Aromânii din Albania

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Aromânii din Albania
Vllah sau çoban
Albania minorities.png
Populație totală

În 2011: aprox. 9000
Estimare: >300.000

Regiuni cu populație semnificativă
Albania de Sud
Limbi vorbite
aromâna, albaneza
Religii
Ortodoxism
Grupuri înrudite sau legate cultural
Români, Aromâni, Meglenoromâni, Istroromâni, alte popoare romanice
Note
Vezi și: Aromâni, Limba aromână, Albania.

Aromânii din Albania reprezintă a doua minoritate ca număr de membri după cea greacă și una dintre populațiile autohtone (alături de cea greacă) de pe teritoriul acestui stat. Aromânii (din Albania) sunt urmașii triburilor ilirice și traco-dacice, precum și ai coloniștilor romani (latini) de pe teritoriul actual al Albaniei. Numărul lor variază între 9000 de persoane până la 300.000 de persoane, după unele statistici. Aromânii sunt recunoscuți doar ca minoritate culturală sub denumirea impusă de vlahi, spre deosebire de minoritatea grecească, macedoneană și muntenegreană care sunt recunoscute ca minorități naționale (ultimele două comunități sunt mai puțin numeroase decât aromânii). Cea mai mare parte a aromânilor din Albania se denumesc ei înșiși „rămâni”, astfel încât clasificarea lor simplu ca aromâni este problematică. Ei aparțin ramurii fărșeroților și sunt concentrați în zona muntoasă din sud-vestul Albaniei în jurul orașului Corcea sau Korița. O altă parte a aromânilor a fost sedentarizată în zona de câmpie din jurul orașelor Fier ajungând până pe malul mării Adriatice la Vlora sau Avlona. În anumite cazuri, sate speciale s-au alocat pentru aceștia de către statul albanez cum ar fi așezarea denumită Anton Poci. Cea mai cunoscută așezare istorică aromână este localitatea Moscopole (distrusă aproape în totalitate de trupele albaneze musulmane conduse de Ali Pașa în 1788) din sud-estul Albaniei. De-a lungul timpului, aromânii nu au beneficiat de destule școli(cu excepția celor din Divjaka) în care să-și fi învățat limba maternă, mass-media, instituții culturale și susținere guvernamentală pentru a-și fi păstrat identitatea proprie.

Din acești rămâni, mulți bărbați practicau încă în anii 1950-60 transhumanța, fără să aibă domiciliu fix, așa cum i-a surprins etnologul clujean Petru Neiescu într-una din vizitele sale pe teren. Se pare ca aceștia nu sunt fărșeroți propriu-ziși, ci saracaciani care au reușit să scape de procesul de grecizare stabilindu-se în decursul diferitelor perioade istorice în spațiul albanez. Vechea politica de sprijinire de către București a instituțiilor de învățământ și stabilimentelor bisericești pentru rămânii aromâni pare să se reînnoade. S-au alocat peste 2 miliarde de lei pentru Biserica ortodoxă aromână "Schimbarea la Față" din Corcea, patronată de Patriarhia română unde activează preotul-paroh aromân fărșerot Dumitrache Veriga. Cel mai vestit și apreciat fotograf profesionist contemporan din Albania, Aurel Duka, este aromân. Fatos Nano, alt aromân, a fost prim-ministru din partea Partidului Socialist în perioada 1991-2005.

Istoria modernă a aromânilor din Albania a fost marcată de multe evenimente tumultoase. Primul eveniment din această serie de evenimente tumultoase a fost distrugerea aproape în totalitate a orașelor aromâne înfloritoare, Moscopole (al doilea oraș balcanic din punctul de vedere al populației și al prosperității, depășit fiind doar de Constantinopol) și Grabova, în anul 1788 de către trupele albaneze musulmane conduse de Ali Pașa. Aceste atacuri au reprezentat punctul culminant al acțiunilor întreprinse încă din anul 1769 de către otomani și albanezi împotriva populației aromâne, ca urmare a revoltei Orlov. De atunci, cele două orașe nu au mai reușit să atingă din nou statutul lor precedent.

Un alt moment de cumpănă prin care au trecut aromânii din Albania a fost distrugerea pentru a doua oară a localității Moscopole (pe atunci parte a Republicii Autonome a Epirului de Nord, declarată independentă în anul 1914), în anul 1916, în plin război mondial, de către trupele albaneze (aliate cu Puterile Centrale) conduse de Sali Butka (considerat de albanezi drept erou național, însă de aromâni drept un terorist, criminal de război și tâlhar). Ca urmare a acestui asediu, mii de aromâni au fost masacrați în mod brutal de trupele albaneze.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Albania a fost ocupată de Italia Fascistă iar mai apoi de Germania Nazistă. În această perioadă etnicii aromâni au fost supuși unui val de persecuții din partea autorităților fasciste albaneze[1], alături de alte minorități, cum ar fi evreii, grecii și sârbii.[2][3][4][5] Aceste persecuții au început pentru prima dată în timpul ocupației italiene, sub guvernarea locală pro-italiană a Partidului Fascist Albanez, dar au continuat și în timpul ocupației germane, sub guvernarea locală pro-germană a organizației fasciste albaneze Balli Kombëtar.

În timpul Albaniei comuniste, aromânii au continuat să fie persecutați și discriminați de către autorități (aceștia nu au beneficiat de școli în care să-și învețe limba maternă, mass-media, instituții culturale, susținere guvernamentală pentru a-și păstra identitatea proprie), iar ca urmare a politicii de anihilare a cultelor religioase întreprinse de autoritățile comuniste, toate bisericile ortodoxe care aparțineau minorității aromâne (ultimele centre de conservare a identității pe care le mai aveau aromânii) au fost dărâmate sau închise, alături de toate celelalte lăcașe de cult aparținând tuturor cultelor religioase din Albania.

Pe 13 octombrie 2017, Parlamentul albanez, la cererea Uniunii Europene (ca condiție pentru o viitoare aderare la blocul comunitar), a votat un proiect de lege privind protecția minorităților etnice, aromânii primind astfel statut oficial de minoritate națională.[6] Însă recunoașterea lor ca minoritate națională a Albaniei nu a îmbunătățit semnificativ situația lor, aromânii rămânând în continuare o minoritate discriminată și fără sprijin substanțial din partea statului albanez, ei nebeneficiind nici în prezent de destule școli în care să-și învețe limba maternă, mass-media, instituții culturale, susținere guvernamentală pentru a-și păstra identitatea proprie.[7][8][9]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Rodogno., Davide (). Fascism's European empire: Italian occupation during the Second World War. Cambridge University Press. p. 108. ISBN 0-521-84515-7. 
  2. ^ Bataković, Dušan T. (). Kosovo: la spirale de la haine: les faits, les acteurs, l'histoire (în French). L'AGE D'HOMME. p. 43. Accesat în . On estime que la milice volontaire albanaise Vulnetari (env. 5 000 hommes), assistee per diverses formations paramilitaires, assassina en quatre ans quelque 10 000 Serbs. 
  3. ^ Antonijević, Nenad. Arhivska građa o ljudskim gubicima na Kosovu i Metohiji u Drugome svetskom ratu. p. 479. Najrealnije procene, na osnovu dostupnih arhivskih izvora, ukazuju da je u toku Drugoga svetskog rata na Kosovu i Metohiji život izgubilo oko 10 hiljada Crnogoraca i Srba, među kojima su većina stradali kao žrtve terora i zločina albanskih kvislinga. 
  4. ^ Vickers, Miranda (). Between Serb and Albanian: a history of Kosovo. Hurst & Co. p. 134. Accesat în . the activities of numerous Albanian nationalist movements, and life consequently became increasingly difficult for Kosovo's Serb population whose homesteads were routinely sacked by the Vulnetari. 
  5. ^ Sabrina P. Ramet The three Yugoslavias: state-building and legitimation, 1918–2005
  6. ^ Ziarul Național (17 octombrie 2017). „Aromânii au devenit, OFICIAL, minoritate națională în Albania”. Accesat în 17 ocotmbrie 2017.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  7. ^ http://www.rgnpress.ro/rgn_18/categorii/politic/29667-2019-01-29-11-53-30.html
  8. ^ http://www.rgnpress.ro/rgn_18/categorii/asociatii--ambasade/29052-2018-10-30-09-21-35.html
  9. ^ http://www.rgnpress.ro/rgn_18/categorii/politic/28700-2018-09-18-09-01-29.html

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]