Russula
| Russula | |
|---|---|
| |
| Russula emetica | |
| Clasificare științifică | |
| Domeniu: | Eucariote |
| Regn: | Fungus |
| Diviziune: | Basidiomycota |
| Clasă: | Agaricomycetes |
| Ordin: | Russulales |
| Familie: | Russulaceae |
| Gen: | Russula Pers. (1797) |
| Diversitate | |
| c.750 specii | |
| Sinonime | |
Modifică text  |
|
Russula (Christian Hendrik Persoon, 1797) este un gen de ciuperci din încrengătura Basidiomycota, în ordinul Russulales și a familiei Russulaceae.[1][2] Acest gen cuprinde aproximativ 750 de specii global, iar peste 90 în Europa, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Speciile se dezvoltă - de la câmpie la munte - numai în Păduri de foioase și/sau de conifere, dar niciodată prin câmpuri, parcuri sau livezi, din (mai) iunie până în octombrie (noiembrie). Tip de specie este Russula emetica.
Taxonomie[modificare | modificare sursă]
Genul Russula a fost definit și descris de micologul și botanistul bur Christian Hendrik Persoon, pentru prima oară în lucrarea sa Observationes mycologicae din 1796.[3][4]
Deși s-au făcut numeroase încercări de redenumire în: Agaricus trib. Russula Fr. (1821), Macowanites Kalchbr. (1882), Russulina J.Schröt. (1889), Elasmomyces Cavara (1898), Gymnomyces Massee & Rodway (1898), Martellia Mattir. (1900), Phaeohygrocybe Henn. (1901), Dixophyllum Earle (1909), Lactarelis Earle (1909), Omphalomyces Battarra ex Earle (1909), Bucholtzia Lohwag (1924) sau Cystangium Singer & A.H.Sm. (1960),[5] aceste au fost neglijate și sunt nici măcar folosite ca sinonime. Singura taxonomie valabilă este acea a lui Persoon.[6]
Numele generic este derivat din cuvântul latin (latină russulus) diminutiv al adjectivului russus, ce înseamnă roșior, roșu-maro.[7]
Descriere[modificare | modificare sursă]
- Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 4-10 (15) cm, inițial mereu semisferică, apoi concavă și in sfârșit plată în formă de pâlnie, în cazuri rare adâncită în centru, cu marginea întâi răsfrântă spre picior și apoi întinsă, uneori ondulată sau crestată, compactă și cărnoasa. Cuticula este netedă și lucioasă, la umezeală un pic lipicioasă. Culorile pălăriei diferă mult (vezi mai jos).
- Lamelele: sunt dese, bifurcate, bulboase, foarte fragile și în cele mai multe cazuri albe precum unite cu piciorul și puțin decurente. Sporii sunt aproape rotunzi și punctați, pulberea lor este albă.
- Piciorul: are o înălțime de 4-10 cm și o lățime de 1,5-5 cm, fiind cilindric și cărnos, relativ îngroșat la mijloc, și subțiat la bază de culoare în majoritate albă, înă cazuri mai rare cu tonuri galbene sau violete. Genul poartă niciodată resturi unui văl parțial sub pălărie de acea îi lipsește și o manșetă. Mai departe el nu este bulbos la bază. Piciorul se rupe cu același efect ca la un morcov sau la o bucată de cretă.
- Carnea: este densă și foarte compactă, câteodată chiar granuloasă, cu miros la soiuri comestibile imperceptibil sau de nuci și gust dulceag, iar la specii incomestibile cu miros câteodată fructuos sau de nucă de cocos și gust iute, la unele specii amar. Ea este albă, dar poate să fie colorată sub cuticulă. Cu excepția soiului 'Russula cyanoxantha (Vinețica porumbeilor) toate speciile acestui gen se decolorează cu sulfat de fier roșiatic.[8]
- Coloritul este foarte diferit de la alb până negricios, folosind aproape toate culorile precum nuanțele lor, schimbându-l adesea oară și în timpul dezvoltării. Un mare număr arată culori de roșu violet sau brun.[9]
Diverse specii[modificare | modificare sursă]
-
alb: R. albidula -
albăstrui: R. sardonia -
crem: R. velenovskyi -
galben: R. claroflava -
maro deschis: R. decolorans -
maro închis R. vinosobrunnea -
măsliniu: R. olivacea -
mov: R. grisea -
ocru: R. laurocerasi
.jpg)
_Romagn_259389_crop.jpg)
_Fr_271830.jpg)
-
portocaliu: R. lutea -
purpuriu: R. queletii -
purpuriu închis: R. atropurpurea -
roșu: R. nana -
roz: R. nobilis -
verde: R. parvovirescens -
violet: R. caerulea -
negru: R. nigricans
.JPG)
Delimitare[modificare | modificare sursă]
Aici cele mai importante deosebiri inntre genul Russula și alte genuri:[10]
- Genul Agaricus seamănă privind speciile mai mici genului Russula, dar are o manșetă la mijlocul piciorului și lamelele nu sunt albe sau galbene ci roze, devenind adesea oară după câtva timp maro, la bătrânețe negre.
- Genul Amanita este crescut mai mare, având fulgi pe pălărie, o manșetă la mijlocul piciorului și un bulb cu volvă la bază.
- Genul Cortinarius, are lamele mai groase și îndepărtate. Carnea speciilor otrăvitoare este colorată așa ca și lamelele.
- Genul Lactarius se deosebește cel mai ușor prin laptele alb, portocaliu sau roșu care se revarsă după o leziune.
- Genul Lactifluus se deosebește cel mai ușor prin laptele alb, mulțimea acestor soiuri fiind piperați.
- Genul Tricholoma se deosebește întotdeauna printr-o carne fibroasă, adesea oară cu un miros puternic și neplăcut.
Comestibilitate[modificare | modificare sursă]
Numai pentru genurile Russula, Lactarius și Lactifluus contează: Toți bureții fără miros neplăcut sau gust iute sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați.[11][12]
Russula emetica este otravitoare, Russula rosea sin. Russula lepida are un gust de lemn de cedru sau creion. La gătit dezvoltă un miros de terebentină, făcând fiecare fel de mâncare necomestibil.[13]
Examinați mai întâi mirosul. După acea faceți proba de iuțime care este în mod normal nepericuloasă, căci cantitățile toxice sunt minimale, dacă scuipați proba.[14]
Mai există un burete din acest gen, Russula subnigricans, care a provocat otrăviri fatale. Din păcate este de miros și gust plăcut. Dar din fericire, acesta crește numai în Asia de Est. Până astăzi nu s-a răspândit în Europa. Dar nu se știe dacă sau când s-ar putea întâmpla. De acea evitați Russulaceae cu cuticulă negricioasă.
Cel mai gustus soi acestui gen este Russula virescens = oiță, vinețică pestriță, hubuliță verde.
Confuzii cu alte specii[modificare | modificare sursă]
Culegătorul de ciuperci ar trebui să se țină de delimitările descrise mai sus, și n-ar pății nimic. Totuși se întâmpla în fiecare an intoxicații grave, și chiar mortale, pentru că, în special începători, fac greșeli fatale. Genul Russula ar putea fi confundat sub acest aspect cu: Amanita phalloides, Amanita virosa, Cortinarius largus (otrăvitor),[15] Cortinarius limonius (letal),[16] Cortinarius rubicundulus (otrăvitor),[17] Cortinarius vitellinopes (necomestibil),[18] Tricholoma equestre (poate să fie letală ca Paxillus involutus),[19] sau Tricoloma groanense (foarte otrăvitoare).[20]
-
Amanita phalloides -
Amanita virosa -
Cortinarius largus -
Cortinarius limonius -
Cortinarius rubicundulus -
Tricholoma equestre
_Fr_361131.jpg)
_A._Pearson_303394.jpg)
.JPG)
Specii de genul Russula în Europa[modificare | modificare sursă]
|
|
|
|
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Index Fungorum
- ^ Mycobank
- ^ Christiaan Hendrik Persoon: „Observationes mycologicae”, Editura Petrum Philippum Wolf, Lipsca 1796, p. 100 pp.
- ^ Russula
- ^ Mycobank
- ^ Index Fungorum
- ^ Helmut Genaust: „Etymologisches Wörterbuch der botanischen Pflanzennamen”, Editura Springer Basel AG, Basel 1996, p. 547-548, ISBN: 978-3-0348-9976-5
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 368-369, ISBN 3-405-11774-7
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 366-417, ISBN 3-405-11774-7
- ^ [Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 17-47, 68-69, ISBN 3-405-11774-7
- ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
- ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7
- ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 194-196; 202-204, ISBN 3-426-00312-0
- ^ [Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 17-47, p. 69, ISBN 3-405-11774-7
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 146-147, ISBN 3-405-12124-8
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 202-203, ISBN 3-405-12081-0
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173, ISBN 3-405-12124-8
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 138-139, ISBN 3-405-12124-8
- ^ Indice medical
- ^ [Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 290-291, ISBN 3-405-11774-7
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Bruno Cetto, volumul 1-3, vezi note
- H. Dörfelt, G. Jetschke: „Wörterbuch der Mycologie”, Editura Spektrum - Akademischer Verlag, Heidelberg-Berlin 2001, ISBN 3-8274-0920-9
- Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
- Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde”, vol. 5: „Blätterpilze – Milchlinge und Täublinge”, Editura Fischer, Stuttgart 1983, ISBN 3-437-30350-3
- Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Legături externe[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Russula la Wikimedia Commons
| Identificare externă pentru Russula | |
|---|---|
| NCBI | 5402 |
| ITIS | 936516 |
| GBIF | 2551169 |
| EOL | 16727 |
| Vedeți și clasificarea de la Wikispecii | |