Idries Shah

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Idries Shah
ادریس شاه
इदरीस शाह

Idries Shah.gif
Pseudonim Arkon Daraul[1]
Nume la naștere Idries Shah
Naștere 16 iunie 1924(1924-06-16)
Simla, India Britanică
Deces 23 noiembrie 1996 (72 de ani)
Londra, Regatul Unit
Ocupație Scriitor, editor
Căsătorit(ă) cu Cynthia (Kashfi) Kabraji
Copii Saira Shah, Tahir Shah, Safia Shah
Activitatea literară
Subiecte Sufism, psihologie
Specie literară Filozofie orientală și cultură
Opere semnificative Format:Bulleted list

Note
Premii Outstanding Book of the Year (BBC "The Critics"), twice;
six first prizes at the UNESCO World Book Year in 1973
Idries Shah Signature.jpg
Website [http://www.idriesshahfoundation.org www.idriesshahfoundation.org]

Idries Shah (Sayed Idries el-Hashimi, în persană: سيد إدريس هاشمي, urdu: ادریس شاه, hindi: इदरीस शाह, arabă: سيد إدريس هاشمي , pseudonim Arkon Daraul; n. 16 iunie 1924 - d. 23 noiembrie 1996) a fost un scriitor și maestru în tradiția sufi, autor a numeroase cărți, tratate, articole, eseuri pe diverse teme, de la psihologie și spiritualitate până la jurnale de calatorie și studii culturale.

Născut în India, dintr-o familie de nobili afgani, Shah a copilărit în Anglia. Scrierile sale timpurii tratează subiecte de magie și practica vrăjitoriei. În 1960 fondează Editura Octagon Press, la care publică traduceri din clasicii sufi, cât și propriile scrieri. Opera seminală The Sufis, publicată în 1964, a fost apreciată la scară internațională. În 1965, Shah fondează Institutul de Cercetări Culturale din Londra, dedicat studiilor culturale și de comportament uman. O organizație similară există în SUAInstitutul de Cercetare a Cunoașterii Umane din SUA, sub conducerea lui Robert Ornstein⁠(en), profesor la Universitatea Stanford, numit de Shah reprezentantul său pe continentul american.

În scrierile sale, Idries Shah prezintă sufismul ca pe o formă universală de înțelepciune care precede islamul. Accentuând faptul că sufismul nu este static ci trebuie în permanență adaptat la timpul prezent, la oameni și la locuri, el și-a plasat învățăturile în cadrul sistemului psihologic occidental. Shah a folosit în lucrările sale parabole și povești cu tâlc din folclor, texte care au multiple niveluri de semnificație, create cu scopul de a îndemnna cititorul la reflecție și introspecție. Probabil este cel mai bine cunoscut pentru culegerile de povești umoristice cu Mulla Nasrudin (Nastratin Hogea).

Shah a fost uneori criticat de orientaliști, care i-au pus sub semnul întrebării autoritatea și pregătirea. Rolul său în controversa creată în jurul noii traduceri a Rubaiyat-ului lui Omar Khayyam - publicată de către prietenul său, Robert Graves, și de fratele mai în vârstă Omar Ali-Shah - a fost intens dezbătut. În același timp el s-a bucurat de aprecierea și sprijinul unor scriitori cu autoritate, dintre care cea mai cunoscută este scriitoarea Doris Lessing. Idries Shah a fost li este recunoscut ca purtător de cuvânt al sufismului în occident și a ținut prelegeri la numeroase universități occidentale în calitate de profesor-invitat. Lucrările sale au avut un rol important în prezentarea sufismului ca o formă de înțelepciune spirituală cu caracter secular și independent.[2]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Idries Shah s-a nascut în Simla, India, fiul scriitorului diplomat de origine afgan-Indiană Sirdar Ikbal Ali Shah, și al mamei de origine scoțiană, Saira Elizabeth Luiza Shah. Familia sa pe linie paternă se trage din Musavi Sayyid⁠(en). Locul de origine al familiei era în apropierea Grădinilor Paghman din Kabul.[3] Bunicul său patern, Sayed Amjad Ali Shah, a fost guvernatorul (nawab) localității Sardhana, situată în statul Uttar Pradesh[4] din Nordul Indiei – un titlu ereditar dobândit de familie ca urmare a serviciilor depuse în slujba Imperiului Britanic de către un strămoș, Jan-Fishan Khan.[5][6]

Shah a copilărit în împrejurimile Londrei.[7] Potrivit istoricului L. F. Rushbrook Williams, Shah l-a însoțit pe tatăl său în călătoriile acestuia de la o vârstă fragedă și deși călătoreau extensiv, se întorceau întotdeauna la Londra unde familia a domiciliat pentru mai mulți ani. Prin intermediul acestor călătorii, care de cele mai multe ori făceau parte din sfera activităților sufite întreprinse de Ikbal Ali Shas, tânărul Shah a avut oportunitatea de a cunoaște oameni de stat proeminenți și personalități de vază atât din Est cât și din Vest. Williams scrie,

„O astfel de educație aleasă a reprezentat pentru un tânăr de o inteligență însemnată, inteligență de care Idries Shah a dat dovadă timpuriu, oportunitatea de a-și însuși o perspectivă cu adevărat internațională, o viziune amplă și contactul cu o serie de persoane și locuri care ar putea stârni invidia diplomaților mai în vârstă și cu o experiență mult mai vastă. Dar Idries Shah nu a fost atras de o carieră în diplomație..."[8]

Shah însuși a descris stilul neconvențional în care a fost crescut în cadrul unui interviu pentru BBC din 1971 realizat de Pat Williams. Acesta descrie cum tatăl, prietenii și familia extinsă încercau să îi expună pe copiii din familie la o multitudine de experiențe și contacte cu intenția de a crea persoane cu un caracter bine conturat și echilibrat. Shah a descris această metodă ca fiind o abordare a educației din perspectiva sufită.[9]

După ce familia s-a mutat din Londra la Oxford în anul 1940 pentru a scăpa de Blitz (bombardamentul German) el a petrecut doi sau trei ani la City of Oxford High School.[6] În 1945 l-a însoțit pe tatăl său în Uruguay ca secretar în cadrul delegației dedicată cărnii halal și condusă de tatăl său.[6][7] S-a întors în Anglia în octombrie 1946 în urma unor acuze de afaceri ilicite.[6][7]

Cărți pe temele magie și ocultism[modificare | modificare sursă]

Primele cărți publicate de Idries Shah au fost studii pe teme refritoare la „credința minorităților”. Prima sa carte, Oriental Magic (Magie orientală), publicată in 1956, a fost inițial intitulată Considerații pe tema credinței minorităților în Orient și Africa. Următoarea carte a fost publicată în 1957 sub titlul Învățături secrete de magie: cartea vrăjitorilor, intitulată inițial Câteva materiale despre literatura credinței minoritățior europene. Conform unui autor ce a contribuit la o ediție festschrift pentru Shah, numele acestor cărți au fost schimbate înainte de publicare datorită “exigențelor practicate de publicațiile comerciale"[8].

Înaintea decesului său in 1969, tatăl lui Shah a afirmat că el și fiul său au publicat cărți pe subiecte de magie și ocultism "pentru a împiedica o posibilă tendință populară de acceptare a acestor concepte ridicole de către un număr semnificativ de persoane. Fiul meu … a îndeplinit această sarcină într-un final, după ce a condus investigații în decursul câtorva ani și a publicat două cărți importante pe tema respectivă".[10]

Într-un interviu din 1975 publicat in revista Psychology Today, Shah elaborează:

Principalul obiectiv al cărților mele pe subiecte de magie a fost acela de a face accesibile aceste materiale cititorilor de pretutindeni. Pentru prea mult timp oamenii au continuat să creadă că există cărți secrete, locuri ascunse și lucruri extraordinare. Ei s-au atașat de acestă informație în așa fel încât o utilizează pentru a se înspaimânta pe ei însuși. Ca urmare, primul meu obiectiv a fost de a informa. Aceasta este magia orientală si occidentală. Asta este tot. Nimic altceva. Al doilea obiectiv al acestor cărți a fost acela de a arăta că par a exista niște forțe, unele fiind raționalizate prin magie sau se pot naște din ea, forțe care nu pot fi explicate prin legile fizicii sau prin experiența oamenilor obișnuiți. Cred că acest aspect trebuie studiat, că trebuie să acumulăm date și să analizăm aceste fenomene.Trebuie să separăm chimia magiei de alchimie, asa cum a fost.[11]

Shah a adăugat că lucrările sale pe această temă nu au fost scrise pentru adepții magiei și ai vrăjitoriei, și că de fapt ulterior a trebuit să îi evite, pentru că aceștia ar fi fost cu siguranță dezamăgiți de ceea ce Shah ar fi avut să le spună.[11]

Acestor cărți le-a urmat publicare jurnalului de călătorie Destination Mecca (Destinație Mecca, 1957) care a fost transformat într-un documentar televizat de către David Arrenborough.[12] Atât Destination Mecca cât și Oriental Magic conțin secțiuni pe tema sufismului.[13][14]

Prietenia cu Gerald Gardner și Robert Graves și publicarea volumului The Sufis[modificare | modificare sursă]

Spre sfârșitul anilor 50, Shah intră în contact cu cercurile londoneze ale Wicca, iar apoi pentru o perioadă de timp activează ca secretar și companion al lui Gerald Gardner - fondatorul credinței Wicca moderne.[6][15] În acea perioadă, în fiecare seară de marți Shah obișnuia să se adreseze oricui se arăta interesat de tema sufismului, stând la o masă a restaurantului Cosmo situat în districtul Swiss Cottage (partea de nord a Londrei).[16]

În 1960 Shah deschide propria editură, Octagon Press; una din primele publicații este biografia lui Gardner intitulată Gerald Gardner, Witch (Gerald Gardner, vrăjitor). Cartea i-a fost atribuită lui Jack L. Bracelin, unul din adepții lui Gardner, dar în realitate fusese scrisă de Shah.[15][17]

Conform spuselor lui Frederic Lamond, Shah a folosit numele lui Frederic Lamond pentru că "nu dorea să îi deruteze pe discipolii săi prin faptul că se arăta interesat de o altă tradiție ezoterică decât sufilsmul."[16] Lamond spunea că Shah a ajuns să pară oarecum deziluzionat de Gardner. Tot acesta i-a spus într-o zi pe când se afla în vizită la un ceai:

Când îl intervievam pe Gerald mi-aș fi dorit să fiu un reporter la News of the World. Ce material splendid pentru un exposè! Și totuși știu din surse sigure că acest grup va fi piatra de temelie a religiei care va caracteriza urmatoarea perioadă a umanității. Dar rațional vorbind nu văd cum acest lucru ar fi posibil![16]

În ianuarie 1961, în timpul unei călătorii în Mallorca împreună cu Gardner, Shah l-a cunoscut pe poetul englez Robert Graves.[18] Shah îi scrie lui Graves de la pensiunea în care se afla pe timpul șederii sale în Palma, cerându-i posibilitatea de a-l ”saluta” în persoană în viitorul nu foarte îndepărtat.[18] Acesta adaugă faptul că la momentul respectiv desfășura o cercetare a religiilor ecstatice și că "asistase deja la... experimente realizate de practicanții vrăjitoriei din Marea Britanie, în ceea ce privește consumul de ciuperci halucinogene ș.a.m.d." – un subiect care era de interes pentru Graves de ceva timp.[18][19]

De asemena Shah i-a spus lui Graves că era ”intens preocupat de a duce mai departe cunoștiința ecstatică și pe cea intuitivă”.[19] Graves și Shah au devenit în scurt timp buni prieteni și confidenți.[18] Interesul lui Graves față de cariera literară a lui Shah s-a manifestat prin faptul că l-a sprijinit și încurajat să publice o lucrare autoritativă pe tema sufismului perntru cititorii din occident, alături de mijloacele practice necesare pentru studiul acestuia; aceasta avea să devină The Sufis⁠(en)(Sufiții).[18] Shah a reușit să obțină un avans substanțial pentru acestă carte, rezolvând problemele pecuniare temporare pe care le întâmpinase în acea perioadă. [18]

În 1964 cartea The Sufis [7] este publicată de editura Doubleday, cu o lungă introducere realizată de Robert Graves.[20] The Sufis este o cronică a impactului pe care sufismul l-a avut asupra dezvoltării civilizației occidentale și a tradițiilor începând cu secolul al șaptelea prin intermediul unor lucrări precum cele scrise de Roger Bacon, Ioan al Crucii, Raymond Lully, Chaucer și alții, devenind un clasic.[21] Precum și în celelalte cărți a lui Shah pe acestă temă, în The Sufis se evită în mod vădit folosirea unei terminologii care ar fi putut să ducă la confundarea interpretării lui Shah asupra sufismului cu religia tradițională Islamică.[22]

Cartea este scrisă în mod deliberat utilizând un stil ”dispersat”; Shah i/a scris lui Graves că obiectivul era acela de a "de-condiționa oamenii și de a preveni re-condiționarea lorV; dacă nu ar fi fost pentru acest scop, foarte probabil ar fi utilizat o formă de expunere literară mai convențională.[23] Inițial cartea nu a avut mare succes, iar Shah a investit o suma considerabilă din economii proprii pentru a-i face publicitate.[23] Graves i-a spus spus să nu își facă griji; chiar dacă avea anumite rețineri în ceea ce privește lucrarea și a fost dezamăgit de faptul că Shah nu i-a permis să citească materialul înainte de publicare, el era totuși "foarte mândru în a fi asistat la publicarea cărții", asigurandu-l pe Shah că este "o carte splendidă și că va fi recunoscută ca atare în scurt timp. Las-o să își găsească propriii cititiori care vor auzi vocea ta răspândindu-se, și nu acea categorie de cititori pe care editura Doubeday o avea în minte."[24]

Introducerea lui Graves, scrisă cu ajutorul lui Shah, îl descrie pe Shah ca fiind "descendent pe linie masculină de rang superior al profetului Mohamed" și cum că ar fi moștenit ”misterele secrete ale strămosilor săi, Califii. El este de fapt un Mare Sheikh al sufiților Tariqa... "[25] Totuși, în privat Graves a confesat, într-una din scrisorile adresate unui prieten, că aceste informații "induc în eroare: el este de-o seamă cu noi, și nu o figură musulmană."[18]

L.P. Elwell-Sutton, un savant din Edinburg, a scris în 1975 un articol critic la adresa "pseudo-Sufiților", cum îi numea el, precum Gurdjieff și Shah, în care si-a exprimat opinia în privința modului în care Graves a încercat să "îmbunătațească linia de descendența mai degrabă comună" a lui Shah argumentând că referința la linia de descendenți de sex masculin de rang superior din partea lui Mohamed era o "nefericită gafă" deoarece fii lui Mohamed muriseră la o vârstă fragedă. Deși L.P. Elwell-Sutton a acceptat faptul că familia era de origine Sayydi și deci descendenți direcți din al șaptelea Imam Musa al-Kadhim, stră-stră-nepotul lui Hussein ibn Ali care era fiul cel mai mic al lui Fatimah (fiica Profetului) și al lui Alī ibn Abī Ṭālib, el a considerat că aceasta este o "descendență comună" fără caracteristici sacre pentru că "Sayyzii proliferează în lumea islamică, se regăsesc în toate categoriile sociale și au variate culori politice și religioase."[26][27] Introducerea nu a fost inclusă în edițiile publicate de Octagon Press de după anul 1983, dar a fost întotdeauna inclusă în edițiile publicate de Anchor/Doubleday.[28][29]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Magie[modificare | modificare sursă]

Sufism[modificare | modificare sursă]

Poveștile lui Mulla Nasrudin[modificare | modificare sursă]

Studii engleze[modificare | modificare sursă]

Jurnal de călătorie[modificare | modificare sursă]

Ficțiune[modificare | modificare sursă]

Folclor[modificare | modificare sursă]

Cărți pentru copii[modificare | modificare sursă]

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Estate of Idries Shah, The (1 septembrie 2012). „Idries Shah”. Facebook. https://www.facebook.com/pages/Idries-Shah/404749619578750. Accesat la 1 septembrie 2012. 
  2. ^ Shah, Idries (1977) [1964]. The Sufis. London, UK: Octagon Press. p. 54. ISBN 0-86304-020-9 : “Though commonly mistaken as a Moslem sect, the Sufis are at home in all religions”
  3. ^ Shah, Saira (2003). The Storyteller's Daughter. New York, NY: Anchor Books. pp. 19–26. ISBN 1-4000-3147-8 
  4. ^ Dervish, Bashir M. (4 octombrie 1976). „Idris Shah: a contemporary promoter of Islamic Ideas in the West”. Islamic Culture – an English Quarterly (Islamic Culture Board, Hyderabad, India (Osmania University, Hyderabad)) L (4). 
  5. ^ Lethbridge, Sir Roper (1893). The Golden Book of India. A Genealogical and Biographical Dictionary of the Ruling Princes, Chiefs, Nobles, and Other Personages, Titled or Decorated, of the Indian Empire. London, UK/New York, NY: Macmillan and Co. , p. 13; reprint by Elibron Classics (2001): ISBN 978-1-4021-9328-6
  6. ^ a b c d e Moore, James (1986). „Neo-Sufism: The Case of Idries Shah”. Religion Today 3 (3). http://www.gurdjieff-legacy.org/40articles/neosufism.htm. 
  7. ^ a b c d Westerlund, David (ed.) (2004). Sufism in Europe and North America. New York, NY: RoutledgeCurzon. pp. 136–138. ISBN 0-415-32591-9 
  8. ^ a b Williams, L.F. Rushbrook (1974). Sufi Studies: East and West. New York, NY: E.P. Dutton & Co.. pp. 13–24 
  9. ^ 1970 BBC interview with Idries Shah la YouTube
  10. ^ Shah, Sirdar Ikbal Ali (1992). Alone in Arabian Nights. London: Octagon Press Ltd. pp. 136. ISBN 0-86304-063-2 
  11. ^ a b Hall, Elizabeth (1 iulie 1975). „The Sufi Tradition: A Conversation with Idries Shah”. Psychology Today 9 (2): 61. 
  12. ^ Lessing, Doris (1970). "The Mysterious East". New York Times Review of Books, Oct. 22nd.
  13. ^ Shah, Sayed Idries (3 aprilie 1992). Oriental Magic. London: Octagon Press, Ltd.. pp. 59–75. ISBN 0-86304-017-9 
  14. ^ Shah, Idries (1971) [1957]. Destination Mecca. London: Octagon Press. pp. 169–178. ISBN 0-900860-13-8 
  15. ^ a b Lamond, Frederic (2004). Fifty Years of Wicca. Green Magic. pp. 9, 37. ISBN 0-9547230-1-5 
  16. ^ a b c Lamond, Frederic (2005). Fifty Years of Wicca. Green Magic. pp. 19. ISBN 0-9547230-1-5 
  17. ^ Pearson, Joanne (2002). A Popular Dictionary of Paganism. London, UK/New York, NY: Routledge Taylor & Francis Group. p. 28. ISBN 0-7007-1591-6 
  18. ^ a b c d e f g O'Prey, Paul (1984). Between Moon and Moon – Selected Letters of Robert Graves 1946–1972. Hutchinson. pp. 213–215. ISBN 0-09-155750-X 
  19. ^ a b Graves, Richard P. (1998). Robert Graves and The White Goddess 1940-1985. London: Phoenix Giant. p. 326. ISBN 0-7538-0116-7 
  20. ^ Cecil, Robert (26 noiembrie 1996). „Obituary: Idries Shah”. The Independent (London). http://www.independent.co.uk/news/people/obituary-idries-shah-1354309.html. Accesat la 5 noiembrie 2008. 
  21. ^ Staff. „Editorial Reviews for Idries Shah's The Sufis”. amazon.com. http://www.amazon.com/Sufis-Idries-Shah/dp/product-description/0385079664. Accesat la 28 octombrie 2008. 
  22. ^ Smith, Jane I. (1999). Islam in America (Columbia Contemporary American Religion Series). New York, NY/Chichester, UK: Columbia University Press. p. 69. ISBN 0-231-10966-0 
  23. ^ a b O'Prey, Paul (1984). Between Moon and Moon – Selected Letters of Robert Graves 1946–1972. Hutchinson. pp. 236, 239, 240. ISBN 0-09-155750-X 
  24. ^ O'Prey, Paul (1984). Between Moon and Moon – Selected Letters of Robert Graves 1946–1972. Hutchinson. pp. 234, 240–241, 269. ISBN 0-09-155750-X 
  25. ^ O'Prey, Paul (1984). Between Moon and Moon – Selected Letters of Robert Graves 1946–1972. Hutchinson. pp. 214, 269. ISBN 0-09-155750-X 
  26. ^ Elwell-Sutton, L. P. (1 mai 1975). „Sufism & Pseudo-Sufism”. Encounter XLIV (5): 14. 
  27. ^ O'Prey, Paul (1984). Between Moon and Moon – Selected Letters of Robert Graves 1946–1972. Hutchinson. pp. 311–312. ISBN 0-09-155750-X 
  28. ^ http://www.abebooks.com/servlet/SearchResults?kn=idries+shah+the+sufis+robert+graves&sts=t
  29. ^ http://www.amazon.com/Sufis-Idries-Shah/dp/0385079664/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1345445513&sr=1-1&keywords=the+sufis+idries+shah