Ioan Axente Sever

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ioan Axente Sever
IoanAxenteSever.jpg
Date personale
Născut 15 aprilie 1821(1821-04-15)
Frâua,
Imperiul Austriac Imperiul Austriac, (astăzi România)
Decedat (85 de ani)
Brașov
Austro-Ungaria Austro-Ungaria, (astăzi România)
Părinți Iacob, Ana, n. Maxim[1][2]
Frați și surori Gheorghe, Ariton, Iacob, Anica[1]
Naționalitate România română
Cetățenie Imperiul Austriac Imperiul Austriac,
Austro-Ungaria Austro-Ungaria
Religie greco-catolică[necesită citare]
Ocupație profesor
Activitate
Cunoscut pentru prefect al Legiunii Prima Blasiana în Revoluția de la 1848
Premii
Baia Mare, popiersie Axante Severa (1821-1906) Aw58.JPG
Acest articol se referă la revoluționarul român de la 1848. Pentru alte sensuri, vedeți Axente Sever (dezambiguizare).

Ioan Axente, supranumit Sever, (n. 15 aprilie 1821, Frâua – d. 13 august 1906, Brașov)[3] a fost un revoluționar român, unul dintre conducătorii mișcării de eliberare națională a românilor din Transilvania în Revoluția de la 1848.

Fiu de țăran, născut în Transilvania, a studiat teologia și filozofia la Blaj, după care s-a mutat la București.[3]

În revoluția de la 1848[modificare | modificare sursă]

La izbucnirea revoluției era profesor de latină și romănă, la Colegiul Sf. Sava din București.[3]

A luat parte la revoluția de la 1848 din București și împrejurimi, unde a avut rolul de a face cunoscute idealurile revoluționare printre țărani. În august 1848 s-a întors în Transilvania, unde a participat la a treia adunare de la Blaj din septembrie. A participat alături de Avram Iancu la rezistența din Munții Apuseni.[3]

La 8 ianuarie 1849 țăranii români răsculați au incendiat orașul Aiud. Populația nu credea că românii, pe atunci pașnici, ar putea s-o atace. În seara de 8 ianuarie — Crăciunul după calendarul iulian — a început măcelul ce a durat până în data de 17 ianuarie, fiind uciși cca 600 de etnici maghiari.[4] Un numar mare de oameni a încercat să se ascundă în munții din apropiere, dar din cauza gerului au murit înghețați. Morții au fost aruncați în șanțurile cetății, iar altă parte în varnița de lângă cetate, unde se află și monumentul acestora.

Indus în eroare de promisiunile mincinoase ale Curții de la Viena, precum și datorită poziției nejuste a guvernului revoluționar maghiar în problema națională și în cea a abolirii iobăgiei, a adoptat o atitudine pro-habsburgică, contribuind la dezbinarea forțelor revoluționare ale românilor și ungurilor.

Axente Sever a fost arestat în februarie 1849, acuzat fiind că ar fi participat la masacru, dar a fost găsit nevinovat la proces.[3]

După înfrângerea revoluției, a continuat să aibă un rol de frunte în viața politică și culturală a românilor din Transilvania. Astfel, a făcut parte din conducerea ASTREI, adică Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român.

A murit în spitalul săsesc din Brașov, foarte sărac și uitat de lume în vara anului 1906.

Decorații[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Mihai Sorin Rădulescu, Posteritatea lui Ioan Axente Sever, ZF — Ziarul de Duminică, 25 aprilie 2008, accesat 2016-04-01
  2. ^ Gheorghe Stăncescu, Un erou transilvanean: Ioan Axente Sever, Historia, anul VI, nr. 59, noiembrie 2006
  3. ^ a b c d e f g Ion Rusu Abrudeanu, Moții – Calvarul unui popor eroic dar nedreptățit, București: Ed. Cartea Românească, 1928, cap. XXV, Prefectul Axente Sever și activitatea sa în timpul revoluției ardelene din anii 1848/49
  4. ^ en András Gerő, James Patterson, Modern Hungarian Society in the Making: The Unfinished Experience, Central European University Press, 1995
  5. ^ Ionuț Țene, De ce l-au urât austriecii pe Avram Iancu! Cauza e recunoașterea Țarului și a generalul rus Luders, napocanews.ro, 16 martie 2015, accesat 2016-04-01

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Ioan Gabor, Ioan Axente Sever - un nume pentru neuitare (1821-1906), Sibiu: 2006, ISBN 10-973-7749-12-x , ISBN 13-978-973-7749-12-3
  • Adrian T. Pascu, Ioan Axente Sever (1821-1906): viața și activitatea militantă, Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1985
  • Nicolae Iorga, Oameni care au fost, Un bătrân erou: Axientie Sever, București: Ed. pentru Literatură, 1967, pp. 151–152

Legături externe[modificare | modificare sursă]