Serval

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
ServalAjutor:Cum se citește o cutie de taxonomie
Stare de conservare: Risc scăzut (lc)
Serval2.jpg
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Mammalia
Ordin: Carnivora
Familie: Felidae
Gen: Leptailurus
Specie: Leptailurus serval
Nume binomial
Leptailurus serval
Schreber, 1776
Răspândirea geografică a servalului

Răspândirea geografică a servalului
Sinonime

Felis serval (Schreber, 1776)

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de serval
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Serval

Servalul (Leptailurus serval sau Felis serval) este un mamifer carnivor din familia Felidae.

Aspect exterior[modificare | modificare sursă]

Servalul seamănă cu o pisică, numai că este mai musulos și are picioare mai lungi. Lungimea corpului alcătuiește 90–135 cm, iar înălțimea — 40–65 cm și cântărește între 8 și 18 kg. Dimensiunile relative ale urechilor și picioarelor servalului sunt cele mai mari printre feline, în schimb capul este mic. După particularitățile morfologice, cele mai apropiate rude ale servalului sunt râsul și caracalul, cu toate că după colorit poate fi confundat cu ghepardul. Gâtul, burta și botul sunt albe. Urechile sunt negre în exterior, cu pete galbene sau albe.

Coloritul servalului variază în funcție de zona geografică. Indivizii care viețuiesc în zone despădurite și în stepe au pete mari negre pe blana de culoare deschisă. Servalii obișnuiți cu umbra pădurilor au o blană mai închisă la culoare, iar petele nu mai sunt atât de evidente. Odinioară, aceștia erau clasificați într-un gen aparte: Servalinae.

În zonele muntoase ale Kenyei se întâlnesc specimeni de culoare neagră; în astfel de zone ei alcătuiesc jumătate din populația de servali. Servalii-albinoși au blana albă cu pete argintii-cenușii și nu supraviețuiesc în sălbăticie.

Răspândire și subspecii[modificare | modificare sursă]

Servalii sunt răspândiți pe aproape tot teritoriul Africii, cu excepția Saharei, pădurilor ecuatoriale centrafricane și a zonei sudice a continentului. La nord de Sahara, în state ca Algeria sau Maroc, servalul este un animal rar, în schimb este întâlnit în cantități normale în celelalte regiuni.

În total, sunt definite 14 subspecii de serval:

  • Leptailurus serval serval, din Tanzania până în RAS
  • Leptailurus serval beirae, Mozambic
  • Leptailurus serval brachyura, Africa de Est, Sahel, Etiopia
  • Leptailurus serval constantina, Africa de Nord (pe cale de dispariție)
  • Leptailurus serval hamiltoni, partea de est a provinciei Transvaal
  • Leptailurus serval hindeio, Tanzania
  • Leptailurus serval ingridi, Namibia, Botswana sudică, Zimbabwe
  • Leptailurus serval kempi, Uganda
  • Leptailurus serval kivuensis, Congo
  • Leptailurus serval liposticta, Angola de nord
  • Leptailurus serval lonnbergi, Algola de sud
  • Leptailurus serval mababiensis, Botswana nordică
  • Leptailurus serval robertsi, Transvaalul estic (RAS)
  • Leptailurus serval togoensis, Togo, Benin

Comportament și alimentație[modificare | modificare sursă]

Servalii populează teritorii cu multe tufișuri și o vegetație relativ bogată, de regulă în preajma ochiurilor de apă. Ei evită regiunile aride, podișurile uscate și pădurile tropicale.

Servalii sunt niște animale semi-nocturne, fiind activi mai ales între orele 4–5 dimineața și 10–11 seara. Consumă diferite rozătoare, iepuri și antilope mici, dar și flamingo, găinușe angoleze și alte păsări. În urmărirea rozătoarelor și reptilelor, servalul își folosește auzul bine dezvoltat, iar picioarele lungi permit deplasarea rapidă prin iarba savanei.

În ciuda faptului că picioarele le sunt lungi și puternice, servalii nu pot alerga timp îndelungat după pradă. Tactica sa de atac se aseamănă cu cea a unei alte feline — caracalul. El se ascunde în iarbă în timpul pândei, iar pentru a doborî păsări, efectuează salturi de până la 3 m înălțime. Pentru a face rost de rozătoare, le sapă văgăunile sau se cațără în copaci după aceștia. La necesitate, se aruncă și în apă. Servalii sunt niște vânători foarte eficace: în medie 59 % din atacurile lor se soldează cu succes.

Servalii duc un mod de viață solitar, fiind întâlniți în grupuri foarte rar. În caz de pericol, ei se ascund sau se salvează prin fugă, efectuând salturi neașteptate sau schimbându-și brusc direcția mișcării, rareori urcând în copaci.

Reproducere[modificare | modificare sursă]

Servalii nu au un sezon anumit de reproducere. Excepție fac indivizii din zonele sudice ale arealului de răspândire, care se nasc preponderent în lunile februarieaprilie. Cu câteva zile înainte de împerechere, masculul și femela viețuiesc împreună. Gestația durează 65–75 zile. Puii sunt născuți de regulă în smocuri de iarbă aranjate din timp și sunt în număr de doi sau trei. Mama îi hrănește cu lapte până la 5–7,5 luni. La vârsta de un an ei devin total independenți și își caută un teritoriu. Ei ating maturitatea sexuală la 18–24 luni.

Protecție[modificare | modificare sursă]

Blana și pielea servalului sunt utilizate în scopuri comerciale și industriale, iar în unele regiuni ale Africii oamenii le folosesc chiar și carnea în alimentație, de aceea situația ecologică a lui nu este dintre cele mai bune, întruct în zonele populate de oameni populația lor a scăzut semnificativ. Este ucis și din cauza atacurilor asupra păsărilor domestice. Subspecia nord-africană a fost inclusă în Lista Roșie a IUCN ca animal amenințat (în engleză endangered).

Servalii sunt destul de sociabili și pot fi ușor dresați și domesticiți. Masculii se pot împerechea cu pisicile de casă, obținându-se hibrizi. Sunt cunoscute și cazuri de împerechere între servali și caracali, în urma cărora s-au născut sevricali și caravali.