Dan Andrei Aldea
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dan Andrei Vladimir N. Aldea[1] (n. 9 martie 1950, Bucureşti) este un cântăreţ, poliinstrumentist (chitară, vioară, claviaturi, blockflöte, muzicuţă, chitară bas), aranjor şi compozitor român. Liderul formaţiei Sfinx în anii şaptezeci, s-a stabilit din 1981 în Occident (mai întâi în Belgia, apoi în Germania), unde lucrează ca muzician dedicat studioului de înregistrări.
Cuprins |
[modifică] Studii
A absolvit în 1968 Liceul de muzică „George Enescu” din Bucureşti, după care a fost admis în toamna aceluiaşi an în Conservatorul „Ciprian Porumbescu”. Aldea fusese primit în formaţia Sfinx de puţin timp şi a fost exmatriculat pentru că nu s-a prezentat câteva luni de zile la şcoală, timp în care a dobândit cunoştinţe de chitară. În toamna lui 1969 va susţine din nou examenul de admitere şi promovează în 1973 secţia vioară, la clasa lui Dan Cumpăta.
[modifică] Biografie
[modifică] Începuturi şi intrarea în formaţia Sfinx
Studiază în paralel muzica clasică şi muzica rock; face parte din mai multe formaţii, precum: Dacicus, Memphis. 1968 îl găseşte pe Aldea alături de bateristul Marian Toroimac, după ce ambii părăsiseră Memphis, încercând să intre în formaţia Sfinx a lui Corneliu „Bibi” Ionescu.
Plecat pentru câteva luni de zile, Aldea cântă în formaţia lui Cornel „Muzicuţă” Ionescu, Cărăbuş '68,[2] iar în toamna lui 1969 se înscrie din nou în Conservator. Între timp, Toroimac rămâne cu Sfinx; Aldea revine în formaţia Sfinx cu o experienţă mai bogată decât cu un an mai devreme şi se impune ca lider al ei, transformând-o în una dintre cele mai de succes formaţii româneşti de rock progresiv.
[modifică] Anii şaptezeci
În România, a participat ca solist vocal, instrumentist, compozitor sau aranjor pentru câteva sute de piese, sub nume propriu sau în ajutorul altor muzicieni. A abordat o paletă stilistică largă, pe care a extins-o cu atât mai mult după stabilirea sa în Germania: muzică clasică, blues, rock, reggae, pop-rock, folk, jazz, country. Este considerat unul dintre cei mai creativi chitarişti români, fiind apreciat şi ca un bun tehnician („seria” chitariştilor solo care au studiat mai întâi vioara îi cuprinde şi pe Mugur Winkler, Sorin Chifiriuc, sau pe mai tânărul George Dimitriu).
Aldea a scris şi interpretat cu Sfinx piese precum: „Şir de cocori”, „Om bun”, albumul-concept „Zalmoxe”, piesele „Din nou acasă”, „Fetele albine” ş.a. A participat în calitate de compozitor sau instrumentist la înregistrarea discurilor unor artişti ca Dida Drăgan, Anda Călugăreanu, Mircea Vintilă, Vali Sterian.
Într-un interviu luat de George Stanca în 1973, Aldea îşi exprima nemulţumirea cu privire la imposibilitatea formaţiilor româneşti să concerteze pe marile scene din străinătate:
„Atâta timp cât formaţii ca Locomotiv GT sau Sirius din Ungaria, Ialla din U.R.S.S. ori Ceslaw Niemen din Polonia pot da concerte şi în alte ţări, chiar dacă valoric nu ne depăşesc, nouă nu ne mai rămâne decât să ne mulţumim cu ceea ce ni se oferă – cântatul într-un local, eventual din străinătate. Mă doare mult faptul că mari trupe ca Emerson, Lake and Palmer sau Johnny Winter au ocazia să prezinte lumii pop-ului prelucrări după folclorul nostru, în timp ce noi nu putem face acest lucru deşi suntem români”
Dan Aldea a fost implicat şi în lumea teatrului şi filmului, scriind muzică de scenă, dar şi coloana sonoră pentru filmul Nunta de piatră (1972, în colaborare cu Dorin Liviu Zaharia). Pentru scenă, a scris singur sau cu ajutorul celorlalţi membri Sfinx, muzica spectacolelor Suferinţele tânărului W (Goethe), Elisabeta I, A douăsprezecea noapte (Shakespeare). Din muzica acestuia din urmă a rămas celebru „Cântecul bufonului”, cunoscut astăzi publicului şi prin alte interpretări.
[modifică] Plecare definitivă
În 1981, cu ocazia unui contract cu formaţia în Belgia, Dan Andrei Aldea nu mai revine în ţară şi cere drept de azil politic. Se va stabili la München, Germania, unde îşi construieşte un studio de înregistrări, Dan's Own. Se specializează pe activităţile corespunzătoare (aranjor, instrumentist de studio).
Într-un interviu acordat lui Nelu Stratone în 2002, Aldea a surprins prin afirmaţiile sale radicale în privinţa Sfinx, afirmând că sfârşitul formaţiei a fost prefigurat încă din 1972, la plecarea lui Toroimac. După turneul cu Zalmoxe, încheiat în 1979, relaţiile în interiorul formaţiei s-au răcit foarte tare, iar Nicolae Enache, singurul membru al formaţiei mai apropiat de Aldea,[3] a părăsit formaţia pentru alte proiecte. Totuşi, cu doar câteva luni înainte de ruptură, formaţia a oferit ascultătorilor două mini-discuri reuşite, amintind de sonoritatea formaţiei din perioada de apogeu (jumătatea şaptezecilor). Aldea a declarat în acelaşi interviu că plecarea sa din 1981 nu a fost o decizie de moment, ci o hotărâre asumată de câţiva ani.
Deşi după 1989 a fost invitat în nenumărate rânduri să reînfiinţeze formaţia, Aldea a refuzat de fiecare dată. Iată ce spunea într-un interviu:[4]
„...scopul meu este de a deveni un muzician complet şi competent care să poată comunica cu alţii în aceeaşi direcţie. Orgoliul de a sta în centrul atenţiei nu îl am şi doresc mai degrabă să stau în spatele consolei într-un studio de înregistrări, să coordonez munca şi să mă bucur de rezultatele acesteia.”
[modifică] Discografie
[modifică] În România
- Zece arici / Noi nu ne temem, 1979
[modifică] În străinătate
[modifică] Bibliografie
- Caraman Fotea, Daniela şi Nicolau, Cristian (1999). Dicţionar rock, pop, folk, pag. 18-19, 437-439. Editura Humanitas, Bucureşti. ISBN 973-28-0910-8
- Ionescu, Doru (2005). Timpul chitarelor electrice. Jurnal de călătorie în arhiva TVR, ediţia 1, Editura Humanitas Educational, Bucureşti. ISBN 973-689-063-5
- Stratone, Nelu. Interviu cu Dan Aldea, publicat în revista „Art&Roll” (2002) şi reprodus pe site-ul silpres.3x.ro
- Muzici si Faze
- Discografia Sfinx propusă de muzicianul Dan Rădulescu
[modifică] Referinţe
- ^ Ionescu, pag. 145
- ^ Ionescu, pag. 144
- ^ Intervenţia lui Aldea pe weblog-ul wehaveheaven.wordpress.com (ianuarie 2007)
- ^ Biografie Sfinx, semnată de Nelu Stratone
