Iad (religie)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Prezentarea Infernului in manuscriptul Hortus deliciarum Evul Mediu (ca. 1180)

Iadul este denumirea folosită de religie, secte religioase ca un loc pe tărâmul celălat (lumea cealaltă) cu o localizare sub pământ, locuit de demoni, (diavoli, draci, satan), loc caracterizat prin suferinţa sufletelor păcătoase care sunt arse în focul veşnic, ca pedeapsă pentru faptele lor rele din timpul vieţii.

[modifică] Caractere generale

Cuvântul „iad“ se găseşte în multe traduceri ale Bibliei. Unele traduceri spun „mormânt“, „locuinţa morţilor“ etc. Alte Biblii transliterează pur şi simplu cuvintele din limbile originale care sunt redate adesea prin „iad“, adică le transcriu folosind alfabetul nostru, fără să le traducă. Care sunt aceste cuvinte? Ebraicul sheóhl şi echivalentul său grecesc háides, care nu se referă la un singur mormânt, ci la mormântul comun al omenirii. Mai este şi termenul grecesc géenna, care este folosit ca simbol al distrugerii eterne. Cu toate acestea, atât în creştinătate, cât şi în multe religii necreştine se învaţă că iadul este un loc unde se află demoni şi unde cei răi, după ce mor, sunt pedepsiţi (după opinia unora, chiar torturaţi).

In creştinism sau alte religii iadul este după judecata din urmă locul de schingiuire a sufletelor păcătoase de către demoni, în opoziţie cu raiul locul de răsplată a celor curaţi de păcate.
Unii mai puţin păcătoşi primesc şansa de a ajunge cu sufletul curat în rai fiind trecuţi prin focul purgatoriului.
Pe când în unele religii suferinţele iadului au un timp limitat durând până când păcătoşii şi-au ispăşit păcatele, în creştinism aceste suferinţe în iad a păcătoşilor sunt veşnice.
Iadul este reprezentat de pictorii din evul mediu Hieronymus Bosch (1450-1516), Hans Memling (ca. 1433/1440-1494), Luca Signorelli (ca. 1445/50-1523), Peter Paul Rubens (1577-1640) Sandro Botticelli (1445-1510) ca un infern de flăcări, cu diavoli care schingiuiesc cu plăcere, fiind descris şi în opera literară a lui Dante Divina Comedie iadul are aici mai multe faze (trepte) de schingiuire, unde femei uşuratice şi cei care le întreţin sunt biciuiţi.
Printre criticii a autorilor bibliei se numără (Nicolas Sylvestre Bergier in Encyclopedie Française de Denis Diderot, 1772),