Formă de guvernământ

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Forme de guvernământ)
Salt la: Navigare, căutare

Forma de guvernământ este un concept din științele politice care se referă la modul în care este organizată puterea executivă în stat, în principal la modul cum este numit și legitimat conducătorul statului. Se diferențiază astfel două mari forme de guvernământ: monarhia, cu un conducător cu mandat transmis ereditar, și republica, în care conducerea statală este aleasă prin vot.

Monarhia[modificare | modificare sursă]

Monarhia absolută (autoritară)[modificare | modificare sursă]

În această formă de guvernământ, monarhul deține puterea absolută in stat. Parlamentul are rol decorativ (daca există), iar puterea executivă este exercitată în totalitate de monarh.

În prezent, state în care există monarhie absolută sunt Vaticanul, unele monarhii musulmane, Swaziland,Arabia Saudita,cele din Asia etc.

Monarhia constituțională[modificare | modificare sursă]

În statele cu regim monarhic constituțional (ex: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Suedia, Belgia, Olanda, Spania), șeful statului este monarhul, care deține, de regulă, puteri limitate. Puterea executivă este deținută de Guvern prin Primul-Ministru. Ca structură, sistemul este foarte asemănător cu cel al Republicii Parlamentare, diferențele fiind legate de șeful statului și modalitatea de alegere al acestuia.

Monarhii din aceste sisteme au cunoscut o reducere treptată a atribuțiilor lor, mai ales după anul 1945, rolul acestora fiind mai mult simbolic. Cu toate acestea, există "puteri de rezervă" pe care aceștia le pot folosi (mai ales în Marea Britanie), însă acest lucru ar putea duce la o criză puternică în statul respectiv.

Această formă de guvernământ este considerată stabilă, întrucât șeful statului, deși nu este ales direct de către cetățeni, este imparțial din punct de vedere politic și nici nu se implică la nivel public în politica statului (de exemplu, Regina Marii Britanii nu face niciodată afirmații publice referitoare la politicile Guvernului, însă are o întâlnire săptămânală cu primul-ministru în care își exprimă punctul de vedere legat de acțiunile acestuia).


Constituția României din 1923, acceptată, în general, ca ultima constituție democratică a țării, asignează astfel cele trei puteri ale Statului:


  • Puterea legislativă se exercită colectiv de către Rege și Reprezentațiunea națională” (Senatul și Adunarea deputaților, adică Parlamentul). (art. 34) și „Orice lege cere învoirea a câtor trele ramuri ale puterii legiuitoare.” (cele trei entități nu pot adopta texte cu putere de lege decât împreună). Conform art. 90, Regele poate dizolva Parlamentul, dar este obligat să convoace noi alegeri în termen stabilit: „el are dreptul de a dizolva ambele Adunări deodată sau numai una din ele. Actul de dizolvare trebuie să conțină convocarea alegătorilor până în două luni de zile și a Adunărilor până în trei luni.”
  • Puterea executivă este încredințată Regelui, care o exercită în modul regulat prin Constituțiune.” (art. 39). Regele numește pe Primul-Ministru, care formează Guvernul: „Guvernul exercită puterea executivă în numele Regelui, în modul stabilit prin Constituțiune.” (art. 92). „Regele domnește, nu guvernează” este formula care exprimă, sintetic, faptul că Suveranul rămâne titularul puterii executive, pe care nu o exercită în mod direct, ci prin intermediul Cabinetului. Ca titular al acestei puteri, Regele poate revoca oricând mandatul Primului-Ministru, dacă constată că guvernul acestuia nu se mai bucură de încrederea populației și a sa (ex. situația de la 23 August 1944): „Regele numește și revoacă pe miniștrii săi.” (art. 88).
  • Puterea judecătorească se exercită de organele ei. Hotărârile lor se pronunță în virtutea legii și se execută în numele Regelui.” (art. 40)

Republica[modificare | modificare sursă]

Republica parlamentară[modificare | modificare sursă]

În statele cu formă de guvernământ parlamentară (ex: Germania), prim-ministrul (sau cancelarul) este șeful guvernului, autoritatea executivă în stat, șeful statului (monarh sau președinte) având, cu mici excepții, funcții simbolice.

Guvernul este numit de către Parlament, iar în unele cazuri Parlamentul alege și Președintele țării. În majoritatea cazurilor, Președintele are rolul de a media conflictele politice și de a reprezenta pe plan extern țara, neavând atribuții executive.

Republica semiprezidențială[modificare | modificare sursă]

În cele cu formă de guvernământ semiprezidențială (de exemplu, Franța sau România), prim-ministrul este șeful guvernului, împărțind, totuși, puterea executivă cu președintele statului. Acesta din urmă are atribuțiuni importante mai ales în domeniul politicii externe, de apărare și celei de securitate. De asemenea, președintele propune parlamentului prim-ministrul spre validare și poate dispune suspendarea din funcție a unor miniștri, dacă aceștia sunt anchetați pentru fapte penale. Miniștrii sunt numiți de președinte, la propunerea prim-ministrului.

În republicile semiprezidențiale, șeful statului este ales direct de către cetățeni, acest fapt conferindu-i o legitimitate sporită. Există controverse legate de recunoașterea oficială a "republicii semiprezidențiale" ca formă oficială de guvernământ, unii juriști afirmând că aceasta nu există în realitate.

Republică prezidențială[modificare | modificare sursă]

În statele cu formă de guvernământ prezidențială (ex: SUA), nu există prim-ministru, atât funcția de șef al guvernului, cât și cea de șef al statului fiind îndeplinită de președintele statului. În republicile prezidențiale, Președintele țării (ales direct de către cetățeni) exercită întreaga putere executivă, însă acțiunile sale sunt puternic controlate de Parlament, prevenind astfel abuzurile.

Vezi și[modificare | modificare sursă]