Iacob I al Scoţiei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Iacob I al Scoţiei

Iacob I (n. 10 decembrie 139421 februarie 1437) a fost rege al scoţienilor din 1406, deşi a preluat puterea de-abia în 1424. După uciderea fratelui său mai mare de către unchiul lor, ducele de Albany, Iacob a fost trimis la adăpost în Franţa.În timpul călătoriei, nava pe care se afla s-a scufundat, iar el a fost capturat de englezi. Tatăl său, bolnav, Robert III, a murit la auzul veştii.Iacob,succesor la tronul Scoţiei, a fost ţinut în Anglia din 1406 până când s-a ajuns la o înţelegere în legătură cu plata sumei de 33.000 de lire, ca preţ al răscumpărării şi eliberării lui.În timpul detenţiei a primit o educaţie aleasă, fiind prezentat la Curtea lui Henric al-IV-lea şi Henric al-V-lea.Între timp, Scoţia a fost guvernata de ducele de Albany, urmat de fiul său Murdoch, a cărui domnie a fost marcată de neorânduieli. După ce a preluat puterea în Scoţia, în 1424, domnia lui Iacob a fost fermă şi adesea pe cât de brutală, pe atât de eficientă. Politica sa de reducere a puterii nobilimii şi de sporire a rolului Parlamentului, la care s-a adăugat o creştere a impozitelor pentru a-şi putea plăti răscumpărarea, a atras nemulţumiri. În Februarie 1437, a fost asasinat la Perth de un grup de disidenţi. Iacob a fost un rege cultivat şi un patron al artelor. În 1423 a scris o colecţie de poezii, Kingis Quair [Cartea Regelui].

Unelte personale