Evul Mediu feudal

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Catedrala Notre-Dame de Paris ce datează din evul mediu feudal.

Au trecut 500 de ani de la decăderea Imperiului Roman de Apus. Lumea medievală cunoștea două părți (Europa și Asia). Economia societății medievale era o economie naturală, caracterizată de schimburi produs contra produs (troc). Populația era rară, diferite regiuni erau izolate, iar orașele decăzuseră. Între secolele X-XIV, continentul european a cunoscut o mare expansiune economică și demografică; au apărut tehnici noi, în agricultură, comerțul și meșteșugurile s-au dezvoltat, orașele au înflorit, s-a extins folosirea monedei, a crescut numărul de locuitori. Aceste progrese însă nu au fost liniare, din cauza calamităților naturale, a epidemiilor și a războaielor care au frânat dezvoltarea europeană.

Centre de putere[modificare | modificare sursă]

The Tapiţeria de la Bayeux înfățișează Bătălia de la Hastings și evenimentele care au dus la aceasta.

După decăderea Romei, barbarii s-au stabilit în Europa, întemeind noi state și regate, unele dintre ele adoptând limba latină. Treptat, după 500 de ani, s-au născut statele europene (Franța, Anglia, Spania, Portugalia, etc). După destrămarea imperiului francilor, apoi a carolingienilor, a apărut un nou centru de putere: Imperiul Romano-German, acesta dorind să reconstruiască hotarele vechiului imperiu. Împăratul romano-german și Papa (suveran al religiei catolice) erau cei aflați la conducere. Religia catolică era răspândită în tot Apusul Europei. Centrele maritime italiene (ex:Veneția, Genova, Pisa, Amalfi) au dominat comerțul mediteranean câteva secole. În estul Europei, slavii rușii și bulgarii, slovenii, croații, bosniacii, slovacii și bielorușii. Un alt centru de putere era Imperiul Bizantin, capitala sa fiind orașul Constantinopol. Datorită splendorii acesteia, Imperiul Bizantin va rezista puternic până în secolul XIII, atunci pierzând teritorii. Acesta va rezista până în secolul XV, când va fi cucerit de turci. Religia oficială este religia ortodoxă, fiind condusă de către patriarh. Cele două religii, catolică și ortodoxă vor fi despărțite în anul 1054. Normanzi coborâți în secolul IX din peninsula Scandinavică au întreprins incursiuni devastatoare pe teritoriul Angliei, Germaniei, Franței și Italiei. O parte din ei, (varegi) au ajuns în secolul X în zona Novgorodului, fiind potrivit legendei, întemeietorii primei dinastii din istoria cnezatelor rusești. În vestul Franței au întemeiat un ducat din care au plecat fondatorii dinastiei normande din Anglia și ai regatelor din sudul Italiei (Sicilia și Neapole). Asia

Unele regiuni ale imensului continent asiatic au devenit dezvoltate (India, China și Califatul arab). Orașele erau mult mai populate, iar economia avea caracter monetar. În Asia s-au inventat praful de pușcă, în Arabia, busola, tiparul și hârtia în China. Religia arabilor, predicată de Mahomed se numea islam, fiind răspândită în nordul Africii și în toată Arabia, cât și în Orientul Mijlociu. Ei vor fi alungați din Italia de către normanzi, iar în Spania de către regatele creștine. Mongoli, veniți din Asia au cucerit o mare întindere din Oceanul Pacific până în Munții Carpați. După dispariția Imperiului Bizantin și cucerirea Constantinopolului, turcii vor stăpâni atât nordul Africii, Orientul cât și peninsula Balcanică.

Modul de viață[modificare | modificare sursă]

Tapiserie prezentând o scenă tipic feudală

Mobilierul locuințelor țărănești, destul de rudimentar, se reducea la unul sau două paturi (sau doar saltele din paie), bănci, câteva scaune și o ladă pentru păstrarea hainelor ori a pâinii sau a sării și cuptorul pentru gătit. Casele nobililor erau din piatră, nici ele confortabile, dar cu mobilier foarte scump. Pereții erau ornamentați cu diferite desene sau cu un fel de tapiserii din pânză groasă. Ei nu aveau instalații de curățire a apei. În schimb, în Orient, nobilii trăiau în lux și rafinament, având băi, instalații sanitare și grădini.

Vestimentația[modificare | modificare sursă]

Țăranii purtau haine croite din pânză groasă, lână și piele. Ei purtau ca încălțăminte saboți din lemn sau umblau desculți. Hainele nobililor erau elegante, făcute din materiale mai scumpe (mătase, stofă subțire) și purtau ghete din piele groasă sau cizme înalte. Din anii 1400, femeile purtau pălării înalte, numite ,,hennin’’, care semănau cu turlele de biserică.

Hrana[modificare | modificare sursă]

Țăranii se bazau pe consumul cerealelor (orz, secară, grâu) făcând pâine neagră. În schimb, nobilii aveau mese bogate în carne, ouă și pește, mâncând și legume și fructe, vinuri, dulciuri, unele aduse din Orient. În Europa se consuma mai multă carne decât în Orient.

Ciuma sau Moartea Neagra[modificare | modificare sursă]

Ciuma a fost reprezentată printr-un schelet călărind un purice (Moartea era simbolizata ca schelet).A apărut în anul 1338 și s-a răspândit din Asia până în Europa. Aceasta se transmitea prin pișcătura șobolanilor de către purici. Aceasta boală a ucis aproape un sfert din populația Europei (cam 25 milioane de oameni). Familii și sate întregi au fost șterse de pe suprafața pământului.

Igiena[modificare | modificare sursă]

Apa de băut era foarte murdară și plină de boli (ex: lepră) și de aceea oamenii beau numai vin și alte băuturi alcoolice. Europenii nu erau foarte dornici să se spele, dar cei cu bani puteau să-și plătească intrarea la o baie publică. Numai nobilii și regii aveau propria lor cadă. Toaletele castelelor erau numite ,,garderobe’’. Cei care nu aveau toalete, foloseau oale și le vărsau, pur și simplu, pe stradă.

Religia[modificare | modificare sursă]

Cruciadele au fost expediții militare ale feudalilor apuseni cu scopul de a cuceri și coloniza regiuni din Orientul Apropiat, îndeosebi Palestina și Ierusalimul. Ele au apărut într-o societate aflată în plină expansiune politică și militară și sunt o întregire a procesului de colonizare petrecut în Europa, la ele participând toate clasele și păturile sociale. Au loc Cruciadele în care englezii îi înving pe arabi și musulmani, cucerind Ierusalimul, Constantinopolul, Niceea etc. Cruciadele însă nu au putut rezolva problema răspândirii islamului.

Adhémar de Monteil purtând mitră, în mână cu Lacea Sfântă, în timpul primei cruciade.

Mongolii[modificare | modificare sursă]

Mongolii erau așezați în Mongolia, în Orientul îndepărtat. Mongolii se ocupau cu vânătoarea, pescuitul și creșterea animalelor. Erau nomazi și în căutare de pășuni se mutau dintr-un loc în altul. Erau organizați în triburi sau hoarde, conduse de către hani. Erau înarmați cu săbii încovoiate și arcuri mari. Locuiau în corturi (iurte) de formă ovală sau rotundă. Temujin sau Ginghis Han, unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile. Acesta a cucerit o mare parte din Asia, fiind foarte asemănător cu personalitatea lui Alexandru cel Mare. Imperiul a fost împărțit în hanate: Hanatul Hoardei de Aur, Hanatul Mongol, Hanatul Persiei, Hanatul Chagatai și Hanatul Siberiei. Mongolii au atacat și cucerit Cnezatele rusești, Țările române, Boemia, Polonia și Ungaria, statul extinzându-se din Oceanul Pacific până în Munții Carpați. Populația a fost măcelarită, au fost luați robi și orașe întregi au fost distruse. Acest stat barbar devenise o mare amenințare pentru Europa și Orient. În timp, Hanatul Hoardei de Aur s-a dezembrat. Însă la începutul secolul XV, imperiul cunoscuse o mare expansiune în timpul lui Timur Lenk (Tamerlan), cucerind Orientul Mijlociu și Asia Mică. Îi învinge pe turci, chiar răpindu-l pe sultanul Baiazid. După moartea sa, imperiul se dezmembrează.

Imperiul Otoman[modificare | modificare sursă]

Turcii sunt la origine o populație ce a locuit în Asia centrală. Aceștia au devenit islamici prin contactul cu negustorii arabi în secolul VII. Câteva triburi turcice, cele ale selgiucizilor au devenit războinici de temut în secolul X, cucerind Bagdadul, conducătorul lor fiind recunoscut drept sultan. După trei secole de dominație asupra Asiei, imperiul turcilor selgiucizi s-a dezmembrat în mai multe state. În fruntea unuia dintre ele, în nord-vestul Asiei Mici a fost ales emir Osman I(Othman). Acesta a cucerit teritorii de la Bizanț, inclusiv Bursa (Brusa), devenită reședința statului. De la numele lui Osman (Othman), supușii săi au luat numele de osmanlâi sau otomani, iar statul a fost denumit otoman. Mehmed II (Mahomed) (1451-1481), cel de-al treilea fiu al sultanului Murad II a ajuns sultan la vârsta de 19 ani. A fost unul dintre cei mai cuceritori sultani din istoria Imperiului Otoman. În anul 1453, cucerește Constantinopolul, iar ultimul împărat bizantin, Constantin XI a căzut eroic în luptă. De atunci, Constantinopolul a fost numit Istanbul care a devenit capitala Imperiului Otoman. În timpul domniei lui Mehmed, turcii cuceresc Serbia, Grecia, Bosnia și Răsăritul Asiei Mici. Pentru marile succese ale sale, el a fost numit Fatih (Cuceritorul). Deși a avut puține înfrângeri din partea Țărilor Române (Iancu de Hunedoara în 1456, Vlad Țepeș în 1462), mulți istorici îl consideră pe Mehmed II ca adevăratul întemeietor al Imperiului Otoman. Era de propășire a Imperiului Otoman poate fi împărțită în două perioade caracteristice. Prima dintre ele era una de creșteri teritoriale și cuceriri constante, de la cucerirea Constantinopolelui din 1453 până la moartea lui Soliman Magnificul din 1566. Aceasta a fost o perioadă de realizări nemaipomenite pentru Imperiul Otoman. După cucerirea capitalei Imperiului Bizantin, otomanii au pus capăt puterii Serbiei prin bătălia de la Kosovopolie, victorie care a deschis poarta expansiunii către inima Europei. Sultanul Selim I (15121520) a extins frontierele estice ale imperiului după ce a învins Persia Safavidă în Bătălia de la Chaldiran și a pus bazele unei flote a Mării Roșii.

Mehmed II

Războiul de 100 ani[modificare | modificare sursă]

Războiul de o sută de ani dintre Anglia și Franța a durat din 1337 până în 1453. Acesta nu a fost de fapt un singur război, ci o serie de conflicte întrerupte de perioade lungi de pace. Principala sa cauză, dacă privim în urmă la cucerirea normandă din 1066, era faptul că regele Angliei era și unul dintre cei mai mari nobili ai Franței, controlând teritorii întinse din interiorul acesteia. Regii francezi au privit această situație ca pe o amenințare și au încercat să reducă din proprietățile monarhului englez. Din acest punct de vedere, războiul de o sută de ani reprezentă etapa finală a unui conflict ce durase deja peste 300 de ani.


Cavalerismul[modificare | modificare sursă]

Coifuri, armuri și componente ale armurilor de cavaleri din secolele XIII-XIV. Se observă componentele armurii: Coiful, platoșă, mănușile, cotierele, apărătorile de brațe și picioare precum și țepușele în prelungirea bombeului bocancilor pentru împungerea cailor inamici în lupta de aproape (armura din stânga). Vizierele coifurilor prezintă numeroase orificii destinate ușurării respirației cavalerului în situația unui efort fizic prelungit în arșița verii. Foarte mulți cavaleri mureau din cauza efortului într-o armură încinsă de căldura soarelui. Cămașă de zale din metal. Se purta de către cavaler pe sub armură pentru protejarea zonelor vulnerabile neacoperite de platoșă. În stânga, detaliu asupra inelelor de fier care compun cămașa de zale. buzdugane și ciocane de luptă folosite în evul mediu, tipuri de spade folosite de cavaleri în perioada clasică a evului mediu. Se pot observa ornamentele de pe mâner și gardă Jos, spadă (floretă) din perioada renascentistă. Se observă trecerea de la o epocă la alta, de la portul armurii la cel al capei muschetarilor francezi. Se observă la floretă inscripția de pe lamă. Iatagane turcești: cu tăiș pe interior (stânga) și cu tăiș pe exteriorul lamei curbate (dreapta). Se observă decorația mânerelor și a tecilor. Pumnale orientale: indian (stânga, cu lama în formă de șarpe) și otoman (dreapta). Se observă decorația cu pietre semiprețioase. În ceea ce privește pumnalul indian se observă cu ușurință influența mediului asupra lamei pumnalului. Arme folosite de ieniceri și de alte categorii de trupe otomane în evul mediu. Se observă decorația cu elemente florare și geometrice pe scutul, coiful, apărătoarea pentru capul de cal și pe lama celor două securi.

Cavaler