care a fost ulterior rezolvată. Aceasta nu poate fi ștearsă, cel puțin de către mine. Ce trebuie făcut pentru a putea o șterge? Notele de subsol există. Mulțumesc.Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Kemuelredberg (discuție • contribuții).

 Realizat  —Andreidiscuție 17 martie 2022 13:12 (EET)[răspunde]

I can't remove an empty infobox from my page.Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Lamaie666 (discuție • contribuții).

Ștergere etichetă "probleme articol" pentru pagina Alex Gâlmeanu[modificare sursă]

Bună ziua, Am rezolvat problemele menționate în eticheta "probleme articol" prezentă la începutul paginii Alex Gâlmeanu (în măsura în care considerați că le-am rezolvat), dar nu pot șterge caseta evectivă. Se pare că sunt un utilizator prea nou "Ștergerea etichetelor de întreținere [...] de către utilizatori noi sau anonimi", pentru a efectua astfel de modificări. Vă rog să îmi indicati care ar fi abordarea potrivită. Multumesc Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de UntitledPhotography (discuție • contribuții).

Eroare informatii[modificare sursă]

Am corectat o eroare. Sotia poetului Lucian Avramescu este Maria Avramescu, poate fi dovedit prin certificatul de casatorie. Giorgiana Radu a fost amanta acestuia in ultimii ani din viata, relatie din care a rezultat un copil, Ana Luciana. Din casatoria sa cu Maria Avramescu poetul are 2 copii, Arin Alexandru Avramescu si Alis Arminda Avramescu. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 2a02:2f04:106:100:acd5:ab05:48ea:9c16 (discuție • contribuții).

Informația introdusă trebuie bazată pe surse de încredere. Informația că Giorgiana Avramescu era soția lui Lucian Avramescu este verificabilă în multiple astfel de surse, dintre care una este citată cu notă de subsol. Ca utilizator neautentificat, nu puteți înlătura astfel de informații fără a le înlocui cu informații similar referențiate. —Andreidiscuție 8 aprilie 2022 13:11 (EEST)[răspunde]

Am incercat sa modific o pagina,si mi se spune ca am folosit limbaj licentios si vulgar.E doar o modificare de informatii fara nimic licentios in continut.Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Incubo112 (discuție • contribuții).

Era din cauza cuvântului supt. Am modificat filtrul și voi publica acum modificarea dumneavoastră. —Andreidiscuție 8 aprilie 2022 12:34 (EEST)[răspunde]

Mutare continut pagina Telekom Romania Communications sub pagina Orange Romania Communications[modificare sursă]

Buna ziua, aceasta actiune este identificata eronat ca actiune nedorita/vandalism. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Ionut2022 (discuție • contribuții).

Filtrul a identificat corect acțiunea: ați încercat o schimbare de titlu prin copy-paste. Nu așa se procedează, vedeți Ajutor:Redenumire. —Andreidiscuție 8 aprilie 2022 12:25 (EEST)[răspunde]

Șuntul Sano[modificare sursă]

Am incercat sa creez o pagina Wikipedia in limba romana cu privire la suntul Sano, in urma unor discutii si lucrari stiintifice prezentate in cadrul cercului de boli cardiace congenitale al Universitatii de Medicina, Viena. Din pacate, Wikipedia nu permite publicarea paginii datorita "repetarii unor caractere". Solicit verificarea paginii si inlaturarea falsei erori. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Mariabaiulescu (discuție • contribuții).

Am publicat eu materialul dumneavoastră. Filtrul "caractere repetate" dă niște pozitive false la citările cu identificatoare DOI. Cred că are nevoie de ceva actualizări. —Andreidiscuție 8 aprilie 2022 12:28 (EEST)[răspunde]

Ziua nationala[modificare sursă]

Cu atâtea filtre "avansate", faptul ca cineva este trimis la o pagina alba, tabula rasa, este o auto-jignire a wikipediei...

În orice caz, pagina privind ziua nationala a fost îmbâcsita din nou de nostalgici monarhici care, se pare, ca reusesc sa treaca de filtrele wiki, si numai cei care nu folosesc cuvinte precum republica comunista (cacofonie este cea mai mica acuza), frauduloasa, curajosul rege si altele, referentiate în mod exclusiv cu referinte la partea interesata si favorizata de aceste modificari..... nu pot face nimic. Autorul nu este la prima abatere de modificare în folos partizan. Si nici nu stiu daca filmuletele pe youtube pot fi încadrabiile la categoria surselor credibile în sens wiki.

Întrucât nu stiu cum procedeaza acest sistem (presupun ca nu exista nicaieri salvat nici macar linkul spre articol, ce sa mai vorbesc despre "salvarea" (pastrarea temporara) textului refuzat) nu stiu cum sa procedez în continuare.

Cel mai simplu as cere revenirea la varianta anterioara modificarii lui rsandu (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Utilizator:Rsandu), copy/paste pentru a nu fi deranjate celelalte modificari de buna credinta. Daca nu se poate, atunci solicit stergerea "la mâna" a surselor parrtizane (youtube, monarhia.ro etc.) si voi reveni eu cu prima ocazie cu textul initial (apropo, am adaugat si informatia despre legea 189 din 8 iulie 2021 care ar trebui pastrata).

Cu stima, Marian

PS: si încercati sa vorbiti cu cei de la forul tutelar sa implementeze un astfel de mecanism automatizat (modificari refuzate de filtru -> "împachetare" într-un "record object" -> analiza umana -> refuz final sau acceptare (modificare automata, daca nu au existat si altele între timp).Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 93.193.158.177 (discuție • contribuții).

@Marian, nimeni nu pretinde că filtrele astea sunt avansate. Nu veți găsi acel cuvânt în WP:FM. Sunt niște filtre relativ rudimentare, pe bază de regex, care implementează reguli simple. Regula simplă astfel implementată o cunoașteți foarte bine: anonimii și utilizatorii noi nu pot șterge note de subsol. Restul discuției dumneavoastră este problematică editorială care își are locul în pagina de discuții a articolului.
Propunerea dumneavoastră din PS este în esență activarea lui Pending Changes. O puteți propune, dar a fost discutată și respinsă în trecut din cauză că generează backlog (o veche problemă cu pași care presupun "analiză umană"). Avem filtrele astea tocmai pentru a putea limita volumul de muncă de analiză a editărilor problematice. —Andreidiscuție 8 aprilie 2022 12:48 (EEST)[răspunde]
Multumesc pentru raspuns.
Cu stima,
Marian 93.193.158.177 (discuție) 8 aprilie 2022 18:04 (EEST)[răspunde]

Nu pot posta articolul[modificare sursă]

Am refăcut modificările că nu mi-a plăcut cum arată articolul Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de AndreiDecu99 (discuție • contribuții).

Nu pot modifica datele biografice[modificare sursă]

Dan Stoian Nu pot modifica datele biografice in format standard pentru ca e marcat ca operatie periculoasa --2A02:2F09:360D:2E00:181:7911:658C:FDD6 (discuție) 11 aprilie 2022 19:09 (EEST)[răspunde]

Eliminare infocasetă din Acces direct (emisiune) în secțiunea "Prezentatori 2008 - prezent"[modificare sursă]

Nu merge sa indepartez infocaseta care nu are niciun rol în Secțiunea prezentatori Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 37.251.221.142 (discuție • contribuții).

am I a new user?![modificare sursă]

I wanted to change Mănăstirea Tarcăului to a redirect to Mănăstirea Sihăstria Tarcăului which has the same subject (as I judged by having the same heritage designation). I got the message:

Această acțiune a fost identificată în mod automat ca fiind periculoasă, din acest motiv fiind refuzată.
Dacă într-adevăr credeți că modificarea dumneavoastră a fost constructivă, vă rugăm să raportați această eroare.
O descriere sumară a regulii abuzului care se potrivește acțiunii dumneavoastră este: Înlăturarea unei infocasete de către utilizatorii noi

I have a bit over 100 edits over a span of 18 years - does that really count me in among 'utilizatorii noi'? - Andre Engels (discuție) 6 mai 2022 09:11 (EEST)[răspunde]

The limit for this filter is 150 edits (no time limitations) :) I think you were just barely below its bar. —Andreidiscuție 6 mai 2022 09:20 (EEST)[răspunde]

Modificare text Moldova Center[modificare sursă]

Am incercat sa modific textul de pe pagina Moldova Mall, intrucat informatiile nu mai sunt de actualitate. Moldova Mall a devenit Moldova Center, iar activitatea ce se desfasoara acum in acest spatiu, difera. Magazinele au devenit spatii de birouri. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Panainte Beatrice (discuție • contribuții).

i was trying to make a joke about a romanian singer in the edit section and i accidentaly posed it. I would appriciate if you guys could remove what i wrote. the page was already vandalised. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Slashexe (discuție • contribuții).

Minecraft's Release Date...[modificare sursă]

Discuția a fost mutată la Discuție:Minecraft

elena chiriac multipla campioana nationala taekwondo[modificare sursă]

Discuția a fost mutată la Discuție:Elena Chiriac

Sunt date eronate[modificare sursă]

Moartea Lt-col Doru Davidovici și a locotenent-major Dumitru Petra s-a produs în urma accidentului aviatic din apropierea Comunei Ștefan cel Mare județul Călărași. Daca habar nu aveti de locatie, nu mai completati cu date eronate. De la comuna Bărăganul județul Brăila până la Ștefan cel Mare județul Cășărași sunt zeci de kilometri. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 2a02:2f0e:a418:9e00:678:23f6:ae32:6271 (discuție • contribuții).

Costica Dafinoiu[modificare sursă]

Am incercat sa adaug data decesului, 8 iunie 2022 Andreicrivat (discuție) 8 iunie 2022 13:40 (EEST)[răspunde]

Familia Numididae cuprinde bibilicile!92.81.53.53 (discuție) 12 iunie 2022 14:51 (EEST)[răspunde]

Petre Geambasu[modificare sursă]

Am introdus noi evenimente pe care le-am considerat importante pentru a întregi activitatea mea artistică. Petre Geambasu (discuție) 12 iunie 2022 19:20 (EEST)[răspunde]

Obscentități?[modificare sursă]

Modificarea mea nu conține niciun termen licențios și este pur și simplu o completare a listei de superstiții de la pagina Wikipedia cu același titlu.Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 46.97.168.202 (discuție • contribuții).

Filtrul automat nu v-a permis să scrieți „prost”. Omiteți acea frază. //  Gikü  vorbe  fapte  23 iunie 2022 20:41 (EEST)[răspunde]

Modificari[modificare sursă]

Vreau sa modific o bibliografie gresita Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Myrrine (discuție • contribuții).

@Myrrine: Cât sunteți începător / începătoare, vă sugerez să nu ștergeți text, doar să adăugați peste. E o incomoditate temporară, veți avea posibilitatea să editați fără impedimente pe măsură ce faceți mai multe modificări și acumulați experiență. Până una-alta, dacă trebuie ceva de modificat urgent, dați de știre pe pagina de discuții a articolului – în cazul de față Discuție:Castrul roman de la Hoghiz – și un coleg vă va ajuta. //  Gikü  vorbe  fapte  23 iunie 2022 20:41 (EEST)[răspunde]

Continut periculos?[modificare sursă]

Incerc sa modific pagina Bataliei de la Toulouse (1814) si nu sunt lasat sa adaug un paragraf din motivul posibil continut licentios sau actiune periculoasa... Incerc sa adaug urmatoarea rubrica, nu vad nimic licentios sau periculos:

== Preludiu ==
Soult se repliază încet din fața lui Wellington și se oprește în Toulouse, o poziție fortificată apărată de zidurile orașului, care este în plus împrejmuit la nord și est de Canalul ''du Midi''. Însă mai la est de Canal se află Mont Rave, o serie de înălțimi ușoare - numite și înălțimile Calvinet - care lasă orașul vulnerabil unui bombardament în cazul in care inamicul ar reuși să plaseze artilerie acolo. Ca atare Soult construiește 5 redute și își poziționează marea parte a forțelor pe aceste înălțimi, anume cele 5 divizii ale lui Jean Harispe, Eugène-Casimir Villatte și Éloi Taupin, cu Jean Darmagnac și recruții lui Jean-Pierre Travot în rezervă. Sectorul de nord este apărat de divizia lui Augustin Darricau iar la vest, peste Garonne, divizia lui Jean-Pierre Maransin este plasată in cartierul Saint Cyprien. De-a lungul întregului front Soult plasează tunuri grele de poziție din arsenalul orașului, pe lângă artileria de câmp atașată armatei. Soult nu avea decât 35 000 - 36 000 de oameni și primise întărirea suplimentară a 6 000 - 7 000 de recruți total neexperimentați.

Convins că poziția nu poate fi forțată prin Saint Cyprien, Wellington traversează pe pontoane fluviul Garonne la nord de Toulouse, lăsând pe malul de vest doar corpul de armată al lui Rowland Hill. Pe frontul de nord între Garonne și podul Matabiau Wellington plasează divizia a 3a a lui Thomas Picton, și divizia ușoară condusă de Carl von Alten, cu ordine (ca și Hill pe malul opus) să angajeze inamicul pe cât posibil fără nici o acțiune majoră. Atacul serios urma să aibă loc în est, pe platoul Calvinet, și să fie efectuat de corpul spaniol condus de Manuel Freire, și corpul anglo-portughez al lui William Beresford: diviziile a 4a și a 6a de infanterie susținute de două brigăzi de husari trimise înainte în recunoaștere.

BlackSerpentIC (discuție) 26 iunie 2022 22:41 (EEST)[răspunde]

[EDIT] Problema se pare ca era cu stergerea unui continut existent (repetat in textul de mai sus).

Ilie Nastase[modificare sursă]

Am incercat sa adaug un interviu pe care Ilie Nastase l-a acordat in 2022 si nu am putut. 82.76.105.194 (discuție) 29 iunie 2022 10:56 (EEST)[răspunde]

Având în vedere faptul că eu am încercat să creez o pagină la Site-ul dumneavoastră , nu am reușit din cauza unei erori . De aceea vă rog să încercați să remediați aceasta problemăAcest comentariu nesemnat a fost adăugat de 2a04:241a:8402:4180:95b7:1f19:d88:3087 (discuție • contribuții).

Ați încercat să creați un articol ce nu conținea nici măcar o propoziție (nu văd vreun predicat). Filtrul nu permite asta pe bună dreptate. --NGC 54 (discuțiecontribuții) 4 iulie 2022 14:10 (EEST)[răspunde]

IGA este o abreviere de la Inspectoratul General de Aviație care se află în România Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 2a02:587:6e3d:94c3:89cc:2b54:ea7d:c420 (discuție • contribuții).

Ați încercat să creați un articol foarte scurt (care nu avea nici măcar punct la capătul frazei) și care nu cita nicio sursă. --NGC 54 (discuțiecontribuții) 4 iulie 2022 14:09 (EEST)[răspunde]

Partidul Lege și Justiție (Polonia)[modificare sursă]

Există o mare problemă cu modificarea paginii deoarece filtrul wikipedia nu permite introducerea termenilor licențioși (problema fiind că prescurtarea numelui acestui partid, este considerată de filtrul wikipedia ca fiind licențioasă). Acest lucru ar putea fi o problemă pentru că ar putea împiedica dezvoltarea paginii pe viitor (filtrul blochează și referințele cu prescurtarea partidului). Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 94.53.46.212 (discuție • contribuții).

actualizare pagina PAID ROMANIA[modificare sursă]

Am actualizat cu datele oficiale de pe site-ul companiei si am mai pus stilizat un pic la font.


https://ro.wikipedia.org/wiki/Pool-ul_de_Asigurare_%C3%8Empotriva_Dezastrelor_Naturale?veaction=edit 193.226.177.147 (discuție) 12 iulie 2022 16:54 (EEST)[răspunde]

si imi da eroare 193.226.177.147 (discuție) 12 iulie 2022 16:55 (EEST)[răspunde]

Eroare apreciata ca Mesaj fals[modificare sursă]

Am revizuit din punct de vedere ortografie și așezare în pagină.

Am apreciat acest lucru ca fiind o "Modificare minoră" , softul considerându-l ca fiind eroare.

Vă rog pe aceasta cale să-mi acceptați modificarea. Petre Geambasu (discuție) 15 iulie 2022 14:19 (EEST)[răspunde]

Neoarheozoic[modificare sursă]

Neoarheozoicul este o eră care aparține Arhaicului și neoarhaicul a fost cu 3-2 mii în urmăAcest comentariu nesemnat a fost adăugat de 5.14.156.247 (discuție • contribuții).

Detaliați puțin și citați o sursă; atunci va deveni un început de articol. —Andreidiscuție 28 iulie 2022 12:47 (EEST)[răspunde]

actualizare pagina PAID ROMANIA[modificare sursă]

Am actualizat cu datele oficiale de pe site-ul companiei si am mai stilizat un pic la font.

Ce nu am facut bine?

Atasez poza cu textul final

Anat22 (discuție) 12 iulie 2022 17:13 (EEST)[răspunde]

Nu ștergeți referințe bibliografice. Dacă ștergeți referințe bibliografice, înlocuiți-le cu altele. Site-ul companiei este o sursă pentru date stricte, dar articolul trebuie scris pe baza surselor independente.  —Andreidiscuție 28 iulie 2022 12:46 (EEST)[răspunde]

REVENIRE!!!!!!!!

Am revizuit din punct de vedere ortografie și așezare în pagină.

Am apreciat acest lucru ca fiind o "Modificare minoră" , softul considerându-l ca fiind eroare.

Vă rog pe aceasta cale să-mi acceptați modificarea.

!!!!!!!!!!REVENIRE Petre Geambasu (discuție) 15 iulie 2022 15:12 (EEST)[răspunde]

Nu ștergeți infocasete, nu ștergeți formate de întreținere și nici formate care preiau date din Wikidata, ca {{Date biografice}}.  —Andreidiscuție 28 iulie 2022 12:40 (EEST)[răspunde]

Erling Haaland[modificare sursă]

Am încercat să aduc modificări având datele de jucător, clubul la care joacă, iar Wikipedia îmi zice că nu este constructiv ce vreau.Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de MihaiVulturul23 (discuție • contribuții).

Citiți cu atenție mesajul primit. Aceste modificări se fac la Wikidata. Instrucțiuni aici. —Andreidiscuție 28 iulie 2022 12:37 (EEST)[răspunde]

De ce nu pot publica poze ?[modificare sursă]

Va rog sa rezolvati aceasta problema cat mai repede! :(Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Dacia la putere (discuție • contribuții).

Nu mai ștergeți infocaseta, ea afișează niște date care trebuie să fie în toate articolele. Adăugați în schimb imaginea la infocasetă. Și mai bine, puneți-o în itemul de Wikidata al articolului (linkul Element Wikidata din coloana din stânga) ca valoare a proprietății imagine (P18). —Andreidiscuție 3 august 2022 17:11 (EEST)[răspunde]

Actualizare pagina Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași[modificare sursă]

Bună ziua, Am încercat să actualizez mai multe informații pentru că sunt greșite sau neactualizate și sunt blocat de filtrele de modificări. Vă rugăm să ne ajutați în acest demers. Menționez că sunt responsabil din partea instituției pentru actualizarea informațiilor în mediul on-line. Cu stimă!Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Comunicare UMF Iasi (discuție • contribuții).

Am eliminat eu formatul {{Data nașterii și vârsta}} din infocasetă, pentru că nu are ce căuta în pagina unei instituții, este un format pentru biografii. Data înființării există deja în Wikidata și formatul o preia de acolo. Poate fi detaliată tot acolo.
De asemenea, v-am lăsat niște mesaje în pagina de discuție, sunt aspecte foarte importante: în mod normal nu aveți voie să editați aici dacă sunteți plătit de o instituție sau o altă persoană să scrie despre ea. Este conflict de interese. În presă, astfel de articole trebuie obligatoriu marcate cu P, presupun că știți asta ca specialist în comunicare. Politicile noastre sunt puțin mai permisive însă, și puteți publica materiale, dar e obligatoriu să declarați toate detaliile felului cum sunteți plătit (dacă direct de instituție sau de o altă firmă care are instituția drept client). În al doilea rând, vă rog să vă schimbați numele de utilizator cu unul care să fie individual. Conturile nu pot fi transferate de la unul la altul. —Andreidiscuție 3 august 2022 17:08 (EEST)[răspunde]

am scris continut la o pagina pentru cartea de tarot magicianul,dar cand am incercat sa o public mi-a aparut ca actiunea este periculoasa

PRIO0771 (discuție) 5 august 2022 15:05 (EEST)[răspunde]

Textul dumneavoastră conține cuvinte prea lungi. Asta pentru că nu ați separat cuvintele între ele prin spațiu.  —Andreidiscuție 5 august 2022 15:12 (EEST)[răspunde]

actualizare pagina pt Marian Munteanu[modificare sursă]

pagina https://ro.wikipedia.org/wiki/Marian_Munteanu contine o intoxicare media care citeaza un link dubios https://ro.wikipedia.org/wiki/Marian_Munteanu#cite_note-1 nu exista nici o referinta legata de pozitia pro-legionara sau colaborarea cu securitatea a lui Marian Munteanu. Includerea aceste asertiuni pe pagina aceasta nu este decit o incercare grosolana de discreditare. 86.121.170.216 (discuție) 9 august 2022 17:37 (EEST)[răspunde]

Acțiunea filtrului este validă, el nu are de unde să știe acestea. Filtrul este menit să împiedice ștergerea de referințe de utilizatorii noi sau anonimi, pentru că aceste acțiuni sunt aproape toate vandalisme. Probleme cu sursele sunt de natură editorială; adresați-le, vă rog, în pagina de discuții a articolului.  —Andreidiscuție 9 august 2022 18:36 (EEST)[răspunde]

Declinare propunere ștergere din cauza ”criteriilor de notabilitate” pentru articolul Andrei Baciu[modificare sursă]

Eliminare propunere ștergere pentru criterii de notabilitate încălcate întrucât articolul respectă critieriile de notabilitate ale președintelui Comitetului Național de Coordonare a Activității de Vaccinare din România, iar conform indicațiilor wikipedia, ”ștergerea articolului trebuie să fie ultima soluție”. Ioanaionescu930303 (discuție) 11 august 2022 14:06 (EEST)[răspunde]

Argumentați la Wikipedia:Pagini de șters/Andrei Baciu. //   Gikü  vorbe  fapte  11 august 2022 14:12 (EEST)[răspunde]

Declinarea stergerii imaginii lui Baha'u'llah[modificare sursă]

Pentru baha'i, imaginea fondatorului credinței poate fi văzută doar în cadrul pelerinajului sfânt. Prezența ei pe Wikipedia îi obligă pe credincioși să o privească, acest lucru nefiind recomandat de Baha'u'llah, pentru a evita transformarea respectului și investigării personale a adevărului revelat în scrieri în idolatrie oarbă. Cataceau (discuție) 11 august 2022 19:38 (EEST)[răspunde]

@Cataceau: WP:NU#CENZURAT. A se vedea de ex. imaginile de pe en:Muhammad, au fost utilizatori care au amenințat cu interzicerea Wikipediei în Pakistan. tgeorgescu (discuție) 11 august 2022 19:41 (EEST)[răspunde]

Declinarea actualizarii paginii pentru Calypso Botez[modificare sursă]

La pagina respectiva am sters anumite propizitii/sectiuni pentru a le inlocui cu sectiuni actualizate si mai detaliate, insa nu mi s-a permis. Hcarinar (discuție) 11 august 2022 19:56 (EEST)[răspunde]

Vă rog să vă indicați sursele cu note de subsol într-o măsură cel puțin similară cu forma anterioară a articolului.  —Andreidiscuție 11 august 2022 20:03 (EEST)[răspunde]
Am facut asta si mi se spune ca nu pot publica modificarile deoarece am eliminat note de subsol. Le-am eliminat pentru ca a trebuit sa sterg anumite sectiuni, implicit si notele au trebuit sterse. Hcarinar (discuție) 11 august 2022 20:23 (EEST)[răspunde]

Radu Theodoru[modificare sursă]

Stergere motivata de afirmatii fara dovezi. 31.5.182.232 (discuție) 12 august 2022 08:29 (EEST)[răspunde]

ștergere nejustificata de text cu referințe[modificare sursă]

declinarea ștergerii referințelor din pagina Cristina Boncea la mai multe secțiuni (pagina ce a fost marcată drept -

Pagini ce abuzează de citate) Vanillahz (discuție) 13 august 2022 14:42 (EEST)[răspunde]

Sa va fie rusine[modificare sursă]

Oricum se va petrece intr-o buna zii si stiti si voi asta . Totul evolueza nimic nu sta pe loc . Cat de curand vom fii in 5D . Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Ioica Antonio (discuție • contribuții).

Wikipedia cere WP:SdI, nu creditează credințe sectare. tgeorgescu (discuție) 15 august 2022 14:00 (EEST)[răspunde]

ella negruzzi eroare modificare[modificare sursă]

imi da eroare cand incerc sa salvez pagina pentru ca am inlocuit ptopozitiile vechi cu unele noi mai detaliate Iulful (discuție) 18 august 2022 17:36 (EEST)[răspunde]

Probabil că prin modificările dvs. ați încercat să ștergeți referințe (note de subsol). --Bătrânul (discuție) 18 august 2022 17:43 (EEST)[răspunde]
@Iulful: Lăsați formatul {{Date biografice}} așa cum e.  —Andreidiscuție 18 august 2022 17:43 (EEST)[răspunde]

Pagina cu imagini licențioase cu caracter pornografic[modificare sursă]

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Masturbare#/editor/0

Pe pagina de mai sus cineva a adăugat imagini explicite cu actul de masturbare. Wikipedia este un site prestigios, o enciclopedie online, nu un site pornografic. Nu înțeleg cum s-a putut trece neobservata această gravă abatere ce deja a fost văzută de cine știe câți copii care au avut acces la Wikipedia ca să întocmească referate sau alte lucrări școlare.Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Samuel.maran (discuție • contribuții).

@Samuel.maran: Tocmai, Wikipedia este o enciclopedie și nu un club de pudici și de scuipat în sân. Dar cumva ați procedat corect, dat fiind că GIF-urile distrag atenția, în general, de la citit.--Kun Kipcsak (discuție) 20 august 2022 21:16 (EEST)[răspunde]

Etichete de intretinere inca prezente pe Ian (rapper)[modificare sursă]

Am modificat pagina Ian (rapper) cum mi-au indicat etichetele de intretinere, dar acestea inca au ramas pe pagina. Silviu250 (discuție) 28 august 2022 16:13 (EEST)[răspunde]

Tanase's wikipage[modificare sursă]

Numele clubului la care jucatorul a activat si suma de transfer sunt eronate

Citiți WP:PDVN--Strainu (دسستي‎29 august 2022 18:05 (EEST)[răspunde]

În perioada 1952-1955 a fost arestată sub acuzația de spionaj în favoarea Franței.[modificare sursă]

Am modificat si completat cu mai multe detalii Fundatiaculturalamemoria (discuție) 30 august 2022 02:55 (EEST)[răspunde]

A tradus în special în și din limba portugheză.↵Este și autoarea unor dicționare spaniole și portugheze.[modificare sursă]

Am adaugat si completat cu mai multe detalii Fundatiaculturalamemoria (discuție) 30 august 2022 02:56 (EEST)[răspunde]

Din 2003 a fost redactor-șef al revistei Memoria - revista gândirii arestate.[modificare sursă]

Am completat si adaugat mai multe detalii Fundatiaculturalamemoria (discuție) 30 august 2022 02:56 (EEST)[răspunde]

«Am fredonat Oda Bucuriei când a murit Stalin» (Micaela Ghițescu)[modificare sursă]

Link nou -

https://historia.ro/sectiune/general/am-fredonat-oda-bucuriei-cand-a-murit-stalin-583188.html Fundatiaculturalamemoria (discuție) 30 august 2022 02:59 (EEST)[răspunde]

Eliminare etichete pentru întreținere (ștergere)[modificare sursă]

Ca urmare a îndeplinirii criteriilor de notabilitate, etichetele pentru întreținerea paginii, respectiv propunerea de ștergere, pot fi eliminate. Ioanaionescu930303 (discuție) 31 august 2022 15:41 (EEST)[răspunde]

Rezultatul discuției de la Wikipedia:Pagini de șters/Andrei Baciu ne va spune ce facem mai departe. Până atunci, eticheta rămâne. //   Gikü  vorbe  fapte  31 august 2022 16:48 (EEST)[răspunde]

Am modificat biografia lui Conon Arămescu-Donici[modificare sursă]

Am șters o biografie și am compus alta în locul ei. Frâncu Slătineanu (discuție) 2 septembrie 2022 23:52 (EEST)[răspunde]

Publicați-o întâi în subspațiul de utilizator, apoi o putem compara cu ce există deja; dacă e o îmbunătățire, găsim cum să o aducem la locul ei.  —Andreidiscuție 3 septembrie 2022 17:17 (EEST)[răspunde]

am modificat toata pagina lui Killa Fonic[modificare sursă]

modificari, cineva care poate pune diacritice si link-uri (pt ca nu stiu, dar in rest consider ca este cea mai buna versiunea a acestei pagini, am lucrat 2 ore la ea aproape, iar acum este ora 4:08 AM).


text: Killa Fonic (stilizat KILLA FONIC) (n. 14 februarie 1989, Ploiesti, Romania) este un rapper, cantaret si compozitor roman, fost membru al trupei Satra B.E.N.Z. (2015 - 2019). In prezent activeaza (doar) solo, semnat la casa de discuri Global Records, unde are propriul label "KHK (Killa House Klan)". Si-a inceput cariera solo in anul 2013, lansand primul mixtape: Lord de Cartier. In anul 2016 a lansat cel de-al doilea mixtape: Ramses 1989. In anul 2017 lanseaza primul album (Lama Crima) urmat de inca 6 materiale: Emotiv Munteana, TRENDSETTER, III (Tres), BeetleJuice, 2089, Terra Vista.

Killa Fonic s-a născut pe 14 februarie 1989, în orașul Ploiești. Artistul a crescut într-o comunitate locală din curtea unei unități militare. Pasiunea pentru muzica hip hop i-a fost insuflată de către tatăl sau.

În 2013, Killa Fonic a lansat primele sale piese: Sit back and smoke, Sesiune pe vinil, Drink & Blunt și 24, pe care le-a postat pe canalul sau de YouTube. De asemenea, în același an, a apărut și primul său mixtape: Lord de Cartier.

În 2015 a devenit unul dintre membri fondatori ai trupei Șatra B.E.N.Z., alături de care a lansat albumele O.$.O.D. (O Satră, O Dragoste) și O.$.O.D. II (O Satră, O Dragoste II).

In 2016 apare cel de-al doilea său mixtape numit: Ramses 1989. Pe acest mixtape se regãsesc colaborari cu artisti precum NOSFE, DOC, Keed (2 piese), NANE, Shift, Irina Rimes (2 piese), Domnul Udo, Super ED (4 piese), Raluka. Mixtape-ul are in total 16 piese, promovat printr-un preludiu (17) si un single ce se afla pe mixtape (Pistolu', Maceta).

In 2017, la doar un an de la debutul celui de-al doilea mixtape, Killa Fonic și-a lansat primul album: Lamă Crimă. Pe acest album se regasesc colaborari cu artisti precum NANE (2 piese), Pacha Man, NOSFE, Super ED (4 piese), O.G. EastBull, Shift, Irina Rimes, Domnul Udo, Connect-R, Jakoban (in prezent andrei). Albumul are in total 23 de piese, promovat printr-un preludiu si 3 single-uri ce se afla pe album (Iti Scriu Inapoi, ARD, Scrum).

În 2018, cântărețul lanseazã primul său EP (7 piese) numit: Emotiv Munteana. EP-ul contine un single (Tango), lansat inaintea EP-ului. Pe acest material, Killa Fonic vorbeste despre 7 pamantence si despre cum este vazuta femeia prin ochii sai.

În 2019, lanseazã al doilea si ultimul sãu album rap, TRENDSETTER, care contine 11 piese, printre care si un single lansat inaintea albumului (GANGSTER). Pe album se regasesc colaborari cu artisti precum NOSFE, NANE (2), Pacha Man, NCTK, DJ ABS, Domnul Udo.

În primăvara lui 2019, artistul a ales să părăsească trupa Șatra B.E.N.Z., și-a creat propriul label "KHK (Killa House Klan)" și a semnat cu casa de discuri Global Records.

Pe 12 septembrie 2019, Killa Fonic a lansat single-ul Bambolina, o colaborare cu artistul Carla's Dreams. Piesa este compusă de Killa Fonic și Carla's Dreams, iar producătorii sunt Alex Cotoi (911) și Mihai Alexandru Bogdan (Quick). Bambolina a urcat pe locul 1 în Top Airplay 100, după 41 de zile de la lansare și a rămas în Top 10 încă 13 săptămâni.

La începutul anului 2020, Killa Fonic a compus și interpretat piesa de pe coloana sonoră a filmului Miami Bici. Single-ul a ajuns pe locul 3 în Top Airplay 100 și a rămas în Top 10 încă trei săptămâni.

In 2020, artistul a lansat cel de-al treilea album al sau, numit: III (Tres), care contine colaborari cu artisti precum 911 (Alex Cotoi), NANE (3 piese), Azteca. Albumul este mixat si masterizat in mare parte de catre Lu-K Beats, la Seek Music. Albumul contine 17 piese in total, printre care si cele 5 single-uri lansate in anul 2019, respectiv 2020 (NIMENI, Richie Rich, Fete Palide, DISTORS, Ploaia Divina).

In 2020, a fost lansat cel de-al doilea album al aceluiasi an si totodata cel de-al patrulea album al artistului Killa Fonic, numit: BeetleJuice, inspirat de filmul lui Tim Burton. Acest album conține 11 piese și colaborări cu 911 (2 piese) si Spike.

In 2021, Killa Fonic a lansat împreună cu Smiley single-ul Lasă inima să zbiere, prima colaborare dintre cei doi artiști.

In 2021, a fost lansat cel de-al cincilea album: 2089 (un album de fuziune între muzica techno și pop). Acest album are colaborari cu BRUJA, Otherside, Damian Draghici. Acest album contine 12 piese, promovat printr-un freestyle (Droguri Medicinale) si cele 2 single-uri prezente pe album (Doar o Barfa, Sange In Palme).

In 2021, lanseaza cel de-al doilea album al aceluiasi an si totodata cel de-al saselea album al sau, numit: Terra Vista. Pe acest material se regasesc 12 piese (3 single-uri [Moscova, Steak, Bloody Acapulco] si un freestyle [Droguri Medicinale / 2089 freestyle]), printre care si colaborari cu EMAA, RAVA, Xeno.

Artistul lucreaza la un viitor album ce va fi lansat in toamna anului 2022, fiind si ultimul album al artistului in limba romana. 2A02:2F0D:600:C200:EC44:44D2:5769:F11D (discuție) 11 septembrie 2022 04:17 (EEST)[răspunde]

nu o pot posta, imi spune ca vandalizez. 2A02:2F0D:600:C200:EC44:44D2:5769:F11D (discuție) 11 septembrie 2022 04:18 (EEST)[răspunde]
Nu insistați să înlăturați formatul {{Date biografice}}. Nu aveți ce corecta în acest fel. Formatul acela preia datele de la Wikidata, împreună cu notele bibliografice asociate, și le formatează corespunzător.  —Andreidiscuție 13 septembrie 2022 13:24 (EEST)[răspunde]

Vulturul este o pasăre diurnă de pradă care face parte din:clasa Aves,ordinul Falconiformes și are cap gol și arată diferit de acvilă.Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 78.96.204.5 (discuție • contribuții).

Filtrul a interzis crearea unui articol foarte scurt. Nu aveți nevoie însă să creați un articol. Problema reală e că i-ați pus titlul greșit Vulture. Dacă îl căutați după titlul corect, Vultur, găseați că există deja. —Andreidiscuție 13 septembrie 2022 13:30 (EEST)[răspunde]

Reclamatie/ profil[modificare sursă]

De ce inchideri pagina de editare fara drept? In articolul respectiv voiam sa scriu despre Dragan Flaviu. Este un activist cunoscut, asta nu inseamma ca trebuie sa aiba stiri si sa fie slavit. Poate fi cunoscur de populatia de rand pentr ceea ce face.Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Drăgan Flaviu (discuție • contribuții).

Filtrul detectează caractere repetate. Nu aveți nevoie să puneți elemente de listă goale, doar scrieți textul articolului. —Andreidiscuție 13 septembrie 2022 13:32 (EEST)[răspunde]

Fotografia afișată nu este conformă[modificare sursă]

Fotografia ce apare la deschiderea paginii nu reprezintă Primaria Matca. Este doar o societate comercială care își face reclamă gratis. Va rog sa modificațiAcest comentariu nesemnat a fost adăugat de 46.97.169.52 (discuție • contribuții).

Nu este motiv să ștergeți întreaga infocasetă. Imaginea este preluată din itemul de Wikidata (vezi linkul "Element Wikidata" în coloana din stânga). Puteți acolo să o înlocuiți sau să o înlăturați. —Andreidiscuție 15 septembrie 2022 10:14 (EEST)[răspunde]
Pe lângă asta, nu e chiar o problemă dacă ilustrăm un sat prin locul unde își desfășoară activitatea un operator economic de acolo. Sigur, am prefera centre comunitare, cum ar fi primăria, căminul cultural, o biserică, o casă-monument istoric... dar, în lipsă de altceva, și asta e acceptabil. Se poate îmbunătăți oricând. —Andreidiscuție 19 septembrie 2022 10:00 (EEST)[răspunde]

Refuz insert imagine[modificare sursă]

Am adaugat imamginea unicului meu care a fost refuzata PETRESI073767 (discuție) 19 septembrie 2022 08:13 (EEST)[răspunde]

Nu ștergeți infocaseta. Puteți insera imaginea în cadrul infocasetei, adăugându-i la parametrul imagine numele sub care a fost încărcată imaginea, astfel: {{Infocaseta Biografie|imagine=img.jpg}}.  —Andreidiscuție 19 septembrie 2022 09:58 (EEST)[răspunde]

Modificarea unei pagini[modificare sursă]

Datele introduse de mine sunt valide si pot fi confirmate de persoana a cărei pagini o modific pe adresa de email personală. Adeline Petrovici (discuție) 21 septembrie 2022 11:26 (EEST)[răspunde]

Nu eliminați formatul {{Date biografice}}. Dacă acele date nu sunt corecte, corectați-le la Wikidata.  —Andreidiscuție 21 septembrie 2022 11:59 (EEST)[răspunde]

Plugaru Aurel[modificare sursă]

Eroare fara rost Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Legionerulpinguin (discuție • contribuții).

Informatia data de Dul Nicolae Nita nu este corecta[modificare sursă]

Referinta nu este corecta si gresit interpretata de autorul Nicolae Nita. Vezi textul original si integral in revista Natura, anul XXVIII din 15 martie 1939, BCU Cluj 2A02:1210:780C:F600:D5C9:D39D:1896:A07F (discuție) 1 octombrie 2022 19:48 (EEST)[răspunde]

Ayurveda - descriere eronata a statutului in India[modificare sursă]

Incerc sa modific cum ca Ayurveda ar fi catalogata ca pseudostiinta in India, lucru care nu este adevarat 2A02:2F0B:4304:6400:E0F6:E18B:28AE:A544 (discuție) 30 septembrie 2022 11:07 (EEST)[răspunde]

Vedeți Wikipedia:Citarea surselor pentru cum se introduc referințele. Deocamdată nu eliminați note de subsol existente fără a le discuta întâi.  —Andreidiscuție 4 octombrie 2022 13:50 (EEST)[răspunde]

Stelian Morcov nu este corect[modificare sursă]

Am discutat personal cu dl Stelică Morcov, numele dânsului este Stelică, nu Stelian, iar data și locul nașterii sunt incorecte. Era și un articol într-un blog https://web.archive.org/web/20210624180317/https://presco.ro/2020/12/03/nadia-a-fost-de-10-stelica-morcov-a-fost-de-bronz/ Cum pot sa modific infocasetele? Viorelpetrescu (discuție) 30 septembrie 2022 18:48 (EEST)[răspunde]

Am operat redenumirea. Ce este pe la Wikidata (de exemplu data nașterii) puteți modifica acolo, vedeți legătura "Element Wikidata" în coloana din stânga. Datele se preiau automat și aici.  —Andreidiscuție 4 octombrie 2022 13:49 (EEST)[răspunde]

Eliminarea acestei referințe dezgustătoare.[modificare sursă]

Eliminarea acestei referințe dezgustătoare.Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 91.137.76.33 (discuție • contribuții).

Mulțumesc pentru semnalare. Am eliminat referința, aceea nu este sursă de încredere. —Andreidiscuție 4 octombrie 2022 13:41 (EEST)[răspunde]

Permitere modificari[modificare sursă]

Anamaria Gavrila s-a nascut la Deva, nu la Hateg. Nu mai este la AUR, ci este Deputat INdependent. Am adaugat si link exterior spre site. Vestibune (discuție) 4 octombrie 2022 13:26 (EEST)[răspunde]

Acestea sunt informații prezente la Wikidata. Modificați acolo (ajungeți cu un click pe linkul "Element Wikidata" din coloana din stânga). Modificările se vor reflecta și în articol.  —Andreidiscuție 4 octombrie 2022 13:38 (EEST)[răspunde]
Am pus deputat independent, dar nu se modifica si in textul de sus, ramane tot la AUR Vestibune (discuție) 4 octombrie 2022 13:50 (EEST)[răspunde]
Textul acela îl veți putea modifica. Dacă nu ștergeți note sau infocasete și nu umblați la {{Date biografice}}, filtrele nu vor sări dacă modificați în restul textului. Și asta doar pentru că sunteți utilizator nou, cu timpul nu veți mai avea probleme de acest gen.  —Andreidiscuție 4 octombrie 2022 13:53 (EEST)[răspunde]
OK. Multumesc! Vestibune (discuție) 4 octombrie 2022 15:36 (EEST)[răspunde]

Ligia Deca[modificare sursă]

Au fost adaugate informatii corecte , si ele au fost refuzate . Alexandru Iaver (discuție) 5 octombrie 2022 11:41 (EEST)[răspunde]

In cazul postarii referitoare la Federatia Romana de Kempo...[modificare sursă]

In cazul postarii referitoare la Federatia Romana de Kempo, anumite informatii nu sunt conforme cu realitate, inclusiv denumirea federatiei. Denumirea corecta este: Federația Română de Kempo (nu Karate Kempo asa cum apare acum). Deasemenea, pentru o corectă informare, trebuie adaugat si faptul ca Federația Română de Kempo coordonează în România activitatea de Kempo, Arte Marțiale Mixte-MMA si Grappling. Amatto Zaharia (discuție) 5 octombrie 2022 13:11 (EEST)[răspunde]

Devizia tari Botswana[modificare sursă]

Am incercat sa corectez Devizia tari, care intradevara este "Pula" (ca si moneda national folosita) si nu "Rain". Dci inseamna totusi ploaie dar limba principala care se vorbeste in Botswana este Setswana si nu Engleza. asa ca Pula este in loc de Rain corect! 2A02:908:E52:1E60:25D4:FC6A:73CA:AB03 (discuție) 9 octombrie 2022 04:41 (EEST)[răspunde]

Alda de Mesquita[modificare sursă]

am incercat sa public cv despre ea si nu a mers 84.117.74.95 (discuție) 9 octombrie 2022 13:15 (EEST)[răspunde]

Respins: Filtrul de abuz a oprit niște încercări de vandalism. --NGC 54 (discuțiecontribuții) 9 octombrie 2022 13:19 (EEST)[răspunde]

Am încercat să comunic prin retușare despre anularea contribuției mele, dar îmi dă eroare Vandal. LTA 3. Și aici nu puteam să scriu toată propoziția că dădea Vandal. LTA 1. Dacă este o modalitate de a vă arăta textul la care dădea Vandal. LTA 3, sunt gata să-l arăt.Mirza Damian (discuție) 16 octombrie 2022 16:31 (EEST)[răspunde]

@Mirza Damian: Am adăugat comentariul dvs. aici. Este bine acum? --NGC 54 (discuțiecontribuții) 17 octombrie 2022 15:08 (EEST)[răspunde]

Reclamatie[modificare sursă]

A fost incercata o actiune corecta la articol ,,ministerul educatiei'' si ea nu a fuctionat . Alexandru Iaver (discuție) 19 octombrie 2022 15:25 (EEST)[răspunde]

Actrițe 'românce', nu 'române'[modificare sursă]

In Introducerea acestui articol -

Actrițe 'românce', nu 'române' Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 2.28.194.255 (discuție • contribuții).

„Româncă” este substantiv (femininul substantivului „român”). Forma feminină a adjectivului „român” este „română”. Deci, se spune și se scrie „actrițe române”. --Bătrânul (discuție) 20 octombrie 2022 17:25 (EEST)[răspunde]

Reinițializarea paginii în mod implicit[modificare sursă]

Dealungul vremii pagina data a fost editată intensiv de către utilizatorii în mod negativ. Găsing o copie arhivată a acestei paginii am decis să o restabilesc postând-o Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 2A00:1858:1020:8182:2907:3259:4FCD:4BA9 (discuție • contribuții).

afirmatii senzationale[modificare sursă]

Am adaugat cateva detalii despre ciclul de viata, am indepartat afirmatii senzationale si citatii din reviste dubioase de scandal. 82.163.153.185 (discuție) 27 octombrie 2022 22:30 (EEST)[răspunde]

Ați șters materiale referențiate și ați introdus afirmații fără sursă. Acest lucru nu este recomandat pentru niciun utilizator. Strainu (دسستي‎28 octombrie 2022 00:06 (EEST)[răspunde]

mod la pag Haralambie Balamaci[modificare sursă]

intervin filtrele care nu stiu ce fac si de ce. verificati va rog. am introdus si sursa citata in Bibliografie. Landrovereu (discuție) 27 octombrie 2022 23:16 (EEST)[răspunde]

@Landrovereu, modificarea dvs. elimină anumite date preluate de la Wikidata, lucru care este permis doar utilizatorilor mai experimentați. Țineți cont vă rog de faptul că modificarea anului nașterii ați făcut-o adăugând o sursă care nu o susține. Mai exact, sursa spune: Nu știm nici măcăr când s-a născut. Pe piatra de la mormântul său din Corcea apare 1863 ca fiind anul nașterii. Pe de altă parte, în foaia de stat personal, data nașterii apare ca fiind 15 august 1850. În astfel de situații este preferabil să adăugăm ambele date, ceea ce am și făcut la Wikidata. Strainu (دسستي‎27 octombrie 2022 23:50 (EEST)[răspunde]

fisa biografica Anca Szonyi Thomas[modificare sursă]

Buna ziua, incerc pentru a doua ora si mi se pare inadmisibil ca sa nu pot interveni cu rectificarea unor date care MA PRIVESC caci este vorba de propria mea persoana si am completat pe scurt biografia mea si am corectat cateva din datele eronate ! Puteti VERIFICA ORICAND !!!

Aveti numele si mailul meu personal. Va pot comunica si telefonul meu daca e necesar Anca Szonyi (discuție) 31 octombrie 2022 20:15 (EET)[răspunde]

Singura „rectificare” pe care ați făcut-o constă în adăugarea textului neinteligibil și agramat: nnnn. Ce ar mai fi de verificat? --Bătrânul (discuție) 31 octombrie 2022 20:38 (EET)[răspunde]

RTL+ (Ungaria) -> RTL Harom[modificare sursă]

Wikipedia nu mă lasă să schimb articolul RTL+ în RTL Harom, chiar dacă RTL+ a fost întrerupt. 2A01:36D:1600:4CE4:34:6653:5E0B:F251 (discuție) 1 noiembrie 2022 11:32 (EET)[răspunde]

FC FCSB SA nu e STEAUA Bucuresti[modificare sursă]

Va rugam sa aduceti corectiile necesare pentru subiectul Steaua Bucuresti. Dupoa cum bine specificati in aceasta pagina: CSA Steaua București (fotbal), FC FCSB SA nu are legatura cu Steaua Bucuresti. Doar un furt de identitate, uzul de furt de identitate si fals in acte, complicitate cu conducerea Federatiei Romane de Fotbal prin favorizarea infractorilor care au profitat si de complicitatea catorva membrii din conducerea clubului sportiv al armatei din 2008, cat si a ministrului apararii (condamnat pentru trafic de influenta si delapidare) pentru a putea participa in continuare in prima liga de fotbal din Romania. Faptul ca FC FCSB SA a preluat locul Stelei in din prima liga de fotbal, NU inseamna ca aceasta formatiune a preluat vreodata istoria si trofeele castigate de sectia de fotbal a Clubului STEAUa. Club ce detine multe discipline sportive cu acelasi Certificat de Identitate Sportiva. FC FCSB SA are CIS-ul propriu din 2013, an ce trebuie luat in calcul ca debut al performantelor sportive din dreptul acestei entitati. Mai mult. Echipa de fotbal STEAUA Bucuresti evolueaza in Liga 2 din Romania in acest sezon, iar meciurile considerate acasa sunt disputate pe aceeasi arena ca in urma cu 15, 20, 30 chiar 50 de ani.

INCA ODATA!


NU mai creati confuzie prin ducerea in eroare a opiniei publice, in caz contrar putand fiind acuzati ca favorizati si dvs infractorii, prin perpetuarea de articole mincinoase vis-a-vis de numele STEAUA Bucuresti, incurajand furtul si minciuna dovedite de instantele de judecata in 2021.


REPARATI URGENT EROAREA! Ciolpi (discuție) 1 noiembrie 2022 23:23 (EET)[răspunde]

stergere tag notabilitate[modificare sursă]

eticheta de notabilitate trebuie stearsa din pagina Alin Gavreliuc, deoarece îndeplinește condtiile, nu pot șterge singur eticheta, acțiunea fiind respinsa. Adidabica (discuție) 4 noiembrie 2022 17:47 (EET)[răspunde]

Discuție:Themă (Imperiul Bizantin) 2A02:2F0D:418:AB00:E434:E9C4:5336:73B (discuție) 9 noiembrie 2022 18:20 (EET)[răspunde]

Holograf - membrii - Cornel Stanescu[modificare sursă]

Este doar o trimitere spre o pagina in memoria lui Cornel Stanescu. Nimic periculos in a ne reaminti cine au fost cei din Holograf. (Vezi pagina in engleza) 207.35.73.116 (discuție) 13 noiembrie 2022 23:54 (EET)[răspunde]

Este de evitat introducerea de legături web la sfârșitul articolelor pentru a evita Wikipedia:Spam, în special cele către YouTube care nu se justifică.--Kun Kipcsak (discuție) 14 noiembrie 2022 07:57 (EET)[răspunde]

Stefan Tapalaga[modificare sursă]

incerc sa aduc informatii noi despre indragitul actor Stefan Tapalaga dar ca de obicei wikipedia te face sa nu mai vrei nimic. Sorga73 (discuție) 27 noiembrie 2022 02:14 (EET)[răspunde]

Văd că, ulterior acestui mesaj, ați introdus acele „informatii noi” în articolul Ștefan Tapalagă. Numai că ați copiat respectivele informații de pe internet, mot-a-mot, încălcând astfel drepturile de autor. Vedeți și politica oficială WP:DA. --Bătrânul (discuție) 27 noiembrie 2022 09:07 (EET)[răspunde]
N-am reusit pe pun si de unde am luat materialul pentru ca pur si simplu nu gasesc unde sa citez sursa de unde am luat maaterialul. Ce drepturi de autor??? Sunt informatii publice de notorietate. Dar asa cum am mai spus asta e. Decta sa editezi ceva pe site-ul asta mai bine te lipsesti! Sorga73 (discuție) 27 noiembrie 2022 10:38 (EET)[răspunde]

Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca[modificare sursă]

Încerc să modific acest post, modificat in august 2022. Tot ce este scris aici este neadevărat! Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Tpopoviciucluj (discuție • contribuții).

V-au trebuit patru luni ca să reclamați lucrul ăsta. Trebuie să vină un fost profesor, care mai vede maxim 10% din cât vedeți voi, și o întreagă catedră de info nu e în stare să anuleze o modificare pe wikipedia. No comment.--Țetcu Mircea Rareș 28 noiembrie 2022 15:56 (EET)

Post 2016[modificare sursă]

După 2016, clădirea veche a liceului a devenit școală gimnaziala și o noua clădire a fost cumpărată pentru clasele primare. În anul școlar 2022-2023, liceul o sa aibă cursuri și dimineața, și seara. Tpopoviciucluj (discuție) 28 noiembrie 2022 13:07 (EET)[răspunde]