Politică monetară
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră! Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul „modifică pagina”. |
Politica monetară reprezintă un ansamblu de acţiuni prin care autorităţile monetare (banca centrală, trezoreria etc.) influenţează asupra cantităţii de monedă în circulaţie, nivelul ratelor dobânzii, cursurile de schimb valutar şi alţi indicatori economico-monetari în vederea realizării obiectivelor generale ale politicii economice (de stimulare a activităţii economice, ocupare a forţei de muncă, stabilitate a preţurilor etc.).
Cuprins |
[modifică] Istoria politicii monetare
Evoluţia politicii monetare este determinată de evoluţia sistemului monetar şi de evoluţia gândirii economice.
Pe parcursul mai multor secole promovarea politicii monetare se reducea la luarea deciziilor de batere a monedei metalice şi de emitere a banilor de hârtie. Crearea primelor bănci centrale (bănci cu drept de emisie monetară) a fost influenţată de ideea menţinerii parităţii bancnotelor în raport cu metalul preţios şi în raport cu bancnotele altor state. Respectiv, obiectivul politicii monetare a fost menţinerea etalonului aur.
Împreună cu conştientizarea ciclicităţii în activitatea economică (sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX) s-a modificat şi obiectivul politicii monetare, incluzând şi supravegherea stabilităţii sistemului financiar. Crizele şi panicile bancare au impus băncilor centrale rolul de „împrumutător de ultima instanţă” şi au demonstrat rolul ratei dobânzii în stimularea creditului bancar.
...
În anii 1980 mai mulţi economişti au început să pledeze pentru independenţa băncilor centrale de celelalte organe de stat.[necesită citare]
[modifică] Obiectivele politicii monetare
Teoria politicii monetare, precum şi practica internaţională, cunoaşte următoarele tipuri de obiective finale:
- creşterea economică durabilă
- ocuparea deplină a forţei de muncă
- stabilitatea preţurilor
- stabilitatea ratelor dobânzii
- stabilitatea externă (stabilitatea cursurilor de schimb valutar şi sustenabilitatea balanţei de plăţi)
- stabilitatea sistemului financiar şi alocarea optimă a fondurilor (resurselor) financiare
Banca centrală nu poate să următească toate aceste obiective concomitent.
[modifică] Instrumentele politicii monetare
Instrumentele utilizate pentru atingerea obiectivelor economice sunt:
[modifică] Operaţiuni pe piaţă deschisă (open-market)
Operaţiunile pe piaţă deschisă reprezintă activitatea băncii centrale pe vânzare şi cumpărare de titluri ale pieţei monetare. Prin intermediul acestor operaţiuni autorităţile monetare modifică rezervele băncilor şi indirect influenţează cantitatea de monedă în circulaţie. Atunci când banca centrală vinde titluri, ea retrage o parte din lichidităţile băncilor şi micşorează oferta de monedă în circulaţie. În cazul invers, al cumpărării de titluri, banca centrală „injectează” lichiditate suplimentară, majorând masa monetară.
[modifică] Rata rezervelor obligatorii
Sistemul rezervelor obligatorii presupune obligaţia băncilor de a păstra depozite la banca centrală. Mărimea acestor depozite (rezerve) se stabileşte în dependenţă de suma mijloacelor băneşti atrase de la agenţi economici şi de rata de rezervare.
Atunci când autoritatea monetară măreşte rata de rezervare, băncile sunt obligate să constituie rezerve suplimentare, micşorându-se astfel potenţialul de creditare a economiei şi de creare de depozite noi. În cazul invers, al micşorării ratei rezervelor obligatorii, băncile au posibilitatea de extindere a activităţilor de creditare.
Unele ţări (Canada, Elveţia, Australia) au renunţat la sistemul rezervelor obligatorii.
[modifică] Ratele dobânzii
Asupra cantităţii de monedă în circulaţie se poate influenţa şi prin modificarea ratei de bază (ratei dobânzii percepute pentru creditele băncii centrale) sau a ratei de rescont (percepute pentru scontarea titlurilor prezentate de bănci).
Atunci când autoritatea monetară coboară rata sa de bază, ea stimulează interesul băncilor pentru refinanţare, respectiv solicitarea mai multor împrumuturi. Acestea se folosesc pentru creditarea economiei naţionale şi provoacă majorarea masei monetare. În cazul invers, al creşterii ratei de bază, banca centrală „scumpeşte” creditul său, descurajând practica de refinanţare şi micşorând potenţialul băncilor de a credita economia.
