Marca de Toscana

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Marca (sau markgrafatul sau marchizatul) de Toscana sau Tuscia a fost un teritoriu de frontieră (marcă) din Italia centrală medievală, care se mărginea cu Statul papal la sud și la răsărit, cu Marea Ligurică la apus și cu formațiunile desprinse din Regatul Italiei medievale la nord. Statul a constituit o creație a carolingienilor, ca succesoare a Ducatului de Tuscia al longobarzilor. Marca de Toscana includea o serie de formațiuni statale mai mici, axate de o parte și de alte a văii râului Arno, concentrate în jurul comitatului de Lucca, care uneori figura sub titulatura de ducat.

Marca de Toscana în anul 1000.

Primul markgraf de Toscana a fost Adalbert I, căruia i s-a conferit acest titlu în 846. Anterior lui, tatăl și bunicul său, Bonifaciu I și Bonifaciu al II-lea, controlaseră cea mai mare parte a formațiunilor din regiune și deținuseră la rândul lor titluri înalte, precum cel de prefect de Corsica sau duce de Lucca. Familia "Bonifaciilor" a deținut conducerea asupra mărcii de Toscana până la 931. La finele secolului al IX-lea și în prima parte a celui ulterior, sprijinul markgrafilor de Toscana constituia un atuu pentru oricine aspira la titlul de rege al Italiei.

În 931, Ugo de Arles, care a devenit rege al Italiei, i-a deposedat pe "Bonifacii" într-o tentativă de consolidare a tuturor fiefurilor importante din Italia aflate în mâinile rudelor sale. El a garantat Toscana fratelui său, Boso, ea rămânând sub conducerea familiei "Bosonizilor" până la 1001.

De asemenea, conducătorii Toscanei și-au păstrat influența în ceea ce privește alegerile regale, situație care a durat până la 1027, când markgraful Rainier a fost depus de către împăratul Conrad al II-lea din cauza opoziției sale constante față de regele german.

În același an, teritoriul a fost conferit conților de Canossa. Bonifaciu al III-lea a utilizat titulatura de dux et marchio, duce și markgraf. El a fost totodată un aliat al împăraților romano-germani, însă puterea sa a devenit atât de mare încât a devenit o amenințare la adresa împăraților. Același Bonifaciu al III-lea a reușit să unifice moștenirea Canossei, care era extinsă în provincia Emilia-Romagna, cu cea a Toscanei și a transmis-o fiicei sale, Matilda. Aceasta din urmă s-a folosit de domeniile sale atât de vaste, punându-și puterea în slujba papalității în cadrul Luptei pentru învestitură dintre papalitate și Imperiu. După moartea Matildei în 1115, nu a mai fost numit niciun markgraf de Toscana, dându-se frâu liber constituirii orașelor-stat din Italia de nord și centrală, a republicilor maritime și a comunelor medievale.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Chris Wickham, Early Medieval Italy: Central Power and Local Society 400–1000, MacMillan Press, 1981.