Sfârcuri uscate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Suillus bovinus)
Jump to navigation Jump to search
Suillus bovinus
Suillus bovinus (アミタケ)盃ヶ岳DSCF9451.JPG
Lumânărică, sfârcuri uscate
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Suillaceae
Gen: Suillus
Specie: S. bovinus
Nume binomial
Suillus bovinus
(L.) Roussel (1806)
Sinonime
  • Boletus bovinus L. (1753)
  • Agaricus bovinus (L.) Lam. (1783)
  • Boletus aestivus Schlotterb. (1760)
  • Boletus bovinus var. aestivus (Schlotterb.) J.F.Gmel. (1792)
  • Viscipellis bovina (L.) Quél. (1886)
  • Ixocomus bovinus (L.) Quél. (1888)
  • Agaricus bovinus (L.) Lam. (1783)
  • Mariaella bovina (L.) Šutara (1987)

Suillus bovinus (Carl von Linné, 1753 ex Henri François Anne de Roussell, 1806) din încrengătura Basidiomycota în familia Suillaceae și de genul Suillus,[1] este o ciupercă comestibilă care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Buretele este numit în popor lumânărică sau sfârcuri uscate.[2] Apare în România, Basarabia și Bucovina de Nord foarte des, numai sub pini pe soluri sărace și acide, dar câteodată și pe cele calcaroase, prin păduri de conifere sau mixte, bărăgan și mlaștini, mai frecvent întâlnit în zonele de câmpie, mai rar se găsește în regiunile subalpine. Apare deseori în mase, dezvoltându-se în grupuri de tufe în apropierea pomului simbiont, din (iunie) iulie până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Boletus bovinus
  • Pălăria: Ea are un diametru de 5-11 cm, este destul de cărnoasă și compactă moale, dar ușor elastică, fiind inițial semisferică cu marginea răsfrântă în jos, apoi convexă și la bătrânețe întinsă și adâncită în mijloc, marginea fiind adesea îndoit ondulată. Cuticula este netedă, lucioasă pe vreme uscată, dar lipicioasă și cleioasă la umezeală. Ea nu se separă ușor de pălărie, maximal pe o treime din diametru. Coloritul este variabil: palid gălbui, gălbui-ocru, gălbui-cenușiu, portocaliu-gălbui, gălbui-maroniu, la maturitate de obicei cu o bordură albicioasă pe o margine atunci ascuțită.
  • Tuburile și porii: Sporiferele sunt galben-măslinii, scurte (10 mm), compuse din 3-4 tubulețe mai scurte, unghiulare, la început aderate, ulterior ușor decurente la picior precum dificil separabile de pălărie. Porii sunt atât alungiți cât și rotunzi, la început palid gălbui, mai târziu cenușiu-gălbui, galben-măslinii. Porii ciupercii sunt inițial mici și devin apoi în vârstă largi și alungiți, Fiind neregulați, unghiulari și împărțiți în profunzime prin septe. Coloritul inițial alb, corespundă mai târziu în mod normal cu cea a pălăriei, dar devine la bătrânețe nu rar murdar brun-ruginii.
  • Sporii: Ei sunt palid gălbui, netezi și fusiformi, cu o mărime de 7-10 x 2-5,4 microni. Pulberea lor este brun-măslinie.
  • Piciorul: El are o înălțime de 4-8 cm și o lățime de 0,6-1,5 cm, este cilindric, adesea îndoit, plin, destul de subțire dar elastic, de un colorit gălbui-ocru, devenind spre bază din ce în ce mai roșiatic și flocos. Acolo se pot vedea hifele portocaliu-rozalii ale miceliului. Tulpina nu prezintă un inel.
  • Carnea: Ea este moale, dar destul de elastică, fiind de culoare crem-gălbuie, adesea străbătută de o rețea roșiatică în picior care nu se decolorează după tăiere. Fiartă devine rozalie, roșiatică sau purpurie. Mirosul este ușor fructuos, gustul dulce acrișor, dar ceva fad. Ciuperca este adesea năpădită de larvele unor diptere din familia Mycetophilidae care se dezvoltă în interiorul corpurilor de fructificație.[3][4]
  • Reacții chimice: Buretele se colorează sub aburi de aburi de amoniac violaceu până brun pe pălărie, roz până albăstrui în carne, iar porii precum piciorul devin roșiatici, cu anilină în întregime roz, cu Hidroxid de potasiu în carne lila-roz până roșiatic-roz și cu sulfat de fier în întregime gri-albăstrui.[5]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Bureții pot fi confundați numai cu specii asemănătoare, cu toate comestibile, din familia Suillaceae, de exemplu cu Suillus bresadolae,[6] Suillus cavipes,[7] Suillus flavidus,[8] Suillus granulatus,[9] Suillus tridentinus,[10] Suillus variegatus,[11] Suillus viscidus comestibil, (se dezvoltă sub larici)[12] sau cu Chalciporus piperatus, sin. Boletus piperatus,[13] Gyrodon lividus,[14] Xerocomellus chrysenteron[15] Xerocomus spadiceus[16] și Xerocomus subtomentosus[17] din familia Boletaceae, respectiv Gyrodon lividus,[18] din familia Paxillaceae.

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Este o specie comestibilă, care ar trebui să fie ingerată numai în stadiu tânăr. Când este matură, gustul devine fad, iar carnea ceva elastică și năpădită de viermi. Cel mai bine se folosește împreună cu alte ciuperci de pădure. Aroma îi este intensificată prin uscare. Atunci este destul de apreciată pentru aromatizarea mâncărurilor. Se pretează și la conservarea în oțet sau ulei.[19][20]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1,2
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 534-535, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 64-65, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  6. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 528-529, ISBN 3-405-12116-7
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 446-447, ISBN 3-405-12124-8
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12124-8
  9. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 87-88, ISBN 3-426-00312-0
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 526-527, ISBN 3-405-11774-7
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ [Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 528-529, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 46, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 492-493, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 498-499, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  19. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  20. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118 și 426, ISBN 978-973-50-3475-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p. 902+tabl.
  • Bruno Cetto: vol. 1-3, 7 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]