Russula atropurpurea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Russula atropurpurea
Oițe
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Russula
Specie: R. atropurpurea
Nume binomial
Russula atropurpurea
(Krombh.) Britzelm. (1893)
Sinonime
  • Agaricus atropurpureus Krombh. (1845)
  • Russula barlae Quél. (1884)
  • Russula depallens (Pers. : Fr.) Bres. (1883)
  • Russula bresadolae Schulzer (1885) [1]
  • Russula erythropus (Fr.) Pelt. (1908)
  • Russula atrosanguinea Velen. (1920)
  • Russula undulata Velen. (1920)
  • Russula depallens var. atropurpurea Melzer & Zvára (1927)
  • Russula atropurpurea var. krombholzii Singer (1932)
  • Russula krombholzii Shaffer (1970)
Modifică text Consultați documentația formatului

Russula atropurpurea (Julius Vincenz von Krombholz, 1845 ex Max Britzelmayr, 1893) din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Russula,[2] denumită în popor oițe (oiță),[3][4] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord oriunde, crescând solitară sau în grupuri mai mici în păduri de foioase și în cele mixte, preponderent sub carpeni, fagi și stejari, preferind soluri mai acre, nisipoase, silicoase și brune. Diverse variați se dezvoltă și în păduri de conifere. Soiul apare de la câmpie la munte, din iulie până în octombrie (noiembrie).[5][6]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Numele binomial a fost stabilit ca Agaricus atropurpureus de către micologul austriac Julius Vincenz von Krombholz, de verificat în volumul 9 al marii sale opere Naturgetreue Abbildungen und Beschreibungen der essbaren, schädlichen und verdächtigen Schwämme din 1845.[7]

Micologul german Max Britzelmayr a transferat specia corect la genul Russula sub păstrarea epitetului în jurnalul botanic Botanisches Centralblatt nr. 54 din 1893.[8]

Trebuie menționat, că soiul a fost descris în multe variații, datorită variabilității lui mari în culori, fiind forte greu de diferențiat chiar de specialiști și parțial puse în întrebare.[9] Exemple:

  • Russula furcata var. ochroviridis Cooke (1889)
  • Russula rubra var. sapida Cooke (1889)
  • Russula rosacea f. alutaceomaculata Britzelm. (1893)
  • Russula atropurpurea var. depallens (Pers.) Rea (1922)
  • Russula depallens var. atropurpurea Melzer & Zvára (1927)
  • Russula atropurpurea f. dissidens Zvára (1931)
  • Russula atropurpurea f. pantherina Zvára (1931)
  • Russula atropurpurea var. alutaceomaculata (Britzelm.) Singer (1932)
  • Russula atropurpurea var. atropurpurella Singer (1932)
  • Russula atropurpurea var. atropurpuroides Singer (1932)
  • Russula atropurpurea var. bresadolae (Schulzer) Singer (1932)
  • Russula atropurpurea var. krombholzii Singer (1932)
  • Russula atropurpurea var. fuscovinacea (J.E.Lange) Reumaux (1996)

Aceste variații precum toate celelalte încercări de redenumire nu sunt folosite aproape niciodată și astfel pot fi neglijate.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Russula depallens
  • Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 6-10 (12) cm, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi boltită, în sfârșit plată, regulată, slab adâncită în centru și cu margini atunci lobate dar niciodată canelate. Cuticula este netedă și mătăsos lucioasă, la umezeală unsuroasă și lipicioasă. Prezintă o mare varietate în culori: arămiu, ocru-maroniu, brun-roșiatic, brun-vinaceu, brun-purpuriu, violet închis, închis purpuriu sau negricios-purpuriu, spre mijloc câteodată în tonalități mai vii, câteodată de culoare mai deschisă. Are zone decolorate aproape albicioase, diferite în întindere. Cuticula poate fi îndepărtă pe o treime.
  • Lamelele: sunt dese, fragile și sfărâmicioase, numai ocazional bifurcate, nu prea înalte și rotunjit aderente la picior, aproape libere. Coloritul este pentru mult timp albicios, devenind cu timpul crem-deschis până la galben de pai, la bătrânețe cu pete ruginii.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-7 cm și o lățime de 1-2 cm, fiind cilindric, neted, plin, consistent, însă fragil și ușor îngroșat la bază. El este alb, dar capătă în vârstă pete ruginii, spre bază chiar brune. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: este albicioasă, la umezeală gri, densă, cărnoasă și fragilă. Mirosul este fructuos, plăcut de mere, iar gustul, în primul moment destul de iute, se pierde repede. Nu se colorează la contact cu aerul.[5][6]
  • Caracteristici microscopice: are spori cu o mărime de 9-11 x 8-10 microni care sunt ovoidali până aproape sferici, acoperiți de mulți negi destul de înalți (de până la 0,5 μm). Culoarea pulberii lor este albicioasă. Basidiile cu 4 sterigme de 6,5–7,5 μm fiecare sunt clavate și măsoară 40-45 x 10-12 microni, iar cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) fusiforme cu 60-70 x 7-12 microni, pleurocistidele (cistide situate în himenul de pe fețele lamelor), având o lățime de 6–10 μm, fiind în vârf variabile, preponderent rotunjite sau cu un apendicul de până la 2 μm.[1][10]
  • Reacții chimice: Lamelele se decolorează cu anilină brun-portocaliu,carnea cu anilină de fenol roșu, apoi negru, cu Hidroxid de potasiu ocru-brun, cu fenol brun-roz, cu naftolul α gri-violet, cu sulfat de fier gri-roșiatic și lamelele cu sulfoformol albastru.[11]
  • R. atropurpurea, spori
    R. atropurpurea, spori
  • R. atropurpurea, lamele și picior
    R. atropurpurea, lamele și picior
  • R. atropurpurea mai tânără
    R. atropurpurea mai tânără
  • R. atropurpurea cu nuanțe roșiatice
    R. atropurpurea cu nuanțe roșiatice

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Russula atropurpurea nu este ușor de recunoscut. La o privire superficială precum în stadiu tânăr, ar putea fi confundată cu Russula cyanoxantha,[12] Russula integra,[13] Russula nauseosa,[14] Russula mustelina,[13] Russula vesca,[15] Russula vinosa sin. Russula obscura (carnea devenind gri la contact cu aerul),[16] precum Russula xerampelina,[17] cu toate gustoase, mai departe cu Russula aeruginea (vinețica porcului),[16] Russula alutacea (lamele galbene),[18] Russula azurea,[19] Russula grisea, (burete de spin, vinețica cenușie)[20] și Russula viscida (cu pete de ocru pe pălărie),[21] toate comestibile, dar de valoare scăzută.

Dar poate fi confundată de asemenea cu ciuperci necomestibile ca de exemplu Russula alnetorum sin. Russula pumila (apoasă și iute),[22] Russula badia sin. Russula friesii, (miroase ca o cutie de țigară ca cedru, la început de gust dulce, după scurt timp însă extrem de iute),[23] Russula queletii, (foarte iute, usturoiară precum otrăvitoare)[24] Russula rubra (miros plăcut, dar foarte iute, lamele de la maturitate galbene),[25] Russula sardonia (lamele galbene, tare lăcrimoase, carne foarte iute și ușor otrăvitoare)[26] sau Russula violacea[27] precum cu toxica Russula fragilis.[28]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • Russula alnetorrum sin. pumila
    Russula alnetorrum sin. pumila
  • Russula alutacea
    Russula alutacea
  • Russula azurea
    Russula azurea
  • Russula grisea
    Russula grisea
  • Russula aeruginea
    Russula aeruginea
  • Russula integra
    Russula integra
  • Russula mustelina
    Russula mustelina
  • Russula nauseosa
    Russula nauseosa
  • Russula vesca
    Russula vesca
  • Russula vinosa sin. obscura
    Russula vinosa sin. obscura
  • Russula viscida
    Russula viscida
  • ! Russula badia !
     ! Russula badia  !
  • !! Russula queletii !!
     !! Russula queletii  !!
  • !! Russula sardonia !!
     !! Russula sardonia  !!
  • Russula xerampelina
    Russula xerampelina

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Oițele se găsește destul de des. Deși comestibilitatea este uneori pusă sub semnul întrebării din cauza gustului (care este numai la început iute), acea este dovedită și ciuperca poate fi mâncată fără îndoială. Este între iuțarii genului cea mai slab iute. Înafara preparării împreună cu alți bureți, de exemplu într-o ciulama, se potrivesc prăjiți ca șașlâc cu slănină sau ca papricaș de ciuperci iute cu ardei roșii,[29] serviți de exemplu cu mămăligă.

Pentru genul Russula (ca și pentru speciile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați, ca de exemplu acest soi.[30][31]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, tab. 409
  2. ^ Index Fungorum
  3. ^ Denumire RO
  4. ^ „Denumire RO” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 350-351, ISBN 3-405-12124-8
  6. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 72-73, ISBN 978-3-440-13447-4
  7. ^ J. V. Krombholz: „Naturgetreue Abbildungen und Beschreibungen der essbaren, schädlichen und verdächtigen Schwämme”, vol. 9, Editura J. G. Calve'sche Buchhandlung, Praga 1834, tab. 6
  8. ^ Max Britzelmayr: Russula atropurpurea, în: Botanisches Centralblatt, nr. 54, München 1893, p. 99
  9. ^ Mycobank
  10. ^ Rolf Singer: „Russula atropurpurea -Monographie der Gattung Russula”, în: Beihefte zum Botanischen Centralblatt, Editura A. Pascher, 1932, p. 298 pp.
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 512, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 198-199, ISBN 3-405-11568-2
  13. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 197, 198, 200, ISBN 3-426-00312-0
  14. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 62-63, ISBN 978-3-440-13447-4
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 404-405, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 406-407, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 408-409, ISBN 978-3-440-14530-2
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 366-367, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 374-375, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. X, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. + tab. 452
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 392-393, ISBN 3-405-11774-7
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 426-427, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 368-369, ISBN 3-405-12124-8
  24. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 204-206, ISBN 3-426-00312-0
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 364-365, ISBN 3-405-12124-8
  26. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 205, 207, ISBN 3-426-00312-0
  27. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 72-73, ISBN 978-3-440-13447-4
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 356-357, ISBN 3-405-12124-8
  29. ^ Fritz-Martin Engel, Fred Timber: „Pilze, kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest Verlag, 1969 München, p. 132, 135, 141
  30. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
  31. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto, „I funghi dal vero”, volumele1-7 (inclus speciile asemănătoare)
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII/IX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ernst Albert Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Russula_atropurpurea&oldid=15199037