Buchwaldoboletus lignicola

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search


Buchwaldoboletus lignicola sin. Pulveroboletus lignicola
Buchwaldoboletus lignicola 102704.jpg
Hribul lemnului
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Buchwaldoboletus
Specie: B. lignicola
Nume binomial
Buchwaldoboletus lignicola
(Kallenb.) Pilát (1969)
Sinonime
  • Boletus lignicola Kallenb. (1929)
  • Xerocomus lignicola (Kallenb.) Singer (1942)
  • Gyrodon lignicola (Kallenb.) Heinem. (1951)
  • Phlebopus lignicola (Kallenb.) M.M. Moser ex Groves (1962)
  • Pulveroboletus lignicola (Kallenb.) E. A. Dick & Snell (1965)

Buchwaldoboletus lignicola (Franz Joseph Kallenbach, 1929 ex Albert Pilát, 1969) sin. Pulveroboletus lignicola (Franz Joseph Kallenbach, 1929 ex E. A. Dick și Wally Snell, 1965), din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Buchwaldoboletus,[1] numit în popor hribul lemnului,[2] este o specie răspândită, dar rară, de ciuperci comestibile, în primul rând parazitare, dar de asemenea saprofite. În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă, solitar sau în grupuri mici, preponderent în păduri de conifere, la poalele copacilor vi rășinoși preponderent de pin, dar și de molid precum pe rădăcinile lor, parțial îngropate, dar, de asemenea pe sau lângă lemn de pin putred, pe deșeuri de lemn și prin rumeguș. Trebuie menționat, că micologii polonezi Marcin Szczepka și Slawomir Sokólspecia au dovedit asociația foarte intensă a acestei ciuperci, cu mult mai des întâlnitul "Phaeolus schweinitzii" care este parazitat de ea cu predilecție, dar nu întotdeauna.[3] Apare, de la deal la munte, din iulie până în noiembrie.[4][5]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Albert Pilát

Numele binomial a fost determinat de micologul german Franz Joseph Kallenbach (21 august 1893 – 11 septembrie 1944) drept Boletus lignicola în volumul 1 al operei sale Die Pilze Mitteleuropas - Die Röhrlinge (Boletaceae) din 1929,[6] iar micologul ceh Albert Pilát a creat noul gen Buchwaldoboletus și a transferat specia sub păstrarea epitetului,[7] fiind actual numele curent (2019). În cărți micologice se mai găsește și denumirea Pulveroboletus lignicola, hotărâtă de micologii americani E. A. Dick și Wally Snell|Snell în anul 1965,[8] acceptată sinonim ca și toți ceilalți taxoni nefolosiți.

Numele generic al genului și al speciei au fost create de Albert Pilát în onoarea botanistului și micologului danez Niels Fabritius Buchwald (n. 10 august 1898 – d. 10 februarie 1986) și nu, cum câteodată colportat, de prezența ciupercilor în pădure. Pe de o parte, în limba germană nu există o pădure Buchwald ci numai Buchenwald (pădure de fagi), pe de alta, soiul se dezvoltă numai în combinație cu lemn de rășinoase.[9] Epitetul derivat din cuvântul latin (latină lignum=lemn, bucată de lemn, vreascuri),[10] arată destul legătura cu lemnul.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Phaeolus schweinitzii
Ph. schweinitzii parazitat de B. lignicola
  • Pălăria: ce nu se poate decoji, are un diametru de 5-10 (15) cm, este destul de cărnoasă și consistentă, inițial semisferică cu marginea răsfrântă în jos și mai lungă decât corpul fructifer, apoi convexă și în sfârșit neregulat aplatizată. Cuticula este uscată, mat-catifelată, uneori slab pâslită și pe vreme umedă unsuroasă, fiind în vârstă deseori brăzdată de crăpături. Coloritul variază de la galben strălucitor, peste galben-portocaliu și galben-maroniu până la brun. Sub cuticulă se află un strat gelatinos netrecător, datorită căruia, pielea pălăriei poate fi împinsă încoace și încolo pe carne. Nu se colorează după apăsare.
  • Tuburile și porii: ambii fiind de dimensiuni diferite și fine. Tot stratul fructifer (0,8-1,5 cm) este decurent la picior și ușor de îndepărtat. Tuburile, carnea la fundul lor și porii sunt galbeni, la avansarea în vârstă galben-ruginii până galben-verzui, iar puncte de presiune în acest domeniu se decolorează imediat albastru-verzui, apoi brun-negricios.
  • Piciorul: are o înălțime de 3-7 cm și o lățime de 1,5-2,5 cm, este uscat, destul de scurt, cilindric, uneori ceva excentric, subțiat spre bază și plin pe dinăuntru. Coloritul este galben spre vârf și acolo albăstrind trecător după o leziune, iar în jos longitudinal fibros, maroniu cu aspecte roșiatice și necolorându-se după ce buretele a fost apăsat. Datorită hifelor miceliare, este la bază galben-pâslos.
  • Carnea: este destul de cărnoasă și compactă, dar de o caracteristică diferită, fiind în pălărie mai moale și în picior mai tare. Coloritul este albicios-gălbui, în picior mai galben și spre bază ruginiu. La atingere se decolorează doar partea corpului fructifer albăstrui. Mirosul este slab rășinos și de ciuperci, gustul asemănător și plăcut amărui.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: Sporii sunt gălbui, lung elipsoidali până slab fusiformi cu o depresie slabă sub-apiculară, netezi cu pereți subțiri, având o mărime de 6,1-8,2 x 2,7-3,6 microni. Pulberea lor este galben-măslinie. Basidiile hialine (translucide) și clavate, cu 4 sterigme fiecare, măsoară 20-23 x 7-8 microni. Cistidele sunt hialine sau gălbuie. Pleurocistidele (cistide situate în himeniul de pe fețele lamelor) cu pereți subțiri și alungit fusiformi au o dimensiune de 43-54 x 7-8 microni, iar cheilocistide (cistide de pe muchia lamelor) elipsoidale sunt mai mici cu 30-33 x 5-6 microni. Hifele cilindrice măsoară în tramă 4-7, în cuticulă 4-10 microni.[11]
  • Reacții chimice: Cuticula se decolorează cu acid sulfuric brun, iar tuburile și porii ocru, carnea cu fenol vinaceu-negricios, cuticula și porii cu guaiacol purpuriu murdar, cu Hidroxid de amoniu liliaceu la bază, cuticula și porii cu hidroxid de potasiu brun închis până negru și cuticula cu lactofenol roșu închis.[12][13]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Buretele poate fi confundat numai cu specii comestibile din aceiasi familie, cum sunt de exemplu: Boletus badius sin. Imleria badia, Boletus ferrugineus sin. Xerocomus ferrugineus,[14] Boletus subtomentosus sin. Xerocomus subtomentosus,[15] Chalciporus piperatus, sin. Boletus piperatus,[16] Gyrodon lividus,[17] (Cyano)boletus pulverulentus sin. Xerocomus pulverulentus,[18] Gyroporus castaneus,[19] Leccinum crocipodium,[20] Pseudoboletus parasiticus,[21] Suillus bovinus,[22] Suillus cavipes,[23] Suillus granulatus,[24] Suillus viscidus comestibil, (se dezvoltă sub larici),[25] Xerocomellus chrysenteron sin. Boletus chrysenteron,[26] Xerocomellus porosporus sin. Boletus porosporus,[27] Xerocomellus pruinatus sin. Boletus pruinatus,[28] Xerocomellus zelleri sin. Boletus zelleri[29] și Xerocomus ferrugineus sin. Boletus ferrugineus.[30]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Acest burete este comestibil și poate fi preparat asemănător altor specii ale familiei, dar din cauza rarității, ar trebui să fie cruțat.[31]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Mycobank
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 505, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  3. ^ M. Z. Szczepka & S. Sokól: „Buchwaldoboletus lignicola (Kallenbach) Pilát und Phaeolus schweinitzii (Fries) Patouillard – das Problem ihres gemeinsamen Auftretens”, în: „Zeitschrift für Mykologie”, vol. 50, nr 1, 1984, p. 36-37 [1]
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 522-523, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 72-73, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Franz Kallenbach: „ Die Pilze Mitteleuropas - Die Röhrlinge (Boletaceae), vol. 1, Editura Dr. Werner Klinkhardt, Leipzig 1929, p. 57
  7. ^ Albert Pilát: „Buchwaldoboletus, Buchwaldoboletus lignicola” în: „Friesia”, vol. 9, nr. 1-2, 1969, p. 217
  8. ^ E. A. Dick & Wally Snell|Snell: „Pulveroboletus lignicola”, în: „Mycologia”, vol 57, 1965, p. 451
  9. ^ Lotte Burkhardt
  10. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 692
  11. ^ [https://www.dgfm-ev.de/publikationen/artikelarchiv/zur-systematischen-stellung-des-boletus-lignicola/download P. Heinemann, 1987
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 47, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 65
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 514-515 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 81, 83-84, ISBN 3-426-00312-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 492-493, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 28, ISBN 3-85502-0450
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 522-523 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 26, ISBN 3-85502-0450
  20. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 63, ISBN 3-85502-0450
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 492-493, ISBN 3-405-12116-7
  22. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  23. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 293, ISBN 3-85502-0450
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 508-509, ISBN 3-405-11774-7
  25. ^ [Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 528-529, ISBN 3-405-12116-7
  26. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 44-45, ISBN 3-85502-0450
  27. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 42-43, ISBN 978-3-440-13447-4
  28. ^ I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 398-399, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  29. ^ Heinrich Dörfelt
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 514-515, ISBN 3-405-12116-7
  31. ^ Pilzwelten

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7, pentru toate ciupercile analizate
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967

Legături externe[modificare | modificare sursă]