RCS & RDS

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
RCS & RDS
Tip Companie privată
Fondată 1994 (România)
Sediu București, România
Zona deservită Internațional
Industrie telecomunicații
Servicii servicii internet telefonie fixa și mobilă televiziune
Website ro www.rcs-rds.ro

RCS & RDS este un operator de servicii de telecomunicații din România, înființat în anul 1994.

Compania Romanian Cable Sistem (RCS) a cunoscut o dezvoltare rapidă pe piața din România, primii pași concretizându-se prin achiziționarea mai multor rețele de comunicații din țară. Deja în anul 1996 se realizează consolidarea Grupului RCS, iar acesta începe să se extindă tot mai mult prin achiziții.

Compania RCS & RDS este prezentă încă din anul 1998 în Ungaria și începand cu anul 1999 în Slovacia oferind în acest moment servicii de televiziune prin cablu, Internet și telefonie fixă. În prezent (martie 2008), RCS & RDS are operațiuni în Ungaria, Slovacia, Serbia, Cehia, Croația și în Moldova[1].

Principalul acționar este Cable Communications Systems din Olanda, cu 94,15%, al cărui acționar majoritar este omul de afaceri Zoltán Teszári.[2]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Antena pentru receptionarea serviciilor oferite de RCS & RDS.

În 1994 se înființează compania Romanian Cable Systems (RCS).

În 1995 este construită o rețea de cablu în Chișinău (Republica Moldova), care ulterior va fi vândută, iar fondurile folosite pentru achiziții de rețele în România. Doi ani mai târziu, grupul RCS s-a consolidat și a fost pregătit pentru noi investiții. Conform strategiei companiei de a realiza o extindere regională, în noiembrie 1998 este inițiată achiziția și reconstrucția primelor rețele de cablu din Budapesta, în prezent Grupul RCS fiind al treilea operator din Ungaria.

În aprilie 1998 este înființată compania Romanian Data Systems (RDS), specializată în transmisii de date și Internet; în prezent RDS este lider al pieței de profil din România;

În decembrie 1999 - ianuarie 2000 sunt achiziționate primele rețele de cablu în Slovacia, unde Slovakia Cable Systems (SCS), deținută în proporție de 95% de către RCS, este al doilea operator.

În aprilie 2000 este inițiat proiectul de construire a unei rețele naționale de fibră optică în România (4.200 km) din care, în prezent, este funcțional un tronson de aproape 1000 km (cu o capacitate instalată de 622 Mbps). În 2001 încep lucrările de modernizare a rețelei de distribuție, ceea ce permite introducerea pachetelor de programe diferențiate. Tot din acest moment este disponibil serviciul Cablelink (Internet prin cablu TV) la un tarif neprohibitiv pentru persoanele fizice.

În aprilie 2003, compania a cumpărat furnizorul de televiziune prin cablu TerraSat, care avea 150.000 de abonați, pentru suma de 4,5 milioane dolari[3]. TerraSat a fost înființată în 1991 cu o investiție inițială de 70.000 de mărci germane iar în 2003 deținea aproape 5% din piața de CATV, find numărul patru pe piață[4]. Operațiunile firmei erau concentrate mai ales în partea de sud-vest a țării: Pitești, Craiova, Turnu-Severin, Reșița[4].

În martie 2004, RCS&RDS, a cumpărat, împreună cu Astral Telecom, furnizorul de televiziune prin cablu FX Communications și furnizorul de internet FX Internet[5]. FX Communications avea 107.000 de clienți iar FX Internet avea 13.000 de utilizatori[5].

  • 26 aprilie 2005 a adus ocazia de unificare a celor două companii din Romanian Cable Systems (RCS) și Romania Data Systems (RDS). Motivul acestei fuziuni era îmbunătățirea modului de utilizare a infrastructurii, reducerea costurilor operaționale și de administrare a rețelei.[7]
  • În noiembrie 2007 renunță la ideea listării la Bursa de la Londra, optând spre o finanțare bancară record pentru România, de 500 milioane de euro. In țară, compania are nevoie de bani pentru dezvoltarea unei rețele 3G la nivel național, a cărei construcție depașește 300 milioane de euro[2]

În ianuarie 2010, RCS&RDS a preluat compania Airbites, furnizor de servicii de comunicații cu câteva zeci de mii de clienți[8]. Airbites furniza servicii în București și Iasi și a înregistrat în 2008 o cifră de afaceri de 2,9 milioane de euro și o pierdere netă de 8,5 milioane de euro[8]. Airbites este divizie a companiei elvețiene Swisscom și furnizează servicii de televiziune, internet și telefonie fixă[8].

În septembrie 2012, RCS&RDS a înghițit și iLink. Operatorul de cablu avea datorii de 25 mil. euro[9]. iLink oferea servicii de internet, telefonie și televiziune prin internet în mai multe localități, printre care Galați, Tulcea, Năvodari, Constanța, Călărași, Giurgiu, Zimnicea, Videle, Curtea de Argeș și București. Compania avea peste 20.000 de abonați la serviciile de internet, conform datelor de pe piață.

Servicii[modificare | modificare sursă]

  • Digi.net: conexiune broadband rezidențial sau business pe infrastructura cablu sau FTTB.
  • Digi.tel: rezidențial sau business VOIP pe infrastructura cablu sau FTTB.
  • Digi.tv: televiziune prin satelit sau prin cablu.
  • Digi.mobil: 3G telefonie mobilă și internet mobil.[10].

RCS & RDS în alte țări[modificare | modificare sursă]

Compania este prezentă și în Ungaria, unde în decembrie 2009 a preluat 30% din operatorul de cablu TvNetWork[11]. În ianuarie 2010, compania avea în jur de 200.000 de abonați pentru cablu analogic și 400.000 de clienți pentru serviciile de televiziune digitală prin satelit (DTH), adică aproximativ jumătate din numărul total de abonați de DTH din Ungaria[11]. În decembrie 2010, RCS & RDS era numărul doi pe piața de servicii TV din Ungaria, cu 690.494 de clienți în total, după UPC (cu 773.872), și înaintea grupului Deutsche Telekom (cu 666.087)[12]. În iunie 2011, RCS&RDS 241.800 clienți de internet fix, fiind pe locul 3, după Deutsche Telekom, cu 685.770 de abonați și UPC cu 414.240 de abonați[13].

În afară de România și Ungaria, operatorul telecom mai are activități în Spania, Cehia, Croația, Slovacia și Serbia[11].

În mai 2011, Digi TV avea în jur de 500.000 de abonați în Cehia și Slovacia, platforma deținută de RCS&RDS fiind unul dintre cei cinci operatori de televiziune digitală prin satelit de pe fiecare dintre aceste două piețe[14].

În decembrie 2006, Digi TV avea 15.000 de abonați în Serbia și 5.000 în Croația[15].

Abonați[modificare | modificare sursă]

RCS & RDS este în prezent cel mai mare furnizor de servicii de acces Internet de bandă metropolitană, dintre operatorii din România deservind:

Televiziune prin cablu:

Data 2009-02[16] 2007-11[2]
clienți 1.350.000 1.340.000

Televiziune digitală prin satelit - DigiTV:

Data 2009-02[16] 2008-04[17] 2007-07[6] 2006-12[17] 2005-12[18]
clienți 1.100.000 1.000.000 510.000 500.000 120.000

Internet:

Data 2010-03[19] 2009-02[16] 2007-11[2] 2006-08[20] 2005-12[21]
clienți 1.100.000 850.000 590.000 400.000 200.000

Telefonie fixă:

Data 2010-03[19] 2009-02[16] 2007-11[2] 2006-12[22] 2005-12[23]
clienți 1.500.000 1.200.000 862.000 642.000 350.000
  • Telefonie mobilă:
Data 06.2013 12.2012 12.2010 03.2010[19] 03.2009[1]
clienți 1.100.000 1.100.000 1.300.000 1.350.000 1.200.000

Rezultate financiare[modificare | modificare sursă]

Cifra de afaceri și profitul net, în milioane euro:

An 2010[24] 2009[25] 2008[26] 2007[27][28] 2006[2] 2005[29] 2004[30]
Cifra de afaceri 418 391 386,7 326 221 200 ($) 93
Profit net -16,6 50 -22,9 18,5 34,8 - -

Număr angajați:

Data 2009[31] 2008[32] 2007[32] 2006[18] 2005[33] 2004[33]
angajați 6.500 6.600 5.800 5.000 5.000 4.000

Litigii[modificare | modificare sursă]

Televiziunea Antena 1, companie a trustului INTACT, a acționat RCS&RDS în judecată, pretinzând suma de 60 de milioane de euro pentru daunele produse, sumă calculată proporțional cu cota de audiență a Antenei 1. RCS&RDS este acuzată că preia de la Antena 1 gratuit programe pe care le transmite în rețea, iar publicul plătește pentru accesul la cablu. Antena 1 susține că prin reglementările legale programele trebuie să fie distribuite gratuit, iar publicul să fie informat explicit în acest sens.[34]

Datoriile RCS&RDS, care vor ajunge la maturitate în 2011 și în 2012, se ridică la suma de 550 milioane de dolari,reprezentând împrumuturile bancare contractate. Agenția de rating Moody's a schimbat perspectiva ratingului "Ba3" al RCS & RDS de la "stabilă" la "negativă".[35]

Dispute[modificare | modificare sursă]

Viacom[modificare | modificare sursă]

Prezenţa canalelor Viacom este una controversată în această reţea. În 2006 au fost eliminate MTV 2 (Actual MTV Rocks) şi MTV Base (Actual MTV Dance) pe motiv de audienţă redusă. În aprilie 2007, VH 1 a trecut în pachetul Extra odată cu lansarea canalului Antena 2 în pachetul Bază. Canalele MTV Hits şi VH 1 Classic au fost şi ele eliminate, de data aceasta fără motiv, în data de 19 martie 2009. Conflictele legate de canalele secundare de muzică nu au fost mediatizate.

În Ungaria, conflictul a fost de mai mare amploare, fiind scoase şi Comedy Central, VIVA, MTV Ungaria şi Nickelodeon în ianuarie 2010.

Anul 2013 aduce îmbunătăţirea relaţiilor dintre RCS & RDS şi Viacom, fiind introduse canalele Comedy Central Extra şi Nickelodeon în România, iar în Ungaria au fost reintroduse Comedy Central şi Nickelodeon.

În anul 2014 se reintroduc MTV Europe şi VIVA în Ungaria, pentru VH 1 prelungindu-se contractul inclusiv pentru Ungaria, iar canalul de filme Paramount Channel a fost lansat în România mai întâi în reţeaua RCS & RDS, apoi în reţelele InterSat Constanţa şi UPC România / Focus Sat.

Discovery Networks[modificare | modificare sursă]

În seara de 29 noiembrie 2012, RCS & RDS a întrerupt emisia canalelor Discovery Communications, incluzând Discovery Channel. Directorul General al Discovery Communications, Mark Hollinger, a trimis o scrisoare publică în încercarea de a anula acțiunea RCS & RDS, atrâgând atenția asupra negării dreptului telespectatorilor de a face o alegere în ceea ce privește canalele vizionate.[36] În replică, RCS & RDS a emis un comunicat de presă în care acuza discursul lui Hollinger preocupat de binele telespectatorilor de ipocrizie și atrăgea atenția asupra faptului că „principala preocupare a reprezentanților Discovery era mentinerea unor tarife și a unor venituri garantate cât mai mari”.[37]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Planurile RCS&RDS de extindere in Ungaria, blocate, accesat la 18 martie 2009
  2. ^ a b c d e f RCS&RDS lasa bursa din Londra si ia un credit-record, 2007-11-07, standard.ro, accesat la 2007-11-18
  3. ^ RCS&RDS buys TerraSat and changes cable television market hierarchy, 02.04.2003, zf.ro, accesat la 25 martie 2010
  4. ^ a b Doua cabluri innodate pentru locul I, 2 apr 2003, zf.ro, accesat la 14 octombrie 2010
  5. ^ a b Companiile FX, vandute pentru 16 mil. dolari, 08.03.2004, zf.ro, accesat la 25 martie 2010
  6. ^ a b Digi TV - Istoric
  7. ^ RCS a inghitit RDS, 1 Iulie 2005, wall-stret.ro, accesat la 20 septembrie 2011
  8. ^ a b c Operatorul de telecom RCS&RDS preia rețeaua Airbites, 14 Ian 2010, money.ro, accesat la 17 ianuarie 2010
  9. ^ RCS&RDS a înghițit și iLink. Operatorul de cablu avea datorii de 25 mil. euro, 26 Sep 2012, zf.ro, accesat la 26 septembrie 2012
  10. ^ ro Wall-Street.ro "RCS&RDS vrea sa lanseze servicii 4G"
  11. ^ a b c Filiala ungara a RCS&RDS a incheiat un parteneriat cu o companie germana, 19 Ianuarie 2010, wall-stret.ro, accesat la 19 ianuarie 2010
  12. ^ RCS&RDS revine pe locul 2 pe piata TV din Ungaria, 24 Februarie 2011, wall-stret.ro, accesat la 10 martie 2011
  13. ^ RCS&RDS a ajuns la aproape 250.000 de clienti de internet fix in Ungaria, Cristina Negraru, 12 August 2011, wall-stret.ro, accesat la 13 septembrie 2011
  14. ^ Probleme pentru RCS&RDS in Cehia. Un distribuitor de filme ii cere daune de milioane, Cristina Negraru, 10 Mai 2011, wall-stret.ro, accesat la 11 septembrie 2011
  15. ^ RCS&RDS a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de peste 300 mil. dolari, 28 feb 2007, zf.ro, accesat la 26 septembrie 2011
  16. ^ a b c d Dupa pierderile de clienti de anul trecut, UPC da semne de crestere, accesat la 17 martie 2009
  17. ^ a b RCS&RDS pregateste noi canale de sport pe DigiTV, 8 sep 2008, Sabin Popescu, zf.ro, accesat la 26 septembrie 2011
  18. ^ a b RCS & RDS anunta 400.000 clienti de telefonie si 200.000 abonati DigiTV, 2006-04-19, comunic.ro, accesat la 7 ianuarie 2010
  19. ^ a b c RCS&RDS lanseaza internet si telefon fix prin reteaua 3G la 10 lei pe luna, 24.03.2010, zf.ro, accesat la 30 martie 2010
  20. ^ Romtelecom: Continuam sa investim in Internetul de banda larga, 14 aug 2006, Radu Tataru-Marinescu, zf.ro, accesat la 20 septembrie 2011
  21. ^ Sutele de milioane de euro incing spiritele pe piata telefoniei fixe, Catalin Stefancu, 24 Martie 2006, wall-stret.ro, accesat la 27 septembrie 2011
  22. ^ RDS.Tel a depasit 642.000 de clienti la sfarsitul anului 2006, 1 feb 2007, zf.ro, accesat la 26 septembrie 2011
  23. ^ RCS & RDS - un milion de clienti la serviciul de telefonie fixa, 4 Octombrie 2007, wall-street.ro, accesat la 7 ianuarie 2010
  24. ^ RCS&RDS cumpără UPC România, Bogdan Biszok, 11 Octombrie 2011, capital.ro, accesat la 11 octombrie 2011
  25. ^ Plesa, RCS&RDS: Numarul de abonati noi pe rezidential, dublu fata de utilizatorii atrasi anul trecut, 20 Septembrie 2010, wall-stret.ro, accesat la 9 octombrie 2010
  26. ^ RCS&RDS crește viteza la internetul mobil, 08 Dec 2009, money.ro, accesat la 7 ianuarie 2010
  27. ^ RCS&RDS estimeaza 700 mil. dolari in 2008, accesat la 14 ianuarie 2009
  28. ^ RCS&RDS nu-și plătește datoriile, accesat la 13 ianuarie 2009
  29. ^ Cifra de afaceri record pentru RCS & RDS: 200 milioane de dolari, 20 Aprilie 2006, wall-stret.ro, accesat la 30 septembrie 2011
  30. ^ RCS&RDS asteapta un plus de 23% la cifra de afaceri dupa fuziune, 5 oct 2005, Laura Laurentiu, zf.ro, accesat la 26 septembrie 2011
  31. ^ RCS & RDS numește un vicepreședinte de la una din companiile pe care le-a preluat, 19 Nov 2009, money.ro, accesat la 7 ianuarie 2010
  32. ^ a b Vesti bune pentru RCS&RDS, 8 Februarie 2010, wall-stret.ro, accesat la 9 octombrie 2010
  33. ^ a b Afacerile RCS&RDS au crescut cu 46%, pana la peste 300 de milioane de dolari, 1 mar 2007, Adrian Seceleanu, zf.ro, accesat la 26 septembrie 201
  34. ^ 60 milioane euro datorie RCS&RDS la Antena 1, Saptamana Financiara, 30 martie 2011
  35. ^ Vin doi ani cheie pentru RCS&RDS. Datorii de 550 mil. $ ajung la maturitate, Ziarul Financiar, 16 ianuarie 2011
  36. ^ http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-13718443-scrisoare-deschisa-din-partea-ceo-discovery-networks-catre-telespectatorii-romani-suntem-indignati-ceea-intampla-motiv-pentru-care-demarat-discutiile-autoritatile-din-romania-uniunea-europeana.htm
  37. ^ http://www.rcs-rds.ro/comunicat?id=271

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]