Vlahia Moravă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Vlahia moravă)
Salt la: Navigare, căutare
Districtele din Republica Cehă care corespund în întregime (roșu) sau parțial (portocaliu) cu Vlahia moravă.

Vlahia moravă (în cehă Valašsko) este o regiune din răsăritul republicii cehe, o fostă « Romanie populară » întemeiată posibil între secolele X și XVII de către păstorii români stabiliți atunci la granița dintre Moravia și regatul Ungariei.

Un Vlaho-morav din Brumov, Moravia, 1787

Origine[modificare | modificare sursă]

Cronicarul bizantin Ioannis Skilițes relatează un schimb de populații între Imperiul Bizantin și regatul Moraviei în anul 976: o parte din Sârbii albi din Lusacia (ai căror descendenți actuali sunt sorabii din răsăritul Germaniei) au fost autorizați să se stabilească în bazinul râului Margos (afluent al Dunării de atunci denumit Morava), în locul românilor vlahi care trăiseră aici până atunci, dar care se opuseseră împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul: acesta le confiscase pământurile, izgonindu-i spre Moravia, unde au format "Vlahia moravă"[1]. Nu există însă mențiuni sau dovezi arheologice la fața locului pentru acest episod. Lingvistul român Eugen Lozovan consideră că extinderea românilor spre Moravia și sudul Poloniei a început în secolul al X-lea [2].

Istoric[modificare | modificare sursă]

Din punct de vedere lingvistic dialectul astăzi slav al vlahilor moravi, deopotrivă influențat de cehă și de slovacă, cuprinde cuvinte românești provenite din dacoromână precum bača „baci”, brynza „brânză” (care a trecut și în limbile cehă și slovacă), cap „țap”, domikát „mâncare din produse lactate” (vezi „dumicat”), galeta/geleta „găleată” (de lemn folosită la mulsul oilor), pirt’a „cărare” (a oilor) (vezi „pârtie”), kurnota „oaie cu coarne” (vezi „cornută”), košár „coșar”, murgaňa/murgaša „oaie cu lână de culoare închisă” (vezi „murg”), putira/putyra „putină” (cu rotacismul „n” > „r”), strunga/strunka „strungă” sau žinčica „jintiță”[3]. Lucrările istoricilor cehi sau slovaci asupra ținutului Vlahiei morave, presupun că grupuri de păstori români s-ar fi așezat acolo în secolele XIV-XVII, fiind plecați fie din România de azi (Transilvania, Banatul sau Crișana) fie din zona Timocului.[4]..

O altă ipoteză apare într-o cronică veche rusă, Cronica lui Nestor, care mentionează că in secolul al X-lea "maghiarii au alungat pe vlahi (români din Panonia si Carpați) și le-au luat pământurile"[5]. Această ipoteză este sprijinită și de N. Drăganu[6]

Drumurile („pârtiile”) tradiționale de transhumanță ale „Vlahilor”.

Indiferent de zona lor de origine și de perioada exactă a stabilirii lor în zonă, vlahii din Moravia s-au integrat în regatele ceh și maghiar (din care făcea parte Slovacia), devenind, pe planul religios, catolici, ca și vecinii lor cehi și slovaci. Ei au fost cu precădere păstori și negustori migratori între Imperiul romano-german, Polonia, Transilvania și Balcani. Încetul cu încetul și-au pierdut limba, păstrând în ziua de astăzi doar câteva cuvinte din domeniul păstoritului, și anumite specificități culturale, culinare și muzicale.

O ipoteză protocronistă este aceea că toți vlahii din vecinătatea României ar proveni nu din deplasările legate de transhumanță, ci ar fi evoluat pe loc ca descendenți direcți ai Dacilor romanizați care ocupau aceste teritorii și pe timpul lui Burebista, argumentul fiind că zona lor de răspândire actuală s-ar suprapune perfect cu intinderea (efemerului) regat al lui Burebista, așa cum a fost descrisă de sursele și autorii Antichității.[7]

Vlahii din Moravia au luptat împotriva Imperiului Habsburgic în războiul de 30 de ani. Au avut centrul rezistenței la Vsetín în Vlahia Moravă. Generalul Wallenstein a condus cele mai multe operațiuni militare împotriva acestora reușind să-i înfrângă în 1644. După această dată, imperialii au executat sute de vlahi și au ars Vsetín-ul și satele considerate dușmane. Tot imperialii au forțat vlahii din Moravia să treacă la catolicism [8][9]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ T.J. Winnifruth : Badlands-Borderland, 2003, "Romanized Illyrians & Thracians, ancestors of the modern Vlachs", p. 44 ISBN 0715632019
  2. ^ Eugen Lozovan, Dacia sacra, Editura Saeculum, Bucuresti, 2015, p.175
  3. ^ Exemple din Josef Fabián, Slovník nespisovného jazyka valaského (Dicționar al limbii nescrise a vlahilor), Občanské sdružení Valašské Athény, Valašské Meziříčí, 2009 ISBN 80-239-7990-6 (accesat la 21 noiembrie 2013)
  4. ^ Jan Pavelka, Jiří Trezner (dir.): Příroda Valašska, Vsetín 2001, ISBN 80-238-7892-1.
  5. ^ Samuel Hazzard Cross și Olgerd P. Sherbowitz-Wetzor (Trad. și editori), The Russian Primary Chronicle. Laurentian Text, THE MEDIAEVAL ACADEMY OF AMERICA CAMBRIDGE, MASSACHUSETTS, 2012, p.62
  6. ^ Draganu, N. Românii in veacurile IX-XIV pe baza toponimiei si a onomasticei [The Romanians in the IX-XIVth centuries based on toponimy and onomatology]. București: Imprimeria Nationala.1934, p.21
  7. ^ Eugen Lozovan, Dacia sacra, Editura Saeculum, București 2015, p.175.
  8. ^ Georg Munteanu-Murgocĭ, Ion Popa-Burca, România si tĕrile locuite de români, Inst. de arte grafice "Carol Göbl", 1902
  9. ^ http://www.mestovsetin.cz/EN/vismo/dokumenty2.asp?id_org=100315&id=1001&p1=60

Vedeți și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ladislav Baletka : Historie obce na Valašsku, Vsetín, 1998
  • Colectiv: Přírodou a historií Valašskomeziříčska po naučných stezkách, Valašské Meziříčí, 2004
  • Colectiv: Slovník osobností kulturního a společenského života Valašska, Valašské Meziříčí, 2000, ISBN 80-238-5704-5
  • František Dostál : Valašská povstání za třicetileté války, Praha, 1956
  • Martin Janoška : Valašsko očima geologa, Olomouc, 2000.

Legături externe[modificare | modificare sursă]