J. D. Salinger

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
J.D. Salinger
Naștere 1 ianuarie 1919
Manhattan, New York
Deces 27 ianuarie 2010
Cornish, New Hampshire
Ocupație scriitor
Naționalitate americană
Activitatea literară
Activ ca scriitor 1940–1965
Specie literară povestire, nuvelă, roman
Opere semnificative De veghe în lanul de secară (1951)


Jd salinger signature.png

Jerome David „J.D.” Salinger (n. 1 ianuarie 1919, Manhattan, New York — d. 27 ianuarie 2010, Cornish, New Hampshire) a fost un scriitor american, cunoscut mai ales pentru romanul său De veghe în lanul de secară (en. The Catcher in the Rye, 1951) și firea solitară. Ultima sa lucrare publicată a fost scrisă în anul 1965, iar în 1980, autorul a acordat ultimul său interviu.

Primii ani. Debutul[modificare | modificare sursă]

Salinger s-a născut în New York, ca fiu al unui tată evreu și al unei mame de origine irlandeză catolică. Și-a petrecut copilăria în Manhattan.

A început să scrie proză scurtă în timpul liceului, reușind să publice câteva scrieri la începutul anilor 1940, înainte de a fi recrutat în al Doilea Război Mondial. În această perioadă a publicat și două episoade din ceea ce avea să devină De veghe în lanul de secară: „Sunt nebun” și „Ușoară rebeliune în afara Madison-ului” (en. „Slight Rebellion Off Madison”).

A urmat Academia Militară Valley Forge din Pennsylvania, pe care se bazează descrierea școlii Pencey Prep din romanul De veghe în lanul de secară. A întrerupt scrisul câțiva ani pe durata celui de al Doilea Război Mondial, unde a fost martorul unor acțiuni din cele mai feroce lupte. Acestea l-au marcat emoțional profund și, mai târziu, a revenit asupra întâmplărilor de război în mai multe povestiri, cea mai remarcabilă fiind „Pentru Esme – cu dragoste și abjecție”, a cărei voce narativă aparține unui soldat traumatizat.

Activitate[modificare | modificare sursă]

În 1948 publică în revista The New Yorker povestirea „O zi perfectă pentru peștele-banană”, ce s-a bucurat de aprecierea criticii. Salinger va continua să-și publice scrierile în The New Yorker. În 1951 apare romanul De veghe în lanul de secară, care înregistrează un succes la public imediat. Relatarea alienării adolescentine și a pierderii inocenței pentru protagonistul Holden Caulfield i-a marcat pe cititori, în special pe cei tineri. Cartea continuă să fie citită de un public numeros și să genereze controverse; în cursul unui an se vând aproximativ 250 000 de exemplare.

Succesul lui De veghe în lanul de secară l-a adus pe Salinger în atenția publicului; din acest motiv, scriitorul s-a izolat și a ales să publice noi scrieri într-un ritm mai rar. S-a mutat din New York în Cornish, New Hampshire, unde a continuat să scrie romane pe care nu le-a publicat. Pe cât posibil, a încercat să scape expunerii și atenției publice („Sentimentele de anonimat-obsuritate ale unui scriitor sunt (...) bunul cel mai de preț pe care îl primește cu împrumut”, spunea el). După De veghe... a urmat volumul Nouă povestiri (1953), apoi Franny și Zooey (1961, conținând o nuvelă și o povestire) și Dulgheri, înălțați grinda acoperișului și Seymour: o prezentare (1963, două nuvele). Ultima sa lucrare publicată este nuvela „Hapworth 16, 1924”, apărută în The New Yorker în data de 19 iunie 1965.

Mai târziu, Salinger a avut parte de o atenție publică nedorită în mai multe momente, între care o acționare în judecată a biografului britanic Ian Hamilton (anii 1980) și apariția la finele anilor 1990 a memoriilor scrise de două persoane apropiate față de el: Joyce Maynard, o fostă iubită, și Margaret Salinger, fiica lui. Conflictul cu Hamilton a fost provocat de intenția acestuia de a publica o biografie incluzînd scrisorile lui Salinger către prieteni și alți autori. Salinger l-a acționat în judecată pentru a opri publicarea cărții. În cele din urmă aceasta a fost publicată, cu conținutul parafrazat al scrisorilor; curtea a deliberat că, deși o persoană poate poseda o scrisoare din punct de vedere material, conținutul ei este proprietatea autorului. Un rezultat neintenționat al sentinței a fost că unele detalii ale vieții intime a lui Salinger – inclusiv faptul că a scris două romane și numeroase povestiri fără a le publica – au devenit cunoscute prin stenogramele procesului.

În 1996, o editură obscură a anunțat că negociase cu Salinger publicare povestirii „Hapworth 16, 1924” sub formă de carte, însă lansarea a fost ulterior amânată pe un termen nedefinit. Autorul a intrat din nou în atenția publică în iunie 2009, când l-a dat în judecată pe un scriitor pentru că a folosit un personaj din romanul De veghe în lanul de secară fără a respecta drepturile de autor.

Salinger a murit de bătrânețe pe data de 27 ianuarie 2010, în locuința sa din Cornish, New Hampshire.

Opere în limba română[modificare | modificare sursă]

În anii 1990, Editura Univers a publicat romanele sale într-o serie de autor. Romanul De veghe în lanul de secară a fost reluat de Editura Polirom, în 2002. Ulterior, la Polirom au mai apărut: Nouă povestiri (2001), Dulgheri, înălțați grinda acoperișului și Seymour: o prezentare (2002) și Franny și Zooey (2002).

Legături externe[modificare | modificare sursă]