Concursul Muzical Eurovision 1956

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Concursul Muzical Eurovision 1956
Eurovision 1956 logo.png
Data finalei 24 mai 1956
Prezentator Lohengrin Filipello
Dirijor Fernando Paggi
Regizor Franco Marazzi
Supervizor executiv Rolf Liebermann
Televiziune-gazdă Elveția RTSI
Sală Teatrul Kursaal
Lugano-coat of arms.svg Lugano, Elveția
Piesă câștigătoare Elveția Elvetția
„Refrain”
Sistem de votare
Fiecare țară are 2 jurați. Fiecare dintre ei își exprimă preferința prin acordarea a 2 voturi cântecelor participante. Propria țară nu este exclusă la vot.
Număr de cântece 14 (2 × 7 țări)
Debuturi Belgia Belgia
Elveția Elvetția
Franța Frantța
Germania Germania
Italia Italia
Luxemburg Luxemburg
Țările de Jos TȚaările de Jos
Intermediu
Les Joyeux Rossignols și Les Trois Ménestrels
Concursul Muzical Eurovision 
Wiki Eurovision Heart (Infobox).svg 1957 ►

Concursul Muzical Eurovision 1956 a fost prima ediție a Concursului Muzical Eurovision, desfășurată la Teatrul Kursaal din Lugano, Elveția, joia, pe 24 mai 1956. A fost câștigat de țara-gazdă, Elveția, cu melodia „Refrain”, interpretată de Lys Assia.[1]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Inspirată de Festivalul de Muzică de la San Remo, ideea de a organiza o competiție muzicală pan-europeană a luat naștere la o ședință a Uniunii Europene de Radio-Televiziune (EBU) în Monaco, în 1955. S-a decis ca prima ediție a Concursului Muzical Eurovision să fie găzduită în anul următor de stațiunea elvețiană Lugano. Concursul Muzical Eurovision 1956 a fost, în principal, un program de radio, dar a fost filmat pentru puținii europeni care dispuneau de televizoare la acea vreme.[1] Nu se știe să se fi păstrat vreo înregistrare video a concursului, dar există una audio, din care lipsesc 20 de minute (de la sfârșitul primei părți ale intermediului până la anunțarea țării câștigătoare). Singurul clip video rămas până în ziua de astăzi conține a doua interpretare a cântecului „Refrain” de către Lys Assia, la sfârșitul transmisiunii.

Lohengrin Filipello a prezentat evenimentul, care a durat o oră și 40 de minute. Cele 7 țări participante au fost reprezentate de câte 2 cântece, care nu puteau să depășească trei minute și jumătate. Interpreții au fost acompaniați de o orchestră de 24 de muzicieni, dirijată de Fernando Paggi. 4 țări și-au adus propriii lor dirijori: Belgia (Léo Souris), Franța (Franck Pourcel), Luxemburg (Jacques Lassry) și Italia (Gian Stellari). Intermediul, care a constat în cântece fluierate de Les Joyeux Rossignols, a fost extins, din cauza unor probleme cu procedura de votare.

Plasare[modificare | modificare sursă]

Amplasarea orașului-gazdă în cadrul Elveției.

Sala aleasă pentru desfășurarea concursului a fost Teatrul Kursaal din Lugano, un oraș din sudul Elveției, aflat în cantonul Ticino, care este vorbitor de italiană și se învecinează cu Italia. Evenimentul a fost prezentat în italiană, fiindcă a fost inspirat de Festivalul de Muzică de la San Remo.

Reguli[modificare | modificare sursă]

La concurs au putut participa numai artiști solo, regulă care a fost anulată în anii 1970.

O regulă a acestei ediții este că fiecare țară trebuia să-și aleagă cântecele printr-un concurs național. Această regulă a fost abandonată în anii viitori, ceea ce a rezultat în alegeri interne, deși Uniunea Europeană de Radio-Televiziune recomandă ca țările să aibă un concurs național preliminar.[1]

Austria, Danemarca și Regatul Unit au fost descalificate din concurs, din cauză că s-au înscris după termenul-limită oficial. Finala națională a Regatului Unit a avut loc abia după Concursul Muzical Eurovision 1956.[1]

Controverse în jurul votării[modificare | modificare sursă]

Toate țările participante au trimis câte doi jurați la Lugano pentru a vota în secret cântecele, cu excepția Luxemburgului, ai cărui jurați nu au putut ajunge la Lugano. Sistemul de votare al acestei ediții a permis juraților să voteze pentru orice cântec participant, inclusiv pentru cântecele care reprezentau propria lor țară. În plus, EBU a permis juriului elvețian să voteze și pentru delegația luxemburgheză. Acest sistem nu a fost repetat în anii următori, din cauza speculațiilor că situația creată ar fi fost folosită de elvețieni în favoarea lor.


Rezultate[modificare | modificare sursă]

Cu excepția cântecului câștigător, rezultatele nu au fost niciodată făcute publice oficial. Cartea The Complete and Independent Guide to the Eurovision Song Contest 2010, de Simon Barclay, include un tabel cu ceea ce par să fie pozițiile ocupate de cele 14 piese în clasament (nu și punctajele), însă autorul nu oferă o sursă care să confirme aceste informații.[2]

Țară Limbă Artist Cântec Traducere
01 Țările de Jos TȚaările de Jos olandeză Jetty Paerl „De vogels van Holland” Păsările din Olanda
02 Elveția Elvetția germană Lys Assia „Das alte Karussell” Vechiul carusel
03 Belgia Belgia franceză Fud Leclerc „Messieurs les noyés de la Seine” Domnii înecați ai Senei
04 Germania Germania germană Walter Andreas Schwarz „Im Wartesaal zum großen Glück” În camera așteptării norocului
05 Franța Frantța franceză Mathé Altéry „Le temps perdu” Timpul pierdut
06 Luxemburg Luxemburg franceză Michèle Arnaud „Ne crois pas” Să nu crezi
07 Italia Italia italiană Franca Raimondi „Aprite le finestre” Deschideți ferestrele
08 Țările de Jos TȚaările de Jos olandeză Corry Brokken „Voorgoed voorbij” S-a terminat pentru totdeauna
09 Elveția Elvetția franceză Lys Assia „Refrain” Refren
10 Belgia Belgia franceză Mony Marc „Le plus beau jour de ma vie” Cea mai frumoasă zi din viața mea
11 Germania Germania germană Freddy Quinn „So geht das jede Nacht” Așa este în fiecare noapte
12 Franța Frantța franceză Dany Dauberson „Il est là” El este acolo
13 Luxemburg Luxemburg franceză Michèle Arnaud „Les amants de minuit” Amanții de la miezul nopții
14 Italia Italia italiană Tonina Torrielli „Amami se vuoi” Iubește-mă dacă vrei

Comentatori[modificare | modificare sursă]

Televiziunile naționale participante au trimis comentatori pentru a raporta de la Lugano în limba maternă. Detalii despre aceștia sunt indicate în lista de mai jos.[3]

Comentatori
Țară Comentatori Post
Austria Austria Wolf Mittler ORF
Belgia Belgia Janine Lambotte INR
Nand Baert NIR
Danemarca Danemarca Gunnar Hansen Statsradiofonien TV
Germania Germania Wolf Mittler ARD
Elveția Elvetția Georges Hardy TSR
Franța Frantța[4] Michèle Rebel RTF
Luxemburg Luxemburg Jacques Navadic Télé-Luxembourg
Italia Italia Franco Marazzi Programma Nazionale
Regatul Unit Regatul Unit Wilfred Thomas BBC Television Service
Țările de Jos TȚaările de Jos[5] Piet te Nuyl NTS

Referințe[modificare | modificare sursă]