Girondini

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Girondinii la prison de la Force după arestarea lor. Gravură din 1845

La Gironde este numele dat unei grupări politice din timpul Revoluției Franceze care era majoritară în Adunarea Legislativă (1 octombrie 1791–20 septembrie 1792, față de montagniarzi) și în Convenția Națională (21 septembrie 1792–26 octombrie 1795), numele provenind de la faptul că era compusă din mai mulți deputați din regiunea orașului Bordeaux. Denumirea de girondini a fost popularizată la începutul secolului al XIX-lea, în special de Lamartine în lucrarea sa Histoire des Girondins. De fapt, girondinii erau un amalgam de curente politice distincte în 1792 și 1793, cum ar fi brissotinii și rolandiștii.

Unii girondini, cum ar fi Condorcet,[1] Brissot,[2] Roland,[3] Guadet, Vergniaud, Isnard,[4] Ducos[5] și Buzot[6] erau republicani convinși.

Membrii grupării, înscriși în Clubul Iacobinilor, la Paris sau în provincie, constituiau aripa cea mai avansată a Adunării Legislative, înainte de a reprezenta aripa dreaptă din Convenția Națională în fața montagnarzilor,[ex 1] care aveau pondere mare în rândurile deputaților de Paris, printre care se numărau Robespierre, Danton sau Marat.

Înfruntările violente între girondini și montagnardzi[ex 2] au dominat primele luni ale Convenției Naționale.[ex 3] Începând cu 1793, girondinii au vorbit pe o singură voce, deoarece astfel au fost obligați de adversarii lor. Facțiunea brissotină,[7] din cadrul girondinilor, ca și facțiunea „Les Exagérés” din rândul montagnarzilor (circa 90 de deputați în aprilie 1793), invisibilă până atunci, s-a trezit brusc la viață. Artificiul din 31 octombrie 1793 a dus la reunirea în aceeași grupare a curentului moderat girondin întrupat de Pierre Victurnien Vergniaud, a celui brissotin (mai puțin Pétion, Clavières și Lebrun) și a unor orleaniști cum ar fi marchizul de Sillery, soțul doamnei de Genlis.

Note explicative[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Montagnarzii își trăgeau numele de la faptul că erau instalați în cele mai înalte bănci ale sălii de ședințe ale Adunării.
  2. ^ Numeroși susținători ai cluburilor pariziene, precum și deputații, s-au grupat după curentele politice. Montagnarzii, ca și girondinii, care formau cele două mari curente politice până la 2 iunie 1793, au apărut din aceste regrupări, dar acestea nu erau partide politice în sensul modern al cuvântului (Atlas historique, Perrin 1992)
  3. ^ La bază se înfruntau două politici, neînțelegerile provenind de la chestiunea războiului de la sfârșitul lui 1791, dar manifestându-se pregnant în ianuarie 1793, odată cu procesul regelui.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Condorcet: un intellectuel en Révolution, pp.325–331, Élisabeth și Robert Badinter. Fayard 1988. Vezi și Madame Roland: une femme en Révolution, pp. 105-106, 113-114. Guy Chaussinand-Nogaret. Seuil 1985.
  2. ^ Brissot a fost mereu ostil monarhiei. Călătoria lui în Statele Unite în 1788 l-a convins de beneficiile unei republici. Vezi Brissot; La Gironde au pouvoir de Suzanne d'Huart. pp.27-28 și pp.110-119. Robert Laffont 1986. El este dat și ca fiind unul din primii democrați și republicani în viziunea lui Guy Chaussinand-Nogaret: Girondins et Montagnards : la lutte à mort, p.17, l'Histoire NFormat:O 100 - 1987.
  3. ^ Louis Blanc în Histoire de la Révolution française vol. I, (op. cit.) considera că toți marii lideri girondini erau republicani: vezi pp. 598-599. În același sens vezi și: Lazare Carnot de Jean și Nicole Dhombres. Fayard 1997. „On le vit constamment (Lazare Carnot) voter avec les Républicains les plus avancés (les Girondins.)”, p. 252
  4. ^ Dat ca republican convins de Guy Chaussinand-Nogaret L'Histoire NFormat:O 100 p. 17 (op. cit.)
  5. ^ Bernardine Melchior-Bonnet scria că are un „suflet de republican” în Les Girondins p.27. Tallandier 1989.
  6. ^ „Unul din puținii republicani din Constituantă” Louis Blanc p.597 (op. cit.)
  7. ^ Olivier Blanc, "autour de Brissot, La corruption sous la Terreur, 1992

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • François Furet, Mona Ozouf (dir.), Dictionnaire critique de la Révolution française [Dicționar critic al Revoluției Franceze], Flammarion, Paris, 1988, 1.154 ISBN: 2-08-211537-2 ; nouvelle éd., coll. « Champs » ISSN 0151-8089 nº 735-738 et 746, 2007, 5 vol., 2.017
  • Jeanne Grall, Girondins et Montagnards : les dessous d’une insurrection : 1793 [Girondinii și montagnarzii: dedesubturile unei insurecții: 1793], Éditions Ouest-France, Rennes, 1989, 213 p. ISBN: 2-7373-0243-9
  • Alphonse de Lamartine, Histoire des Girondins [Istoria girondinilor], Jules Rouf et Cie Éditeurs, 1847, 2.084 p. 
  • Albert Mathiez, Girondins et Montagnards [Girondini și montagniarzi], ediția I: Firmin-Didot, Paris, 1930, VII-305 p. –  Reeditată în facsimil: Éditions de la Passion, Montreuil, 1988, VII-305 p. ISBN: 2-906229-04-0