Hrib castaniu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Gyroporus castaneus)
Jump to navigation Jump to search
Gyroporus castaneus
Gyro.cast.jpg
Hrib castaniu
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Gyroporaceae
Gen: Gyroporus
Specie: G. castaneus
Nume binomial
Gyroporus castaneus
(Bull.) Quél. (1886)
Sinonime
  • Boletus castaneus Bull. (1788)
  • Boletus fulvidus Fr. (1818)
  • Boletus testaceus Gillet (1874)
  • Suillus castaneus (Bull.) P.Karst. (1882)
  • Suillus testaceus (Bull.) O.Kuntze (1898)
  • Leucobolites castaneus (Bull.) Beck (1923)

Gyroporus castaneus (Pierre Bulliard, 1788 ex Lucien Quélet, 1886), sin. Boletus cyanescens (Pierre Bulliard, 1788), din încrengătura Basidiomycota în familia Gyroporaceae și de genul Gyroporus,[1] denumit în popor hrib castaniu,[2] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează cu rădăcinile de arbori, formând micorize. În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă, adesea numai solitar, pe teren nisipos sau argilos în păduri de foioase sau mixte sub fagi, frasini, dar preferat sub diverse specii de stejari. Buretele se poate găsi de la câmpie la munte din iunie până în octombrie.[3][4][5]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Lucien Quelet

Acest burete a fost descris sub diverse denumiri foarte des, în total de 21 de ori (inclus forme și variații). Aici cele mai importante: [1]

În anul 1788, specia a fost pomenită și desenată pentru prima dată de naturalistul francez Pierre Bulliard ca Boletus castaneus în volumul VII al operei sale Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume din 1788, alăturând-o însă nu familiei Boletaceae ci celei de Paxillaceae.[6]

Micologul francez Claude Casimir Gillet a redenumit soiul în Boletus testaceus clasificându-l sub genul Boletus în cartea sa Champignons de France - Les Hyménomycètes, Planches supplementaires din 1878.[7]

Specificarea valabilă până în prezent (2018) a fost făcută de renumitul micolog francez Lucien Quélet: A transferat specia la genul nou creat de el Gyroporus, sub numele Gyroporus castaneus, de verificat în cartea sa Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium din 1886.[8] Toate celelalte denumiri sunt sinonime acceptate, dar, nefiind folosite, sunt neglijabile.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Boletus castaneus
  • Pălăria: Ea are un diametru de 4-10 (12) cm, este destul de cărnoasă și consistentă, la început semisferică cu marginea mereu tăioasă, răsfrântă în jos spre picior, apoi convexă, la bătrânețe aplatizată, ridicată, îndoită în sus, niciodată cocoșată, căpătând rupturi pe timp uscat. Cuticula este slab solzos-pâsloasă și uscată, la umezeală ușor unsuroasă, care se separă ușor de carne. Coloritul tinde de la galben-murdar, ruginiu, palid brun până la maroniu, devenind cu vârsta mai închis.
  • Tuburile și porii: Sporiferele sunt destul de scurte, repede bombate ca o pernă precum neaderente la picior. Culoarea lor este inițial albicioasă, la bătrânețe slab galbenă (datorită culorii pulberii sporilor). Porii sunt mici, denși și rotunjori. Stratul poros este albicios, dezvoltând la bătrânețe un aspect murdar.
  • Sporii: Ei sunt elipsoidali, hialini (translucizi) sub microscop, și au o mărime 7-11,5 x 4,5-6 (7) microni, pulberea lor fiind ocru-gălbuie (galben de paie).
  • Piciorul: El are o înălțime de 8-12 cm și o lățime de 1,5- cm, este neted, cărnos, cilindric precum ușor îngroșat la bază, plin și gros la ciuperca tânără, la maturitate spongios cu caverne, fiind de aceiași culoare cu pălăria, dar mai deschis în partea de sus.
  • Carnea: Ea este inițial fermă, apoi ceva spongioasă, de culoare albă care nu se decolorează în cazul unei leziuni. Mirosul este plăcut, slab fungid, gustul dulceag, la exemplare tinere ceva ca de nuci.[3][4][5]
  • Reacții chimice: Cuticula se colorează cu acid lactic roșu-purpuriu, carnea buretelui cu anilină roz-purpuriu, cu fenol brun de ciocolată, cu metol⁠(de) lila-purpuriu și cu tinctură de Guaiacum slab albastru-verzui.[9][10]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Ciuperca poate numai fi confundată cu alte soiuri comestibile, cu surata ei Gyroporus cyanescens,[11] dar de asemenea cu Boletus pulverulentus,[12] Boletus subtomentosus,[13] Suillus bovinus,[14]Suillus collinitus,[15] Suillus mediterraneensis sin. Boletus leptopus,[16] Suillus variegatus sin. Boletus variegatus,[17] Xerocomellus chrysenteron sau chiar cu exemplare de culoare mai deschisă a lui Xerocomus badius.

Soiul poate fi confundat de asemenea cu foarte asemănătorul precum otrăvitorul ’’Gyroporus ammophilus’’ care se dezvoltă în momentul de față (2018) numai pe Peninsula Iberică și în Franța de Sud.[18]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Bureții proaspeți și tineri sunt foarte savuroși. Ei pot fi pregătiți ca ciulama, cel mai bine împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat.[19][20] În afară de aceasta, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă, după tăierea în felii, uscarea lor. Bine gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă pe bază de ciuperci).[21][22]

Micologul francez Marcel Bon l-a indicat suspect,[23] ce este incorect. El a confundat soiul cu Gyroporus ammophilus,[24] descoperit de abia în anul 2006 de micologul catalan Enric Gràcia Barba.[18] Buretele crește momentan numai în Europa de Sudvest.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 504-505, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 490-491, ISBN 88-85013-46-5
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 54-55, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Pierre Bulliard: „Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume”, vol. VII, Editura Didot, Debure, Belin, Paris 1788, tab. 328
  7. ^ Claude Casimir Gillet: „Champignons de France - Les Hyménomycètes, Planches supplementaires”, Editura E. de Broise, Alençon 1878, p. 644
  8. ^ Lucien Quélet: „Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium”, Editura Octave Doin, Paris 1886, p. 161
  9. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 26, ISBN 3-85502-0450
  10. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 59
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 486-487, ISBN 3-405-11774-7
  12. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 36-37, ISBN 978-3-440-13447-4
  13. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 442-443, ISBN 88-85013-37-6
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 534-535, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 524-525, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 514-515, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 516-517, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ a b Enric Gràcia (Barba): „Puc sembrar rovellons al meu jardí? Respostes a 150 preguntes sobre bolets”, Editura RBA Libros – La Magrana, Barcelona 2006, p. 101-102
  19. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118, ISBN 978-973-50-3475-7
  20. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185, ISBN 973-95583-2-1
  21. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  22. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 26-30 ISDN 3-453-40334-7
  23. ^ Marcel Bon: „The Mushrooms and Toadstools of Britain and North Western Europe”, Editura Hodder and Stoughton, 1987, p. 32-33, ISBN 0-340-39935-X
  24. ^ http://www.mycobank.org/name/Gyroporus%20ammophilus&Lang=Eng Mycobank

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, selectie din vol. 1-7, vezi sus
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externe[modificare | modificare sursă]